Instrucțiunile din 14 aprilie 2006
pentru comanda prin dispecer energetic feroviar a instalațiilor de electrificare nr. 356/2005
prezumat în vigoare
Capitolul 1 GENERALITATI
Articolul 1
Prezentele instrucțiuni stabilesc:
a) modul de organizare și realizare a conducerii operative prin dispecer energetic feroviar - denumit în continuare DEF - a instalațiilor de electrificare:
b) modul de organizare și efectuare a manevrelor electrice în instalațiile de electrificare:
c) sarcinile și responsabilitățile persoanelor care participa la organizarea și efectuarea manevrelor electrice;
d) principiile și regulile de baza privind activitatea DEF în relațiile de serviciu cu personalul unităților sau subunitatilor de electrificare, operatorii de circulație și tracțiune, impiegatii de mișcare - denumiți în continuare IDM - alt personal care este în contact cu activitatea de revizie și reparatie a instalațiilor de electrificare, precum și cu dispecerul energetic al operatorului de distribuție de energic electrica.
Articolul 2
Prevederile prezentelor instrucțiuni sunt obligatorii pentru DEF, personalul unităților de electrificare și personalul altor unități din sistemul feroviar, care se găsesc în relații directe de serviciu cu DEF.
Articolul 3
Convențiile și alte reglementări proprii privind conducerea prin DEF și exploatarea instalațiilor de electrificare ale caii ferate trebuie stabilite în conformitate cu prevederile prezentelor instrucțiuni.
Capitolul II INSTALAȚII DE ELECTRIFICARE Sl COMANDA PRIN DEF A ACESTORA
Articolul 4
Instalațiile de electrificare sunt acele instalații electrice specifice domeniului feroviar și care cuprind:
a) instalații de energoalimentare respectiv substatii de tracțiune electrica - denumite în continuare STE - posturi de secționare, posturi de subsectionare, posturi de legare în paralel, sau derivate ale acestora:
b) linia de contact;
c) instalații de comanda la distanta a separatorilor și instalații de telemecanica sau post controlat:
d) instalații de electroalimentare, lumina și forta.
Articolul 5
Comanda prin DEF a instalațiilor de electrificare este o activitate specifică, cu relații de autoritate distincte de cele administrative, având organizări și reglementări specifice.
Scopul comenzii prin DEF a instalațiilor de electrificare este exploatarea coordonata a echipamentelor și instalațiilor care datorită regimului de funcționare în comun, necesita comanda unitară.
Comanda prin DEF trebuie să asigure:
a) funcționarea unitară a instalațiilor de electrificare în condiții de siguranță și calitate;
b) coordonarea regimurilor de funcționare și a manevrelor electrice a instalațiilor de electrificare - denumite în continuare manevre - conform programelor stabilite, precum și în situații de avarii.
Capitolul III DEFINIȚII
Secțiunea I Definirea unor termeni generali
Articolul 6
Pentru a exista o exprimare unitară, în legătură cu conceptia, coordonarea și executarea manevrelor în instalațiile de electrificare se definesc următoarele:
a. unitate - foma organizatorică - societate, filiala, sucursala și altele asemenea - căreia îi revine obligația, prin regulamentul propriu de organizare și funcționare sau prin statut, să execute lucrări, sa exploateze, sa întrețină și/sau sa repare instalațiile electrice pe care le gestionează sau le-a preluat prin convenție;
b. subunitate - forma organizatorică din cadrul unității care exploatează, întreține și/sau repara instalații electrice și care poate fi: secție, centru, laborator, district, punct de lucru și altele asemenea având nivele ierarhice stabilite prin reglementări proprii;
c. element - un aparat, masina electrica și altele asemenea care realizează o anumită funcție, putând fi parte constitutivă a unui echipament electric; în această categorie intra separatoarele, intreruptoarele, transformatoarele de măsura, descărcătoarele, sigurantele și altele asemenea;
d. echipament (electric) - o unitate constitutivă a unei instalații sau rețele electrice în totalitatea elementelor sale - inclusiv celulele, indeplinind anumite funcțiuni în cadrul acesteia. În această categorie intra generatoarele, compensatoarele, barele, liniile, transformatoarele de putere și altele asemenea.
e. celula unui echipament ~ ansamblul elementelor de comutatie primara prin care echipamentul respectiv se leagă la barele colectoare sau prin care barele colectoare se leagă între ele;
f. instalatie electrica - ansamblu de echipamente, celule și elemente legate funcțional între ele, amplasate într-un teritoriu comun și care sunt servite de aceeași formatie de servire operativă. Excepție fac elementele telecomandate pentru perioada cat sunt în regim de telecomanda;
g. rețea electrica - ansamblu de echipamente și instalații electrice dispersate teritorial, legate între ele;
h. protecție - ansamblu de prevederi pentru detectarea defectelor sau a altor situații anormale din instalațiile și rețelele electrice pentru a permite eliminarea defectelor, limitarea situațiilor anormale și emiterea de comenzi sau semnale. Termenul este generic pentru dispozitive și sisteme de protecție și se utilizează pentru a descrie protecția atât a unui sistem cat și a unei părți din acesta;
i. eveniment electric accidental - acel eveniment intamplator din exploatarea instalațiilor de electrificare care conduce la modificarea stării operationale sau a schemei de funcționare a acestora sau la abateri a unor parametri sau caracteristici de funcționare în afară limitelor stabilite, cu sau fără repercusiuni privind alimentarea cu energie electrica a consumatorilor;
j. deranjament sau incident - acel eveniment electric accidental produs în instalațiile de electrificare și care se manifesta prin modificarea stării anterioare a ansamblurilor functionale, prin abateri ale parametrilor funcționali ai acestora, în afară limitelor prevăzute prin reglementările în vigoare, în cazul în care deranjamentul este însoțit de deteriorarea sau distrugerea unor echipamente sau părți din instalații, acesta constituie o avarie;
k. defectiune tehnica - acel eveniment electric accidental produs în instalațiile de electrificare constând în abateri ale unor parametri funcționali sau defectari ale unor componente ale ansamblurilor functionale și care nu produc consecințe asupra acestor ansambluri și nu afectează consumatorii inclusiv linia de contact;
l. întrerupere de scurta durata - este evenimentul electric accidental produs cu ocazia actionarii automatizarilor și al cărui efect în timp privind modificarea stării anterioare de funcționare a instalațiilor electrice sau a parametrilor funcționali ai acestora, are o durată mai mica de 30 secunde. În această categorie se înregistrează functionarile reusite ale reanclansarilor automate rapide și anclansarile automate ale rezervei, pornirea până la debitare a grupurilor electrogene și altele asemenea;
m. sistem teleinformational - dotarea tehnica prin care se asigura, în timp real, informațiile necesare comenzii operative a instalațiilor de electrificare în toate starile prin care acestea pot trece (normală, de alarma, de incident și postincident):
n. telemecanizare - conducere la distanta a funcționarii unei instalații electrice, utilizând transmiterea de informații cu ajutorul rețelelor de telecomunicații. Uzual denumita în continuare TM;
o. telecomanda - comanda la distanta a unui echipament cu ajutorul rețelelor de telecomunicații; legătură dintre dispozitivul de comanda și echipamentul care trebuie comandat se realizează prin rețele de telecomunicații/transmisiuni de date;
p. telesemnalizare - supraveghere la distanta a stării de funcționare a unui echipament, prin mijloace de comunicații urmărind îndeosebi starea aparatelor și nivelele de tensiune alte valori discretizate;
q. dispecer energetic feroviar sau DEF - ansamblul de instalații și echipamente de telemecanica și telecomunicații, amplasate într-un post central care asigura telemecanizarea, comanda și controlul operativ al instalațiilor de electrificare din gestiunea unei subunitati de electrificare; termenul este generic definind atât instalatia în sine, cat și personalul de comanda operativă;
r. centru dispecer - structura organizatorică a personalului ce exploatează instalatia D.E.F. și asigura comanda operativă a instalațiilor de electrificare;
s. anclansare - acțiunea de conectare prin automatizare a unui aparat de comutatie:
t. declansare - acțiunea de deconectare a unui aparat de comutatie prin funcționarea protecției circuitului asociat;
u. conectat - poziție a separatorului de sarcina, intreruptorului sau disjunctorului în care se asigura continuitatea circuitului în care este legat;
v. deconectat - poziție a separatorului de sarcina, intrerupatorului sau disjunctorului în care se asigura întreruperea circuitului în care este legat;
w. dispozitiv de reanclansare automată - dispozitiv care realizează automat reconectarea unuia sau mai multor intreruptoare după funcționarea protecției circuitului asociat. Când durata de deschidere înaintea reanclansarii prezintă interes, aceasta este menționată în termen - reanclansare automată rapida - prescurtat în continuare RAR;
x. reglementări în vigoare - totalitatea regulamentelor, ordinelor, instrucțiunilor și dispozițiilor specifice activității sau domeniului la care se face referire.
Secțiunea 2 Definirea starilor operative ale elementelor, echipamentelor sau instalațiilor electrice
Articolul 7
Starile operative de baza ale elementelor, echipamentelor sau instalațiilor electrice sunt:
i. exploatare;
îi. retrase din exploatare.
Articolul 8
În exploatare se considera elementul, echipamentul sau instalatia electrica care se afla în gestiunea unității, este în autoritatea unei trepte de conducere operativă sau a personalului de servire operativă și este legat la un alt element, echipament aflat în exploatare.
Un element, echipament sau instalatie electrica aflată în exploatare poate fi:
a) disponibilă;
b) indisponibilă.
Disponibil/a se considera elementul, echipamentul sau instalatia electrica care este sau poate fi folosit în funcționarea sistemului energetic, rețelei sau instalației respective. Acesta poate fi:
a) în funcțiune - este elementul, echipamentul sau instalatia electrica la care sunt închise separatoarele, sunt conectate intreruptoarele și exista o legătură continua normală între bara - sau alt echipament - și echipamentul respectiv, pentru a permite circulația curentului electric;
b) în rezerva - este elementul, echipamentul sau instalatia electrica care nu este în funcțiune, dar care poate fi pus în funcțiune în orice moment, pentru a fi folosit în funcționarea rețelei sau instalației. În aceasta stare, elementul, echipamentul sau instalatia electrica pot fi:
- în rezerva calda atunci când intreruptoarele sunt deconectate și brosate, separatoarele sunt închise și exista posibilitatea ca, prin conectarea intreruptoarelor, echipamentul să fie adus în starea în funcțiune;
- în rezerva rece atunci când intreruptoarele sunt deconectate - și debrosate în cazul în care nu exista separatoare -, separatoarele sunt deschise spre toate părțile de unde se poate primi tensiune și exista posibilitatea ca, prin închiderea separatoarelor sau brosarea intreruptoarelor, echipamentul să fie adus în starea în rezerva calda.
Indisponibil se considera elementul, echipamentul sau instalatia electrica care nu poate fi folosit ca urmare a unei defectiuni sau altor cauze care la momentul respectiv, îl fac impropriu unei funcționari normale. Acesta poate fi:
a) în stare calda - se considera starea operativă a echipamentelor și cuplelor indisponibile, care se defineste la fel ca și starea operativă în rezerva calda a acestora, cu mențiunea ca toate automatizarile care pot provoca anclansarea intreruptoarelor acestora, dispozitive RAR, de anclansare automată a rezervei și altele asemenea - și pot provoca punerea în funcțiune a echipamentului și cuplei indisponibile vor fi anulate:
b) în stare rece - se considera starea operativă a echipamentelor, celulelor și cuplelor indisponibile, care se defineste la fel ca și starea operativă în rezerva rece a acestora.
Articolul 9
Retras din exploatare se considera elementul, echipamentul sau instalatia electrica care, pentru o durată determinata, în baza unei programari, este scos din exploatare pentru lucrări, probe și altele asemenea, el nemaiputand fi folosit în orice moment în funcționarea rețelei sau instalației. Redarea în exploatare are loc conform timpilor stabiliți prin cererea de retragere din exploatare.
Elementul, echipamentul sau instalatia electrica retras/a din exploatare poate fi:
a) în stare deconectat - dacă toate intreruptoarele sunt deconectate și toate automatizarile care pot provoca anclansarea acestora sunt anulate, iar separatoarele sunt închise. El nu poate fi pus în funcțiune până nu va fi redat în exploatare;
b) în stare separat vizibil atunci când:
- sunt deconectate toate intreruptoarele și este verificata poziția deconectat a acestora;
- sunt luate toate măsurile stabilite de gestionarul instalațiilor prin instrucțiuni tehnice interne - anularea automatizarii, întreruperea circuitelor de comanda etc. - conform normelor de protecția muncii, pentru a împiedica actionarea voita sau accidentala a acestora;
- sunt afișate indicatoare de securitate de interdicție a manevrarii acestora;
- sunt executate separatiile vizibile dinspre toate părțile de unde se poate primi tensiune - deschidere separatoare, debrosare intreruptoare, scoatere sigurante etc. - conform normelor de protecția muncii, și s-a verificat vizual ca s-au realizat separatiile vizibile;
- sunt afișate indicatoare de securitate de interdicție a manevrarii acestora;
- sunt luate toate măsurile pentru a împiedica apariția tensiunii prin alte cai decât cele separate vizibil - este executată separarea vizibila și pe partea secundară a transformatoarelor de tensiune legate la echipament, celula etc. - conform normelor de protecția muncii.
O celula care nu este prevăzută cu separatoare și/sau sigurante spre toate părțile de unde poate primi tensiune nu poate fi adusă în starea separat vizibil.
c) în stare legat la pământ - atunci când, în afară de măsurile luate pentru starea separat vizibil, se executa și legături la pământ conform normelor de protecție a muncii, în vederea executării de lucrări. Exprimarea stării operative în stare legat la pământ trebuie însoțită de indicarea locurilor unde sunt efectuate legăturile la pământ când echipamentul respectiv depășește cadrul unei instalații.
Executarea de lucrări la elemente, echipamente sau instalații electrice, retrase din exploatare se poate face numai cu trecerea lor în stare legat la pământ.
Elementele, echipamentele sau instalațiile electrice retrase din exploatare care au mai multe posibilități de racord pot avea la capete stări operative diferite, care trebuie indicate obligatoriu.
d) nenominalizabile - sunt starile operative care nu se încadrează în cele definite anterior. În acest caz, starea operativă se exprima prin enumerarea detaliată a poziției aparatajului de comutatie, a măsurilor care împiedica apariția tensiunii și a situației automatizarilor și a legăturilor la pământ.
Secțiunea 3 Definiții cu privire la conducerea prin DEF
Articolul 10
Pentru o mai buna înțelegere a prezentelor instrucțiuni se definesc următorii termeni:
a) personal de exploatare - este personalul care face parte din subunitatea de exploatare și care executa activități de servire operativă sau lucrări de revizii și reparații în instalațiile electrice;
b) personal de servire operativă - este personalul care are ca sarcini de serviciu supravegherea funcționarii și executarea operațiilor și manevrelor în mod nemijlocit, într-o instalatie electrica sau într-un ansamblu de echipamente și instalații electrice. Personalul de servire operativă face parte, de regula, din subunitatea care are instalatia respectiva în gestiune nemijlocită și își desfășoară activitatea în cadrul instalației. Excepție pot face instalațiile de telemecanizare, ce sunt exploatate operativ de personalul altei subunitati sau instalațiile la care exista reglementări speciale privind servirea operativă. Nominalizarea instalațiilor sau echipamentelor care se afla în competența unei formații de servire operativă se face prin decizia conducerii subunitatii gestionarea instalațiilor;
c) personal de supraveghere - este personalul de servire operativă care executa în instalații electrice numai supravegherea funcționarii, urmărirea și înregistrarea marimilor fizice, a semnalizarilor sau/și a altor informații;
d) autoritate de comanda operativă - atributia cu care este investit DEF în scopul comenzii operative a instalațiilor de electrificare. Prin reglementări interne aprobate de conducerea subunitatii gestionare, autoritatea de comanda operativă poate fi atribuită și personalului de servire operativă. Nominalizarea instalațiilor și echipamentelor care se afla în autoritatea de comanda operativă a unui centru dispecer se face printr-o decizie emisă de către conducerea subunitatii de electrificare pentru instalațiile și echipamentele aflate în gestiunea respectivei subunitati, respectiv structura superioară subunitatii de electrificare pentru instalațiile și echipamentele aflate în gestiunea altei subunitati;
e) activitate de servire operativă - ansamblul operațiilor, manevrelor și lucrărilor pe care le executa personalul de servire operativă conform atribuțiilor;
f) autoadmitere - acțiunea prin care un șef de lucrare executa operațiile pe care le efectuează un responsabil cu admiterea, în vederea realizării lucrării de către formatia de lucru proprie;
g) autoritate de decizie - atributia de a lua decizii privind stabilirea sau modificarea regimului de funcționare, precum și de realizare a siguranței în funcționare pentru echipamentele și instalațiile precizate prin convențiile de exploatare;
h) comanda de coordonare - ansamblul de activități legate de necesitatea corelării în timp a unor operații distincte sau grupe distincte de operații care sunt condiționate reciproc, din cuprinsul unei manevre ce se executa de doua sau mai multe persoane sau formații de servire operativă. Un echipament sau instalatie poate fi numai în comanda de coordonare a unei singure formații dispecer, stabilită prin convenția de exploatare;
i) competența - atribuirea de sarcini și responsabilități DEF privind realizarea comenzii operative, regimului și siguranței în funcționare, asupra echipamentelor și instalațiilor care se afla în comanda sa de coordonare;
j) comanda nemijlocită - comanda care se realizează prin efectuarea convorbirilor operative direct între DEF și personalul de servire operativă sau responsabilul de manevra;
k) comanda operativă - totalitatea acțiunilor operative cu echipamentul - conectare, deconectare, retragere și redare din/în exploatare - pe care DEF le executa direct sau prin personalul de servire operativă;
l) convenție de exploatare - documentul care se încheie între unitățile ce exploatează instalațiile de electrificare și unitățile care distribuie energie electrica, prin care se stabilesc punctele de delimitare a instalațiilor de granita, responsabilitatea privind funcționarea normală a instalațiilor respective, modul de efectuare a manevrelor și modalitatea de comanda prin dispecer la aceste instalații, precum și modul de colaborare a unităților/subunitatilor. Convențiile de exploatare se încheie obligatoriu și între subunitatile ce exploatează instalațiile de electrificare și care au autoritate de comanda operativă;
m) convenție de lucrări - documentul care se încheie între unitatea ce exploatează instalațiile de electrificare și unitățile ce furnizează servicii specializate caii ferate;
n) gestiune - echipamentele și instalațiile aflate în exploatarea și întreținerea unei unități. Sunt în gestiunea respectivei unități echipamentele și instalațiile încredințate prin inventar sau prin convenție de lucrări. Echipamentele și instalațiile aflate în gestiunea unei unități pot fi împărțite subunitatilor sale de baza care le vor gestiona în mod nemijlocit. În sensul prezentelor instrucțiuni se considera în gestiunea unei unități și echipamentele și instalațiile care nu sunt în inventarul ei, dar care sunt exploatate de aceasta în baza unor convenții;
o) subordonare operativă - relațiile ce se stabilesc din punct de vedere operativ între DEF și personalul de servire operativă, între DEF și dispecerul energetic al operatorului de distribuție, precum și între DEF și alt personal implicat în activitatea feroviara, prin reglementări și convenții de exploatare;
p) instalatie electrica data în exploatare - instalatia electrica care a fost pusă sub tensiune cel puțin o singură dată și care poate fi repusă sub tensiune prin manevrarea aparatajului de comutatie, prin legare de cordoane, conductoare, bare, cabluri, la aparataj;
q) instalatie electrica cu supraveghere - instalatia electrica în care personalul de servire operativă asigura supravegherea, controlul, executarea manevrelor și/sau a unor lucrări în baza atribuțiilor de serviciu, dispozițiilor verbale sau instrucțiunilor tehnice interne de protecția muncii prin prezenta directa în instalatie sau într-un alt loc stabilit, unde personalul primește informații din instalatia respectiva;
r) revizie - ansamblul de operații cu caracter preventiv sau corectiv, planificat sau accidental aplicate asupra unui element/echipament/instalatie și care are ca scop menținerea/readucerea parametrilor de funcționare în cadrul condițiilor tehnice minim admisibile;
s) lucrare - ansamblul de operații al căror scop este revizia, repararea, modificarea sau măsurarea unei instalații electrice;
t) coordonator de lucrări - persoana imputernicita de conducătorul subunitatii, prin nominalizare în convenție sau program de lucrări, pentru a răspunde de pregătirea și coordonarea executării lucrărilor.
Secțiunea 4 Definiții privitoare la manevrele cu elementele sau echipamentele electrice
Articolul 11
Se definesc următorii termeni privitori la manevrarea elementelor și echipamentelor electrice:
a) operație - actionarea detaliată de către personalul de servire operativă a elementelor de comutatie primara și reglaj ale unui element, echipament, celula a elementelor de comutatie secundară, precum și executarea unor măsuri speciale sau formalități ce deriva din aceste acționari. La executarea operațiilor personalul nu are voie sa atinga direct părțile conductoare aflate sau destinate a se afla sub tensiune;
b) grupa distinctă de operații - ansamblul operațiilor cu o succesiune bine determinata executate la un echipament, de aceeași formatie de servire operativă, fără a necesita coordonarea în timp cu alte formații de servire operative și care nu se suprapune cu operațiile dintr-o grupa identică efectuate de o alta formatie operativă;
c) operație distinctă - operatia din cadrul unei manevre de execuție care necesita coordonarea în timp cu grupe distincte de operații sau operații distincte care au loc în cadrul aceleiași manevre de coordonare;
d) manevra - ansamblul unor operații, operații distincte, grupe distincte de operații, prin care se schimba starea operativă a echipamentelor sau schema de conexiuni în care funcționează acestea, însă la care personalul nu are voie sa atinga părțile conductoare, aflate sau destinate a se afla sub tensiune și nici să se apropie față de ele la distanțe mai mici decât cele de protecție;
e) conceptia manevrelor - aranjarea succesiunii grupelor distincte de operații, operațiilor distincte și operațiilor din cadrul manevrei, astfel încât să se asigure desfășurarea normală a acestora;
f) foaie de manevra - document scris care stabilește următoarele:
- tema manevrei, respectiv starea operativă finala a echipamentului, instalației și altele asemenea;
- scopul manevrei;
- starea operativă inițială a echipamentului, instalației;
- succesiunea operatilor ce urmează a se efectua;
- notatiile în legătură cu dispunerea și îndeplinirea operațiilor;
- persoanele care au legătură cu manevra și responsabilitatea acestora.
g) responsabil de manevra - persoana care asigura conducerea efectivă a manevrelor atât din punct de vedere tehnologic cat și al protecției muncii:
h) executant de manevre - persoana competența a unei formații de manevra, subordonata responsabilului de manevra;
i) manevre curente - manevrele care au ca scop modificarea regimului de funcționare a sistemului energetic al rețelei sau a instalației - realizarea unor niveluri de tensiuni, reducerea unor circulatii de putere, reducerea pierderilor și altele asemenea - sau sunt determinate de schimbarea regimului de funcționare a sistemului energetic. Aceste manevre au un caracter frecvent, se executa mereu în același fel și trec echipamentele din starea de rezerva în starea în funcțiune și invers. Manevrele-curente se executa fără înaintarea unei cereri, fiind convenite pentru situațiile când apare necesitatea efectuării lor;
j) manevre programate - manevrele care au ca scop modificarea configurației instalației, rețelei, fără ca acestea să aibă un caracter frecvent și periodic, precum și cele care au drept scop retragerea din exploatare a echipamentelor, elementelor, celulelor, pentru lucrării sau probe. Manevrele programate se efectuează în baza unei cereri a personalului operativ, caz în care acesta este obligat sa întocmească o foaie de manevra;
k) manevre de lichidare a incidentelor - manevrele care se executa cu ocazia apariției unui incident, pentru izolarea defectului și restabilirea alimentarii consumatorilor sau pentru prevenirea unui incident. Manevrele de lichidare a incidentelor se executa sub comanda celui care are în comanda de coordonare echipamentele și/sau instalațiile respective;
l) manevre cauzate de accident de muncă - manevrele care se executa pentru scoaterea victimei de sub acțiunea curentului electric, conform prevederilor normelor de protecția muncii;
m) manevre de execuție - manevrele ale căror operații se desfășoară în cadrul unei instalații și sunt îndeplinite în totalitate și nemijlocit de același personal de servire operativă a instalației respective - sau același personal delegat special în acest scop.
Capitolul IV CONCEPTIA, PREGĂTIREA, COORDONAREA Sl EXECUTAREA MANEVRELOR ÎN INSTALAȚIILE DE ELECTRIFICARE
Articolul 12
Prin conceptia manevrelor se înțelege aranjarea succesiunii grupelor distincte de operații, operațiilor distincte și operațiilor din cadrul manevrei, în asa fel încât să se asigure desfășurarea normală a acestora.
Articolul 13
Întreruperea și stabilirea curentilor de sarcina în circuitele de înaltă și medie tensiune trebuie să se facă cu ajutorul intreruptoarelor sau separatoarelor de sarcina, astfel:
a) pentru actionarea normală a separatoarelor la întreruperea unui circuit, ordinea operațiilor va fi deconectarea intreruptoarelor și apoi deschiderea separatoarelor respective și/sau debrosarea intreruptoarelor, iar la conectarea unui circuit ordinea operațiilor va fi închiderea separatoarelor respective și/sau brosarea intreruptoarelor și apoi conectarea intreruptoarelor;
b) ca ordine de actionare a separatoarelor, la deschiderea acestora se deschid separatoarele de linie, transformator și apoi cele de bare, operatia fiind inversa la închidere;
c) pentru prevenirea anclansarii unui intreruptor la manevrarea unui separator toate automatizarile care pot provoca anclansarea intreruptorului vor fi anulate;
d) la actionarea aparatelor de comutatie se va urmări prin mijloacele care permit de la locul de efectuare a comenzii de actionare corecta lor funcționare și semnalizarile de poziție de pe panou;
e) în cazul acționarilor prin telecomenzi sau comenzi la distanta verificarea se va face prin personalul operativ acolo unde exista sau prin telesemnalizarea corecta a poziției.
Articolul 14
În cazul în care trebuie întrerupt sau stabilit un circuit care nu are intreruptor, se admite să se facă următoarele operații cu ajutorul separatoarelor:
a) întreruperea și stabilirea circuitului transformatoarelor de măsura tensiune;
b) întreruperea și stabilirea circuitelor de linie aeriene sau subterane în gol sau ale transformatoarelor de putere în gol, cu condiția ca mărimea curentului sa nu depășească valorile maxime admisibile pentru separator;
c) închiderea și deschiderea separatoarelor de suntare și ocolire, dacă aparatele din circuitul suntat sau ocolit sunt închise;
d) închiderea și deschiderea în bucla a separatoarelor stabilite în condițiile prevenirii deschiderii accidentale a buclei în alt punct;
e) manevrarea separatoarelor de cupla se face numai dacă schema în care se afla nu conduce la ruperea curentilor de sarcina.
Articolul 15
În cazul în care trebuie acționat un element căruia îi este interzisă întreruperea sau stabilirea unor curenți de sarcina, obligatoriu se va proceda astfel:
a) înaintea actionarii separatoarelor respectiv brosarea / debrosarea intreruptoarelor, se va verifica poziția deconectat a intreruptoarelor din circuitul respectiv;
b) înaintea conectarii unui intreruptor prin care se stabilește un circuit se va verifica poziția închis a separatoarelor din respectivul circuit;
c) înaintea actionarii separatoarelor prin care se stabilește sau se întrerupe continuitatea unui circuit, atunci când s-a creat o alta cale de curent în paralel, se va verifica poziția închis a aparatelor prin care s-a stabilit continuitatea caii de curent în paralel;
d) înaintea verificării lipsei tensiunii pentru legarea la pământ a unui circuit se va verifica poziția deschis a separatoarelor prin care se realizează separarea vizibila și blocarea dispozitivelor acestora;
e) în instalațiile telecomandate sau cu comanda la distanta poziția acestora se verifica prin indicațiile de poziție ale acestora sau ale altor echipamente.
Articolul 16
Pentru actionarea manuală a separatoarelor, se procedează astfel:
a) deschiderea, în prima faza a operației, se executa lent, iar dacă se observa un început de arc se va închide cat mai rapid posibil;
b) închiderea se executa cat mai rapid posibil, iar la apariția arcului separatorul nu trebuie în nici un caz redeschis.
Articolul 17
Pregătirea manevrei presupune ansamblul măsurilor organizatorice care se iau de la inițierea - dispunerea - manevrei până la trecerea efectivă la execuție.
Prin execuția manevrei se înțelege executarea efectivă a operațiilor.
Coordonarea manevrei presupune atât coordonarea grupelor distincte de operații și operațiilor distincte cat și controalele sau verificările care necesita coordonare cuprinse în foaia de manevra.
Articolul 18
Manevrele curente sunt inițiate de personalul de servire și/sau comanda operativă ca urmare a cerințelor de regim sau programelor de funcționare.
Manevrele programate pot fi inițiate de:
a) personalul tehnic superior personalului de servire operativă pentru echipamentele din gestiunea proprie;
b) personalul de comanda operativă care are echipamentele și/sau instalațiile în comanda de coordonare și autoritate de decizie;
c) personalul de servire operativă, în vederea retragerii din exploatare a unui echipament și/sau unei instalații în cazuri accidentale.
O dota cu primirea cererii, manevra se considera initiata și se trece la pregătirea ei.
Articolul 19
Manevrele se executa și se coordonează, de regula, după foi de manevra.
Executarea manevrelor fără întocmirea foii de manevra este admisă numai la prevenirea sau lichidarea incidentelor, la actionarea singulara a unui aparat de comutatie ordonată de personalul de conducere operativă, precum și la instalațiile liniei de contact.
Foaia de manevra de execuție este folosită de personalul de servire operativă pentru executarea manevrelor la echipamentele aflate în exploatarea sa.
Foaia de manevra de coordonare este folosită de personalul de comanda operativă la coordonarea și executarea în timp a operațiilor în cadrul manevrei de coordonare. Aceasta se întocmește la dispoziția șefului formatiei de comanda operativă.
Persoana care întocmește foaia de manevra răspunde de corectitudinea conceptiei foii de manevra, de corecta înscriere și succesiune a operațiilor, de respectarea normelor de protecție a muncii, a regulamentelor de exploatare tehnica, a prescripțiilor și instrucțiunilor interne privind manevra, de utilizarea corespunzătoare a termenilor și expresiilor și de întocmirea ei la timp.
Persoana care verifica și aproba foaia de manevra răspunde de aceleași sarcini ca și persoana care o întocmește și, în plus, de corectarea eventualelor greșeli, de verificarea și aprobarea la timp a acesteia. Prin aprobarea foii de manevra respective se certifica corectitudinea și posibilitatea de folosire a acesteia în condițiile pentru care a fost concepută.
Persoana care controlează foaia de manevra de execuție răspunde de corespondenta conceptiei acesteia cu conceptia foii de manevra de coordonare, de corectitudinea grupelor distincte de operații și operațiilor distincte înscrise și succesiunea lor corecta, de respectarea prevederilor de protecția muncii, ale reglementărilor în vigoare, de utilizarea unor termeni și expresii corecte corespunzătoare prezentelor instrucțiuni, de corectarea eventualelor greșeli ale punctelor controlate, de controlarea la timp a acesteia. Persoana care controlează foaia de manevra va acorda o atenție deosebită întocmirii corecte a foii de manevra, scopul acesteia și stării operative inițiale. Acesta va înscrie în evidentele operative numărul foii de manevra controlate, ora controlarii și numele persoanei care o citește pentru control.
Persoana care verifica și accepta foaia de manevra - responsabilul de manevra - ca ultima persoana care citește foaia de manevra, răspunde de verificarea conținutului foii de manevra în raport cu situația existenta în momentul începerii manevrei și de posibilitatea desfășurării normale a manevrei. Prin semnare la rubrica responsabilului de manevra, acesta confirma ca a făcut verificarea și acceptarea respectivei foi de manevra.
Articolul 20
Când echipamentul și/sau instalatia este în competența sau autoritatea de decizie a unui centru dispecer, manevrele se vor executa numai la dispoziția sau cu aprobarea DEF.
Persoana care da o dispoziție de manevra o poate considera executată numai după ce persoana căreia îi este adresată dispoziția continua executarea acesteia.
Persoana care a primit dispoziția este obligată, imediat după executare, sa confirme executarea acesteia persoanei de la care o primit dispoziția.
Persoana care da o aprobare de executare a manevrei considera ca s-a executat manevra respectiva numai după ce persoana căreia i s-a dat aprobarea confirma ca aceasta a fost executată.
Persoana care a primit aprobarea de manevra este obligată, imediat după executare, sa confirme executarea manevrei respective persoanei de la care a primit aprobarea.
Articolul 21
Dispozițiile personalului tehnico-administrativ superior, privind problemele care intră în competența sau autoritatea de decizie a unui punct de comanda operativă se executa cu aprobarea DEF.
Personalul de servire operativă și personalul de comanda operativă este obligat sa îndeplinească imediat și fără obiecții dispozițiile personalului de comanda operativă superior, cu excepția celor care pun în pericol securitatea personalului, integritatea echipamentului și/sau instalației sau creează premizele pentru producerea de avarii.
Articolul 22
Manevrele se executa, de regula, de către doua persoane: executantul de manevra și responsabilul de manevra. Responsabilul de manevra controlează executarea fiecărei operații, respectarea succesiunii operațiilor și supraveghează executarea exactă a manevrei cuprinse în foaia de manevra. În cazul manevrelor care se executa fără foaie de manevra, responsabilul de manevra este cel care indica executantului fiecare operație care trebuie efectuată.
Modul în care se executa manevrele de către doua persoane este următorul:
a) executantului de manevra i se da spre executare, de către responsabilul de manevra, numai o singura operație și abia după executarea acesteia i se da operatia următoare;
b) executantul identifica echipamentul, responsabilul verifica aceasta și citește operatia ce trebuie executată;
c) executantul este obligat sa repete conținutul (dispoziția) operației după care responsabilul da dispoziție de executare;
d) după executarea manevrei de către executant se verifica poziția echipamentul de către responsabil după care acesta noteaza în foaia de manevra fiecare operație executată;
e) responsabilul de manevra, la primirea unei dispoziții (sau aprobări) din partea persoanei de comanda operativă este obligat sa o repete și nu va trece la executare decât la primirea confirmării ca dispoziția sau aprobarea a fost inteleasa corect și poate trece la executare.
Articolul 23
Manevrele se pot executa și de către o singura persoana, cu condiția respectării integrale a măsurilor de protecție a muncii pentru aceste cazuri. În aceasta situație, persoana respectiva îndeplinește atât sarcinile responsabilului de manevra, cat și ale executantului de manevra.
În acest caz se interzice executarea operațiilor de montare și demontare a scurtcircuitoarelor mobile de către executantul de manevra, fiind permisă doar punerea la pământ prin închiderea cutitelor de legare la pământ cu actionare mecanică.
Articolul 24
În cazul în care apar îndoieli în privinta justetei operațiilor care trebuie executate, manevrele trebuie întrerupte într-o situație care să permită funcționarea de durata a instalației cu consemnarea în foaia de manevra. Reluarea manevrelor se face după verificarea schemei operative, cerandu-se și lămuririle necesare și emiterea unei noi foi de manevra dacă este cazul.
Articolul 25
În cazurile care nu suferă amânare precum incendii, catastrofe naturale, pericol iminent de distrugere a echipamentelor sau pericol de accidente, manevrele se pot executa sau conduce fără anunțarea DEF care are echipamentul în autoritate de conducere operativă, cu anunțarea ulterioară, cat mai rapid posibil, a acestuia. De necesitatea efectuării manevrelor fără anuntare prealabilă rămân răspunzătoare persoanele care au hotărât aceasta.
Articolul 26
La lichidarea incidentelor și avariilor care afectează echipamente și/sau instalații, în cazul întreruperii legăturilor de telecomunicații cu DEF, manevrele se vor efectua sau conduce pe baza prevederilor din instrucțiunile de lichidare a incidentelor sau avariilor. La restabilirea legăturii prin orice mijloc, se va informa DEF despre manevrele efectuate și de configurația, starea operativă, situația în care se afla echipamentele respective.
Articolul 27
În conversatia legată de manevre se folosesc, de regula, expresiile din Regulamentul General de Manevrare în instalațiile electrice.
În toate cazurile se vor utiliza expresii simple, corecte din punct de vedere tehnic și literar, care să nu dea loc la confuzii sau interpretări.
În conversatia operativă nu este permisă folosirea prescurtarilor.
Articolul 28
Constatările, informațiile, comunicările și anunțurile operative legate de manevre, funcționarea echipamentelor, incidente, avarii, accidente și altele asemenea se înscriu în evidentele operative de persoanele care le constata sau le comunică, cat și de persoana care le primește, notandu-se ora comunicării, cine face comunicarea și cine primește.
Dispozițiile și aprobările operative se înscriu în evidentele operative atât de persoana care le da, cat și de cea care le primește. La executarea manevrelor în baza foii de manevra se înscriu în evidente aprobările și raportarile de execuție, starile operative în care au fost aduse echipamentele și/sau instalațiile și admiterea, respectiv admiterile la lucru.
Înscrierile în evidentele operative trebuie făcute citeț cu culoare albastra sau neagra, fără a se lasă loc între randuri. Modificări ale inscrierilor se fac sub semnatura de aceeași persoana care a făcut înscrierea, prin tăiere cu o linie, astfel încât atât textul greșit cat și cel corect să fie vizibile.
Capitolul V ORGANIZAREA COMENZII PRIN DISPECERUL ENERGETIC FEROVIAR A INSTALAȚIILOR DE ELECTRIFICARE
Articolul 29
Conducerea prin DEF a instalațiilor de electrificare este o activitate specifică sectorului energetic feroviar fiind exercitată prin unități specializate numite centre dispecer, subordonate tehnico - administrativ direct conducătorului subunitatii de electrificare căreia îi este afectat.
Scopul conducerii prin dispecer este asigurarea funcționarii instalațiilor de electrificare în condiții de siguranță, calitate și economicitate prin exploatarea coordonata a instalațiilor și echipamentelor componente care necesita o conducere și comanda unitară.
Articolul 30
Centrul dispecer este structura organizatorică investită cu atribuțiile autorității de comanda operativă prin dispecer asupra unor echipamente și instalații de electrificare. Organizatoric, centrul dispecer cuprinde un compartiment de comanda operativă format din dispeceri energetici feroviari, coordonat de un DEF șef.
Compartimentul de comanda operativă conduce în timp real funcționarea instalațiilor prin coordonarea regimurilor de funcționare și a manevrelor acestora, ia decizii și da dispoziții în consecința personalului de servire operativă. El poate executa manevre sau acționari ale echipamentelor prin telecomenzi sau comenzi la distanta.
Personalul de comanda operativă își desfășoară activitatea într-o încăpere special amenajată acestui scop în centrul dispecer, urmărind funcționarea instalațiilor prin aparatele instalate în aceasta camera și/sau prin datele comunicate de personalul subordonat operativ.
Articolul 31
Camera de comanda trebuie prevăzută cu masa de lucru, pupitru de telecomunicații, aparatura pentru înregistrarea convorbirilor operative, schema monofilara a instalațiilor de electrificare pe care se marcheaza după caz, distinct aparatele de comutatie (nume și poziție), liniile și/sau grupele de linii electrificate, numărul macazurilor între care sunt montate izolatoare de secționare, jonctiunile cu secționare, stațiile de cale ferată, substatiile de tracțiune electrica, posturile de secționare și subsectionare, posturile de transformare alimentate din linia de contact, instalatia de centralizare electrodinamica și electronică st altele asemenea.
Camera de comanda trebuie să aibă asigurate condiții de desfășurare a activității - iluminat, aerisire, insonorizare, climatizare - conform normelor în vigoare. Accesul în camera de comanda este strict reglementat de conducerea subunitatii de electrificare.
Articolul 32
DEF coordonează manevrele și regimurile de funcționare sau executa manevrele din instalațiile de electrificare din zona lui de activitate, în conformitate cu autoritatea de comanda operativă stabilită. Manevrele în instalațiile electrice se vor executa în conformitate cu prevederile Regulamentului General de Manevrare în instalațiile electrice.
DEF asigura de asemeni realizarea regimurilor de funcționare și a manevrelor coordonate de DEF vecin sau dispuse de dispecerul operatorului de distribuție de energie electrica, conform convențiilor de exploatare încheiate, avizandu-i pe aceștia, în cazul în care lucrările, incidentele sau avariile afectează funcționarea instalațiilor celeilalte părți.
Articolul 33
Personalul DEF va urmări pe teren eventualele modificări în configurația instalațiilor de electrificare aflate în comanda de coordonare, în baza programului anual și lunar întocmit de DEF șef și aprobat de șeful subunitatii de electrificare.
Capitolul VI SISTEMUL TELEINFORMATIONAL
Articolul 34
Componentele sistemului teleinformational sunt:
a) sistemul comunicațiilor care asigura transmiterea și receptionarea convorbirilor operative și administrative între centrul dispecer și structurile cu care intră în relații de serviciu;
b) sistemul de telemecanica care asigura conducerea la distanta a funcționarii instalațiilor de electrificare, utilizând transmiterea de informații cu ajutorul circuitelor de telecomunicație.
Articolul 35
Pentru realizarea comunicațiilor, centrul dispecer trebuie să aibă, obligatoriu următoarele legături telefonice:
a) directe cu:
- turele districtelor linie de contact;
- turele substatiilor de tracțiune electrica;
- impiegatii de mișcare;
- operatorii de circulație;
- centrul dispecer energetic al operatorului de distribuție de energie electrica;
- legătură radio în frecventele alocate pentru activitatea proprie și pentru circulația trenurilor, care trebuie să asigure legătură din orice punct de pe raza de activitate cu mijloacele de intervenție proprii și trenurile în circulație;
b) de rezerva cu:
- 2 (doua) posturi telefonice automate CFR;
- 1 (unu) post telefonic în rețeaua telefonica publică pentru avizarea personalului la deranjamente și ca legătură cu furnizorii/distribuitorii de energie electrica.
Articolul 36
Mijloacele de intervenție trebuie să fie dotate cu minim o statie radio emisie-recepție având frecventele alocate pentru activitatea proprie și pentru circulația trenurilor, cu care să se asigure legătură radio din orice punct cu centrul dispecer.
Articolul 37
Substatiile de tracțiune electrica trebuie să aibă următoarele legături telefonice:
a) circuit direct cu centrul dispecer căruia îi sunt subordonate;
b) post telefonic CFR;
c) statie radio în frecventele alocate pentru activitatea proprie și numai pe recepție pentru circulația trenurilor.
Articolul 38
Districtele de întreținere a liniei de contact trebuie să aibă următoarele legături telefonice:
a) circuit direct cu centrul dispecer căruia îi sunt subordonate;
b) post telefonic CFR;
c) statie radio în frecventele alocate pentru activitatea proprie și numai pe recepție pentru circulația trenurilor.
Articolul 39
Stațiile de cale ferată, cabinele posturilor de secționare și subsectionare, și punctele de comanda la distanta a separatoarelor, trebuie să fie prevăzute cu legătură directa cu centrul dispecer pe raza căruia se afla și/sau în a cărui comanda operativă sunt.
Articolul 40
Dotarea personalului unităților de electrificare cu posturi telefonice în rețeaua caii ferate sau în alte rețele publice se va face conform reglementărilor în vigoare. Conducerea unității de electrificare poate aproba dotarea și cu alte sisteme de convorbire.
Articolul 41
În cazul necesității folosirii unui circuit administrativ, DEF și personalul de servire operativă au prioritate în folosirea acestuia.
Articolul 42
În cazul defectării mijloacelor proprii de comunicații, DEF poate să folosească instalatia de telecomunicații pentru siguranța circulației trenurilor, în scopul eliminării unor pericole iminente, cat și pentru dispoziții operative, cu acordul operatorului de circulație.
Articolul 43
Sistemul de telemecanica cuprinde echipamentele de culegere și transmitere a informațiilor din/în instalațiile de electrificare și echipamentele de prelucrare și atasare a informațiilor.
Pentru realizarea acestuia se vor asigura circuite de comunicație exclusive.
Dezvoltarea sistemului teleinformational prin introducerea altor tehnici noi va urmări mărirea volumului de informații și date tehnice transmise.
Capitolul VII COMANDA OPERATIVĂ A INSTALAȚIILOR DE ELECTRIFICARE
Secțiunea 1 Relații de subordonare operativă
Articolul 44
Dispecerului îi este subordonat, în sensul prezentelor instrucțiuni, personalul de servire operativă a instalațiilor de electrificare și responsabilii de manevre a instalațiilor de electrificare.
Activitatea DEF este coordonata și controlată de DEF șef.
Dispozițiile personalului de conducere se transmit DEF, de regula prin DEF șef. În lipsa acestuia, DEF care primește dispoziții direct de la personalul de conducere este obligat ea, după îndeplinirea acestora, imediat ce este posibil, sa comunice despre acest lucru DEF șef. Dispozițiile primite se noteaza în registrul operativ sau în registrul de dispoziții cu valabilitate temporară.
O dispoziție data poate fi considerată îndeplinită numai după ce personalul căruia i s-a dat aceasta dispoziție a raportat îndeplinirea ei.
Articolul 45
Personalul de servire operativă este obligat să execute imediat și fără obiecții dispozițiile DEF, cu excepția celor care pun în pericol securitatea personalului, integritatea echipamentelor sau creează premize pentru producerea de avarii.
În situația în care cel care a primit dispoziția considera ca aceasta este incorectă, trebuie să atragă imediat atenția asupra acestui fapt.
Dacă personalul de comanda operativă repeta dispoziția, personalul de servire operativă este obligat sa o execute imediat, în afară cazului în care considera ca se pune în pericol securitatea personalului, integritatea echipamentului sau se creează premize pentru producerea iminenta de avarii, când este obligat sa refuze executarea dispoziției și sa comunice acest lucru conducătorilor lui ierarhici.
Pentru orice refuz nemotivat de îndeplinire a dispoziției, cat și pentru orice întârziere nemotivată a îndeplinirii acesteia, răspund atât persoanele care nu au îndeplinit-o sau au întârziat-o, cat și cele care au aprobat aceasta neîndeplinire sau întârziere.
Articolul 46
În cazurile în care menținerea în funcțiune a unui echipament sau instalatie aflată în autoritatea de decizie a DEF prezintă pericol iminent de producere de accidente umane sau de avariere, personalul de servire operativă poate scoate din funcție echipamentul sau instalatia respectiva, fără aprobare, rămânând răspunzător de decizia luată, cu avizarea ulterioară a DEF în cel mai scurt timp.
Articolul 47
Dispozițiile dispecerului furnizorului de energie referitoare la echipamentele care, conform convențiilor de exploatare a instalațiilor, intră în autoritatea de comanda operativă a acestora, se executa de personalul de servire operativă a caii ferate prin DEF.
Articolul 48
Orice încălcare a disciplinei operative trebuie analizata de către DEF șef și raportată conducerii subunitatii.
Articolul 49
Instrucțiunile și dispozițiile locale ale unităților de electrificare în legătură cu comanda prin dispecer, trebuie să fie conforme cu prezentele instrucțiuni.
Articolul 50
În cazul lucrărilor care conduc la configuratii speciale în sistemul furnizorului precum deschiderea buclei pe partea de 110 kV, dispecerul operatorului de distribuție trebuie să anunțe DEF pentru ca acesta să poată lua măsuri în consecința. Modul de avizare se stabilește prin convenția de exploatare încheiată între cele doua centre dispecer.
În cazul în care deschiderea buclei pe partea de tracțiune electrica feroviara se face la cererea dispecerului operatorului de distribuție, reinchiderea buclei se va face numai cu consimțământul acestuia.
Pentru preluarea consumului pe partea de 27,5 kV de către alte substatii de tracțiune electrica, DEF va informa și va solicita avizul dispecerului operatorului de distribuție.
Secțiunea 2 Exercitarea autorității de decizie
Articolul 51
DEF da dispoziții sau aprobări direct personalului de servire operativă care este în subordine directa. Personalul de servire operativă în serviciu de tura nu poate fi înlocuit decât cu aprobarea DEF și cu consemnare în evidentele operative de la centrul dispecer.
Personalul de servire operativă este obligat sa informeze la timp și corect DEF asupra schimbării stării echipamentelor și instalațiilor și rămâne răspunzător de consecințele ce decurg din luarea unor decizii gresite de către DEF, ca urmare a neinformarii sau informării eronate a acestuia.
Personalul de servire operativă trebuie să comunice DEF preluarea serviciului și să raporteze asupra stării echipamentelor și instalațiilor, asupra regimului de funcționare, asupra lucrărilor în curs de execuție, incidentelor și avariilor din instalații.
Articolul 52
DEF este obligat sa avizeze dispecerul furnizorului în situația în care echipamentele aflate în comanda operativă a acestuia pot fi afectate de manevre executate în instalațiile de electrificare.
De asemenea, este obligat să execute dispozițiile acestuia, necesare pentru lichidarea unor incidente, conform prevederilor din convențiile de exploatare.
Articolul 53
La luarea unei decizii, DEF va tine seama și de punctul de vedere al celor care au autoritate de decizie asupra echipamentului și/sau instalației al cărui regim și siguranța de funcționare pot fi afectate de decizia luată, precum și de punctul de vedere al unității / subunitatii gestionare.
Secțiunea 3 Exercitarea comenzii de coordonare
Articolul 54
Comanda de coordonare se exercită prin dispoziții și aprobări date direct personalului de servire operativă și responsabililor de manevre.
Articolul 55
DEF răspunde de:
a) echipamentele aflate în comanda sa de coordonare;
b) succesiunea corecta a operațiilor din cadrul unei manevre;
c) succesiunea corecta a diferitelor manevre din cadrul unei grupe de manevre.
Articolul 56
În cazuri deosebite, când personalul de servire operativă a efectuat manevre în instalațiile de electrificare fără a cere aprobarea DEF precum întreruperea legăturilor de telecomunicații, prevenirea extinderii incidentelor sau avariilor și altele asemenea, personalul de servire operativă este obligat sa informeze DEF asupra manevrelor efectuate și situația în care s-a ajuns imediat ce este posibil, înainte de a îndeplini o dispoziție a DEF.
Secțiunea 4 Exercitarea competentei
Articolul 57
DEF care are competența asupra unui echipament are obligația de a anunta DEF vecini sau dispecerii furnizorului ale căror instalații și echipamente pot fi afectate de aprobările sau dispozițiile privind echipamentul din competența sa, conform convențiilor de exploatare.
Articolul 58
DEF primește de la personalul de servire operativă informațiile despre evenimentele petrecute, starea echipamentelor, regimul și parametrii de funcționare ai acestora și altele asemenea conform art. 51 alin (2) și (3) și art. 61, sintetizeaza informațiile primite și propune spre aprobare soluțiile de rezolvare sau își exprima punctul de vedere privind manevrele necesare, regimul și siguranța de funcționare și altele asemenea.
Secțiunea 5 Comanda operativă a instalațiilor de electrificare în condiții normale de funcționare. Convorbiri operative. Înscrieri în registrul operativ.
Articolul 59
DEF este conducătorul operativ al exploatării instalațiilor de electrificare în limitele autorității de comanda operativă stabilite prin ordinele de împărțire a instalațiilor și convențiile de exploatare.
Articolul 60
DEF, potrivit autorității de comanda operativă și în limitele performantelor echipamentelor existente la un moment dat în exploatare, asigura:
a) funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor de electrificare, în care scop:
- realizează regimurile de funcționare programate și dispune sau aproba modificarea operativă a acestora pentru menținerea siguranței în funcționare, cu respectarea restrictiilor stabilite și modificarea în mod corespunzător, a reglajului protecției prin relee și a automatizarilor conform tabelelor de reglaj stabilite;
- executa retragerea și/sau redarea în exploatare a echipamentelor, punerea în funcție a echipamentelor și instalațiilor noi;
- supraveghează regimurile de funcționare realizate, luând măsurile ce se impun;
- coordonează efectuarea manevrelor;
b) calitatea energiei electrice furnizate, în care scop:
- urmărește asigurarea continuității în alimentare;
- regleaza nivelul tensiunilor în limitele stabilite;
c) primirea și transmiterea comunicărilor stabilite prin reglementările în vigoare;
d) completarea documentelor operative conform reglementărilor în vigoare.
Articolul 61
DEF are obligația sa primească toate informarile despre eventuale abateri de la regimurile normale de funcționare ale instalațiilor de electrificare și sa aprobe sau sa dispună, după caz, măsurile necesare pentru revenirea la regimul normal de funcționare.
Articolul 62
Toate convorbirile operative ale DEF și ale personalului de servire operativă se efectuează după următoarele reguli:
a) cel care primește apelul telefonic trebuie să răspundă imediat;
b) înainte de a începe orice convorbire, cel care răspunde la apel trebuie să-și spună numele, funcția și subunitatea după care cel care a făcut apelul este obligat să-și spună numele, funcția și subunitatea;
c) expresiile folosite în convorbirile operative trebuie să fie cele din Regulamentul General de Manevrare în instalații electrice, iar în cazurile în care acestea nu se găsesc se vor folosi expresii care trebuie să fie corecte din punct de vedere tehnic și literar, cat mai scurte, expresive, uniforme și sa nu dea loc la confuzii prin asemănare atunci când sunt auzite (mai ales prin telefon sau radio). În convorbirea operativă nu este permisă folosirea prescurtarilor, iar cuvintele se vor pronunța întregi și corecte;
d) DEF și personalul de servire operativă, la primirea unei dispoziții, este obligat sa o repete, astfel încât cel care a dat dispoziția să fie sigur ca a fost inteleasa corect;
e) este interzisă lăsarea deschisă a telefonului sau anularea sistemelor de apel cu care este prevăzută legătură telefonica;
f) toate convorbirile operative ale DEF se consemnează în registrul operativ, se înregistrează cu sistemele de înregistrare digitala și se vor păstra astfel:
- 5 zile calendaristice pentru înregistrările tuturor convorbirilor operative;
- până la finalizarea analizei deranjamentului, dar nu mai puțin de 5 zile calendaristice de la data producerii pentru înregistrările convorbirilor operative în situații de deranjamente / incidente sau avarii;
- 30 zile calendaristice de la data producerii pentru înregistrarea convorbirilor operative în cazul unor deranjamente sau avarii în cursul cărora sau până la lichidarea cărora s-au produs accidente sau incidente feroviare precum și în cazul manevrelor necesare intervenției la linia de contact ca urmare a producerii unor accidente sau incidente feroviare, acest termen putând fi prelungit la solicitarea scrisă a comisiei de cercetare a accidentului sau a incidentului feroviar;
g) răspunderea pentru păstrarea înregistrărilor efectuate revine șefului unității de electrificare.
Articolul 63
Constatările, informațiile, comunicările și anunțurile operative legate de manevre, funcționarea echipamentelor, incidente și avarii, accidente și altele asemenea, se vor înscrie în registrul operativ atât de persoana care le constata / comunică, cat și de persoana care le primește, notandu-se numărul de ordine consecutiv, ora constatării, comunicării sau primirii, cui i s-au comunicat și/sau de la cine s-au primit. La informarea personalului tehnic se va nota obligatoriu numele acestuia, funcția și ora.
Dispozițiile și aprobările operative se vor înscrie în registrele operative atât de persoana care le da, cat și de persoana care le primește, notandu-se ora, cui s-au dat sau de la cine s-au primit.
DEF îi va aduce la cunoștința DEF șef dispozițiile primite, iar acesta le va înscrie în registrul de dispoziții, cu mențiunea dacă acestea au caracter temporar sau permanent.
Dispozițiile din registrul de dispoziții trebuie cunoscute de toți DEF, care vor continua aceasta prin semnarea în registrul de dispoziții.
Articolul 64
În cazul executării manevrelor în instalațiile de electrificare pe baza unei foi de manevra, DEF dispune executarea manevrelor, conform foii de manevra respective, iar personalul operativ comunică la DEF, cu număr și ora, terminarea executării manevrelor, conform aceleiași foi de manevra.
Articolul 65
Înscrierile din evidentele operative vor fi făcute cu cerneala sau pasta albastra sau neagra, fără să se lase randuri libere între înscrisuri. Filele registrului operativ vor fi numerotate, înscriindu-se la sfârșitul acestuia numărul de file conținut.
Este interzisă efectuarea modificărilor de către altă persoană decât cea care a făcut înscrierea. În cazul în care aceasta constata ca s-a făcut o înscriere gresita, va înscrie în registrul operativ greseala constatată și va face înscrierea corecta.
Modificări ale inscrierilor vor fi făcute cu alta culoare și în asa fel încât să se poată citi clar înscrierea inițială. Cel care face modificarea va semna alături cu aceeași culoare și va trece ora la care a făcut-o.
În cazul unei comenzi operative date eronat, aceasta se anulează cu număr în registrul operativ și se da comanda operativă corecta.
Articolul 66
În timpul lichidării incidentelor și avariilor - chiar dacă se face înregistrarea convorbirilor - se vor face înscrierile respective în registrele operative. Dacă nu se dispune de timpul necesar înscrierii complete, se vor înscrie succint și într-o formă prescurtata evenimentele, informațiile, dispozițiile, aprobările principale în desfășurarea incidentului sau avariei, înregistrările vor servi atât pentru a se putea controla corectitudinea dispozițiilor, confirmarilor și altele asemenea, date sau primite, cat și pentru a putea reface desfășurarea evenimentelor, manevrelor și alte asemenea.
Secțiunea 6 Retragerea din exploatare a echipamentelor și instalațiilor
Articolul 67
Echipamentele sau instalațiile nu pot fi retrase din exploatare fără aprobarea celui în a cărui autoritate de decizie se afla DEF sau dispecerul furnizorului de energie electrica, cu excepția cazurilor în care o amânare ar periclita securitatea oamenilor, siguranța echipamentului sau instalației.
Toate echipamentele care se afla în autoritatea de comanda a DEF și nu sunt în funcțiune, pentru care DEF nu a dat aprobare de a fi retrase din exploatare, trebuie să se găsească în rezerva.
Aprobarea pentru retragerea din exploatare a echipamentelor și instalațiilor se da de către:
a) DEF pentru echipamentele și instalațiile a căror retragere din exploatare nu afectează circulația trenurilor, cu excepția liniei de contact, pe baza programelor de lucrări aprobate de conducerea subunitatii;
b) operatorul de circulație de pe secția de circulație respectiva pentru linia de contact, în intervale libere de circulație, fără afectarea circulatei trenurilor;
c) comisia regionala de inchideri de linie, scoateri de sub tensiune și restrictii de viteza pentru linia de contact, echipamentele și instalațiile a căror retragere din exploatare afectează circulația trenurilor.
Articolul 68
Un echipament sau instalatie pot fi retrase din exploatare pe baza programelor de lucrări aprobate sau a unei cereri făcute de subunitatea care are în gestiune respectivul echipament sau instalatie sau de operatorul de circulație, către DEF, cu minimum:
a) o zi înainte, pentru cererile făcute de subunitatea gestionara necuprinse în programele de lucrări aprobate;
b) 2 ore înainte, pentru cererile făcute de operatorul de circulație pentru circulația trenurilor negabaritice ce sunt prevăzute a circula cu linia de contact scoasa de sub tensiune sau la solicitarea altor agenți economici, pentru situații în care sunt puse în pericol viața oamenilor sau integritatea bunurilor.
Cererile de la alin. 1 lit. a) se fac de șeful subunitatii gestionare, se înscriu în registrul de retrageri din exploatare a instalațiilor și se transmit la centrul dispecer. În registrele de la subunitatea gestionara și centrul dispecer se înscriu și aprobările date sau răspunsurile primite.
În registrul de la centrul dispecer, cu o zi înainte vor fi înregistrate și lucrările programate prin programele de lucrări aprobate.
În vederea evitării retragerii repetate din exploatare a echipamentelor și instalațiilor, în cazul în care retragerea din exploatare a unui echipament sau a unei instalații din gestiunea unei subunitati implica și retragerea din exploatare a unui echipament sau a unei instalații din gestiunea altei subunitati, subunitatea care inițiază lucrarea are obligația sa anunțe cealaltă subunitate pentru a-și corela lucrările între ele, în toate fazele de organizare.
5) Cererile primite la centrul dispecer se vor înscrie în registrul de cereri la numărul curent respectiv și trebuie să aibă următorul conținut:
a) numărul curent al cererii de la unitatea care o înaintează;
b) denumirea unității care o înaintează;
c) numele persoanei care transmite/primește cererea;
d) data și ora transmiterii;
e) data la care se solicita retragerea din exploatare și durata cerută;
f) echipamentul și instalatia cerută și în ce stare operativă se va aduce;
g) scopul retragerii din exploatare;
h) durata maxima în care echipamentul sau instalatia se poate reda în exploatare în caz de nevoie;
i) numele șefului de lucrare și al coordonatorului lucrării, după caz;
j) observații asupra funcționarii ulterioare cum ar fi executarea de modificări în instalații, schimbarea parametrilor de funcționare și altele asemenea, după caz.
(6) Procedura de retragere din exploatare și scoatere de sub tensiune a liniei de contact va respecta prevederile din Instrucțiunile pentru revizia tehnica și reparare instalațiilor liniilor de contact ale caii ferate electrificate nr. 353, Instrucțiunile pentru restrictii de viteza, inchideri de linii și scoateri de sub tensiune nr. 317 și alte reglementări specifice în vigoare.
(7) Cererile înaintate la centrul dispecer vor fi avizate de DEF șef, care va analiza regimul de funcționare ca urmare a retragerii din exploatare a echipamentului sau instalației cerute, precum și modificarea schemei, corelarea protectiilor prin relee și automatizarilor, în scopul asigurării unei funcționari normale și vor fi aprobate de șeful subunitatii de electrificare.
(8) Aprobările date sunt de principiu. Decizia se aplică în funcție de regimul de funcționare efectiv al instalațiilor în momentul când trebuie aplicată, prin aprobarea operativă a retragerii din exploatare ce se da de către DEF, care răspunde de luarea tuturor măsurilor operative necesare.
(9) Dacă executarea lucrării implica manevre în instalațiile aflate în comanda operativă a furnizorului, DEF șef va solicita acestuia, în termenele convenite prin convenția de exploatare, acordul necesar. În acest caz termenul de solicitare a retragerii din exploatare de subunitatea gestionara se majorează corespunzător. Termenul de majorare va fi adus la cunoștința subunitatilor gestionare de către DEF șef.
(10) În cazul în care, ca urmare a unor incidente, avarii, apare imposibilitatea retragerii din exploatare pentru care s-a dat anterior aprobarea, DEF este obligat sa anuleze aprobarea și sa o comunice în timp util solicitantului, cu motivarea respectiva. În cazul anulării unei aprobări, solicitantul urmează sa revină cu o noua cerere.
(11) În cazul retragerii din exploatare pentru probe, măsurători, verificări sau altele asemenea, se va menționa și numele persoanei care răspunde de executarea acestora, precum și numele persoanei care a avizat cererea.
(12) De necesitatea executării lucrărilor, probelor, măsurătorilor și altele asemenea menționate în cerere, precum și de necesitatea retragerii din exploatare numai a echipamentelor necesare pentru respectivele lucrări, este răspunzătoare subunitatea care emite cererea și le organizează.
(13) Toate cererile înaintate cu întârziere față de prevederi pot sa nu fie luate în considerare, de urmările neexecutării lucrărilor rămânând răspunzători cei care au întârziat înaintarea cererii.
(14) În situații deosebite - prevenirea incidentelor și avariilor, prevenirea accidentelor sau incendiilor, evitarea evenimentelor de cale ferată - cererile se pot inainta fără a respecta termenele din prezentul articol, DEF aproband cererea pe proprie răspundere, după care va anunta șeful subunitatii de electrificare, motivand hotărârea luată.
(15) În situațiile în care urgenta retragerii din exploatare nu permite înaintarea unei cereri conform prevederilor prezentului articol, solicitarea retragerii, precum și răspunsul se vor înscrie în registrul operativ sau în registrul de revizie a liniilor și instalațiilor de siguranță a circulației, denumit în continuare RRLISC.
Articolul 69
Durata aprobată de retragere din exploatare nu se poate prelungi decât cu permisiunea celui care a dat aprobarea operativă.
Articolul 70
În cazul în care un DEF solicita altui DEF scoaterea de sub tensiune a unui echipament și/sau instalatie, acestea se vor considera fără tensiune numai după ce dispecerul care a primit solicitarea a confirmat scoaterea de sub tensiune.
Articolul 71
Cererea operativă de retragere din exploatare se face de coordonatorul lucrărilor, aparținând subunitatii gestionare, prin înscrierea ei în registrul operativ al instalațiilor sau în RRLISC; cererile se transmit la DEF, iar pentru linia de contact la DEF și la operatorul de circulație prin impiegatul de mișcare. Confirmarea ca instalatia a fost retrasă din exploatare se da de către DEF, responsabilului cu admiterea.
Articolul 72
Cererea operativă pentru scoaterea de sub tensiune a liniei de contact și retragerea din exploatare trebuie să cuprindă cel puțin:
a) natura scoaterii de sub tensiune (aprobată de comisia regionala de inchideri de linie sau în intervale libere de circulație);
b) scopul și natura lucrărilor;
c) porțiunea de linie de contact ce urmează să fie scoasa de sub tensiune și retrasă din exploatare și intervalul de timp solicitat și aprobat;
d) starea în care se va aduce linia de contact, inclusiv aparatajul manevrat pe durata retragerii din exploatare și executării lucrărilor:
e) documentul organizatoric de protecția muncii în baza căruia se executa lucrarea;
f) condițiile de circulație și de manevra (circulația prin inertie a locomotivelor electrice, dacă este cazul);
g) circulația utilajelor de lucru;
h) numele responsabilului cu admiterea și al șefului de lucrare.
În cazul lucrărilor cu scoatere de sub tensiune a liniei de contact, operatorul de circulație, după primirea cererii, verifica aprobările, analizează circulația reală a trenurilor și ia măsurile necesare (oprirea circulației locomotivelor electrice sau coborârea pantografelor în zona afectată, avizarea asupra noilor condiții de circulație și altele asemenea), după care solicită DEF scoaterea de sub tensiune a liniei de contact cu specificarea intervalului de timp aprobat.
În cazul în care lucrările la linia de contact, la echipamentele sau instalațiile scoase de sub tensiune și retrase din exploatare se executa cu închidere de linie, aceasta se va face conform instrucțiunilor și reglementărilor în vigoare.
După executarea manevrelor necesare scoaterii de sub tensiune și retragerii din exploatare a liniei de contact, a echipamentelor sau instalațiilor, DEF comunică aceasta responsabilului cu admiterea, menționând:
a) porțiunea de linie de contact, echipamentul, instalatia scoase de sub tensiune și retrase din exploatare;
b) starea operativă în care s-au adus acestea;
c) delimitarea zonei scoase de sub tensiune prin precizarea aparatajului de comutatie deschis sau deconectat;
d) instalațiile adiacente rămase sub tensiune;
e) durata aprobată pentru lucrare.
Aceasta comunicare constituie aprobarea de admitere la lucru a formatiei/formatiilor.
După retragerea din exploatare a liniei de contact, DEF comunică aceasta și operatorului de circulație, menționând linia de contact scoasa de sub tensiune.
La cererea operatorului de circulație de scoatere de sub tensiune a unei linii de contact, aceasta se va considera fără tensiune numai după ce DEF confirma scoaterea de sub tensiune. Aceasta confirmare nu constituie sub nici o formă aprobarea pentru executarea de lucrări, intervenții, măsurători pentru personalul de exploatare sau terțe persoane, întrucât linia de contact nu este legată la pământ.
Articolul 73
Situațiile ce nu se pot rezolva prin colaborare între DEF și operatorul de circulație se vor trata, la cererea uneia dintre părți, de conducerile ierarhice ale celor doi.
Articolul 74
Retragerea definitivă din exploatare a echipamentelor sau instalațiilor se face pe baza unei cereri în același mod ca pentru retragerea din exploatare, dar aprobată de conducerea unității de electrificare.
Un echipament retras definitiv din exploatare iese din autoritatea centrului dispecer respectiv.
Secțiunea 7 Punerea în funcție și redarea în exploatare a echipamentelor și instalațiilor
Articolul 75
Punerea în funcție a oricărui echipament sau instalatie noua se va face conform reglementărilor.
DEF poate coordona punerea în funcțiune a unei instalații noi sau reparată capital numai după primirea următoarelor confirmări:
a) terminarea lucrărilor și îndeplinirea tuturor condițiilor din cererea înaintată, conform reglementărilor în vigoare;
b) starea operativă a echipamentelor sau instalațiilor;
c) modul de derulare a circulației și a manevrei.
Articolul 76
Pentru redarea în exploatare a echipamentelor sau instalațiilor retrase din exploatare sau a liniilor de contact scoase de sub tensiune, fiecare responsabil cu admiterea care a cerut operativ executarea de lucrări înscrie în registrul operativ sau, după caz, RRLISC sau condica portativa, terminarea lucrărilor, pe care o va transmite DEF.
Înscrierea va conține cel puțin referiri privind:
a) retragerea din instalații a personalului;
b) demontarea scurtcircuitoarelor;
c) starea echipamentelor sau instalațiilor la terminarea lucrărilor;
d) asigurarea gabaritului de libera trecere și electric, dacă este cazul;
e) eventualele restrictii de circulație și de manevra, dacă este cazul.
În cazul instalațiilor cu personal de servire operativ care a realizat admiterea la lucru a formatiilor, transmiterea se face de către acesta.
După ce DEF a primit comunicările de terminare a lucrărilor, coordonează și/sau executa manevrele de repunere sub tensiune și redare în exploatare.
În cazul terminării lucrărilor la linia de contact DEF comunică operatorului de circulație repunerea liniei de contact sub tensiune și eventualele linii de contact rămase scoase de sub tensiune sau modificări în derularea circulației și manevrei, dacă este cazul.
Articolul 77
Din momentul în care s-a cerut ca un echipament sau instalatie să fie pus sub tensiune, se va considera ca fiind sub tensiune. Repunerea sub tensiune se comunică operativ.
Secțiunea 8 Comanda operativă a instalațiilor de electrificare în caz de deranjamente sau avarii
Articolul 78
În caz de deranjamente sau avarii DEF trebuie să:
a) solicite informații de la mecanicii de locomotiva și IDM de pe secția afectată asupra anomaliilor observate în funcționarea instalațiilor liniei de contact sau a celor care ar putea influența sau au fost influentate de funcționarea acestora (defecte pe locomotiva, secțiuni de cale ocupate și altele asemenea);
b) localizeze cat mai rapid deranjamentul sau avaria, pe baza informațiilor primite sau prin sectionari succesive și sa ia măsuri pentru prevenirea extinderii acesteia (manevre, transmiterea condițiilor de circulație, interzicerea circulației trenurilor și altele asemenea);
c) realizeze, în funcție de echipamentele și instalațiile disponibile, schemele și regimurile de funcționare cele mai sigure, de după deranjamente sau avarii;
d) îndrume la locul deranjamentului sau avariei pentru remediere drezina pantograf cu echipa de intervenție cea mai apropiată. În acest sens se va instrui și autoriza personalul de exploatare de pe raza districtelor adiacente, acolo unde este cazul;
e) avizeze conducătorul ierarhic conform dispozițiilor în vigoare;
f) revină la schema normală de funcționare imediat ce acest lucru este posibil.
Articolul 79
Personalul de exploatare din cadrul subunitatilor de electrificare, la primirea unei dispoziții operative de la DEF, devine personal de servire operativă.
Personalul de servire operativă și personalul de intervenție este obligat sa informeze DEF imediat, corect și concis, asupra celor intamplate (sistemul de protecții care au funcționat, echipamentul și instalatia avariata, gabaritul de libera trecere și electric și altele asemenea).
Articolul 80
Personalul exploatare și întreținere din cadrul activității de transport feroviar este obligat sa avizeze imediat DEF despre orice situație anormala observata la instalațiile de electrificare și în mod deosebit afectarea gabaritului de libera trecere sau electric.
Articolul 81
Pentru cazurile de deranjamente și avarii ale liniei de contact se procedează astfel:
a) scoaterea de sub tensiune se face din inițiativa proprie a DEF în cazul în care este avizat de apariția unui pericol pentru persoane sau instalații;
b) scoaterea de sub tensiune se face și în cazul în care în urma verificărilor, personalul de întreținere a liniei de contact constata ca, instalatia nu mai asigura condițiile minime de funcționare. În acest caz personalul de întreținere a liniei de contact avizează DEF despre starea instalației, care, analizând situația, poate dispune direct scoaterea de sub tensiune a liniei de contact și interzicerea circulației trenurilor cu locomotive electrice cu pantograf ridicat sau interzicerea oricărui sistem de remorcare în cazul neasigurarii gabaritului de libera trecere.
În cazurile prevăzute la alin. (1), după luarea măsurii de scoatere de sub tensiune, DEF este obligat a înștiința operatorul de circulație pentru a lua măsuri de remorcare a trenurilor cu alte mijloace.
Când condițiile nu impun măsura imediata, DEF împreună cu operatorul de circulație și șeful regulatorului vor analiza și acorda scoaterea liniei de contact de sub tensiune în intervale libere de circulație.
Cererea de scoatere de sub tensiune prevăzută la alin. (1) lit. b) va fi facuta de personalul de întreținere a liniei de contact prin cerere operativă direct către DEF.
Articolul 82
Lichidarea deranjamentelor și avariilor la instalațiile de electrificare se efectuează de echipele de intervenție; coordonarea operațiunilor se face de către DEF în baza instrucțiunilor de lichidare a avariilor întocmite de către DEF șef și avizate de conducerea subunitatii de electrificare.
În timpul lichidării unui deranjament sau a unei avarii, de regula, nu pot rămâne în camera de comanda a centrului dispecer decât conducătorii ierarhici direcți.
Articolul 83
În cazurile de incidente și avarii cu consecințe grave în circulația trenurilor, DEF are dreptul sa cheme la centrul dispecer orice persoană de specialitate din cadrul subunitatii de electrificare respective, de care este nevoie, precum și sa dispună deplasarea în instalații a personalului specializat, în vederea lichidării incidentului sau avariei.
După sosirea la centrul dispecer a unui conducător ierarhic, DEF va raporta pe scurt asupra deranjamentului sau avariei și asupra măsurilor luate pentru lichidare, în momentul în care operațiunea de lichidare permite aceasta.
Articolul 84
În cazul unor acțiuni gresite ale DEF, conducătorii ierarhici trebuie să intervină în desfășurarea lichidării deranjamentului sau avariei, dând acestuia dispozițiile necesare.
La nevoie, conducătorii ierarhici au dreptul sa dispună înlocuirea dispecerului respectiv cu alt DEF sau cu DEF șef. Înlocuirea se va consemna obligatoriu în registrul operativ, înscriindu-se și semnand atât persoana care înlocuiește, cat și persoana înlocuită.
Articolul 85
La apariția deranjamentului sau avariei, DEF este obligat sa înregistreze toate convorbirile în legătură cu acestea, conform regulilor din art. 62.
În timpul lichidării deranjamentelor sau avariilor, chiar dacă convorbirile operative sunt înregistrate, se vor face înscrierile respective în evidentele operative. Pentru a nu se afecta operativitatea în lichidarea deranjamentului sau avariei, se pot face numai înscrieri ale unor elemente principale în desfășurarea activității de remediere, într-o formă simplificata, urmând ca ulterior să se completeze înscrierile cu toate datele și amănuntele necesare.
Articolul 86
DEF este obligat sa avizeze șeful districtului care are în gestiune instalațiile afectate, DEF șef și șeful subunitatii de electrificare căreia îi este arondat centrul dispecer asupra deranjamentelor sau avariilor apărute.
Șeful subunitatii de electrificare va aviza șefii ierarhici asupra apariției deranjamentelor sau avariilor precum și asupra desfășurării ulterioare a acțiunilor de restrangere, remediere și lichidare a acestora, conform reglementărilor în vigoare.
Articolul 87
DEF care a coordonat operațiunile de lichidare a deranjamentelor sau avariilor nu poate preda serviciul până nu a izolat instalatia defecta și nu a întocmit raportul de deranjament.
Articolul 88
Personalul de comanda operativă poarta răspunderea pentru deranjamentele sau avariile ce se produc în instalații din vina sa. El nu poarta răspunderea deranjamentelor sau avariilor produse în instalații de către personalul operativ subordonat ca urmare a executării incorecte a dispozițiilor primite de la DEF.
Articolul 89
DEF va aviza subunitatilor gestionare orice declansare a intreruptoarelor fiderilor de alimentare. În urma analizei, subunitatile gestionare vor comunică DEF cauza declanșării.
La declanșarea cu RAR blocat (instalatia de automatizare a blocat anclansarea intreruptorului de fider), în cazul în care DEF nu este informat asupra cauzei care a produs declanșarea, după 4 minute va repune sub tensiune instalatia, de regula, dintr-o substatie vecina sau din aceeași substatie, după realizarea unei scheme care să ofere o impedanta suplimentară (dacă este posibil), după scoaterea din funcțiune a dispozitivului RAR de pe fiderul cu care se realimenteaza linia de contact.
La declanșarea cu RAR nereusit - se realizează ciclul declansat - anclansat - declansat - a unui intreruptor de fider. DEF trebuie să scoată din funcțiune dispozitivul RAR, și dacă nu este informat asupra cauzei care a produs declanșarea, după 4 minute procedează la conectarea intreruptorului.
În cazul în care scurtcircuitul pe linia de contact persista, DEF va considera instalatia în deranjament și va proceda conform prevederilor cuprinse în art. 78.
Articolul 90
DEF este obligat să se informeze despre starea timpului și prognoza acestuia, iar la apariția unor condiții meteorologice nefavorabile precum furtuna, depuneri de chiciura sau polei, ceata, vant puternic și altele asemenea, sa ia măsuri pentru menținerea, pe cat posibil, funcționarii instalațiilor în parametrii nominali.
În perioade de timp cu umiditate ridicată, DEF va proceda la scăderea tensiunii pe barele de 25 kV ale substatiilor de tracțiune care alimentează linia de contact la o valoare cat mai redusă, dar care să nu afecteze circulația trenurilor.
La apariția unor condiții meteorologice deosebite precum depuneri de chiciura sau polei, vant cu viteza mai mare de 60 km/h, ploi puternice, care determina oscilatii ale suspensiei catenare sau afectează captarea tensiunii din linia de contact, personalul exploatare și întreținere din cadrul activității de transport feroviar este obligat sa avizeze imediat DEF, direct sau prin intermediul IDM.
După primirea avizării, în funcție de informațiile primite DEF stabilește o viteză cu care pot circula trenurile remorcate electric în zona respectiva, avizează operatorul de circulație pentru dispunerea restrictionarii vitezei și îndrumă spre zona afectată personal de intervenție la instalațiile de linie de contact, pentru verificarea catenarei.
Personalul de intervenție la instalațiile de linie de contact ajuns la zona afectată comunică DEF informații despre starea liniei de contact și viteza maxima cu care locomotivele electrice pot circula.
DEF analizează informațiile primite de la personal de intervenție la instalațiile de linie de contact cat și de la IDM din zona afectată, stabilește, dacă este cazul, o noua viteza maxima cu care pot circula trenurile remorcate electric în zona respectiva și avizează operatorul de circulație pentru dispunerea restrictionarii vitezei.
În situațiile favorabile depunerilor de chiciura sau polei, în afară măsurilor prevăzute la alin. (4)-(6), DEF ia măsurile stabilite prin reglementările emise de conducerea centrului electrificare pentru realizarea deschiciurarii electrice sau mecanice a liniei de contact.
Secțiunea 9 Comanda operativă în cazul apariției unui incendiu pe linii de cale ferată electrificate
Articolul 91
La observarea apariției unui început de incendiu în zona caii ferate electrificate, personalul de exploatare sau întreținere din cadrul activității de transport feroviar va anunta imediat prin orice mijloc IDM din statia cea mai apropiată, precizând:
a) locul producerii incendiului;
b) natura incendiului;
c) precizări și alte informații despre incarcatura vagoanelor afectate.
IDM avizează telefonic sau prin telefonograma pe următorii:
a) dispecerul energetic feroviar;
b) operatorul de circulație de pe secția de circulație respectiva;
c) formatiile de pompieri proprii sau militari, după caz;
d) șeful statiei și organele ierarhic superioare stabilite prin reglementările în vigoare.
Personalul de exploatare sau întreținere din cadrul activității de transport feroviar va acordă prioritate avizării DEF în vederea luării măsurilor de întrerupere a alimentarii cu energie electrica în zona incendiului.
Articolul 92
După avizare, DEF va întrerupe imediat alimentarea cu energie electrica - prin telecomanda, prin manevrarea aparatajului cu personalul operativ sau cu IDM în cazul separatorilor cu comanda electrica la distanta - a zonei de linie de contact în care s-a produs incendiul asigurând, pe cat posibil zone de protecție pentru ca aceasta sa nu fie repusă accidental sub tensiune prin pantografele locomotivelor electrice aflate în mers, după care:
a) va restrânge pe cat posibil, prin manevre adecvate cu aparatajul electric, zona de linie de contact nealimentata cu tensiune;
b) va aviza și îndrumă la locul respectiv, la înțelegere cu operatorul de circulație, personalul și mijloacele de intervenție cele mai apropiate sau care pot fi deplasate mai repede;
c) va comunică prin telefonograma operatorului de circulație scoaterea de sub tensiune a liniei de contact cu mențiunea ca aceasta nu este legată la pământ cat și condițiile de circulație;
d) va efectua celelalte avizari stabilite prin reglementările interne.
Operatorul de circulație, după primirea confirmării de la DEF ca linia de contact nu mai este alimentata cu tensiune, va comunică aceasta prin telefonograma IDM, iar acesta va confirma șefului formatiei de pompieri ca linia de contact este scoasa de sub tensiune dar nu este legată la pământ.
Articolul 93
Până la punerea la pământ a liniei de contact, actionarea pentru localizarea incendiului se va face numai cu stingatoare cu CO(2) sau cu praf și CO(2) la baza incendiului.
Operațiunile de stingere a incendiului cu orice alt mijloc pot începe numai după continuarea de către DEF a scoaterii de sub tensiune a liniei de contact și punerea ei la pământ. Punerea la pământ a liniei de contact, se face numai de personalul autorizat al subunitatii de electrificare. Între linia de contact neincadrata cu scurtcircuitoare mobile și jetul de apa trebuie să fie o distanta mai mare de 10 m.
Dacă incendiul are caracter de extindere periclitand și alt material rulant din vecinătate, se va proceda la izolarea acestuia prin manevre cu locomotiva și asigurarea vagoanelor rămase nelegate de locomotiva cu saboti, frane de mana din dotarea vagoanelor sau cu orice alte mijloace. Pentru a se putea executa eventualele manevrari ale locomotivelor electrice, IDM va solicita prin operatorul de circulație repunerea temporară sub tensiune a liniei de contact.
Articolul 94
După ce șeful formatiei de pompieri confirma IDM - ului sau șefului statiei ca incendiul a fost stins și ca oamenii și mijloacele de stins au fost retrase din zona incendiului, șeful formatiei de intervenție la instalațiile de linie de contact procedează la verificarea integrității liniei de contact și eventuala remediere a acesteia, verifica gabaritul și demonteaza scurtcircuitoarele mobile, înscrie în RRLISC terminarea stingerii incendiului și a lucrărilor de verificare și/sau remediere a liniei de contact și o comunică prin telefonograma către DEF.
Înscrierea din RRLISC semnată și însușită și de IDM este comunicată prin telefonograma de către acesta operatorului de circulație care dispune către DEF repunerea sub tensiune a liniei de contact.
După efectuarea manevrelor cu instalațiile de electrificare pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, DEF va transmite operatorului de circulație, prin telefonograma, reluarea circulației pe secția afectată și eventualele restrictii în circulația și manevrarea locomotivelor electrice.
Secțiunea 10 Comanda operativă a instalațiilor de electrificare în caz de abatere a parametrilor de funcționare de la valorile normale
Articolul 95
În cazurile în care parametrii de funcționare se abat de la valorile normale, și anume:
a) la scăderea /creșterea tensiunii sub /peste limitele stabilite;
b) la apariția regimurilor de suprasarcina,
DEF este obligat sa acționeze imediat pentru a reveni la parametrii nominali de funcționare.
Secțiunea 11 Relația DEF cu personalul care manevreaza prin comanda la distanta separatoarele liniei de contact
Articolul 96
Manevrarea prin comanda la distanta a separatoarelor liniei de contact se face de către personal instruit, examinat și autorizat în acest sens, desemnat în acest scop din rândul personalului de exploatare a instalațiilor de electrificare sau personalului administratorului infrastructurii feroviare, respectiv IDM.
Instruirea, examinarea și autorizarea IDM se face în conformitate cu reglementările în vigoare.
Instruirea personalului se va face pe baza instrucțiunilor tehnice interne întocmite de către unitatea/subunitatea care exploatează, revizuieste și repara instalatia de comanda la distanta a separatoarelor, denumita în continuare CDS și care detaliază modul efectiv de realizare a manevrarii prin CDS.
Articolul 97
Pe durata executării manevrarii electrice prin CDS, personalul care efectuează manevra se subordonează din punct de vedere operativ DEF-ului, preluand atributul de personal de servire operativă.
Articolul 98
Manevrarea electrica prin CDS se efectuează în următoarele situații:
a) la realizarea măsurilor organizatorice pentru lucrările de revizie și reparații a liniilor și instalațiilor caii ferate ce necesita scoaterea de sub tensiune a liniei de contact;
b) la localizarea și restrangerea zonei de linie de contact afectate cu ocazia accidentelor și evenimentelor feroviare, evenimentelor electrice accidentale ce afectează siguranța și regularitatea circulației trenurilor, altor situații în care sunt puse în pericol integritatea instalațiilor și viața persoanelor;
c) ori de câte ori condițiile efective de funcționare a liniei de contact impun această măsură, dar numai din dispoziția DEF.
Articolul 99
Toate comunicările operative dintre DEF și IDM sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS se consemnează în registrul operativ de către DEF respectiv, în RRLISC de către IDM sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS.
Modul efectiv de realizare a manevrarii prin CDS este detaliat în instrucțiunile tehnice interne și va respecta următoarele reguli:
a) DEF apelează la statia respectiva IDM sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS, se identifica reciproc, după care, prin dispoziție scrisă, dispune ruperea sigiliilor panoului CDS, trecerea cheii/cheilor de regim din poziția neutra în poziția de comanda în scopul manevrarii separatoarelor;
b) dispoziția va cuprinde cel puțin următoarele:
- numărul data și ora transmiterii dispoziției;
- ruperea sigiliilor de pe panoul de comanda a instalației CDS necesare efectuării manevrarii;
- numele separatoarelor ce trebuie manevrate și starea - închis sau deschis - în care acestea trebuie aduse după manevrare;
- trecerea cheii/cheilor de regim din poziția neutra în poziția de comanda;
- numele persoanei - DEF - care transmite dispoziția
c) IDM, sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS, repeta dispoziția primită, pentru ca DEF să se convingă ca a fost corect inteleasa, transmite numărul de primire din RRLISC împreună cu numele și funcția și nu va trece la executarea ei decât după ce DEF confirma verbal corectitudinea dispoziției transmise/primite.
d) IDM, sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS, înscrie în RRLISC la numărul următor ruperea sigiliului/sigiliilor de pe panoul CDS, rupe sigiliul/sigiliile necesare manevrarii, trece cheia/cheile de regim pe poziția de comanda, identifica elementele de comanda și poziția separatoarelor conform semnalizarilor de pe panoul de comanda al instalației CDS;
e) actionarea butoanelor de comanda a separatoarelor necesar a fi manevrate se face unul câte unul asteptand modificarea semnalizarilor pentru fiecare separator și confirmand dispecerului realizarea corecta a manevrei;
f) după terminarea manevrelor dispuse, IDM sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS readuce cheia/cheile de regim pe poziția inițială neutra și consemnează în RRLISC numărul, data, ora terminării manevrelor, numele și starea separatoarelor manevrate conform semnalizarilor de pe panoul de comanda a instalației CDS și le comunică DEF-ului, odată cu numele propriu și funcția;
g) când finalizează toate manevrarile electrice, DEF dispune cu număr, data și ora IDM-ului, sau persoanei desemnate cu efectuarea manevrarii prin CDS, sigilarea panoului de comanda și a elementelor desigilate anterior;
h) după sigilare IDM, sau persoana desemnată cu efectuarea manevrarii prin CDS confirma DEF-ului cu număr și ora realizarea operației;
i) orice neconcordanta în identificarea elementelor de comanda, a poziției separatoarelor conform semnalizarilor de pe panoul de comanda a instalației CDS, determina întreruperea manevrelor electrice și comunicarea operativă a acesteia către DEF în vederea analizarii și dispunerii de măsuri corespunzătoare.
Capitolul VIII SCHEMA NORMALĂ DE FUNCȚIONARE
Articolul 100
Schema normală de funcționare a unei instalații este schema electrica de conexiuni ale elementelor, echipamentelor și aparatajului primar, care îndeplinește condițiile de siguranță maxima, de asigurare a unor parametri normali de elasticitate și economicitate, în funcție de echipamentele disponibile.
Schemele normale vor cuprinde, într-o formă simplificata, atât cat este necesar pentru exercitarea comenzii de coordonare, competentei și autorității de decizie, echipamentele și instalațiile aflate în autoritatea de comanda operativă a DEF.
Schema normală fixată, în perioada de valabilitate a acesteia, este schema preferentiala, urmărindu-se în permanenta realizarea ei.
Schema normală a instalațiilor de electrificare trebuie să asigure, în limitele performantelor echipamentelor disponibile:
a) funcționarea sigura a instalațiilor de electrificare;
b) continuitatea în alimentarea cu energie electrica a tractiunii electrice, iar în cazul intreruperilor în alimentare cu prioritate a liniilor curente și directe;
c) posibilitatea localizarii rapide, limitării și lichidării incidentelor și avariilor;
d) valori reduse ale curentilor de scurtcircuit;
e) menținerea nivelului tensiunilor în limitele normale;
f) diferențe de potențial cat mai mici la izolatoarele de secționare și la jonctiunile cu secționare deschise.
Articolul 101
Schema normală se întocmește de către DEF șef și se aproba de conducerea subunitatii de electrificare.
Abaterile de la schema normală de funcționare se consemnează la predarea-primirea schimburilor la centrul dispecer, se noteaza în fișa de activitate zilnica până la revenirea la schema normală.
Articolul 102
Calitatea schemei normale de funcționare a instalațiilor de electrificare se analizează la sfârșitul fiecărui an de către DEF șef și conducerea subunitatii de electrificare făcându-se modificările necesare conform reglementărilor în vigoare.
Articolul 103
Pe schema monofilara din camera de comanda se marcheaza, cu semne distincte următoarele:
a) starea echipamentelor și instalațiilor diferita de cea din schema normală de funcționare;
b) echipele care lucrează în cadrul aceleiași retrageri din exploatare.
Articolul 104
Modificările schemei normale, impuse de schimbarea configurației echipamentelor, retragerilor din exploatare și altele asemenea, se aproba de către aceleași persoane care aproba schemele normale de funcționare.
Articolul 105
Personalul de comanda și de servire operativă, va lua la cunoștința de modificarea schemei normale, iar la predarea serviciului va înscrie în evidente noua stare a echipamentelor, menționând ca s-a modificat schema normală de funcționare. Înscrierile vor fi făcute până când întreg personalul ia la cunoștința despre modificările survenite în schema normală de funcționare.
Capitolul IX REGLAJELE SISTEMELOR DE PROTECȚIE Sl AUTOMATIZARE DIN INSTALAȚIILE DE ELECTRIFICARE
Articolul 106
Reglajele sistemelor de protecție și automatizare se stabilesc și sunt revazute la sfârșitul fiecărui an, odată cu analiza calitativă a schemei normale, de către șeful compartimentului protecții prin relee, automatizări și măsurători, denumit în continuare PRAM împreună cu DEF șef și sunt aprobate de conducerea subunitatii cu autoritate de comanda.
Reglajele protectiilor celulelor de 110 kV se fac în concordanta cu acelea din instalațiile furnizorului și sunt aprobate de acesta.
Reglajele sistemelor de protecție și automatizare sunt executate și revizuite numai de către personalul compartimentului PRAM.
DEF va cere compartimentului PRAM verificarea reglajelor sistemelor de protecție și automatizare dacă constata funcționarea necorespunzătoare a acestora.
În urma analizei modificărilor survenite în schema normală de funcționare, DEF șef împreună cu compartimentul PRAM și conducerea subunitatii, modifica reglajele sistemelor de protecție și automatizare din substatiile de tracțiune electrica, posturile de secționare și subsectionare și instalațiile de electroalimentare conform instrucțiunilor proprii.
Capitolul X MODUL DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII CENTRULUI DISPECER
Articolul 107
Personalul din cadrul centrului dispecer este organizat în serviciul de tura și/sau în program de zi, după caz. În funcție de complexitatea instalațiilor de electrificare cat și a lucrărilor ce afectează instalațiile de electrificare care se executa, personalul din compartimentul de comanda operativă poate fi sporit la propunerea conducerii subunitatii cu aprobarea forurilor competente.
Articolul 108
Activitatea la centrul dispecer este continua și se desfășoară în baza graficului lunar întocmit de DEF șef și aprobat de conducerea subunitatii de electrificare căreia îi este subordonata. Modificarea graficului este permisă numai cu aprobarea conducerii subunitatii de electrificare.
De regula, nu se admite ca un dispecer sa lucreze în doua ture succesive, în cazul în care schimbul următor nu se prezintă la locul de muncă sau la prezentare nu este apt să-și îndeplinească obligațiile, dispecerul care trebuie să predea serviciul nu va părăsi camera de comanda și nu va preda serviciul, raportand despre aceasta DEF-ului șef sau, în lipsa acestuia, șefului centrului electrificare care va lua măsurile corespunzătoare.
Articolul 109
Conducătorul centrului dispecer este DEF șef, care este subordonat direct șefului centrului care are în gestiune instalațiile de electrificare și are următoarele atribuții:
a) întocmește graficele lunare de tura ale DEF-ilor;
b) urmărește realizarea sarcinilor de serviciu ale DEF-ilor;
c) stabilește și propune spre aprobare conducerii centrului schema normală a instalațiilor fixe de tracțiune electrica și a instalațiilor de electroalimentare și eventualele îmbunătățiri ale acestora;
d) urmărește revenirea la schema normală;
e) tine la zi documentația tehnica de la centrul dispecer;
f) întocmește împreună cu șeful compartimentului PRAM tabelul de reglaj al protectiilor și automatizarilor;
g) efectuează instruirea personalului din subordine inclusiv supravegherea și coordonarea personalului aflat în perioada de proba;
h) executa controlul personalului din subordine în conformitate cu dispozițiile în vigoare;
i) se deplaseaza la instalații în conformitate cu programul aprobat de conducerea centrului;
j) participa la elaborarea planurilor de punere în funcțiune;
k) face propuneri pentru întocmirea graficelor de circulație, dacă este cazul;
l) participa la analiza cauzelor deranjamentelor și avariilor din instalații și a modului de intervenție;
m) colaborează cu șeful de tura și operatorii de la regulatoarele de circulație pentru asigurarea circulației optime a trenurilor în cazul deranjamentelor și/sau avariilor.
Articolul 110
La predarea serviciului, DEF este obligat:
a) să efectueze completarea documentelor și evidentelor operative necesare predării serviciului;
b) sa redacteze cu atenție procesul verbal de predare - primire a serviciului ce va cuprinde cel puțin:
- verificarea personalului care preda și preia serviciul:
- starea instalațiilor aflate în comanda operativă;
- abaterile de la schema normală de funcționare;
- starea mijloacelor de intervenție;
- starea mijloacelor de comunicație puse la dispoziție;
c) sa dea explicații DEF-ului care preia serviciul asupra stării de funcționare a echipamentelor principale, modificărilor survenite în schema normală și în regimul de funcționare, dispozițiilor și aprobărilor date și neraportate ca îndeplinite, manevrelor ce urmează să se efectueze în urma acestora, stării și locului unde se afla mijloacele de intervenție, cat și a altor situații în legătură cu executarea serviciului, solicitate de acesta;
d) sa informeze DEF care preia serviciul asupra unor situații deosebite și a unor dispoziții din partea conducerii centrului privind funcționarea instalațiilor;
e) să efectueze formalitățile de predare - primire a serviciului și să semneze de predare.
Articolul 111
La preluarea serviciului, DEF este obligat:
a) să se prezinte la locul de muncă - camera de comanda - cu cel puțin 15 minute înainte de ora intrării în serviciu;
b) sa ia cunoștința de abaterile de la schema normală, echipamentele și instalațiile predate pentru lucrări, indisponibilitatile, restricțiile și condiționarile apărute sau ridicate, conținute în formalitățile de predare - primire a serviciului;
c) sa ia la cunoștința despre cele petrecute în intervalul de timp de la ultimul sau serviciu cu privire la:
- evenimentele importante;
- ordinele și dispozițiile apărute sau anulate;
- manevrele și lucrările ce urmează să se efectueze în serviciul sau;
- dispozițiile în curs de execuție date de DEF șef sau conducerea subunitatii;
- aprobările date pentru lucrări, probe, măsurători și altele asemenea și aflate în curs de execuție;
d) să solicite informații de la dispecerul ce urmează sa predea serviciul asupra stării de funcționare a echipamentelor principale din zona sa de autoritate;
e) să se informeze asupra stării sistemului teleinformational;
f) să semneze, inscriind ora de luare în primire a serviciului.
Articolul 112
După preluarea serviciului DEF, este obligat sa:
a) facă prezenta personalului operativ din subordine informandu-se de starea instalațiilor, mijloacelor de intervenție și a timpului, de lucrările ce urmează a se executa și sa verifice ora exactă;
b) pregătească schema în vederea executării lucrărilor cu scoatere de sub tensiune;
c) respecte prevederile instrucțiunilor de serviciu, normelor de protecția muncii și apărarea împotriva incendiilor și cele din reglementările în vigoare;
d) facă informarile pe linie administrativă conform reglementărilor interne asupra problemelor deosebite ce apar;
e) completeze documentele și evidentele operative conform reglementărilor în vigoare;
f) informeze operatorul de circulație și ceilalți factori conform reglementărilor în vigoare, despre deranjamentele sau avariile care afectează circulația trenurilor, transmitand și condițiile de circulație.
Articolul 113
Se interzice predarea-primirea serviciului în timpul efectuării manevrelor și în timpul lichidării deranjamentelor și avariilor. În cazul deranjamentelor și avariilor cu durata mare de revenire, schimbul serviciului se poate face numai cu aprobarea DEF șef sau a conducerii centrului și la ajungerea într-o situație clara, care să permită continuitatea în exercitarea comenzii operationale de către cel care preia serviciul.
Articolul 114
DEF comanda operativ instalațiile de electrificare și răspunde de îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor ce îi revin, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de serviciu și a altor reglementări în vigoare. Prezenta unui organ superior în camera de comanda nu îl scutește pe DEF de executarea sarcinilor și raspunderilor ce îi revin.
Articolul 115
DEF are obligația sa cunoască amplasarea pe teren a echipamentelor, instalațiilor, izolatoarelor de secționare și a jonctiunilor de secționare neacoperite de semnale de circulație sau manevra, a zonelor expuse deranjamentelor sau avariilor - locurile în care e posibila spargerea izolatoarelor, căderea copacilor, alunecarea terenului - și a instalațiilor la care executarea lucrărilor impune și scoaterea de sub tensiune a instalațiilor adiacente. În acest scop, în cazul în care survin modificări față de situația existenta, în graficul lunar de serviciu se vor prevedea deplasarile în teren necesare.
DEF solicita operatorului de circulație îndrumarea operativă a mijloacelor de intervenție și urmărește deplasarea acestora.
În caz de necesitate, pentru limitarea urmărilor avariei și reducerea timpului de intervenție, DEF poate cere operatorului de circulație oprirea trenurilor pentru transportarea formatiilor de intervenție.
DEF trebuie să cunoască conform reglementărilor interne, locul și starea în care se afla mijloacele de intervenție, grupurile electrogene mobile și mijloacele auto precum și locul în care se afla formatiile de lucru la instalațiile de electrificare. De asemeni, exercita în timpul serviciului prin mijloacele care îi stau la dispoziție, controale pe linia autorității de conducere operativă.
Capitolul XI CONDIȚII DE PREGĂTIRE ȘI AUTORIZARE A DEF
Articolul 116
Personalul de comanda operativă trebuie să îndeplinească condițiile de studii și stagiu în operarea instalațiilor, de sănătate și aptitudini psihice necesare pentru exercitarea funcției.
Articolul 117
Formarea - calificarea și autorizarea personalului care urmează sa exercite funcția de DEF se realizează potrivit reglementărilor în vigoare.
În vederea trecerii efective pe post, persoana autorizata, în baza reglementărilor în vigoare, ca DEF va efectua un stagiu de 20 zile lucrătoare pentru cunoașterea directa a instalațiilor - realizată pe bază de deplasări în teren pentru recunoașterea instalațiilor, asistența la lucrări de întreținere, deplasări la centre dispecer vecine, regulatoare de circulație, subunitati gestionare de instalații.
După parcurgerea stagiului de cunoaștere directa a instalațiilor, candidatul va susține examenul de verificare a cunoștințelor în fața unei comisii stabilite conform reglementărilor în vigoare. Din comisie face parte obligatoriu șeful subunitatii de electrificare căreia îi este arondat centrul dispecer, șeful compartimentului PRAM și reprezentantul compartimentului de instruire.
Persoana declarata reusita la examen, după trecerea pe post conform reglementărilor în vigoare, va efectua o perioadă de lucru sub supraveghere de 30 zile calendaristice sub îndrumarea și răspunderea unui DEF cu vechime. DEF șef va urmări, personal sau prin ceilalți dispeceri, modul de actionare, predarea și primirea serviciului, înscrierile în evidentele operative efectuate de către DEF aflat în perioada de proba. Dacă centrul dispecer nu este pus în funcție, persoana își va desfășura activitatea în condițiile de mai sus în alt centru dispecer funcțional.
La terminarea perioadei de lucru sub supraveghere, DEF șef va întocmi un raport scris prin care confirma pregătirea teoretică și practica. În baza acestui raport scris, conducerea unității gestionare confirma persoana respectiva pentru efectuarea serviciului pe proprie răspundere.
Dacă în urma examinării prevăzute la alin. (3) candidatul a fost declarat necorespunzător, comisia poate propune conducerii unității acordarea prelungirii stagiului de cunoaștere directa a instalațiilor. o singură dată, cu cel mult 30 zile. Candidații care și la a doua examinare sunt declarați necorespunzatori vor fi declarați respinsi pentru funcția DEF.
Articolul 118
Admiterea unui DEF în perioada de lucru sub supraveghere și numirea acestuia în funcția de DEF se fac cunoscute prin telegrama sau nota telefonica centrului dispecer al furnizorului, regulatoarelor de circulație, unităților subordonate, personalului de servire operativă, cat și centrelor dispecer feroviar vecine.
Articolul 119
În cazul în care DEF urmează sa reia serviciul după o întrerupere mai mare de 30 zile, dar mai mica de trei luni, el trebuie să facă, în prealabil, o zi de acomodare în care să se pună la curent cu schema, regimul de funcționare, instalațiile, instrucțiunile nou apărute.
În cazul în care DEF întrerupe exercitarea serviciului pe o perioadă mai mare de trei luni. În funcție de specificul și conținutul activității pe care acesta a desfășurat-o în această perioadă. DEF șef stabilește necesitatea unui stagiu pe o durată mai mare de timp, precum și necesitatea examinării acestuia înainte de reluarea serviciului de tura.
Articolul 120
DEF va fi instruit periodic, conform reglementărilor în vigoare. Cel puțin o dată pe trimestru se va efectua, sub coordonarea DEF șef un exercițiu de localizare a unei avarii cu consemnare în evidentele instruirii practice.
Capitolul XII DOCUMENTAȚIA TEHNICA DE LA CENTRUL DISPECER
Articolul 121
La centrul dispecer trebuie să se afle, completate la zi, următoarele:
a) registrul operativ;
b) fișa de evidenta zilnica a activității centrului DEF;
c) registrul de cereri pentru retrageri din exploatare;
d) dosarul de rapoarte asupra incidentelor și avariilor;
e) dosarul cu tabelele de reglaje ale releelor de protecție și automatizare;
f) registrul de dispoziții;
g) registrul de revizie a instalațiilor de la centrul dispecer:
h) schemele circuitelor primare și secundare ale instalațiilor de pe raza de activitate a subunitatii de electrificare;
i) schema normală de funcționare, aprobată de conducerea subunitatii de electrificare;
j) instrucțiuni pentru lichidarea incidentelor și avariilor la instalațiile de electrificare;
k) instrucțiuni pentru executarea deschiciurarii;
l) instrucțiunile și reglementările în vigoare care au legătură cu activitatea de dispecer;
m) normele de protecția muncii și apărare împotriva incendiilor;
n) lista personalului autorizat să execute manevre în instalațiile electrice;
o) lista cu adresele și numerele de telefon ale personalului centrului electrificare și ale celui ierarhic superior care trebuie avizat în diferite situații, conform reglementărilor;
p) dosarul cu convenții de exploatare cu unitățile furnizoare, centre dispecer vecine și altele asemenea;
q) evidentele privind consumul de energie;
r) evidenta deranjamentelor;
s) alte evidente dispuse a fi realizate de către conducerea centrului electrificare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.