Acordul din 12 septembrie 1995
între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind serviciile aeriene
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare, denumite în continuare părți contractante,
în scopul promovării relațiilor de transport aerian dintre România și Republica Ungara, în interesul lor reciproc,
fiind părți la Convenția privind aviația civilă internationala, deschisă spre semnare la Chicago la 7 decembrie 1944,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Definiții
În scopul aplicării prezentului acord și a anexei sale, în afară de cazul în care din context rezultă altfel:
a) Convenția de la Chicago înseamnă Convenția privind aviația civilă internationala, deschisă spre semnare la Chicago la 7 decembrie 1944, inclusiv orice anexa adoptată în baza prevederilor art. 90 al acestei convenții și orice amendament la anexele convenției, în baza prevederilor art. 94 al acesteia, în măsura în care aceste anexe și amendamente au intrat în vigoare sau au fost ratificate de ambele părți contractante;
b) autorități aeronautice înseamnă, în cazul României, Ministerul Transporturilor, iar în cazul Republicii Ungare, Ministerul Transporturilor, Comunicațiilor și Gospodăririi Apelor și, în ambele cazuri, orice persoană sau organ autorizat sa îndeplinească funcțiile exercitate în prezent de autoritățile menționate;
c) acord înseamnă prezentul acord, anexa acestuia și orice amendamente la acesta;
d) anexa înseamnă anexa la prezentul acord și orice amendamente la aceasta;
e) serviciu aerian, serviciu aerian internațional și escala necomercială au intelesurile care le-au fost atribuite în art. 96 din convenție;
f) companie aeriană desemnată înseamnă orice companie aeriană care a fost desemnată și autorizata în conformitate cu art. 3 al prezentului acord;
g) tarif înseamnă prețurile sau sumele care urmează să fie plătite pentru transportul internațional de pasageri, bagaje și marfa, precum și condițiile în baza cărora se aplică aceste prețuri și sume, inclusiv prețurile sau sumele și condițiile pentru serviciile de agenție și alte servicii auxiliare, cu excepția remunerației și a condițiilor pentru transportul poștei;
h) teritoriu al unei părți contractante înseamnă teritoriul României și, respectiv, teritoriul Republicii Ungare;
i) taxa percepută de la utilizator înseamnă o taxa impusa companiilor aeriene pentru punerea la dispoziție de servicii și facilități aeroportuare, de navigație aeriană sau cu privire la securitatea aviației civile;
j) transport aerian internațional interregional înseamnă zborurile efectuate cu aeronave care au mai puțin de 70 de locuri la bord, între aeroporturi cu caracter regional (altele decât București-Otopeni și Budapesta-Ferihegy II), menționate ca aeroporturi internaționale în publicația de informare aeronautica respectiva a fiecărei părți contractante.
2. Titlurile fiecărui articol din prezentul acord au caracter de referința și facilitare și sub nici o formă nu vor incerca sa definească, sa limiteze sau sa descrie scopul ori intenția prezentului acord.
Articolul 2
Acordarea drepturilor
1. Fiecare parte contractantă acorda celeilalte părți contractante următoarele drepturi pentru realizarea transporturilor aeriene internaționale regulate de către companiile aeriene desemnate;
a) dreptul de a zbura peste teritoriul sau, fără aterizare;
b) dreptul de a face escale pe teritoriul sau în scopuri necomerciale;
c) dreptul de a face escale pe teritoriul sau în punctele specificate, pentru acea ruta, în anexa, în scopul imbarcarii și debarcarii traficului internațional de pasageri, bagaje și posta, având originea în sau destinația spre teritoriul celeilalte părți contractante sau al unei terțe tari.
2. Nici o prevedere a prezentului acord și a anexei sale, care face parte integrantă din acesta, nu va putea fi interpretată în sensul de a conferi companiei aeriene a unei părți contractante dreptul de a participa la transportul aerian între punctele de pe teritoriul celeilalte părți contractante.
Articolul 3
Desemnare și autorizare
1. Fiecare parte contractantă va avea dreptul sa desemneze în scris celeilalte părți contractante o companie aeriană în scopul efectuării de transport aerian internațional, în conformitate cu prevederile prezentului acord.
2. Fiecare parte contractantă va avea dreptul sa desemneze în scris celeilalte părți contractante una sau mai multe companii aeriene în scopul efectuării de transport aerian internațional interregional, în conformitate cu prevederile prezentului acord.
3. La primirea unei asemenea desemnari, cealaltă parte contractantă va acorda, fără întârziere, companiei aeriene desemnate, autorizația de exploatare corespunzătoare, conform prevederilor paragrafelor 4 și 5 ale acestui articol.
4. Autoritățile aeronautice ale unei părți contractante pot cere companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă să-i facă dovada ca este în măsura sa îndeplinească condițiile prevăzute, în baza legilor și regulamentelor aplicate în mod normal și rezonabil de aceste autorități, cu privire la exploatarea serviciilor aeriene internaționale, în conformitate cu prevederile Convenției de la Chicago.
5. Fiecare parte contractantă va avea dreptul de a refuza sa acorde autorizațiile de exploatare la care s-a făcut referire în paragrafele 1 și 2 ale acestui articol sau sa impună acele condiții pe care le considera necesare, cu privire la exercitarea, de către o companie aeriană desemnată, a drepturilor specificate în art. 2 paragraful 2 al acestui acord, în orice caz în care acea parte contractantă nu este convinsa ca partea preponderenta a proprietății și controlul efectiv al acelei companii aeriene aparțin părții contractante care desemnează compania aeriană sau cetățenilor săi.
6. Dacă o companie aeriană a fost astfel desemnată și autorizata, aceasta poate începe exploatarea serviciilor convenite, cu condiția ca aceasta companie aeriană să se conformeze prevederilor prezentului acord.
Articolul 4
Revocarea, suspendarea drepturilor și impunerea condițiilor
1. Fiecare parte contractantă va avea dreptul sa revoce o autorizație de exploatare sau sa suspende exercitarea drepturilor specificate în acest acord de către o companie aeriană desemnată de cealaltă parte contractantă sau sa impună acele condiții pe care le considera necesare pentru exercitarea acestor drepturi:
a) în orice caz în care partea preponderenta a proprietății și controlul efectiv al acelei companii aeriene nu mai aparțin acelei părți contractante care desemnează compania aeriană sau cetățenilor acelei părți contractante sau amândurora;
b) în cazul în care acea companie aeriană nu reușește să se conformeze legilor și reglementărilor la care s-a făcut referire în art. 14 (Conformarea față de legi și reglementări) al acestui acord;
În afară de cazul în care acțiunea imediata este esențială pentru a preveni continuarea neconformarii față de prevederile subparagrafului 1 b) al acestui articol, drepturile stabilite prin acest articol vor fi exercitate numai după consultarea cu cealaltă parte contractantă.
O astfel de consultare între autoritățile aeronautice va începe într-o perioadă de 30 (treizeci) de zile de la data când cealaltă parte contractantă primește o cerere scrisă, în afară de cazul în care s-a convenit altfel de către părțile contractante.
3. Acest articol nu limitează dreptul fiecărei părți contractante de a suspenda, limita sau condiționa serviciile aeriene în conformitate cu prevederile art. 13 (Securitatea aviației).
Articolul 5
Taxe percepute utilizatorilor
Fiecare parte contractantă poate să impună sau să permită să fie impuse taxe rezonabile pentru folosirea aeroporturilor și a altor facilități care se afla sub controlul sau. Aceste taxe nu vor fi mai mari decât taxele impuse pentru folosirea lor de către aeronavele naționale angajate în efectuarea de transport aerian internațional similar.
Articolul 6
Controlul simplificat
Pasagerii, bagajele și marfa transportate în tranzit direct peste teritoriul unei părți contractante și care nu părăsesc zona aeroportului rezervată pentru acest scop vor fi supuse doar unui control simplificat, cu excepția cazurilor de încălcare a regulilor, intervenție ilicită împotriva aviației civile și introducerea de bunuri aflate sub control special. Bagajele și marfa în tranzit direct vor fi scutite de taxe vamale și de alte taxe.
Articolul 7
Posibilități egale și echitabile
1. Fiecare parte contractantă va permite companiilor aeriene desemnate ale celeilalte părți contractante să aibă o posibilitate egala și echitabila de a lua parte la competiția pentru transportul aerian internațional între teritoriile lor.
2. Pentru a nu produce nici un prejudiciu companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă care, de asemenea, operează pe aceeași ruta sau pe o porțiune din aceasta ruta, companiile aeriene ale ambelor părți contractante trebuie să țină seama, pe durata operarii, de interesele companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă.
3. Nici o parte contractantă nu va limita unilateral drepturile conținute în prezentul acord și în anexa acestuia, cu privire la volumul traficului, frecventa sau regularitatea serviciului, precum și în ceea ce privește tipul sau tipurile de aeronave exploatate de companiile aeriene desemnate ale celeilalte părți contractante, cu condiția ca acestea să fie exercitate în conformitate cu anexa și, exceptând cazul când limitarea poate fi cerută din motive vamale, tehnice, operationale sau legate de mediul înconjurător, în condiții uniformizate, în conformitate cu art. 15 al Convenției de la Chicago.
4. Nici o parte contractantă nu va impune, în ceea ce privește companiile aeriene desemnate ale celeilalte părți contractante, un drept preferențial de refuz, un procent de partajare, o taxa pentru abținerea de la obiecții sau orice alta cerința cu privire la capacitatea sau frecventa traficului, care ar fi în contradictie cu scopurile prezentului acord.
5. Autoritățile aeronautice ale fiecărei părți contractante vor cere înregistrarea orarelor sezoniere ale companiilor aeriene desemnate, în scopuri de informare și coordonare pe o baza nediscriminatorie, ținând seama de prevederile incluse în paragraful 2 al acestui articol. Autoritățile aeronautice ale fiecărei părți contractante au dreptul de a returna astfel de documente companiei aeriene care le-a furnizat, în vederea modificării lor.
Articolul 8
Tarife
1. Fiecare parte contractantă va permite ca tarifele pentru transportul aerian să fie stabilite de către fiecare companie aeriană desemnată pe baza considerentelor comerciale de pe piața. Intervenția părții contractante se va limita la:
a) prevenirea utilizării tarifelor sau practicilor nerezonabile discriminatorii;
b) protecția consumatorilor față de tarifele care sunt nerezonabil de ridicate sau restrictive, datorită abuzarii de o poziție dominantă; și
c) protecția companiilor aeriene față de tarifele care sunt scăzute în mod artificial și care pun în primejdie concurenta de piața în transportul aerian. Dacă una dintre părțile contractante crede ca un tarif justifica intervenția sa în conformitate cu criteriile specifice menționate mai sus, atunci aceasta va face o notificare celeilalte părți contractante, potrivit prevederilor menționate în paragraful 4. După conformarea cu prevederile de notificare din paragraful 4, o parte contractantă poate acționa unilateral pentru a preveni introducerea unui astfel de tarif, dar numai în ceea ce privește traficul al cărui prim punct din itinerar (asa cum este menționat în documentul ce autorizeaza transportul pe calea aerului) se afla pe propriul sau teritoriu.
2. Tarifele care urmează să fie aplicate de către compania aeriană desemnată a unei părți contractante pentru transportul către sau dinspre teritoriul celeilalte părți contractante vor fi stabilite la cuantumuri rezonabile, acordându-se atenția cuvenită tuturor factorilor relevanti, incluzând interesele utilizatorilor, costul exploatării, caracteristicile serviciului, nivelul comisioanelor, un profit rezonabil, tarifele aplicate de alte companii aeriene, precum și alte considerente de ordin comercial de pe piața.
3. Tarifele la care s-a făcut referire în paragraful 2 din acest articol vor fi convenite, dacă este posibil, între companiile aeriene desemnate ale părților contractante și la un astfel de acord se va ajunge, ori de câte ori este posibil, prin folosirea procedurilor și a mecanismului pentru stabilirea tarifelor ale Asociației de Transport Aerian Internațional.
4. Tarifele astfel convenite vor fi supuse aprobării autorităților aeronautice ale părților contractante, cu cel puțin 30 (treizeci) de zile înainte de data propusă pentru intrarea lor în vigoare. În cazuri speciale, această perioadă poate fi redusă, sub rezerva acordului respectivelor autorități.
5. Aprobarea tarifelor poate fi data în mod expres. Dacă nici una dintre autoritățile aeronautice nu și-a exprimat dezacordul în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data supunerii lor spre aprobare, în conformitate cu paragraful 4 din acest articol, aceste tarife vor fi considerate ca aprobate.
6. Dacă un tarif nu poate fi convenit în conformitate cu paragraful 3 din acest articol sau dacă în timpul perioadei aplicabile, în conformitate cu paragraful 5 din acest articol, autoritățile aeronautice ale unei părți contractante notifica autorităților aeronautice ale celeilalte părți contractante dezacordul lor asupra unui tarif convenit, în conformitate cu paragraful 3 din acest articol, autoritățile aeronautice ale părților contractante se vor strădui sa stabilească tariful de comun acord.
7. Dacă autoritățile aeronautice ale părților contractante nu pot conveni asupra oricărui tarif supus aprobării lor, în baza paragrafului 4 din acest articol, sau asupra stabilirii oricărui tarif, în baza paragrafului 6 din acest articol, diferendul va fi soluționat în conformitate cu prevederile art. 16 din prezentul acord.
8. Un tarif stabilit în conformitate cu prevederile acestui articol va rămâne în vigoare până în momentul aprobării unui nou tarif. Aplicarea tarifului respectiv poate fi prelungită, după data inițială de expirare, cu aprobarea autorităților aeronautice ale părților contractante. Totuși un tarif nu poate fi prelungit pe baza acestui paragraf pentru mai mult de 12 (douasprezece) luni de la data la care altminteri ar fi expirat.
Articolul 9
Scutirea de taxe vamale și de alte taxe
1. La intrarea pe teritoriul unei părți contractante, aeronavele folosite în transportul aerian internațional de către companiile aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă, echipamentul lor reglementar, echipamentul de sol, carburanții, lubrifianții, materialele consumabile, rezervele tehnice, piesele de schimb, motoarele și proviziile de bord (incluzând alimentele, băuturile și lichiorurile, produsele din tutun și alte produse destinate vânzării către pasageri sau folosirii de către aceștia în timpul zborului) vor fi scutite, pe bază de reciprocitate, de toate restricțiile de import, taxele vamale și de alte taxe sau plati impuse de autoritățile naționale și care nu se bazează pe costul serviciilor, cu condiția ca aceste echipamente și rezerve sa rămână la bordul aeronavei.
2. De asemenea, vor fi scutite, pe bază de reciprocitate, de taxele vamale, precum și de alte taxe sau plati la care s-a făcut referire în paragraful 1 din acest articol:
a) proviziile de bord care au fost introduse în sau furnizate pe teritoriul unei părți contractante și au fost luate la bord, în cadrul limitelor fixate de către autoritățile părții contractante respective, pentru a fi folosite pe o aeronava aparținând unei companii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă, care pleacă în alte tari, fiind angajata în transportul aerian internațional, chiar și atunci când aceste provizii urmează să fie folosite pe parcursul unei porțiuni a călătoriei efectuate deasupra teritoriului părții contractante în care ele sunt luate la bord;
b) carburanții, lubrifianții și rezervele tehnice consumabile, introduse în sau furnizate pe teritoriul unei părți contractante, pentru a fi folosite pe o aeronava aparținând unei companii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă, angajata în transportul aerian internațional, chiar și atunci când aceste rezerve urmează să fie folosite pe o porțiune a călătoriei efectuate deasupra teritoriului părții contractante în care ele sunt luate la bord;
c) piesele de schimb și echipamentele obișnuite de bord, introduse pe teritoriul celeilalte părți contractante pentru întreținerea sau repararea aeronavelor companiei aeriene desemnate, care sunt folosite pe serviciile aeriene internaționale.
3. Echipamentele și rezervele la care s-a făcut referire în paragrafele 1 și 2 din acest articol se pot păstra, la cerere, sub supravegherea și controlul autorităților corespunzătoare.
4. Echipamentul obișnuit de bord, precum și materialele și rezervele rămase la bordul aeronavelor companiilor aeriene desemnate ale fiecărei părți contractante pot fi descărcate pe teritoriul celeilalte părți contractante numai cu aprobarea autorităților vamale ale tarii respective. Într-un astfel de caz, acestea pot fi plasate sub supravegherea autorităților respective până când sunt reexportate sau până când se dispune altfel, în conformitate cu reglementările vamale.
Articolul 10
Reprezentare
1. Fiecare parte contractantă acorda companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă, pe bază de reciprocitate, dreptul de a înființa și de a menține pe teritoriul sau o agenție împreună cu personalul comercial, tehnic, operational și administrativ, propriu sau indigen, necesar pentru chestiunile legate de efectuarea serviciilor convenite pe rutele specificate. Înființarea unei astfel de agenții și angajarea personalului sau vor fi supuse legilor și reglementărilor părții contractante care acorda dreptul menționat în acest paragraf. Totuși personalului adus de cealaltă parte contractantă și angajat în agenții în conformitate cu acest articol nu i se cere un permis de muncă.
2. Compania aeriană desemnată de fiecare parte contractantă are dreptul nelimitat sa emita propriile sale documente pentru transport pe servicii internaționale, să facă reclama și să își promoveze vânzările pe teritoriul celeilalte părți contractante. Aceste vânzări pot fi efectuate fie direct prin propriile lor agenții, fie prin agenți de vânzări și/sau de turism, către orice persoană, organizație sau organism, în conformitate cu legile și alte reglementări în vigoare ale acestei celelalte părți contractante.
3. Vânzarea pe teritoriul celeilalte părți contractante a documentelor de transport, la care se face referire în paragraful 2, poate fi efectuată în orice valuta sau pe cărți de credit.
Articolul 11
Transferul veniturilor
1. Fiecare parte contractantă acorda companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă dreptul de transfer liber și fără întârziere al excedentului dintre încasări și cheltuieli, realizat pe teritoriul sau în legătură cu transportul pasagerilor, bagajelor, mărfii și poștei de către compania aeriană desemnată de aceasta cealaltă parte contractantă.
Acest transfer se va efectua în valută liber convertibilă, la rata oficială de schimb din ziua în care se face transferul.
2. În cazul în care între cele doua părți contractante exista un acord special de plati, transferul se va efectua în conformitate cu prevederile acelui acord.
3. Profitul realizat ca rezultat al exploatării aeronavelor angajate în trafic internațional se impozitează numai pe teritoriul părții contractante unde se afla sediul conducerii efective a companiei aeriene desemnate.
În cazul în care între cele doua părți contractante exista o convenție pentru evitarea dublei impuneri, prevederile acestei convenții vor prevala.
4. În cazul în care o parte contractantă impune restrictii cu privire la transferarea venitului de către o companie aeriană desemnată a celeilalte părți contractante, aceasta din urma va avea dreptul sa impună restrictii reciproce companiei aeriene desemnate a primei părți contractante.
Articolul 12
Recunoașterea certificatelor și licențelor
1. Fiecare parte contractantă va recunoaște ca fiind valabile, în scopul operarii transportului aerian prevăzut în prezentul acord, certificatele de navigabilitate, brevetele de aptitudine și licentele eliberate sau validate de cealaltă parte contractantă și care sunt încă în vigoare, cu condiția ca cerințele pentru aceste certificate sau licențe să fie cel puțin egale cu normele minime care ar putea fi stabilite în conformitate cu prevederile Convenției de la Chicago.
Fiecare parte contractantă poate să refuze totuși recunoașterea valabilității brevetelor de aptitudine și a licențelor acordate sau validate cetățenilor săi, în scopul efectuării zborurilor, deasupra propriului sau teritoriu, de către cealaltă parte contractantă.
2. Fiecare parte contractantă poate cere consultări privind normele de siguranță pretinse de cealaltă parte contractantă, referitoare la facilități aeronautice, echipaje, aeronave și cerințe de securitate pentru operarea companiei aeriene desemnate.
Dacă, în urma acestor consultări, o parte contractantă constata ca cealaltă parte contractantă nu administrează și nu menține în mod efectiv cerințele și normele de siguranță din aceste domenii, cel puțin egale cu normele minime care ar putea fi stabilite în conformitate cu Convenția de la Chicago, cealaltă parte contractantă va fi informată cu privire la aceste constatări și la măsurile considerate necesare pentru conformarea cu aceste norme minime, iar aceasta cealaltă parte contractantă va întreprinde măsurile corective corespunzătoare.
Fiecare parte contractantă își rezerva dreptul sa retina, sa revoce sau sa limiteze autorizația de exploatare sau permisul tehnic al companiei aeriene sau ale companiilor aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă, în eventualitatea ca cealaltă parte contractantă nu va întreprinde o astfel de acțiune corespunzătoare în cadrul unei perioade rezonabile.
Articolul 13
Securitatea aviației
1. Părțile contractante reafirma, în conformitate cu drepturile și obligațiile ce le revin potrivit dreptului internațional, ca obligația lor reciprocă de a proteja securitatea aviației civile împotriva actelor de intervenție ilicită face parte integrantă din prezentul acord. Fără a limita generalitatea drepturilor și a obligațiilor ce le revin potrivit dreptului internațional, părțile contractante vor acționa, în special, conform prevederilor Convenției cu privire la infracțiunile și anumite alte acte comise la bordul aeronavelor, semnată la Tokio la 14 septembrie 1963, ale Convenției pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 16 decembrie 1970, ale Convenției pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971 și ale oricărei alte convenții privind securitatea aviației, la care vor adera părțile contractante.
2. Părțile contractante își vor acorda reciproc, la cerere, toată asistența necesară pentru prevenirea actelor de capturare ilicită a aeronavelor civile și a altor acte ilicite îndreptate împotriva securității acestor aeronave, pasagerilor și echipajelor lor, aeroporturilor și instalațiilor de navigație aeriană, precum și a oricărei alte amenințări pentru securitatea aviației civile.
3. În raporturile lor reciproce, părțile contractante vor acționa în conformitate cu standardele de securitate a aviației, în măsura în care sunt aplicate de acestea, cu Practicile recomandate, stabilite de Organizația Aviației Civile Internaționale și desemnate ca anexe la Convenția de la Chicago, și vor cere operatorilor de aeronave înmatriculate în registrul lor, operatorilor de aeronave care își au sediul principal al afacerilor sau reședința permanenta pe teritoriul lor, precum și operatorilor aeroporturilor situate pe teritoriul lor, sa acționeze în conformitate cu aceste dispoziții referitoare la securitatea aviației. În acest paragraf referirea care se face la standardele de securitate a aviației include orice diferența adusă la cunoștința de partea contractantă interesată. Fiecare parte contractantă va informa în avans pe cealaltă parte contractantă despre intenția sa de a notifica orice diferența.
4. Fiecare parte contractantă se va asigura ca în cadrul teritoriului sau sunt aplicate în mod efectiv măsuri adecvate, în vederea protejării aeronavelor, verificării prin ecranizare a pasagerilor și bagajelor lor de mana și efectuării controalelor corespunzătoare asupra echipajului, mărfii (inclusiv bagajele de cala) și proviziilor de bord, înainte și în timpul imbarcarii sau încărcării și ca acele măsuri sunt adaptate pentru a corespunde intensificării amenintarilor . Fiecare parte contractantă este de acord ca li se poate cere companiilor sale aeriene să respecte prevederile cerute de cealaltă parte contractantă cu privire la securitatea aviației, la care s-a făcut referire în paragraful 3, pentru intrarea în, plecarea din sau în timp ce se alfa în limitele teritoriului celeilalte părți contractante. De asemenea, fiecare parte contractantă va acționa în spirit favorabil, cu privire la orice cerere a celeilalte părți contractante pentru măsuri speciale rezonabile de securitate, spre a face fața unei amenințări deosebite.
5. Atunci când este comis un incident sau exista o amenințare de comitere a unui act de capturare ilicită a unei aeronave civile sau a altor acte ilicite îndreptate împotriva siguranței unor astfel de aeronave, pasagerilor și echipajelor lor, aeroporturilor sau instalațiilor de navigație aeriană, părțile contractante se vor ajuta reciproc prin facilitarea comunicațiilor și prin alte măsuri corespunzătoare, destinate sa pună capăt unui asemenea incident sau amenințări, cat mai rapid posibil și cu risc minim al vieții.
6. În cazul în care o parte contractantă are motive serioase sa creadă ca cealaltă parte contractantă s-a abătut de la prevederile acestui articol, prima parte contractantă poate să ceara consultări imediate cu cealaltă parte contractantă. În cazul în care părțile contractante nu reușesc sa ajungă la o rezolvare satisfăcătoare a problemei în termen de 15 zile de la data primirii unei astfel de cereri, acest fapt va constitui temeiul pentru retragerea, revocarea, limitarea sau impunerea de condiții privind autorizațiile de exploatare sau permisele tehnice ale companiei aeriene sau ale companiilor aeriene ale celeilalte părți contractante. În cazul în care este justificată ca fiind o urgenta, o parte contractantă poate cere o acțiune interimara înainte de expirarea celor 15 zile.
7. Fiecare parte contractantă va lua măsurile pe care le considera realizabile, cu scopul de a se asigura ca o aeronava supusă unui act de capturare ilicită sau altor acte de intervenție ilicită, care a aterizat pe teritoriul statului respectiv, este reținută la sol, în afară de cazul în care decolarea sa este impusa de obligația primordială de a proteja vietile omenești. Ori de câte ori este realizabil, aceste măsuri vor fi luate pe bază de consultări reciproce.
Articolul 14
Conformarea față de legi și de reglementări
1. Pe durata intrării în sau a iesirii din teritoriul unei părți contractante, legile și reglementările acesteia referitoare la exploatarea și navigația aeronavelor trebuie să fie respectate de companiile aeriene ale celeilalte părți contractante.
2. Pe durata intrării în sau a iesirii din teritoriul unei părți contractante, legile și reglementările acesteia, referitoare la admiterea în sau plecarea din teritoriul sau a pasagerilor, echipajelor sau mărfii transportate de aeronave (inclusiv reglementările referitoare la intrare, ieșire, securitatea aviației, imigrare, pașapoarte, vama și carantina, iar în cazul poștei, reglementările poștale) vor fi respectate de către sau în numele acestor pasageri, echipaje sau mărfuri aparținând companiilor aeriene ale celeilalte părți contractante.
Articolul 15
Consultări
1. Într-un spirit de strânsă cooperare, autoritățile aeronautice ale părților contractante se vor consulta, din când în când, în scopul de a asigura aplicarea și respectarea prevederilor acestui acord.
2. Orice parte contractantă poate cere, oricând, consultări cu privire la interpretarea, aplicarea, amendarea sau la orice diferend referitor la acest acord. Aceste consultări pot fi verbale sau în scris și vor începe într-o perioadă de 30 (treizeci) de zile de la data primirii cererii pe canale diplomatice, de către cealaltă parte contractantă, în afară de cazul în care autoritățile aeronautice ale părților contractante convin asupra unei prelungiri a acestei perioade.
Articolul 16
Soluționarea diferendelor
1. Orice diferend apărut în legătură cu interpretarea sau cu aplicarea prezentului acord sau a anexei sale urmează să fie soluționat de autoritățile aeronautice ale părților contractante prin negocieri directe.
În cazul în care diferendul nu poate fi soluționat de autoritățile mai sus menționate sau pe cale diplomatică, la cererea oricărei părți contractante, acesta va fi supus arbitrajului, în conformitate cu procedurile enumerate mai jos.
2. Arbitrajul va fi efectuat de un tribunal format din trei arbitri, care va fi constituit după cum urmează:
a) în 30 de zile de la primirea cererii de arbitraj, fiecare parte contractantă va numi un arbitru. Într-o perioadă de 60 de zile după ce acești doi arbitri au fost numiți, ei vor desemna, de comun acord, un al treilea arbitru care va acționa ca președinte al tribunalului arbitral;
b) dacă vreuna dintre părțile contractante nu reușește sa numească un arbitru sau dacă cel de-al treilea arbitru nu este desemnat în conformitate cu subparagraful a) al acestui paragraf, oricare parte contractantă poate cere președintelui Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale sa desemneze arbitrul sau arbitrii necesari, într-o perioadă de 30 de zile. Dacă președintele consiliului este de aceeași naționalitate cu una dintre părțile contractante, vicepreședintele cel mai în vârsta, care nu este descalificat pe acest temei, va face desemnarea.
3. Cu excepția cazului când s-a convenit altfel, tribunalul arbitral va stabili limitele competentei sale, în conformitate cu acest acord, și își va stabili propria procedura. La indicația tribunalului sau la cererea oricărei părți contractante, va avea loc o întrunire pentru a se stabili problemele exacte care trebuie arbitrate și procedurile specifice, care trebuie urmate, nu mai târziu de 15 zile după constituirea completa a tribunalului.
4. Cu excepția cazului când s-a convenit altfel, fiecare parte contractantă va prezenta un memorandum în termen de 45 de zile de la data constituirii complete a tribunalului. Răspunsurile trebuie să fie date într-o perioadă de cel mult 60 de zile. Tribunalul va tine audierea la cererea oricărei părți contractante sau în funcție de aprecierea sa, în termen de 15 zile de la data când sunt date răspunsurile.
5. Tribunalul va incerca sa dea o hotărâre scrisă în termen de 30 de zile de la terminarea audierii sau, dacă aceasta nu are loc, de la data la care ambele raspunsuri sunt prezentate. Hotărârea majorității tribunalului va prevala.
6. Părțile contractante pot prezenta o cerere pentru clarificarea hotărârii, în termen de 15 zile de la pronunțarea acesteia, și orice clarificare data va fi emisă într-o perioadă de 15 zile de la data prezentării acestei cereri.
7. Fiecare parte contractantă va aplica în totalitate, în conformitate cu legislația sa naționala, orice decizie sau hotărâre a tribunalului arbitral.
8. Cheltuielile tribunalului arbitral, inclusiv onorariile și cheltuielile arbitrului, vor fi împărțite în mod egal între părțile contractante. Orice cheltuieli făcute de președintele consiliului în legătură cu procedurile paragrafului 2 b) al acestui articol vor fi considerate ca fiind parte a cheltuielilor tribunalului arbitral.
Articolul 17
Amendarea
1. Prezentul acord va putea fi amendat cu acordul comun al părților contractante. În acest scop, fiecare parte contractantă va examina cu atenție orice propunere prezentată de cealalta parte contractantă. Orice modificări convenite vor intra în vigoare atunci când părțile contractante își vor fi notificat reciproc, pe canale diplomatice, îndeplinirea formalităților cerute de prevederile lor legislative sau constituționale, referitoare la intrarea în vigoare a acordurilor internaționale.
2. Negocierile privind amendarea prezentului acord sau a anexei sale vor începe în termen de 60 (șaizeci) de zile de la data primirii cererii, în afară de cazul în care ambele părți contractante cad de acord asupra prelungirii acestei perioade.
3. Anexa la prezentul acord poate fi modificată prin convenirea directa a acesteia între autoritățile aeronautice ale părților contractante și va fi confirmată printr-un schimb de scrisori.
Articolul 18
Înregistrarea Organizației Aviației Civile Internaționale
Prezentul acord și fiecare amendament la acesta vor fi înregistrate la Organizația Aviației Civile Internaționale (O.A.C.I.).
Articolul 19
Conformarea cu acordurile multilaterale
Dacă un acord sau o convenție multilaterala, acceptată de ambele părți contractante, referitoare la orice problema cuprinsă în prezentul acord, intră în vigoare, prezentul acord va fi amendat astfel încât să se conformeze prevederilor acordului sau ale convenției multilaterale.
Articolul 20
Încetarea
Oricare dintre părțile contractante poate notifica în scris, oricând, pe canale diplomatice, celeilalte părți contractante, intenția sa de a inceta aplicarea acestui acord. O astfel de notificare va fi facuta simultan și Organizației Aviației Civile Internaționale. Acest acord va inceta la 12 (douasprezece) luni după data primirii notificării de către cealaltă parte contractantă, în afară de cazul în care notificarea privind încetarea este retrasă, printr-o înțelegere, înainte de expirarea acestei perioade. În absenta confirmării de primire de către cealaltă parte contractantă, notificarea va fi considerată ca fiind primită la 14 (patrusprezece) zile după primirea acestei notificări de către Organizația Aviației Civile Internaționale.
ART 21
Intrarea în vigoare
1. Prezentul acord va intra în vigoare la data când părțile contractante își vor fi notificat reciproc, pe canale diplomatice, îndeplinirea formalităților cerute de prevederile lor legislative sau constituționale, referitoare la intrarea în vigoare a acordurilor internaționale.
2. Prezentul acord va înlocui Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Ungaria privind transportul aerian civil, semnat la Budapesta la 13 mai 1969.
Drept pentru care, subsemnații plenipotentiari, având depline puteri din partea guvernelor lor respective, au semnat acest acord.
Încheiat în doua exemplare, la București la 12 septembrie 1995, în limbile română, ungara și engleza, toate textele fiind în mod egal autentice. În caz de divergențe de interpretare, textul în limba engleza va prevala.
Pentru Guvernul României,
Aurel Novac
Pentru Guvernul Republicii Ungare,
Karoly Lotz
Anexa 1 1. TABEL DE RUTE:
a) Compania aeriană desemnată de către Guvernul României, în conformitate cu art. 3 paragraful 1 al acestui acord, va avea dreptul sa exploateze servicii aeriene internaționale pe rutele specificate mai jos:
Puncte de origine: Puncte în România
Puncte intermediare: vor fi convenite ulterior
Puncte în Ungaria: Budapesta, Debretin, Siofok, Sarmellek
Puncte mai departe: vor fi convenite ulterior.
b) Compania aeriană desemnată de către Guvernul Republicii Ungare, în conformitate cu art. 3 paragraful 1 al acestui acord, va avea dreptul sa exploateze servicii aeriene internaționale pe rutele specificate mai jos:
Puncte de origine: Puncte în Ungaria
Puncte intermediare: vor fi convenite ulterior
Puncte în România: București, Constanta, Timișoara
Puncte mai departe: vor fi convenite ulterior.
2. NOTE:
a) Orice punct sau toate punctele de pe rutele specificate vor fi omise, în cadrul tuturor zborurilor sau al unora dintre ele, în funcție de alegerea facuta de companiile aeriene desemnate în conformitate cu art. 3 paragraful 1 din acest acord.
b) Fiecare companie aeriană desemnată în conformitate cu art. 3 paragraful 1 al acestui acord va putea sa exercite drepturi depline de trafic de libertatea a 5-a cu privire la toate punctele intermediare și la punctele mai departe din tabelul sau de rute, pe baza unui acord între autoritățile aeronautice ale celor două părți contractante.
c) Punctele de origine și de destinație pentru operarea zborurilor internaționale interregionale de către companiile aeriene desemnate în conformitate cu art. 3 paragraful 2 al acestui acord vor fi convenite, printr-un schimb de scrisori, între autoritățile aeronautice ale celor două părți contractante.
d) Compania aeriană a oricărei părți contractante, desemnată pentru exploatarea serviciilor aeriene internaționale în conformitate cu art. 3 paragraful 1 al acestui acord, poate fi desemnată sa exploateze și servicii aeriene internaționale interregionale.
-------------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.