Norme · Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor

Normele din 21 februarie 2006

ce stabilește metode comunitare de analiza pentru controlul oficial al furajelor

prezumat în vigoare

Data actului
21 februarie 2006
Emitent
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 256 bis din 22 martie 2006
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 63.115 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

________

publicat în Monitorul Oficial nr. 256 din 22 martie 2006, Partea I.

ANEXĂ*)

N O R M Ă S A N I T A R Ă V E T E R I N A R Ă

ce stabilește metode comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

ANEXA

la norma sanitară veterinară

Metode de analiză a componentelor furajelor

1.

Introducere

PREVEDERI GENERALE CU PRIVIRE LA METODELE DE ANALIZĂ PENTRU FURAJE

A.

Pregătirea probelor pentru analiză

1.

Scopul

Procedurile descrise mai jos se referă la pregătirea pentru analiză a probelor finale, trimise laboratoarelor de control după prelevare, în conformitate cu prevederile Normei sanitare veterinare

privind controlul oficial al furajelor pentru animale

aprobată

prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 390/2001, ce transpune în legislația națională Directiva Comisiei 76/371/CEE.

Aceste probe trebuie să fie preparate în așa fel încât cantitățile cântărite, așa cum au prevăzut metodele de analiză, să fie omogene și reprezentative pentru probele finale.

2.

Precautii ce urmează să fie luate

'

Toate operațiunile necesare trebuie să fie efectuate în așa fel încât să se evite pe cât posibil, contaminarea probei și schimbarea compoziției acesteia. Măcinarea, amestecarea și cernerea trebuie să fie efectuate cât de repede posibil cu o minimă expunere a probei la aer și lumină. Nu trebuie să fie utilizate mori și râșnițe ce probabil încălzesc apreciabil proba. Măcinarea manuală este recomandată pentru furajele ce sunt în mod deosebit sensibile la căldură. Trebuie, de asemenea, să se aibă grijă ca însăși aparatura să nu fie o sursă de contaminare cu urme de diferite elemente.

Conținutul de umiditate se determină înainte și după preparare, dacă prepararea nu poate fi efectuată fără schimbări semnificative în conținutul de umiditate al probei, în conformitate cu metoda stabilită de partea 1 a anexei Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate

volatile,

fosforul

total

și uleiurile

și

grăsimile

brute

aprobată

prin Ordinul președintelui Agenției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 15/2004, ce transpune în legislația națională Directiva Comisiei 71/393/CE E.

3.

Procedură

Se amestecă bine proba finală, fie mecanic, fie

manual. Se împarte proba în două părți egale (poate să fie utilizată metoda de împărțire în patru când este cazul). Se menține una din porțiuni într-un container corespunzător, curat și uscat, echipat cu un dop etanș și se pregătesc din cealaltă porțiune sau dintr-o porțiune reprezentativă a acesteia, cel puțin 100g, așa cum s-a indicat mai jos.

3.1.

Furaje ce pot fi măcinate ca atare

Cu excepția cazului când nu s-a specificat de metodele de analiză, după măcinare, dacă e necesar, se cerne întreaga probă printr-o sită cu ochiuri de 1mm (în conformitate cu Recomandarea ISO R 565). Se evită orice supra-măcinare.

Se amestecă proba măcinată și se colectează într-un container corespunzător, curat și uscat, echipat cu un dop etanș. Se amestecă din nou, imediat înainte de cântărirea cantității pentru analiză.

3.2.

Furaje ce pot fi măcinate după uscare

Cu excepția cazului când nu s-a specificat de metodele de analiză, se usucă proba pentru a se aduce conținutul în umiditate al acesteia la un nivel scăzut de 8-12%, în conformitate cu procedura preliminară de uscare descrisă în baza pct. 4.3. al metodei de determinare a umidității menționată la pct. 2 de mai sus. Se procedează apoi așa cum s-a indicat la

sectiunea 3.1.

'

3.3.

Furaje lichide sau semi-lichide

Se colectează proba într-un container corespunzător, curat și uscat, echipat cu un dop etanș. Se amestecă bine imediat înainte de cântărirea cantității pentru analiză.

3.4.

Alte furaje

Probele ce nu pot fi preparate în conformitate cu una din procedurile anterioare

trebuie să fie tratate prin orice altă procedură ce asigură că, în fapt, cantitățile cântărite pentru analiză sunt omogene și reprezentative pentru probele finale.

4.

Depozitarea probelor

Probele trebuie să fie depozitate la o temperatură ce nu va altera compoziția acestora. Probele destinate pentru analiza vitaminelor sau a substanțelor ce sunt sensibile în mod deosebit la lumină, trebuie să fie depozitate în containere cu geamuri fumurii.

B.

Prevederi în legătură cu reactivii și aparatura utilizată la metodele de analiză.

1.

Numai dacă nu s-a specificat la metodele de analiză, toți reactivii analitici trebuie să fie puri din punct de vedere analitic.(a.p.). Când se determină micro- elemente, puritatea

reactivilor trebuie să fie controlată printr-un test martor. În funcție de rezultatele obținute, poate să fie necesară o purificare suplimentară a reactivilor.

2.

Orice operațiune ce implică pregătirea soluțiilor, diluarea, clătirea sau spălarea, menționate de metodele de analiză, fără indicație în ceea ce privește natura solventului sau a diluantului întrebuințat, implică faptul, că trebuie să fie utilizată apă. Ca regulă generală, apa trebuie să fie demineralizată sau distilată. În cazuri particulare ce sunt indicate de metodele de analiză, aceasta trebuie să fie supusă unor proceduri speciale de purificare.

3.

În legătură cu echipamentul aflat în mod normal în laboratoarele de control metodele de analiză fac referire numai la acele instrumente sau aparate ce sunt speciale sau necesită utilizare specifică. Acestea trebuie să fie curate, în special atunci când

urmează să fie determinate cantităti foarte mici de substante.

'

'

C.

Aplicarea metodelor de analiză și exprimarea rezultatelor

1.

În general este stabilită o singură metodă de analiză pentru determinarea fiecărei substanțe din furaje. Atunci când sunt prezentate câteva metode, trebuie să fie indicată, în raportul de analiză, metoda specifică utilizată de laboratorul de control.

2.

Rezultatul prezentat de raportul de analiză trebuie să reprezinte valoarea medie obținută de la cel puțin două determinări, efectuate pe porțiuni separate de probă și de o repetabilitate satisfăcătoare. Acest rezultat trebuie să fie exprimat în maniera stabilită de metoda de analiză, cu un număr corespunzător de cifre semnificative și trebuie să fie corectat, dacă este necesar, în funcție de conținutul de umiditate al probei finale anterior preparării.

3.

În legătură cu substanțele nedorite în sensul Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 120/2005, ce transpune în legislația națională Directiva

2002/32/CE, inclusiv dioxinele și derivații de dioxină PCB, un produs destinat pentru nutriția animalelor este considerat ca nefiind conform cu conținutul maxim stabilit, dacă se consideră că rezultatul analitic depășește conținutul maxim, ținându-se cont de mărirea incertitudinii de măsurare și corecția pentru recuperare. Concentrația analizată corectată pentru recuperare și mărirea incertitudinii de măsurare obținută din rezultatul analitic este utilizată pentru a stabili conformitatea. Această procedură este aplicabilă doar atunci când metoda de analiză permite estimarea incertitudinii de măsurare și corectarea pentru recuperare (nu este posibil în cazul analizelor microscopice).

Rezultatul analitic se raportează după cum urmează (în măsura în care metoda utilizată

pentru analize permite

estimarea

incertitudinii de măsurare

și rata pentru recuperare):

a)

sunt indicate corectarea sau necorectarea pentru recuperare, maniera de raportate și nivelul recuperării;

b)

"x +/- U", în care x este rezultatul analitic și U reprezintă

incertitudinea de măsurare extinsă, utilizând un factor de acoperire de 2 care oferă un nivel de incredere de aproximativ 95%

Pregătirea probei pentru analiză

Este esențial ca analizele chimice să fie efectuate pe o probă omogenă. Este totuși posibil să se efectueze unele determinări macroscopice sau microscopice și de asemenea, determinarea umidității, din probă în starea în care aceasta ajunge la laborator. Pentru a satisface aceste două cerințe, proba va fi divizată în două părți. O parte va fi păstrată așa cum este, iar cealaltă poate va fi preparată pentru analiză chimică, după cum urmează.

Se divide proba cu aparatură mecanică

sau manual, după amestecarea cu grijă a întregii probe pe o suprafață curată și uscată. În caz extrem este preferabil să se utilizeze metoda de divizare în sferturi ce constă în prelevarea de probe pe rând din două secțiuni opuse. În cele din urmă se delimitează pentru analiză o porțiune ce cântărește aproximativ 100g și dacă e necesar, aceasta se mărunțește, astfel încât întreaga probă trece printr-o sită cu ochiuri de 1mm. Se transferă imediat această probă într-un container uscat, etanș și se sigilează.

Dacă proba este foarte umedă, aceasta trebuie să fie pre-uscată, pentru a se aduce conținutul umidității la un nivel scăzut, între 8 și 12%. Pentru a se realiza aceasta, se usucă proba la o temperatură potrivită pentru o perioadă de timp adecvată.

Reactivi și aparatură

La descrierea metodelor de analiză sunt menționate numai instrumente sau aparate speciale sau cele ce necesită standarde speciale. Nu se consideră necesar să se menționeze toate aparatele sau instrumentele ce fac parte din echipamentul de zi cu zi al laboratoarelor de testare.

De asemenea, acolo unde este menționată apa, în legătură cu realizarea diluării sau spălării, aceasta înseamnă apă distilată. În mod similar, acolo unde este menționată soluția unui reactiv, fără orice altă indicat , ie, aceasta înseamnă o solut , ie în apă distilată.

Exprimarea rezultatelor

Rezultatul specificat de certificatul de analiză trebuie să fie valoarea medie obținută pe baza a cel puțin două testări. Supus unor prevederi speciale, acesta trebuie să fie exprimat procentual din proba originală, așa cum a fost când acesta a ajuns la laborator. Nu trebuie să fie prezentat rezultatul cu cifre mai semnificative decât permite acuratețea metodei de analiză.

2.

Determinarea acidului cianhidric

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă determinarea nivelului acidului cianhidric, liber și combinat sub forma glicozidelor, în furaje și în particular în produse derivate din semințe de in, din făină de manioc și din unele specii de fasole.

2.

Principiu

Proba este suspendată în apă. Acidul cianhidric este eliberat prin acțiunea enzimelor, antrenat prin distilare cu aburi și colectat într-un volum specific de soluție acidifiată de azotat de argint. Cianura de argint este separată prin filtrare, iar excesul de azotat de argint este titrat cu o solut , ie de tiocianat de amoniu.

3.

Reactivi

3.1.

O suspensie de migdale dulci: se zdrobesc 20 de migdale dulci confiate în 100 ml de apă la 37-40°C. Se controlează să nu existe acid cianhidric în cei 10 ml ai suspensiei, utilizând hârtie de picrat de sodiu sau efectuând un test martor, așa cum s-a descris la pct. 5. 2 al prezentei anexe.

3.2.

10% soluție (m/v) de acetat de sodiu, neutră la fenolftaleină.

3.3.

Emulsie anti-spumă (e.g. Silicon)

3.4.

Acid azotic, d:1.40

3.5.

Soluție de azotat de argint: 0,02N

3.6.

Solut , ie de tiocianat de amoniu: 0,02N.

3.7.

Solut , ie saturată de sulfat feric de amoniu.

3.8.

Amoniac, d: 0,958.g/ml

4.

Aparatură

4.1.

Etuvă cu termostat fixat la 38°c.

4.2.

Aparatură pentru distilare prin antrenare cu aburi, echipată cu un condensator cu o piesă extinsă curbată.

4.3.

Baloane cu fundul plat de 1OOO ml cu dop de sticlă

4.4.

Baie de ulei

4.5.

Biurete gradate de 1120ml.

5.

Procedură

5.1.

Se cântăresc 20 g din probă, cu o aproximație de 5 mg, se plasează într­ un balon cu fundul plat de 1OOO ml și se adaugă 50 ml de apă și 1O ml de suspensie de migdale dulci prevăzută la pct. 3.1, se adaptează dopul la balon și se transferă în etuvă, timp de 16 ore la 38°C. Se răcește apoi la temperatura camerei și se adaugă 80 ml de apă, 10 ml de soluție de acetat de sodiu prevăzută la pct. 3.2 și o picătură din emulsia anti­ spumă prevăzută la pct. 3.3.

Se conectează balonul la aparatura de distilare cu aburi și se plasează într-o baie de ulei ce a fost mai întâi adusă la o temperatură cu puțin peste 100°c. Se distilează 200ml până la 300 ml de lichid, trecând un puternic curent de aburi prin retortă și încălzind ușor baia de ulei. Se colectează distilatul într-un pahar Erlenmeyer protejat de lumină și care conține exact 50 ml de soluție de azotat de argint 0,02N prevăzută la pct. 3.5 și 1 ml de acid azotic prevăzută la pct. 3.4. Trebuie să se asigure că piesa extinsă a condensatorului este imersată într-o soluție de azotat de argint.

5.2.

Se transferă conținutul din paharul Erlenmeyer într-o retortă volumetrică de 500 ml, se completează cu apă, se agită și se filtrează. Se înlătură 250 ml din filtrat, se adaugă aproximativ 1ml de soluție de sulfat feric de amoniu prevăzută la pct. 3.7 și se titrează excesul de azotat de argint cu soluție de tiocianat de amoniu 0,02N prevăzută la pct. 3.6 luată dintr-o biuretă gradată de 1120ml.

Un test martor poate să fie efectuat, dacă este necesar, aplicând aceeași procedură la 10 ml de suspensie de migdale dulci prevăzută la pct. 3.1, fără proba de analizat.

6.

Calcularea rezultatelor

Dacă testul martor indică faptul că soluția de azotat de argint 0,02 n a fost consumată, se scade valoarea acesteia din volumul consumat de distilatul probei. 1ml de AgNO3 0,02 n corespunde la 0,54 mg de HCN. Rezultatul se exprimă procentual.

7.

Observatii

'

Dacă proba conține o cantitate mare de sulfiți (ex. boabe de fasole), se formează un precipitat negru de sulfit de argint ce este filtrat împreună cu un depozit de cianură de argint. Formarea acestui precipitat cauzează o pierdere de soluție de azotat de argint 0,02n, volum ce trebuie să fie scăzut din volumul utilizat pentru a calcula conținutul de HCN. Pentru a face aceasta, se procedează după cum urmează:

Se tratează depozitul rămas pe un filtru cu 50 ml de amoniac prevăzută la pct. 3.8, pentru a se dizolva cianura de argint. Se spală reziduul în amoniac diluat și apoi se determină conținutul în argint al acestuia. Se convertește valoarea obținută în ml de soluție de azotat de argint 0,02

N.

Conținutul în HCN al probei poate fi, de asemenea, determinat prin titrarea filtratului amoniacal acidifiat, cu acid azotic.

3.

Determinarea calciului

1.

Scop și domeniu de aplicare

Metoda face posibilă determinarea calciului total din furaje

2.

Principiu

Proba de analizat este calcinată, cenușa tratată cu acid clorhidric, iar calciul precipitat cu oxalat de calciu. Se dizolvă precipitatul în acid sulfuric și se titrează acidul oxalic ce se formează cu o soluție de permanganat de potasiu.

3.

Reactivi

3.1.

Acid clorhidric p.a, d:1,14

3.2.

Acid azotic p.a., d:1,40

3.3.

Acid sulfuric p.a, d: 1,13

3.4.

Amoniac p.a., d:0,98

3.5.

Soluție saturată rece de oxalat de amoniu p.a.

3.6.

soluție 30% (m/v) de acid citric p.a.

3.7.

soluție 5% (m/v) de clorură de amoniu p.a

3.8.

soluție 0,04% (m/v) de verde brom crezol

3.9.

Soluție de permanganat de potasiu O,1 n

4.

Aparatură

4.1.

Cuptor electric cu circulație a aerului și termostat.

4.2.

Creuzete din platină, siliciu sau porțelan pentru calcinare.

4.3.

Creuzete cu filtru din sticlă de porozitate G4.

5.

Procedură

5.1.

Se cântăresc aproximativ 5 g din probă (sau mai mult dacă este necesar) cu o aproximație de mg, se calcinează la 550°c și se transferă cenușa într-un pahar de laborator de 250ml.

Se adaugă 40ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, 60 ml de apă și câteva picături de acid azotic prevăzut la pct. 3.2. Se aduce la fierbere și se menține la punctul de fierbere timp de 30 de minute. Se răcește și se transferă soluția într-un balon cotat de 250ml. Se clătește, se completează la semn, se omogenizează și se filtrează.

Utilizând o pipetă, se transferă într-un pahar de laborator de 250 ml, o cantitate ce conține 10 până la 40 mg de calciu, în conformitate cu conținutul în calciu asumat. Se adaugă 1ml de soluție de acid citric prevăzută la pct. 3.6 și 5 ml de soluție de clorură de amoniu prevăzută la pct. 3.7.

5.2.

Se completează cu apă volumul până la aproximativ 100 ml. Se aduce până la punctul de fierbere, se adaugă 8 până la 10 picături de soluție de verde brom crezol prevăzută la pct. 3.8 și 30 ml de soluție fierbinte de oxalat de amoniu prevăzut la pct. 3.5. Dacă se formează un precipitat, acesta se dizolvă adăugând câteva picături de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1.

Se neutralizează foarte încet cu amoniac prevăzut la pct. 3.4, se agită continuu până la obținerea unui pH între 4.4 la 4.6 (ex.: Atunci când indicatorul își schimbă culoarea). Se plasează paharul de laborator într-o baie de apă la firbere și se menține timp de 30 de minute, pentru a permite precipitatului ce s-a format să se depună. Se scoate paharul de laborator din baia de apă. Se lasă ca acesta să stea timp de o oră și se filtrează printr-un creuzet filtrant de G4.

Se spală paharul de laborator și creuzetul cu apă, până când excesul de oxalat de amoniu este înlăturat complet (absența clorurii din apa de spălat indică faptul că acestea au fost spălate suficient).

Se dizolvă precipitatul de pe filtru în 50 ml de acid sulfuric fierbinte prevăzut la pct.

3.3. Se clătește creuzetul cu apă fierbinte și se completează filtratul până la aproximativ

100ml. Se aduce temperatura până la 70-80°C și se titrează picătură cu picătură cu o soluție de permanganat de potasiu prevăzut la pct. 3.9 până când este obținută o culoare roz ce durează timp de 1 minut.

6.

Calcularea rezultatelor

1ml de permanganat de potasiu

O, 1 n corespunde la 2,004 mg de calciu. Rezultatul obținut se exprimă procentual.

7.

Observatii

'

7.1.

Pentru un conținut foarte scăzut de calciu se procedează după cum urmează: se filtrează precipitatul de oxalat de calciu printr-o hârtie de filtru liberă de cenușă. După spălare se usucă filtrul și cenușa la 550°c într-un creuzet de platină. Se redizolvă reziduul în câteva picături de acid

sulfuric prevăzut la pct 3.3, se evaporă până se usucă, se calcinează din nou la 550°c și se cântărește. Dacă w este greutatea sulfatului de calciu obținut, conținutul în calciu a cantității luată ca o probă

=

W x 0,2944.

7.2.

Dacă proba constă numai din substanțe minerale, aceasta se dizolvă în

acid clorhidric fără a o calcina mai întâi. În cazul produselor precum fosfatul de aluminiu­ calciu ce sunt dificil de dizolvat în acid, se dizolvă după cum urmează printr-un proces alcalin înainte de dizolvare: se amestecă bine proba ce trebuie analizată într-un creuzet de platină cu un amestec de cinci ori greutatea acesteia, constând în cantități egale de carbonat de potasiu și carbonat de sodiu. Se încălzește cu grijă până când amestecul este dizolvat complet. Se răcește și se dizolvă în acid clorhidric.

7.3.

Se precipită oxalatul de calciu a doua oară, dacă conținutul în magneziu al probei este ridicat.

4.

Determinarea carbonatilor

'

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această

metodă

face posibil

să

se

determine

cantitatea

de carbonați,

exprimată convențional ca și carbonat de calciu în majoritatea furajelor.

În unele cazuri, trebuie să fie utilizată o metodă specială (de ex.: cu carbonat de fier).

2.

Principiu

Carbonații sunt descompuși în acid clorhidric.

Dioxidul de carbon eliberat este colectat într-un tub gradat, iar volumul acestuia comparat cu cel eliberat în aceleași condiții, printr-o cantitate cunoscută de carbonat de calciu p.a.

3.

Reactivi

3.1.

Acid clorhidric, d:1, 1O.

3.2.

Carbonat de calciu, p. a.

3.3.

Acid sulfuric, aproximativ

O,

1n, colorat cu roșu metil.

4.

Aparatură

Aparatură Scheibler - dietrich (vezi diagrama) sau aparatura echivalentă.

5.

Procedura

În conformitate cu conținutul în carbonați al probei, se cântărește o porțiune a probei, așa cum s-a arătat în continuare:

-0,5g pentru produse ce conțin de la 50 la 100% carbonați, exprimați ca și carbonat de calciu

-1g pentru produse ce conțin de la 40 la 50% carbonați, exprimați ca și carbonat de calciu.

-2-3g pentru alte produse.

Se plasează porțiunea probei într-un recipient special, prevăzut la pct. 4, al aparaturii, echipată cu un tub mic din material indestructibil ce conține 1O ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1 și se conectează recipientul la aparatură. Se deschide robinetul cu trei căi prevăzut la pct. 5, astfel încât tubul (1) se conectează cu exteriorul. Se aduce nivelul lichidului la nivelul de sus, până la semnul zero, utilizând tubul mobil (2) ce este plin cu acid sulfuric colorat (3.3) și conectat la tubul gradat (1). Se deschide robinetul pentru a se conecta tuburile (1) și (3) și se verifică dacă nivelul este la zero.

Se dă drumul încet la acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1 peste porțiunea de probă, aplecând recipientul prevăzut la pct. 4. Se egalizează presiunea coborând tubul prevăzut la pct. 2. Se agită recipientul prevăzut la pct. 4 până când se oprește complet eliberarea de dioxid de carbon.

Se restaurează presiunea aducând lichidul din tuburile (1) și (2) înapoi la același nivel. Se citește după câteva minute, atunci când volumul de gaz a devenit constant.

Se efectuează un test de control în aceleași condiții pe 0,5g de carbonat de calciu

(3.2).

6.

Calcularea rezultatelor

Conținutul de carbonați în grame, exprimat ca și carbonat de calciu, ca procent din probă, este calculat utilizând formula:

Vx100

Tx2W

unde:

V=ml de C02

T= greutatea în grame a porțiunii de probă W= greutatea în grame a porțiunii de probă

7.

Observații

7.1.

Atunci când porțiunea din probă cântărește mai mult de 2 g, se plasează mai întâi 15ml de apă distilată în recipientul prevăzut la pct. 4 și se amestecă înainte de a începe testarea. Se utilizează același volum de apă pentru testul de control.

7.2.

Dacă aparatura utilizată are un volum diferit de cel al aparatului Scheibler

-

Dietrich, porțiunile prelevate din probă și din substanța de control și calcularea rezultatelor trebuie să fie adaptate în consecință.

APARAT SCHEIBER DIETRICH PENTRU DETERMINAREA CO

rt

•.

·•

,·

" ·

;

·,

,

r.

- -

-

(2)

---T

3

o

-o

IC"?

10

(2)

I

_!_

SCARĂ 1/8 MĂSURATĂ ÎN MM

5.

Determinarea cenușii brute

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă determinarea conținutului de cenușă brută al furajelor.

2.

Principiu

Proba este calcinată la 550°c Este cântărit reziduul.

3.

Reactivi

Soluție 20% (m/v) de azotat de amoniu.

4.

Aparatură

4.1.

Plita încinsă

4.2.

Cuptor electric cu termostat.

4.3.

Creuzete pentru calcinare confecționate din platină sau dintr-un aliaj din platină și aur (10%Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25mm), fie circular (diametru: 60- 75mm, înălțime: 20-25mm).

5.

Procedură

Se cântărește proba cu o marjă de aproximativ 5g (2,5 în cazul produselor ce au tendința de a crește în volum) și se plasează într-un creuzet pentru calcinare ce inițial a fost calcinat și gudronat. Se plasează creuzetul pe plita încinsă și se încălzește treptat până când substanța se carbonizează. Se pune creuzetul într-un cuptor fixat la 550±5°C. Se menține la această temperatură până când este obținută o cenușă albă, gri deschis sau roșiatică ce pare a fi liberă de particule de cărbune. Se plasează creuzetul într-un desicator, se lasă să se răcească și se cântărește imediat.

6.

Calcularea rezultatelor

Se calculează greutatea reziduului scăzând gudronul. Rezultatul se exprima procentual.

7.

Observatii

'

7.1.

Cenușa substanțelor ce sunt dificil de calcinat trebuie să fie supusă unei calcinări inițiale de cel puțin trei ore, răcită și apoi se adaugă la aceasta (cu grijă, pentru a se evita dispersia cenușii sau formarea

de bulgări)

câteva picături de soluție 20% de azotat de amoniu. Se continuă calcinarea după uscare în cuptor. Se repetă operațiunea cât este necesar, până când este încheiată calcinarea.

7.2.

În cazul substanțelor rezistente la tratamentul descris în baza punctului 7.1., se procedează după cum urmează: după o calcinare de trei ore, se plasează cenușa în apă fierbinte și se filtrează printr-un filtru mic, liber de cenușă. Se calcinează filtrul și conținutul acestuia în creuzetul inițial. Se plasează filtratul în creuzetul răcit, se evaporă până se usucă, se calcinează și se cântărește.

7.3.

În cazul uleiurilor și al grăsimilor, se cântărește cu acuratețe o probă de aproximativ 25 de g într-un creuzet de mărime potrivită. Se carbonatează fixând resturile substanței cu o bucată de hârtie de filtru liberă de cenușă. După ardere, se umezește cu cât de puțină apă este posibil. Se usucă și se calcinează, așa cum s-a descris la pct. 5.

6.

Determinarea cenușii insolubilă în acid clorhidric

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă

determinarea nivelului de substanțe minerale ce sunt insolubile în acid clorhidric. Pot fi utilizate două metode, depinzând de natura probei.

1.1.

Metoda a: aplicabilă furajelor organice simple și majorității furajelor combinate

1.2.

Metoda b: aplicabilă compușilor minerali și amestecurilor și furajelor combinate al căror conținut în substanțe insolubile în acid clorhidric, așa cum s-a determinat prin metoda a, este mai mare de 1%.

2.

Principiu

2.1.

Metoda a: proba este calcinată, cenușa este tratată în acid clorhidric, iar reziduul insolubil este filtrat și cântărit.

2.2.

Metoda b: proba este tratată cu acid clorhidric. Soluția este filtrată, reziduul calcinat, iar cenușa astfel obținută tratată în conformitate cu metoda a.

3.

Reactivi

3.1.

Acid clorhidric 3n.

3.2.

20% (m/v) soluție de acid tricloracetic.

3.3.

1% (m/v) soluție de acid tricloracetic.

4.

Aparatură

4.1.

Plita încinsă

4.2.

Cuptor electric cu termostat.

4.3.

Creuzete pentru calcinare din platină sau un aliaj din platină și aur (10% Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25mm), fie circular (diametru: 60-75mm, înălțime: 20- 25mm).

5.

Procedură

5.1.

Metoda a:

Se calcinează proba utilizându-se metoda descrisă pentru determinarea cenușii brute. Poate fi, de asemenea, utilizată cenușa obținută din acea analiză.

Se plasează cenușa într-un pahar de laborator de 250 - 400 ml, utilizându-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se aduce încet până la fierbere, cu grijă, timp de 15 minute. Se filtrează soluția fierbinte printr-o hârtie de filtru liberă de cenușă și se spală reziduul cu apă fierbinte până când nu mai este vizibilă reacția acidă. Se usucă filtrul ce conține reziduul și cenușa într-un creuzet gudronat la o temperatură de nu mai puțin de 550°c și nu mai mult de 700°C. Se răcește într-un exicator și se cântărește.

5.2.

Metoda b

Se cântăresc 5 g din probă cu o aproximație de mg și se plasează într-un pahar de laborator de 250-400 ml. Se adaugă succesiv 25 ml de apă și 25 ml de acid clorhidric 3n prevăzut la pct 3.1, se amestecă și se așteaptă să înceteze efervescența. Se adaugă încă 50 ml de acid clorhidric 3N prevăzut la pct 3.1. Se așteaptă să înceteze orice eliberare de gaz, apoi se plasează paharul de laborator într-o baie cu apă ce fierbe și acesta se menține acolo timp de 30 de minute sau mai mult, dacă este necesar, pentru a se hidroliza bine amidonul ce poate fi prezent.

Se filtrează, în timp ce se încălzește printr-un filtru liber de cenușă și se spală filtrul cu 50ml de apă fierbinte (vezi observația 7). Se plasează filtrul ce conține reziduul într-un creuzet pentru calcinare, se usucă și se calcinează la o temperatură nu mai scăzută de 550°c și nu mai mult de 700°C. Se plasează cenușa într-un pahar de 250-400 ml, utilizându-se 75 ml de acid clorhidric 3 n prevăzut la pct 3.1. Se continuă așa cum s-a descris la al doilea subparagraf al pct. 5.1.

6.

Calcularea rezultatelor

Se calculează greutatea reziduului prin deducerea gudronului. Rezultatul se exprimă procentual.

7.

Observatii

'

Dacă filtrarea se dovedește dificilă, se reîncepe analiza, înlocuind cei 50ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct 3.1 cu 50 ml de acid tricloracetic 20% prevăzut la pct 3.2. și spălând filtrul într-o soluție fierbinte de acid tricloracetic 1% prevăzut la pct 3.3.

7.

Determinarea clorului din cloruri

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă determinarea cantității de clor din cloruri ce sunt solubile în apă, exprimate convențional ca și clorură de sodiu. Aceasta este aplicabilă tuturor furajelor.

2.

Principiu

Clorurile sunt dizolvate în apă. Dacă produsul conține materie organică, acesta este clarificat. Soluția este ușor acidifiată cu acid azotic iar clorurile precipită sub formă de clorură de argint, prin intermediul unei soluții de azotat de argint. Azotatul de argint în exces este titrat cu o soluție de tiocianat de amoniu, prin metoda Volhard.

3.

Reactivi

3.1.

Soluție de tiocianat de amoniu O,1 n.

3.2.

Soluție de azotat de argint O,1 n.

3.3.

Solut , ie saturată de sulfat feric de amoniu.

3.4.

Acid azotic, d: 1,38.

3.5.

Eter dietilic p.a.

3.6 Acetonă p.a.

3.7.

Soluție

Carrez

I: se dizolvă

în apă 21,9 g de acetat

de zinc, Zn(CH3COO)2. 2H2O și 3g de acid acetic glacial. Se completează până la 100 ml cu apă.

3.8.

Soluție Carrez li: se dizolvă în apă 10,76g de ferocianat de potasiu K4Fe(CN)6 73H2O. Se completează până la 100 ml cu apă.

3.9.

Carbon activ P.A., liber de cloruri și neabsorbant al acestora.

4.

Aparatură

Agitator: aproximativ 35-40 rpm.

5.

Procedură

5.1.

Prepararea soluției

În conformitate cu natura probei, se prepară o soluție, așa cum se arată la pct. 5.1.1., 5.1.2. sau 5.1.3.

În același timp se efectuează un test martor ce omite proba ce trebuie analizată.

5.1.1.

Probe libere de materie organică.

Se cântărește, cu o aproximație de grame, o probă de cel mult 10g ce conține cel mult 3g de clor sub formă de cloruri. Se plasează cu 400 ml de apă într-un balon cotat de 500ml, la aproximativ 20°c. Se agită timp de 30 de minute în pahar, se aduce la volum, se omogenizează și se filtrează.

5.1.2.

Probe

ce

conțin

materie

organică,

excluzând

produsele prevăzute la pct. 5.1.3.

Se cântăresc aproximativ 5g de probă cu o aproximație de mg și se plasează împreună cu 1 g de carbon activ într-un balon cotat de 500ml. Se adaugă 400ml de apă la aproximativ 20°c și 5ml de soluție Carrez I prevăzută la pct. 3.7, se agită și apoi se adaugă 5 ml de soluție Carrez li prevăzută la pct 3.8. Se agită timp de 30 de minute într-un pahar, se aduce la volum, se omogenizează și se filtrează.

5.1.3.

Furaje preparate, fulgi și făină, produse bogate în făină de fulgi și alte produse bogate în mucilagii sau în substanțe coloidale (de exemplu amidon dextrinat). Se prepară soluția așa cum s-a descris la pct. 5.1.2., dar nu se filtrează. Se decantează (dacă este necesar se centrifughează), se rețin 100ml din lichidul supernatant și se transferă într-un balon cotat de 200ml. Se amestecă cu acetonă prevăzut la pct. 3.6 și se aduce la volum cu acest solvent, se omogenizează și se filtrează.

5.2.

Titrare

Utilizând o pipetă,

se transferă

într-un

pahar

Erlenmayer

25-100 ml din filtrat

(în conformitate cu conținutul de clor presupus) obținut, așa cum s-a descris în baza pct. 5.1.1., 5.1.2 sau 5.1.3. Porțiunea aliquotă nu trebuie să conțină mai mult de 150 mg de CI. Se diluează, dacă este necesar, la cel puțin 50 ml cu apă, se adaugă 5 ml de acid azotic prevăzut la pct. 3.4, 20 ml de soluție saturată de sulfat feric de amoniu prevăzut la pct. 3.3 și două picături de soluție de tiocianat de amoniu prevăzut la pct. 3.1 transferat prin intermediul unei biurete umplută până la semnul zero. Utilizând o biuretă, se transferă soluția de azotat de argint prevăzut la pct. 3.2 în așa fel încât este obținut un exces de 5 ml. Se adaugă 5 ml de dietil eter prevăzut la pct. 3.5 și se scutură puternic pentru a se forma precipitatul.

Se titrează excesul de azotat de argint cu soluție de tiocianat de amoniu prevăzut la pct. 3.1 până când tenta roșie-brună durează timp de 1 minut.

6.

Calcularea rezultatelor

Cantitatea de clor (w), exprimată ca și clorură de sodiu, prezentă în volumul de filtrat luat pentru titrare, este calculată utilizându-se următoarea formulă:

W=5,7845(V1-V2)mg

unde:

V1= ml de soluție de azotat de argint C-1 N adăugată

V2= ml de soluție de tiocianat de amoniu

O, 1 N utilizată pentru titrare.

Dacă testul martor indică faptul că soluția de azotat de argint

O, 1 N a fost consumată, se scade această valoare din volumul (V1- V2).

7.

Observatii

'

7.1.

Titrarea poate fi, de asemenea, efectuată prin potențiometru;

7.2.

În cazul produselor ce sunt foarte bogate în uleiuri și grăsimi, se realizează o primă degresare cu dietil eter sau petrol ușor;

7.3.

În cazul făinii de pește, titrarea poate fi efectuată prin metoda Mohr.

8.

DETERMINAREA LACTOZEI

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă determinarea nivelului de lactoză din furaje ce conțin mai mult de 0,5% lactoză.

2.

Principiu

Zaharurile

sunt

dizolvate

în apă. Soluția

este

supusă

fermentației

cu

drojdie

de Saccharomyces cerevisiae ce lasă lactoza intactă. După clarificare și filtrare conținutul de lactoză al filtratului este determinat prin metoda Luff-Schoorl.

3.

Reactivi

3.1.

Suspensie de Saccharomyces cerevisiae: se suspendă 25g de drojdie proaspătă în 100ml de apă. Suspensia se va ține pentru o perioadă maximă de o săptămână, într-un frigider.

3.2.

Soluție Carrez I: se dizolvă în apă 21,9 g de acetat de zinc Zn(CH3COO)2

.2H2O și 3g de acid acetic glacial. Se completează până la 100ml cu apă.

3.3.

Soluție Carrez li: se dizolvă în apă 10-6g de ferocianură de potasiu K4Fe(CNs) . 3 H2O. Se completează până la 100ml cu apă.

3.4.

Reactiv Luff-Schoorl

Se agită cu grijă, se adaugă soluție de acid citric prevăzut la pct. 3.4.2 în soluția de carbonat de sodiu prevăzută la pct. 3.4.3. Se adaugă soluția de sulfat de cupru prevăzută la pct. 3.4.1 și se completează până la un litru cu apă. Se lasă să se decanteze peste noapte și se filtrează. Se controlează normalitatea reactivului astfel obținut (Cu O,1 N; Na2C03 2N). Ph-ul soluției trebuie să fie de aproximativ 9,4.

3.4.1.

Soluție de sulfat de cupru: se dizolvă 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO4 5H2O, liberă de fier, în 100ml de apă.

3.4.2.

Soluție de acid citric: se dizolvă 50g de acid citric p.a. CsHaO7 . H2O în 50ml de apă.

3.4.3.

Soluția de carbonat de sodiu: se dizolvă 143. 8g de carbonat de sodiu anhidru p.a. în aproximativ 300ml de apă fierbinte. Se lasă să se răcească.

3.5.

Piatră ponce granulată, fiartă în acid clorhidric, spălată cu apă și uscată.

3.6.

soluție 30% de iodură de sodiu (m/v).

3.7.

Acid sulfuric 6N.

3.8.

Solut , ie de tiosulfat de sodiu 0.1N.

3.9.

Soluție de amidon: se adaugă un amestec de 5g de amidon solubilizat în 30ml de apă, într-un litru de apă fiartă. Se fierbe timp de trei minute, se lasă să se răcească și dacă este necesar, se adaugă 1O mg de iodură de mercur ca și conservant.

4.

Aparatură

Baie de apă cu termostat stabilit la 38-40°C.

5.

Procedură

Se cântărește 1 g de probă cu o aproximație de mg și se plasează această porțiune de probă într-un balon cotat de 100 ml. Se adaugă 25-30ml de apă. Se plasează balonul într-o baie de apă fierbinte, timp de 30 de minute și apoi se răcește la aproximativ 35°c. Se adaugă 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1 și se omogenizează. Se lasă balonul să stea timp de două ore într-o baie de apă, la o temperatură de 38-40°C. Se lasă să se răcească la aproximativ 20°c.

Se adaugă 2.5 ml de soluție Carrez I prevăzută la pct. 3.2 și se agită timp de 30 de secunde, apoi se adaugă 2.5 ml de soluție Carrez li prevăzută la pct. 3.3 și se agită din nou, timp de 30 de secunde. Se completează până la 100ml cu apă, se amestecă și se filtrează. Utilizând o pipetă, se reține o cantitate de filtrat ce nu depășește 25 ml și care conține de preferință 40-S0mg de lactoză și aceasta se transferă într-un pahar Erlenmeyer de 300ml. Dacă este necesar, se completează până la 25ml cu apă.

Se efectuează în același mod un test martor cu 5 ml de suspensie de drojdie prevăzut la pct. 3.1.

Se determină conținutul în lactoză în conformitate cu metoda Luff-Schoorl, după cum urmează: se adaugă exact 25ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.4. și două granule de piatră ponce prevăzută la pct. 3.5. Se agită manual, în timp ce se încălzește deasupra unei flăcări libere, la înălțime medie și se aduce lichidul la fierbere în aproximativ două minute. Se plasează paharul Erlenmayer pe o sită de azbest cu un orificiu de aproximativ 6 cm în diametru sub care a fost aprinsă flacăra. Flacăra trebuie să fie reglată în așa fel încât numai baza paharului Erlenmeyer să fie încălzită. Se potrivește un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de 10 minute. Se răcește imediat în apă rece și după aproximativ 5 minute se titrează după cum urmează:

Se adaugă 10 ml de soluție de iodură de potasiu prevăzută la pct. 3.6 și imediat după aceea (cu grijă, datorită riscului de spumare abundentă) se adaugă 25 ml de acid sulfuric 6N prevăzut la pct. 3.7. Se titrează cu soluție de tiosulfat de sodiu 0.1N prevăzută la pct. 3.8, până când apare o culoare galbenă ștearsă, se adaugă amidon ca indicator, prevăzut la pct. 3.9 și se completează titrarea.

Se efectuează aceeași titrare pe un amestec măsurat cu acuratețe de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.4 și 25ml de apă, după care se adaugă 1O ml de iodură de potasiu prevăzută la pct. 3.6 și 25 ml de acid sulfuric 6N, prevăzut la pct. 3.7, fără fierbere.

6.

Calcularea rezultatelor

Utilizându-se tabelul atașat, se stabilește cantitatea de lactoză, în mg ce corespunde diferenței dintre rezultatele celor două titrări, exprimată în ml de tiosulfat 0.1N.

Rezultatul se exprimă (ca părți de lactoză anhidă) procentual.

7.

Observatie

'

Pentru produse ce conțin mai mult de 40% zahăr fermentabil, se utilizează mai mult de 5ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1.

9.

Determinarea potasiului

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibil să se determine nivelul de potasiu din furaje.

2.

Principiu

Proba este calcinată iar cenușa dizolvată în acid clorhidric. Conținutul în sodiu al soluției este determinat prin fotometrie cu flacără, în prezența clorurii de cesiu și a azotatului de aluminiu. Adăugarea acestor substanțe elimină în mare măsură interferența elementelor perturbatoare.

3.

Reactivi

3.1.

Acid clorhidric p.a, d: 1,12.

3.2.

Clorură de cesiu p.a.

3.3.

Azotat de aluminiu A 1 (NO3)3 x 9 H2O, reactiv cu scop general.

3.4.

Clorură de potasiu p.a , anhidră.

3.5.

Soluție tampon: se dizolvă 50 g de clorură de cesiu prevăzută la pct. 3.2 și 250g de azotat de aluminiu în apă prevăzut la pct. 3.3, se completează până la un litru cu apă și se omogenizează. Se depozitează în sticle de plastic.

3.6.

Soluție standard de potasiu: se dizolvă 1,907g de clorură de potasiu în apă prevăzută la pct. 3.4, se adaugă 5ml de acid clorhidric prevăzută la pct. 3.1, se completează până la un litru cu apă și se omogenizează. Se depozitează în sticle de plastic. 1ml al acestei soluții conține 1,00mg de potasiu.

4.

Aparatură

4.1.

Creuzete din platină, siliciu sau porțelan, prevăzute, dacă e necesar, cu capace.

4.2.

Cuptor electric cu termostat.

4.3.

Flamfotometru

5.

Procedură

5.1.

Analiza probe

Ca regulă generală, se cântăresc 1O g din probă, cu o aproximație de 10mg, se plasează într-un creuzet și se calcinează la 450°c, timp de trei ore. După răcire se transferă cantitatea de cenușă într-un balon cotat de 500ml, utilizându-se 250-300ml de apă și se adaugă apoi 50ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1. Când a încetat eliberarea de dioxid de carbon, se încălzește soluția și se menține temperatura la aproximativ 90°C,

timp de două ore, agitându-se

ocazional.

După răcire la temperatura

camerei, se completează la semn, se agită și se filtrează. Se transferă într-un balon cotat de 100 ml o parte de aliquotă din filtratul ce conține un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adaugă 10,00 ml soluție tampon prevăzută la pct. 3.5, se completează până la semn cu apă și se omogenizează. În cazul unor cantități de potasiu mai mari, se diluează soluția ce trebuie analizată în proporții potrivite, înainte de a se adăuga soluția tampon.

Tabelul de mai jos e dat ca un ghid pentru o probă de aproximativ 10g.

Conținut presupus de potasiu din proba(% K)

Factor de dilutie

Parte alicota în ml

pana la 0,1

-

50

0.1. pana la 0.5

-

10

0.5. pana la 1 .O

-

5

1.0 pana la 5.0

1:10

10

5.0 pana la 1 O.O

1 :10

5

1 O.O

pana la 20.0

1:20

5

Se măsoară la flamfotometru la o lungime de undă de 768 nm. Se calculează rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.

5.2.

Curbă de calibrare

Se plasează exact 1 O

ml de soluție standard prevăzută la pct. 3.6 într-un balon gradat de 250 ml, se completează până la semn cu apă și se omogenizează. Se plasează în baloane gradate de 100 ml exact 5,10,15, 20 și 25 ml din această soluție, corespunzând respectiv la cantitățile de potasiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 și 1,0 mg/ml. Se completează seriile cu baloane martor ce nu conțin soluție standard. Se adaugă 10 ml de soluție tampon, prevăzută la pct. 3.5, fiecărui balon, se completează până la semn cu apă și se omogenizează.

Se efectuează măsurătorile, așa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este în general aliniată la concentrația de potasiu de 1mg la 100 ml de soluție.

6.

Calcularea rezultatelor Rezultatul se exprimă procentual.

7.

Observatii

'

Nu este întotdeauna necesar să se adauge soluție tampon prevăzută la pct. 3.5, pentru a se elimina interferența elementelor perturbatoare.

10.

Determinarea sodiului

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă determinarea nivelului de sodiu din furaje.

2.

Principiu

Proba este calcinată iar cenușa dizolvată în acid clorhidric. Conținutul în sodiu al soluției este determinat prin fotometrie cu flacără, în prezența clorurii de cesiu și a azotatului de aluminiu. Adit , ia acestor substant , e elimină în mare măsură interferent , a elementelor perturbatoare.

3.

Reactivi

3.1.

Acid clorhidric p.a, d: 1,12.

3.2.

Clorură de cesiu p.a.

3.3.

Azotat de aluminiu Al (NO 3

h

x9 H 2 O, reactiv cu scop general.

3.4.

Clorură de potasiu p.a. anhidră.

3.5.

Soluție tampon: se dizolvă 50 g de clorură de cesiu prevăzută la pct. 3.2 și 250 g de azotat de aluminiu în apă, prevăzut la pct. 3.3, se completează până la un litru cu apă și se omogenizează. Se depozitează în sticle de plastic.

3.6.

Soluție standard de sodiu: se dizolvă în apă 2,542 g de clorură de sodiu prevăzită la pct. 3.4, se adaugă 5 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, se completează până la un litru cu apă și se omogenizează. Se depozitează în sticle de plastic. 1 ml din aceste soluții conține 1,00 mg de sodiu

4.

Aparatură

4.1.

Creuzete din platină, siliciu sau porțelan, prevăzute, dacă e necesar, cu

capace.

4.2.

Cuptor electric cu termostat.

4.3.

Flamfotometru.

5.

Procedură

5.1.

Analiza probei

Ca regulă generală se cântăresc 1O g din probă, cu o aproximație de 1O mg, se plasează într-un creuzet prevăzut la pct. 4.2 și se calcinează la 450°c timp de trei ore. Se evită

supraîncălzirea (aprinderea). După răcire se transferă cantitatea de cenușă într-un balon cotat de 500 ml, utilizându-se 250-300 ml de apă și se adaugă apoi 50 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1. Când a încetat toată eliberarea de dioxid de carbon, se încălzește soluția și se menține temperatura la aproximativ 90°C timp de două ore, agitându-se din timp în timp. După răcire la temperatura camerei, se completează până la semn cu apă, se agită și se filtrează. Se transferă într-un balon cotat de 100 ml o parte aliquotă din filtrat ce conține un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adaugă 10,0 ml de soluție tampon prevăzută la pct. 3.5, se completează până la semn cu apă și se omogenizează. În cazul unor niveluri de sodiu mai mari se diluează soluția ce trebuie analizată în proporții potrivite, înainte de a se adăuga soluția tampon.

Conținut presupus de sodiu din probă(% Na)

Factor de dilut , ie

Parte alicota, în ml

pana la 0.1

-

50

0.1. pâna la 0.5

-

10

0.5. până la 1.0

-

5

1.0 până la 5.0

1:10

10

5.0 până la 1O.O

1 :10

5

1O.O până la 20.0

1:20

5

Se măsoară intensitatea radiației emise la o lungime de undă de 589 nm. Se calculează rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.

5.2.

Curbă de calibrare

Se plasează exact 10ml de soluție standard prevăzută la pct. 3.6 într-o retortă gradată de 250 ml, se completează până la semn cu apă și se omogenizează. Se plasează în baloane gradate de 100 ml exact 5,10,15,20 și 25 ml din această soluție, corespunzând respectiv la cantități de sodiu de 0,2; 0,4; 0,6; O, 8 și 1,0 mg. Se completează seriile cu baloane martor ce nu conțin soluție standard. Se adaugă 1O ml de soluție tampon prevăzută la pct. 3.5 fiecărui balon, se completează la semn cu apă și se omogenizează. Se efectuează măsurători, așa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este în general aliniată la concentrația de sodiu de 1 mg la 100 ml de soluție.

6.

Calcularea rezultatelor Rezultatul se exprimă procentual.

7.

Observatii

'

7.1.

Pentru produse ce conțin mai mult de 4% sodiu este preferabil să se calcineze substanța timp de două ore într-un creuzet cu capac. După răcire se adaugă apă, se aduce apa în suspensie prin intermediul unui fir de platină, se usucă și se calcinează din nou, timp de două ore, într-un creuzet cu capac.

7.2.

Dacă proba constă numai din substanțe minerale, se dizolvă fără o calcinare prealabilă.

11.

Determinarea zahărului

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibil să se determine cantitatea de zaharuri reducătoare și toate zaharurile după invertire, exprimată ca glucoză sau când este cazul ca sucroză, convertită de factorul 0,95. Această metodă este aplicabilă furajelor combinate. Sunt prevăzute metode speciale pentru alte furaje. Când este necesar, trebuie să fie măsurată separat lactoza și trebuie să se țină cont de aceasta atunci când se calculează rezultatele.

2.

Principiul

Zaharurile sunt extrase cu etanol diluat.

Soluția este clarificată cu soluțiile Carrez I și 11. După eliminarea etanolului, cantitățile dinainte și după invertire sunt determinate prin metoda Luff-Schoorl.

3.

Reactivi

3.1.

etanol 40% (v/v) d: 0,948 la 20 c, neutralizat cu fenolftaleină.

3.2.

Soluție Carrez I: se dizolvă 21,9 g de acetat de zinc Zn(CH3COO)2.2H2O și 3 g de acid acetic glacial în apă. Se completează până la 100 ml cu apă.

3.3.

Soluție Carrez li: se dizolvă 10,6 g de ferocianură de potasiu K4Fe(CNs). 3H2O în apă. Se completează până la 100 ml cu apă.

3.4.

soluție

O, 1 % (m/v) de metil oranj.

3.5.

Acid clorhidric 4n.

3.6.

Acid clorhidric

O,

1 n.

3.7.

Solutie de hidroxid de sodiu

O,

1n. '

3.8.

Reactiv Luff-Schoorl:

Amestecând cu atenție, se toarnă soluție de acid citric prevăzută la pct. 3.8.2 în soluția de carbonat de sodiu prevăzută la pct. 3.8.3. Se adaugă soluție de sulfat de cupru

prevăzută la pct. 3.8.1 și se completează până la un litru cu apă. Se lasă să se decanteze peste noapte și se filtrează. Se controlează normalitatea reactivului astfel obținut (Cu O,1N;Na2C032N). Ph-ul soluției trebuie să fie de aproximativ 9,4.

3.8.1

Soluție de sulfat de cupru: se dizolvă 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO4. 5H2O, liber de fier, în 100 ml de apă.

3.8.2

Soluție de acid citric: se dizolvă 50 g de acid citric p.a, C6HsO7,H2O în 50ml de apă.

3.8.3

Soluție de carbonat de sodiu: se dizolvă 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. în aproximativ 300 ml de apă fierbinte. Se lasă să se răcească.

3.9.

Solut , ie de tiosulfat de sodiu O,1 n.

3.10.

Soluție de amidon: se adaugă un amestec de 5 g de amidon solubil în 30 ml de apă, într-un litru de apă fierbinte. Se fierbe timp de trei minute, se lasă să se răcească și dacă e necesar, se adaugă 1O mg de iodură de mercur ca și conservant.

3.11.

Acid sulfuric 6N.

3.12.

Soluție 30% (m/v) de iodură de potasiu.

3.13.

Piatră ponce granulată, fiartă în acid clorhidric, spălată în apă și uscată.

3.14.

3-metilbutan-I-ol.

4.

Aparatură

Agitator: aproximativ 35-40 rpm.

5.

Procedură

5.1.

Extracția probei

Se cântăresc 2,5g din probă cu o aproximație de mg și se plasează într-un balon cotat de 250 ml. Se adaugă 200 ml de etanol prevăzut la pct. 3.1. și se amestecă într-un pahar, timp de o oră. Se adaugă 5 ml de soluție Carrez I prevăzut la pct. 3.2 și se agită timp de un minut. Se adaugă 5 ml de soluție Carrez li prevăzut la pct. 3.3 și se agită din nou, timp de 1 minut. Se completează la volum cu etanol prevăzut la pct. 3.1, se omogenizează și se filtrează. Se rețin 200 ml din filtrat și se evaporă la aproximativ jumătate din volum, pentru a se elimina majoritatea etanolului. Se transferă întreaga cantitate din reziduul de evaporare într-o retortă volumetrică de 200 ml, utilizându-se apă fierbinte, se răcește, se aduce la volum cu apă, se omogenizează și se filtrează, dacă este necesar. Această soluție va fi utilizată pentru

a se determina cantitatea de zaharuri reducătoare și după invertire, a zaharurilor totale.

5.2.

Determinarea zaharurilor reducătoare

Utilizându-se o pipetă, se iau cel mult 25 ml de soluție ce conține mai puțin de 60 mg de zaharuri reducătoare, exprimate ca glucoză. Dacă e necesar, se completează până la 25 ml cu apă distilată și se determină conținutul de zaharuri reducătoare prin metoda Luff­ Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent al glucozei din probă.

5.3.

Determinarea zaharurilor totale după invertire

Utilizându-se o pipetă, se iau 50 ml de soluție și se transferă într-un balon cotat de 100 ml. Se adaugă câteva picături de soluție de metil oranj prevăzută la pct. 3.4, apoi cu grijă și agitând continuu, se adaugă acid clorhidric 4N prevăzut la pct. 3.5, până când lichidul virează spre un roșu accentuat. Se adaugă 15 ml de acid clorhidric O,1 N prevăzut la pct. 3.6, se imersează rapid balonul într-o baie de apă fierbinte și se ține acolo timp de 30 de minute. Se răcește rapid la aproximativ 20°c și se adaugă 15 ml de soluție de hidroxid de sodiu O,1 n. Se completează până la 100 ml cu apă și se omogenizează. Se rețin cel mult 25 ml ce conțin mai puțin de 60 mg de zaharuri reducătoare exprimate ca glucoză. Dacă e necesar, se completează până la 25 ml cu apă distilată și se determină conținutul de zaharuri reducătoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent de glucoză sau, unde e cazul, sucroză, multiplicându-se cu factorul 0,95.

5.4.

Titrare prin metoda Luff-Schoorl

Utilizându-se o pipetă, se iau 25ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzută la pct. 3.8 și se transferă într-un pahar Erlenmeyer de 300ml.

Se adaugă 25 ml de soluția clarificată de zahăr. Se adaugă 2 granule de piatră ponce prevăzută la pct. 3.13, se încălzește, se agită manual deasupra unei flăcări libere la înălțime medie și se aduce lichidul la fierbere în aproximativ două minute. Se plasează imediat balonul Erlenmeyer pe o sită de azbest, cu un orificiu de aproximativ 6 cm în diametru, sub care a fost aprinsă o flacără. Flacăra va fi reglată în așa fel încât numai baza paharului Erlenmeyer să fie încălzită. Se atașează un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de exact 10 minute. Se răcește imediat în apă rece iar după aproximativ cinci minute se titrează după cum urmează:

Se adaugă 10 ml de soluție iodată de potasiu prevăzută la pct. 3.12 și imediat după aceea (cu grijă, datorită riscului de spumare abundentă), se adaugă 25 ml de acid sulfuric 6n prevăzut la pct. 3.11. Se titrează cu o soluție de tiosulfat de sodiu O,1 n prevăzută la pct.

3.9 până când apare o culoare galbenă ștearsă, se adaugă indicatorul de amidon prevăzut la pct. 3.1O și se finalizează titrarea.

Se efectuează aceeași titrare pe un amestec măsurat cu acuratețe de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.8 și 25 ml de apă, după ce se adaugă 1O ml

de soluție de iodură de potasiu prevăzută la pct. 3.12 și 25 ml de acid sulfuric 6n prevăzut la pct. 3.11, fără fierbere.

6.

Calcularea rezultatelor

Utilizând tabelul se stabilește cantitatea de glucoză în mg ce corespunde diferenței dintre valorile celor două titrări, exprimată în mg de tiosulfat de sodiu

O, 1 n, se exprimă rezultatul procentual.

7.

Proceduri speciale

7.1.

În cazul furajelor ce sunt bogate în melasă și alte furaje ce nu sunt în particular omogene, se cântăresc 20 g și se plasează cu 500 ml de apă într-un balon cotat de un litru. Se agită timp de o oră. Se clarifică utilizând reactivii Carrez I prevăzut la pct. 3.2 și Carrez li prevăzut la pct. 3.3, așa cum s-a descris la pct. 5.1, utilizându-se totuși, de data aceasta, de patru ori cantitățile din fiecare reactiv. Se aduce la volum cu etanol 80% (v/v).

Se omogenizează și se filtrează. Se elimină etanolul, așa cum s-a descris la pct. 5.1.

Dacă nu există amidon dextrinizat, se aduce la volum cu apă distilată.

7.2.

În cazul melasei și al furajelor simple ce sunt bogate în zahăr și aproape libere de amidon (roșcove, brichete de sfeclă etc.), se cântăresc 5 g, se plasează într-un balon cotat de 250 ml, se adaugă 200 ml de apă distilată și se agită, timp de o oră sau mai mult, dacă este necesar. Se clarifică utilizând reactivii Carrez I prevăzut la pct. 3.2 și Carrez li prevăzut la pct. 3.3 așa cum s-a descris la pct 5.1. Se aduce la volum cu apă rece, se omogenizează și se filtrează. Se continuă așa cum s-a descris la pct. 5.3., pentru a se determina cantitatea de zaharuri totale.

8.

Observatii

'

8.1.

Pentru a se preveni spumarea

este recomandabil

să se adauge (indiferent de volum) aproximativ 1 ml de 3-metilbutan-I-ol prevăzut la pct. 3.14 înainte de fierbere cu reactiv Luff-Schoorl.

8.2.

Diferența dintre conținutul zaharurilor totale după invertire, exprimat ca glucoză și conținutul de zaharuri reducătoare, exprimat ca glucoză, multiplicat cu

O,

95, redă conținutul procentual de sucroză.

8.3.

Pentru a se determina continutul de zaharuri reducătoare, excluzând

'

lactoza, pot fi adoptate două metode:

8.3.1.

Pentru o calculare aproximativă, se multiplică cu 0,675 conținutul de lactoză stabilit printr-o oarecare metodă de analiză și se scade rezultatul obținut din continutul zaharurilor reducătoare.

'

8.3.2.

Pentru o calculare precisă a zaharurilor reducătoare, excluzând lactoza, aceeași probă trebuie să fie utilizată pentru cele două determinări finale. Una din analize este efectuată pe o parte din soluția obținută la pct. 5.1, cealaltă pe partea soluției obținute în timpul determinării lactozei de metoda stabilită pentru acel scop (după fermentarea celorlalte tipuri de zaharuri și clarificare).

În ambele cazuri cantitatea de zahăr prezentă este determinată prin metoda Luff­ Schoorl și calculată în mg de glucoză. Una din valori este scăzută din cealaltă, iar diferența este exprimată procentual.

Exemplu

Cele două volume preluate corespund, pentru fiecare determinare, la o probă de 250 mg.

În primul caz sunt consumați 17 ml de soluție de tiosulfat de sodiu O,1 N, corespunzând la 44,2 mg de glucoză.

În al doilea caz sunt consumați 11 ml, corespunzând la 27,6 mg de glucoză. Diferența este de 16,6 mg de glucoză.

Conținutul de zaharuri reducătoare (excluzând lactoza), calculat ca glucoză, este, de aceea:

4x16,6

=

6,64%

10

Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl

ml de Na2S203 O,1 N, 2. minute de încălzire, 1O minute de fierbere

Na2S2O3

Glucoza

Fructoză

Lactoză

C12H22O11

Maltoză

C12H22O11

Na2S2

0,1N

Zaharuri CsH12Os

0,1N

ml

mg

diferentă

'

mg

diferentă

'

g

diferentă

'

ml

1

2.4

2.4

3.6

3.7

3.9

3.9

1

2

4,8

2.4

7.3

3.7

7.8

3.9

2

3

7.2

2.5

11.0

3.7

11.7

3.9

3

4

9.7

2.5

14.7

3.7

15.6

4.0

4

5

12.2

2.5

18.4

3.7

19.6

3.9

5

6

14.7

2.5

22.1

3.7

23.5

4.0

6

7

17.2

2.6

25.8

3.7

27.5

4.0

7

8

19.8

2.6

29.5

3.7

31.5

4.0

8

9

22.4

2.6

33.2

3.8

35.S

4.0

9.

10

25.0

2.6

37.0

3.8

39.5

4.0

10

11

27.6

2.7

40.8

3.8

43.5

4.0

11

12

30.3

2.7

44.6

3.8

47.5

4.1

11

13

33.0

2.7

48.4

3.8

51.6

4.1

13

14

35.7

2.8

52.2

3.8

55.7

4.1

14

15

38.5

2.8

56.0

3.9

59.8

4.1

I

15

16

41.3

2.9

59.9

3.9

63.9

4.1

I

16

17

44.2

2.9

63.8

3.9

68.0

4.2

17

18

47.1

2.9

67.7

4.0

72.2

4.3

18

19

50.0

3.0

71.7

4.0

76.5

4.4

19

20

I

53.0

3.0

75.7

4.1

80.9

4. 5

20

21

56.0

3.1

79.8

4.1

85.4

4.6

21

22

59.1

3.1

83.9

4.1

94.6

4.6

22

23

62.2

88.0

23

12.

Determinarea ureei

1.

Scop și domeniu de aplicare

Această metodă face posibilă determinarea nivelului de uree din furaje.

2.

Principiu

Proba este suspendată în apă cu un agent de de clarificare. Suspensia este filtrată. Conținutul

de

uree

al

filtratului

este

determinat

după

adăugarea

a

4- dimetilaminobenzaldehidă (4-DMAB), măsurând densitatea optică la o lungime de undă de 420 nm.

3.

Reactivi

3.1.

Soluție de 4-dimetilaminobenzaldehidă: de dizolvă 1,6 g de 4-DMAB p.a. în 100 ml de etanol 96% și se adaugă 1O ml de acid clorhidric p.a (d20

=

1,19g/ml). Acest reactiv poate fi folosit pentru o perioadă de maximum două săptămâni.

3.2.

Soluție Carrez I: se dizolvă 21,9 g de acetat de zinc, Zn (CH3COO)X 2H2O și 3g de acid acetic glacial în apă. Se completează până la 100 ml cu apă.

3.3.

Soluție Carrez 11: se dizolvă 10,6 g de ferocianură de potasiu în apă, K4Fe(CN)6 X 3H2O. Se completează până la 100 ml cu apă.

3.4.

Cărbune activ p.a. ce nu absoarbe uree (ce trebuie controlată).

3.5.

Soluție

O, 1 %(m/v) de uree p.a.

4.

Aparatură

4.1.

Mixer (agitator) cu frecventa rotatorie de aproximativ 35-40 rpm.

4.2.

Eprubete: 160 x 16 mm cu dop rodat de sticlă.

4.3.

Spectrofotometru.

5.

Procedură

5.1.

Analiza probei

Se cântăresc 2 g de probă cu o aproximație de 1 mg și se introduc cu 1 g cărbune activ prevăzut la pct. 3.4 într-un balon cotat de 500 ml. Se adaugă 400 ml de apă și 5 ml de soluții Carrez I prevăzut la pct. 3.2 și Carrez li prevăzut la pct. 3.3. Amestecul se agita timp de 30 de minute cu ajutorul agitatorului rotativ. Se completează la semn cu apă, se agită și se filtrează. Din filtratul clar și incolor se iau 5 ml și se introduc înt-o eprubeta cu dop șlefuit. Se adaugă 5 ml de soluție 4-DMAB prevăzută la pct. 3.1 și se omogenizează. Se pregătește în paralel o soluție martor, procedând conform pct. 5.1. Se introduc eprubetele cu soluția de analizat și respectiv cu soluția martor într-o baie de apă și se mențin 15 minute la 20°c. Apoi se măsoară extincția soluției de analizat în raport cu soluția martor, la lungimea de unda de 420 nm. Se compară soluția reactivilor cu testul martor.

5.2.

Curba de calibrare

Se rețin volume a 1, 2, 4, 5 și 10 ml de soluție de uree prevăzut la pct. 3.5, se introduc în baloane cotate de 100 ml și se completează la semn cu apă. Se iau câte 5 ml din fiecare balon, în eprubete cu dop șlefuit. Se adaugă câte 5 ml de soluție 4-DMAB prevăzută la pct.

3.1 în fiecare din acestea și se omogenizeaza și se măsoară densitatea optică așa cum s-a indicat mai sus în comparație cu o soluție de control (martor) ce conține 5 ml de 4-DMAB și 5 ml de apă liberă de uree. Se trasează curba de etalonare.

6.

Calcularea rezultatelor

Se determină cantitatea de uree din probă, utilizându-se curba de calibrare. Se exprimă rezultatul procentual.

7.

Observat , ii

7.1.

În cazul cantităților de uree ce depășesc 3%, se reduce proba la 1 g sau se diluează soluția inițială, astfel încât să nu existe mai mult de 50 de mg de uree în 500ml.

7.2.

În cazul cantităților scăzute de uree, se mărește proba atât timp cât filtratul rămâne clar și incolor.

7.3.

Dacă

proba

conține

compuși

azotați

simpli,

precum

aminoacizi, densitatea optică trebuie să fie măsurată la 435 nm.

13.

Estimarea activitătii ureazice a produselor derivate din soia

'

1.

Scop și domeniu de aplicare

Acest test face posibilă estimarea activității ureazice a produselor derivate din soia și arată dacă aceste produse au fost toastate (tratate) corespunzător.

2.

Principiu

Activitatea ureazică este estimată prin cantitatea de azot amoniacal eliberată de 1 g de produs per minut, la 30°c.

3.

Reactivi

3.1.

Acid clorhidric O,1 N.

3.2.

Solut , ie de hidroxid de sodiu O,1 n.

3.3.

Soluția tampon (fosfat 0,05 m): se dizolvă 4,45 g de fosfat disodic (Na2HPO4x2H2O) și 3,40 g de fosfat monopotasic (KH2, PO4). într-un balon cotat de 1OOO ml cu apă,

3.4.

Soluție de uree: se dizolvă 30,0 g de uree la 1OOO ml soluție tampon fosfat prevăzută la pct. 3.3; pH 6,9-7,0 (se prepară proaspăt).

4.

Aparatură

4.1.

Aparat de titrare potențiometrică sau pH-metru de înaltă sensibilitate (pH 0,02) cu agitator magnetic.

4.2.

Baie de apă echipată cu termostat stabilit la exact 30°C.

4.3.

Eprubete cu dop de sticlă, de 150 x 18 mm.

5.

Procedură

*) Aprobată de

Ordinul nr. 37/2006

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.