Program · Guvernul

Programul din 2 martie 2006

de dezvoltare a produselor turistice

prezumat în vigoare

Data actului
2 martie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 279 din 28 martie 2006
Structură
4 articole · 2.099 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Obiectivul general al programului

Articolul 1

Programul anual de dezvoltare a produselor turistice urmărește dezvoltarea durabilă a turismului din România.

Capitolul II Obiective specifice

Articolul 2

Programul anual de dezvoltare a produselor turistice urmărește realizarea următoarelor obiective:

a) elaborarea strategiilor de dezvoltare a turismului;

b) dezvoltarea produselor turistice;

c) susținerea proiectelor de investiții în turism;

d) creșterea calității serviciilor în turism;

e) susținerea învățământului turistic și a pregătirii profesionale de specialitate prin sistemul de formare profesională a adulților.

Capitolul III Conținutul programului și modalități de finanțare

Articolul 3

Prin Programul anual de dezvoltare a produselor turistice se finanțează în proporție de 100%:

a) studiile privind dezvoltarea turismului și conjunctura pieței turistice interne și internaționale (produse turistice, regiuni, tendințe pe piața internă și internațională);

b) programele de educare și dezvoltare a turismului durabil;

c) dezvoltarea softului și a domeniului Internet aferente activității de autorizare, licențiere, omologare și controlul activității turistice;

d) realizarea ghidurilor privind activitatea de clasificare, licențiere, omologare, atestare în turism și a legislației din domeniul turismului.

Articolul 4

Prin Programul anual de dezvoltare a produselor turistice se cofinanțează în proporție de maximum 50%:

a) programe de formare profesională a adulților din sectorul turistic și din domeniul învățământului turistic;

b) programele pentru îmbunătățirea calității serviciilor în turism.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.