Legea nr. 46/2006
pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- OG nr. 66/1997 28 august 1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de …
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 66/1997
privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 18 octombrie 2005, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, literele b) și d) vor avea următorul cuprins:
"b) investiție de portofoliu - dobândirea de titluri de stat de pe piețele organizate ale titlurilor de stat de către o persoană fizică sau juridică nerezidentă, prin dealerii primari și intermediarii pieței secundare a titlurilor de stat;
....................................................................
d) participanți pe piața primară a titlurilor de stat în calitate de dealeri primari - instituțiile de credit care sunt autorizate de Banca Națională a României, societățile de servicii de investiții financiare, care sunt autorizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, echivalentul instituțiilor anterior menționate, autorizate în statele membre ale Uniunii Europene și/sau în celelalte state aparținând Spațiului Economic European."
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Investitorii nerezidenți pot achiziționa titluri de stat de pe piața primară prin dealerii primari, în conformitate cu reglementările în vigoare privind tranzacțiile cu titluri de stat.
(2) Tranzacționarea titlurilor de stat pe piața secundară poate fi efectuată de persoanele nerezidente, prin intermediarii pieței secundare a titlurilor de stat, în conformitate cu reglementările în vigoare."
3. Articolul 3 se abrogă.
Articolul II
Ordonanța Guvernului nr. 66/1997
privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 18 octombrie 2005, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ADRIAN NĂSTASE PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 8 martie 2006. Nr. 46.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.