Decizia nr. 178/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Systema Ecologic" - S.R.L. din București în dosarele nr. 4.314/2005 și nr. 4.677/2005 ale Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 809D/2005 la Dosarul nr. 808D/2005, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în cele două dosare este identic.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării.
În temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai bună administrare a justiției.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 13 octombrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 4.314/2005 și nr. 4.677/2005, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Systema Ecologic" - S.R.L. din București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că posibilitatea oferită de legiuitor instanțelor de judecată de a preschimba termenul de judecată încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale părților implicate în proces. Așa fiind, după introducerea sistemului de distribuire aleatorie a dosarelor în cadrul instanțelor, termenul de judecată astfel fixat nu mai poate fi schimbat în mod legal, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării în fața autorităților statului și dreptului la un proces echitabil.
Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că, departe de a încălca drepturile și libertățile constituționale invocate de autorul excepției, textul de lege criticat asigură premisele unui proces echitabil, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale ale celor îndreptățiți să participe la judecată, prin posibilitatea preschimbării termenului atunci când există motive întemeiate.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul conținut: "Termenul luat în cunoștință sau pentru care au fost trimise citațiile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice și cu citarea părților. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Soluționarea cererii de preschimbare a primului termen de judecată este de competența președintelui instanței, a vicepreședintelui instanței, a președintelui de secție ori a judecătorului care îl înlocuiește. În cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluționează de către completul de judecată".
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției și în art. 127 privitoare la caracterul public al dezbaterilor.
Analizând textul de lege ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului sunt neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, dreptul persoanei la un proces echitabil presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza, în formele și în modalitățile instituite de lege.
În consecință, prin reglementările cuprinse în art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la posibilitatea preschimbării termenului luat în cunoștință sau pentru care au fost trimise citațiile, legiuitorul nu a înțeles să restrângă dreptul persoanei la un proces echitabil, ci să asigure un cadru legal, indispensabil exercitării în condiții egale a acestui drept constituțional. Astfel, condiționarea preschimbării termenului deja fixat de existența unor motive temeinice și de citarea în prealabil a părților reprezintă exigențe de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Pe de altă parte, soluționarea cererilor de preschimbare a termenului în camera de consiliu, iar nu în ședință publică, nu înlătură caracterul echitabil al procesului, soluția pronunțată vizând, exclusiv, un aspect de procedură, iar nu fondul cauzei. Mai mult, prezența părților la dezbateri dă posibilitatea acestora de a formula probe în susținerea sau combaterea cererii de preschimbare a termenului, asigurând, în acest mod, egalitatea de șanse între persoanele cu interese procesuale contrare.
Față de cele arătate, Curtea constată că dispozițiile art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt în concordanță cu prevederile constituționale invocate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Systema Ecologic" - S.R.L. din București în dosarele nr. 4.314/2005 și nr. 4.677/2005 ale Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.