Normele din 20 aprilie 2006
privind autorizarea laboratoarelor în vederea executării de analize pentru vinurile și celelalte produse pe bază de must și vin ce urmează a fi expediate în scopul comercializării pe piața internă
prezumat în vigoare
Articolul 1
Pentru analizarea compoziției fizico-chimice a vinurilor, laboratoarele vor aplica metodele de analiză a vinurilor aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al ministrului sănătății și familiei nr. 541/1.025/2002 privind notificarea metodelor comunitare de analiză aplicabile în sectorul vinului.
Articolul 2
În vederea autorizării, laboratoarele trebuie să dispună de dotarea tehnică și de personal de laborator calificat care să permită efectuarea determinărilor cuprinse în buletinul de analiză prezentat în anexa nr. 3 la ordin.
Aparatura utilizată pentru determinări trebuie să fie etalonată metrologic. Baloanele cotate, biuretele și pipetele din sticlă utilizate în analize trebuie să corespundă clasei A de calitate.
Articolul 3
Laboratoarele care solicită autorizarea în acest sens vor depune la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București o cerere de autorizare și documentația din care să rezulte că pentru fiecare metodă îndeplinesc prevederile art. 2.
Articolul 4
Buletinele de analiză pentru livrarea vinului pe piața internă, emise de laboratoarele autorizate, vor fi înregistrate într-un registru special de evidență a acestor buletine, numerotat, vizat și ștampilat de către compartimentul Inspecția de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din cadrul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București.
Registrele vor cuprinde următoarele rubrici: solicitantul, adresa, numărul probei-contraprobei, denumirea produsului, anul de recoltă, categoria de calitate, valorile analitice, cantitatea pentru care s-a emis buletinul, numărul buletinului și concluziile.
Articolul 5
Persoana care solicită laboratorului autorizat eliberarea buletinului de analiză ce va însoți lotul de vin expediat pentru comercializare pe piața internă completează la sediul laboratorului o cerere potrivit modelului atașat buletinului de analiză, prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, și depune 3 probe medii din produsul vinicol ce urmează a fi comercializat. Fiecare probă trebuie să conțină minimum 0,75 litri.
Articolul 6
O probă de vin este destinată efectuării analizelor fizico-chimice și organoleptice, o probă (constituie contraprobă) se sigilează în prezența solicitantului și se păstrează în laborator timp de 90 de zile pentru vinul livrat în vederea comercializării în vrac și 180 de zile pentru vinul livrat sub formă îmbuteliată, iar o probă se restituie solicitantului, sigilată de către laborator.
Articolul 7
Buletinul de analiză se completează, ca urmare a determinărilor fizico-chimice și organoleptice, la toate rubricile, în 3 exemplare autocopiative; primul exemplar (albastru) și al doilea exemplar (roșu) se înmânează solicitantului, iar al treilea exemplar (verde) se păstrează la laboratorul care l-a emis.
Produsul vinicol expediat de producător/îmbuteliator către rețeaua de comercializare va fi însoțit până la primul comerciant de exemplarul albastru al buletinului de analiză sau de o copie a acestuia, certificată de producător/ îmbuteliator, în cazul în care din lotul pentru care s-a eliberat buletinul de analiză se livrează la mai mulți beneficiari.
Articolul 8
În termen de 15 zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București vor emite decizii de constituire a unei comisii formate din 3 persoane.
Comisia constituită în acest scop va verifica scriptic și faptic respectarea prevederilor art. 1, 2 și 3 și va întocmi o notă de constatare în două exemplare, dintre care un exemplar va fi anexat documentației înaintate de laborator, iar al doilea exemplar va fi înaintat conducerii direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București, cu propunerea de autorizare sau neautorizare, după caz.
Articolul 9
Autorizațiile eliberate de direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București se actualizează anual, în urma verificării menținerii condițiilor care au stat la baza autorizării de către comisia constituită conform prevederilor art. 8.
Articolul 10
Pe perioada autorizării pentru emiterea de buletine de analiză în vederea livrării vinului pe piața internă, laboratoarele vor lua toate măsurile tehnice și organizatorice care să asigure exactitatea determinărilor și înscrierea corectă și completă a rezultatelor în buletinele de analiză.
Articolul 11
Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București, prin compartimentele specializate și abilitate în acest sens, respectiv Inspecția de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, vor verifica periodic activitatea desfășurată de laboratoarele autorizate, procedând la retragerea autorizării în cazul în care se constată nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.