Decizia nr. 137/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu și Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale Curții de Apel Ploiești - Secția civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, și de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. București - Agenția Tulcea în dosarele nr. 1.170/C/2005 și nr. 1.253/C/2005 ale Curții de Apel Constanța - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 841D/2005, nr. 844D/2005, nr. 892D/2005, nr. 928D/2005, nr. 929D/2005 la Dosarul nr. 840D/2005, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în cele șase dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării.

În temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai bună administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 9.581/2005, Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 9.525/2005, și prin Încheierea din 21 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 7.920/2005, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Ion Adrian Dumitrache, Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu, Nicolae Popovici și Maria Tudor.

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.721/2005, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Eugen Popp.

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.170/C/2005 și prin Încheierea din 16 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.253/C/2005, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. București - Agenția Tulcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată că, deși recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, nu este suficient ca acesta să fie soluționat de un alt complet al instanței care a soluționat apelul, ci este evident că trebuie judecat de o instanță superioară, capabilă să asigure controlul judiciar al soluției instanței inferioare. Numai în acest caz dreptul la un proces echitabil, soluționat de o instanță independentă și imparțială, și accesul liber la justiție al cetățeanului sunt respectate, potrivit legii. Într-o altă susținere se arată că nici o instanță nu se poate pronunța cu privire la propriile hotărâri, textul de lege fiind constituțional numai în măsura în care este învestită să judece recursul o curte de apel care nu s-a pronunțat anterior în apel.

De asemenea, autorii susțin că dispozițiile legale criticate încalcă și principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

instituind o excepție de la prevederile art. 725 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție cu valoare tranzitorie, ce constă în aplicarea imediată a legii noi.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie consideră neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, arătând că alegerea instanței competente în soluționarea căilor de atac nu se află la dispoziția părților, iar legiuitorul, fără a avea îngrădiri constituționale, poate stabili norme derogatorii de la reglementarea de drept comun, care presupune judecarea căilor de reformare potrivit principiului organizării ierarhice a instanțelor.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, normele legale criticate au caracter tranzitoriu și sunt adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale fără a aduce atingere principiului neretroactivității legii civile.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat reglementează situații tranzitorii, părțile având un real acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare. Împrejurarea că apelul și recursul sunt judecate de aceeași instanță, dar într-o compunere diferită a completelor, nu are semnificația unor îngrădiri aduse exercitării căilor de atac.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziții care au următorul conținut: "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii civile, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 care consacră accesul liber la justiție, art. 124 privitoare la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) ce face referire la instanțele judecătorești și în art. 129 privitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt nesocotite și prevederile cuprinse în art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel, pe cale administrativă, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, dar în complete cu compunere diferită, soluția legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției nu aduc nici o atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecarea recursului de către aceeași instanță, care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu și Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale Curții de Apel Ploiești - Secția civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. București - Agenția Tulcea în dosarele nr. 1.170/C/2005 și nr. 1.253/C/2005 ale Curții de Apel Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2006.