Lege · Parlamentul

Legea nr. 73/2006

pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 47/2005 privind reglementări de neutralizare a deșeurilor de origine animală

prezumat în vigoare

Data actului
23 martie 2006
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 285 din 29 martie 2006
Citat de
6 acte
Citează
3 acte
Structură
1 articol · 2.055 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OG nr. 47/2005 11 august 2005 privind reglementări de neutralizare a deșeurilor de origine animală

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Se aprobă

Ordonanța Guvernului nr. 47 din 11 august 2005

privind reglementări de neutralizare a deșeurilor de origine animală, adoptată în temeiul

art. 1 pct. IV.16 din Legea nr. 209/2005

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 26 august 2005, cu următoarele modificări:

1. La articolul 2 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

"c) animal de interes economic - orice animal crescut sau deținut în gospodăriile private și în fermele de creștere intensivă, în mod obișnuit, în scopul desfășurării unei activități economice;".

2. Alineatul (3) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"(3) Consiliile locale au obligația de a-și asigura contractual serviciile unei unități de ecarisare autorizate conform legislației în vigoare."

3. Alineatele (1) și (2) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:

"Art. 10. - (1) Crescătorii individuali de animale sunt obligați să anunțe în maximum 24 de ore consiliul local asupra morții animalelor la care se referă prezenta ordonanță.

(2) Consiliul local sesizat în condițiile alin. (1) are obligația să anunțe de îndată unitatea de ecarisare."

4. Alineatul (3) al articolului 13 se abrogă.

5. La articolul 16, punctul 4 al literei b) va avea următorul cuprins:

"4. transportul, respectiv manipularea sau depozitarea deșeurilor de origine animală;".

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
LUCIAN AUGUSTIN BOLCAȘ
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 23 martie 2006.
Nr. 73.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.