Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 490/2006

privind nivelul comisioanelor percepute de către Trezoreria Statului pentru diverse servicii prestate la solicitarea instituțiilor de credit, operatorilor economici și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii

prezumat în vigoare

Data actului
29 martie 2006
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 305 din 5 aprilie 2006
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
6 articole, 1 anexă · 6.385 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

art. IV pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2005

privind reglementarea unor măsuri financiare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Începând cu luna ianuarie 2006, Trezoreria Statului percepe comisioane pentru serviciile prestate la solicitarea instituțiilor de credit, operatorilor economici și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1)

Pentru serviciile prevăzute la pct. 1 și 2 din anexă, Ministerul Finanțelor Publice încheie protocoale cu instituțiile de credit, la solicitarea acestora. În baza protocoalelor încheiate și numai pentru serviciile stabilite prin acestea, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București încheie convenții cu instituțiile de credit.

(2)

Plata comisioanelor prevăzute la pct. 1 din anexă se efectuează de către instituțiile de credit, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă, în contul Ministerului Finanțelor Publice 65.01.05 "Decontări în contul trezoreriei centrale - comisioane", cod IBAN: RO23TREZ999650105xxxxxxx, cod fiscal 8609468, și reprezintă venituri ale bugetului Trezoreriei Statului.

(3)

Plata comisioanelor prevăzute la pct. 2 din anexă se efectuează de către instituțiile de credit, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă, în contul de venituri al bugetului Trezoreriei Statului 70.36.09.50 "Venituri ale bugetului Trezoreriei Statului - Alte venituri", deschis la unitățile Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile operatorilor economici care fac obiectul convențiilor.

Articolul 3

(1)

Prestarea serviciilor prevăzute la pct. 3 și 4 din anexă se efectuează la solicitarea operatorilor economici și a instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, cu avizul conducătorului unității Trezoreriei Statului care asigură serviciul respectiv.

(2)

Pentru plata comisioanelor prevăzute la pct. 3 și 4 din anexă, unitățile Trezoreriei Statului eliberează operatorilor economici și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii "Situația privind comisioanele de plătit pentru luna...", în primele 3 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă.

(3)

Plata comisioanelor stabilite conform prevederilor alin. (2) se efectuează de către operatorii economici și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii situației prevăzute la alin. (2), în contul de venituri al bugetului Trezoreriei Statului 70.36.09.50 "Venituri ale bugetului Trezoreriei Statului - Alte venituri", la unitățile Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile respective.

Articolul 4

Comisioanele prevăzute în anexa la prezentul ordin, datorate pentru trimestrul I al anului 2006, se achită până la finele lunii aprilie 2006.

Articolul 5

Direcția generală a contabilității publice și a sistemului de decontări în sectorul public, Unitatea de management a Trezoreriei Statului, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, precum și administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 29 martie 2006.
Nr. 490.

Anexa LISTA

comisioanelor practicate de Trezoreria Statului pentru diverse servicii prestate la solicitarea instituțiilor de credit, operatorilor economici și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii

1. Administrarea de către Ministerul Finanțelor Publice a bazei de date cu extrasele de cont ale clienților instituțiilor de credit pentru care au fost încheiate protocoale

200 lei (RON)/lună/instituție de credit

2. Consultarea și preluarea de către instituțiile de credit a fișierelor cu extrasele de cont ale clienților acestora, pentru care Ministerul Finanțelor Publice a încheiat protocoale

-

între 1 și 5 clienți/unitate operativă a Trezoreriei Statului

27 lei (RON)/client/lună

-

între 6 și 10 clienți/unitate operativă a Trezoreriei Statului

26 lei (RON)/client/lună

-

între 11 și 20 de clienți/unitate operativă a Trezoreriei Statului

24 lei (RON)/client/lună

-

peste 20 de clienți/unitate operativă a Trezoreriei Statului

23 lei (RON)/client/lună

3. Extrase de cont pe suport magnetic aferente conturilor 50.69 "Disponibil al operatorilor economici", 50.25 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației centrale finanțate integral din venituri proprii" și 50.28 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației publice locale finanțate integral din venituri proprii"

3 lei (RON)/extras de cont

4. Duplicat extras de cont pentru conturile 50.69 "Disponibil al operatorilor economici", 50.25 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației centrale finanțate integral din venituri proprii" și 50.28 "Disponibil al instituțiilor publice ale administrației publice locale finanțate integral din venituri proprii"

- pe suport hârtie

0,5 lei (RON)/pagină extras de cont

- pe suport magnetic

4 lei (RON)/extras de cont

________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.