Decizia nr. 170/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 7 și art. 9 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 56/2003 25 iunie 2003 (prevederi anume) privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libert…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 7 și
art. 9 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, excepție ridicată de Nistor-Isai Faur în Dosarul nr. 10.999/2005 al Judecătoriei Arad.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curții că autorul excepției a depus la dosarul cauzei un memoriu în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate și a solicitat totodată judecarea cauzei în absența sa.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că, în realitate, autorul excepției solicită modificarea textelor de lege criticate, ceea ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 10.999/2005, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 7 și
art. 9 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, excepție ridicată de Nistor-Isai Faur în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în ceea ce privește dispozițiile
art. 6 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003 , că se impune completarea acestora cu un articol care să oblige penitenciarele și arestul poliției să expedieze scrisorile recomandate dacă cei aflați în detenție solicită verbal aceasta și, de asemenea, să expedieze orice cerere individuală, indiferent de obiectul acesteia, prin grefa penitenciarului. Referitor la
art. 9 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003 , se arată că, fiind contrar dispozițiilor constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate, ar trebui eliminat complet. Cât privește
art. 9 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003 , se apreciază că ar trebui să aibă un text identic cu cel al art. 8 alin. (5) din același act normativ, întrucât dreptul la petiționare și scrisoare este identic cu dreptul la convorbiri telefonice, fiind un drept la corespondență.
Judecătoria Arad apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, petentul invocând "nemulțumiri de tehnică legislativă".
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 6, art. 7 și
art. 9 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2003, aprobată prin
Legea nr. 403/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 10 octombrie 2003.
Prevederile legale criticate au următoarea redactare:
- Art. 6 (Dreptul de petiționare): "(1) Dreptul de petiționare al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat.
(2) Forma și conținutul petiției nu pot fi modificate decât de persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate.
(3) Petițiile și răspunsul la acestea au caracter confidențial și nu pot fi deschise sau reținute.
(4) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenul petiție include orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România.";
- Art. 7 (Dreptul la corespondență): "(1) Dreptul la corespondență al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat.
(2) Forma și conținutul corespondenței nu pot fi modificate decât de persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate.
(3) Corespondența are caracter confidențial și nu poate fi deschisă sau reținută decât în limitele și condițiile prevăzute de lege.
(4) În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenței, a drogurilor, substanțelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deținere este interzisă, corespondența poate fi deschisă, fără a fi citită, în prezența persoanei condamnate.
(5) Corespondența poate fi deschisă și reținută dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este înștiințată în scris, de îndată, cu privire la luarea acestor măsuri, iar corespondența reținută se clasează într-un dosar special, care se păstrează de administrația penitenciarului.
(6) Deschiderea și reținerea corespondenței, potrivit dispozițiilor alin. (5), se pot face numai pe baza dispoziției emise în scris și motivat, de către directorul penitenciarului.
(7) Dispozițiile alin. (4) și (5) nu se aplică în cazul corespondenței cu apărătorul sau cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului.";
- Art. 9 (Dreptul la convorbiri telefonice) alin. (3) și (4): "(3) Numărul, periodicitatea și durata convorbirilor telefonice care pot fi efectuate de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate se stabilesc de către administrația penitenciarului, în funcție de numărul persoanelor deținute și al posturilor telefonice publice instalate.
(4) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate."
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, în art. 28 privind secretul corespondenței și în art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor, cu raportare la dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Examinând excepția astfel cum a fost formulată, Curtea reține că, în realitate, autorul excepției, deținut în Penitenciarul Arad, este nemulțumit de măsurile dispuse de administrația acestui penitenciar, care refuză să-i expedieze "recomandatele". Așadar, întrucât, în opinia sa, nu mai poate beneficia de garanțiile prevăzute de textele constituționale menționate, s-a adresat cu plângere la instanță împotriva acestor măsuri, prilej cu care a invocat excepția de neconstituționalitate, solicitând modificarea textelor de lege criticate în sensul celor arătate în motivarea excepției.
Curtea constată însă că, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Ca urmare, Curtea nu se poate pronunța cu privire la o eventuală redactare defectuoasă sau incompletă a textelor legale criticate și nici nu poate face propuneri de lege ferenda, așa încât criticile formulate urmează a fi înlăturate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 7 și
art. 9 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, excepție ridicată de Nistor-Isai Faur în Dosarul nr. 10.999/2005 al Judecătoriei Arad.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.