Decizia nr. 129/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Marițiu magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. b) și art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paul Mihalache în Dosarul nr. 8.931/2004 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal se prezintă avocatul autorului excepției, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că prin coroborarea celor două texte de lege criticate se ajunge la o încălcare a prevederilor Constituției, deoarece se are în vedere cuantumul obiectului, în baza căruia părțile pot ataca cu apel sau recurs hotărâri având același obiect, iar prin această posibilitate diferită și administrarea probelor este diferită.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 8.931/2004, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. b) și art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paul Mihalache într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei încheieri de ședință pronunțate de Judecătoria Iași.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că reglementarea în mod diferențiat a căilor de atac ce pot fi urmate în cauze având ca obiect împărțeala de bunuri, în funcție de valoarea bunurilor de împărțit, contravine dispozițiilor constituționale invocate.

Tribunalul Iași apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. b) și art. 282^1 din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 2 pct. 2 și art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură au fost modificate prin

art. I pct. 1 și 40 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Aceste dispoziții de lege au următorul cuprins:

- Art. 2 pct. 2: "Tribunalul judecă:

(...)

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;";

- Art. 282^1 : "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege.

Hotărârile instanțelor judecătorești prin care se soluționează plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

În ceea ce privește critica ce vizează dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, înainte de modificare, acest articol prevedea că tribunalul judecă, ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță în cererile de împărțeală judiciară, cu excepția celor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. După modificarea textului de lege criticat, acesta prevede că tribunalul judecă, ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. În continuare, Curtea constată că, deși textul de lege criticat s-a modificat, noua formulă preia, în esență, soluția legislativă anterioară, în ambele cazuri cererile de împărțeală judiciară fiind, în primă instanță, de competența judecătoriei, iar în cazul apelului, de competența tribunalului.

Aceste dispoziții constituie norme de procedură care stabilesc categoriile de hotărâri judecătorești care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând și celelalte principii și dispoziții constituționale.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că prin

Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, a statuat că diferențierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, așa cum în mod eronat susțin autorii excepției, și prin urmare textul legal atacat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituție, de natură să aducă atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea că hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Tot cu acel prilej, referitor la prevederile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, Curtea a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Atât considerentele, cât și soluția deciziei pronunțate de Curte își păstrează valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 2 și art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paul Mihalache în Dosarul nr. 8.931/2004 al Tribunalului Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2006.