Metodologia din 20 aprilie 2006
privind medierea neînțelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurențial
prezumat în vigoare
Capitolul I Scop. Domeniu de aplicare
Articolul 1
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumită în continuare ANRGN, este abilitată să medieze neînțelegerile precontractuale în sectorul gazelor naturale, în conformitate cu prevederile
art. 8 lit. r) din Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta metodologie este elaborată în scopul realizării unei medieri operative, eficiente și echidistante a neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor comerciale din cadrul segmentului concurențial al pieței interne de gaze naturale.
Articolul 2
În înțelesul prezentei metodologii, termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) segment concurențial al pieței interne de gaze naturale activitățile desfășurate în baza contractelor perfectate între doi furnizori sau între un furnizor și un consumator eligibil de gaze naturale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea gazelor naturale;
b) neînțelegere precontractuală în sectorul gazelor naturale segmentul concurențial - divergența apărută în procesul de perfectare a contractelor comerciale prevăzute la lit. a); este asimilată neînțelegerii precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurențial semnarea cu obiecțiuni sau divergențe a contractelor comerciale prevăzute la lit. a), în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Codul comercial.
Capitolul II Procedura de mediere a neînțelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurențial
Secțiunea 1 Prevederi generale
Articolul 3
Neînțelegerile apărute în procesul încheierii contractelor prevăzute la art. 2 lit. a) pot fi supuse medierii ANRGN, conform procedurii prevăzute în prezentul capitol.
Articolul 4
Medierea neînțelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurențial constă în organizarea unor întâlniri de clarificare la sediul ANRGN, rezultatul acestora urmând a fi consemnat într-o minută semnată de reprezentanții legali sau, după caz, convenționali ai părților în cauză, precum și de membrii Comitetului de mediere din cadrul ANRGN, respectiv de secretarul acestuia.
Pe durata derulării procedurii de mediere în cadrul ANRGN nu poate fi desfășurată nicio altă formă de mediere.
Secțiunea 2 Medierea
Articolul 5
ANRGN declanșează procedura de mediere la data înregistrării cererii de mediere, prin care ambele părți solicită medierea neînțelegerii precontractuale în cauză.
Modelul cererii de mediere este prevăzut în anexă.
Articolul 6
La cererea de mediere vor fi anexate documente justificative pe care partea/părțile își întemeiază susținerile și care sunt de natură să clarifice punctul de vedere al fiecărei părți.
Documentele prevăzute la alin. (1) vor fi prezentate în original sau, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, unul pentru ANRGN și unul pentru cealaltă parte.
Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi:
a) documente economico-financiare;
b) corespondența comercială dintre părți;
c) alte documente cuprinzând date și/sau informații tehnice ori de altă natură, necesare pentru medierea neînțelegerii precontractuale în cauză.
Dacă cererea sau documentele anexate sunt redactate într-o limbă străină, acestea vor fi însoțite de traduceri autorizate.
Articolul 7
Președintele ANRGN numește prin decizie internă:
a) Comitetul de mediere;
b) secretarul Comitetului de mediere - persoana responsabilă cu asigurarea secretariatului Comitetului de mediere.
Comitetul de mediere prevăzut la alin. (1) lit. a) va fi alcătuit, în funcție de gradul de complexitate al cauzei deduse spre mediere, din minimum 3 membri din cadrul ANRGN.
ANRGN poate apela, după caz, la consultanți, persoane fizice sau juridice de drept privat, care nu sunt în conflict de interese cu părțile în cauză.
Articolul 8
Secretarul Comitetului de mediere, desemnat în condițiile art. 7 alin. (1) lit. b), are următoarele atribuții:
a) alcătuirea dosarului cauzei; acesta va cuprinde: cererea de mediere, documentele justificative pe care părțile își întemeiază susținerile, precum și dovezile de convocare/comunicare;
b) pregătirea întâlnirii de clarificare și convocarea părților;
c) completarea dosarului, la solicitarea Comitetului de mediere;
d) redactarea minutei.
Articolul 9
După consultarea membrilor Comitetului de mediere, secretarul acestuia va comunică părților data organizării întâlnirii de clarificare.
Părțile vor fi convocate prin fax sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire; data organizării întâlnirii de clarificare va fi adusă la cunoștința părților cu minimum 3 zile lucrătoare înainte de acest moment.
Comunicările se fac la sediile indicate de părți în cererea de mediere.
Articolul 10
Întâlnirea de clarificare are loc la sediul ANRGN, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii.
Articolul 11
La cererea membrilor Comitetului de mediere, secretarul acestuia va solicita părții/părților completarea cererii sau a documentației depuse și, după caz, precizări scrise.
Părțile sunt obligate ca în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării să transmită completările; în caz contrar, vor fi luate în considerare exclusiv documentele existente la dosar.
Articolul 12
Părțile vor participa la întâlnirea de clarificare prin reprezentanții legali sau prin persoanele desemnate de acestea în baza unei procuri speciale.
Pentru cetățenii străini și apatrizi se va apela la interpreți; cheltuielile ocazionate de prezența interpreților sunt suportate de partea care a apelat la serviciile acestora.
Dacă una sau ambele părți, deși convocate, nu se prezintă la întâlnirea de clarificare, ANRGN va transmite acestora punctul de vedere scris al autorității, respectiv va proceda la clasarea dosarului cauzei.
Articolul 13
Pe parcursul desfășurării procedurii de mediere, partea/părțile pot solicita o singură dată Comitetului de mediere amânarea întâlnirii de clarificare programate, pentru motive întemeiate, care să justifice imposibilitatea părții/părților în cauză de a se prezenta; în acest caz, notificarea trebuie să fie înregistrată la ANRGN cu minimum două zile lucrătoare înainte de data fixată pentru organizarea întâlnirii de clarificare.
În situația prevăzută la alin. (1) întâlnirea de clarificare va avea loc în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data fixată pentru dezbaterea inițială, cu condiția reconvocării părților în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2).
Articolul 14
În cadrul întâlnirii de clarificare părțile își exprimă poziția, argumentată cu probe pertinente, concludente și utile.
Lucrările întâlnirii de clarificare sunt consemnate de către secretarul Comitetului de mediere într-o minută.
În funcție de gradul de complexitate al neînțelegerii precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurențial -, dedusă spre mediere, membrii Comitetului de mediere, de comun acord cu reprezentanții părților, pot conveni asupra organizării, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării minutei, a unei noi întâlniri de clarificare. În cadrul acesteia pot fi prezentate documente justificative, altele decât cele prevăzute la art. 6, cu condiția ca acestea să fie transmise ANRGN cu minimum 3 zile calendaristice înaintea datei stabilite pentru noua întâlnire de clarificare.
În situația prevăzută la alin. (3) părțile prezente vor lua cunoștință despre termenul fixat pentru noua întâlnire de clarificare.
Articolul 15
Minuta cuprinde în mod obligatoriu:
a) numele și prenumele reprezentanților părților, precum și ale membrilor Comitetului de mediere, inclusiv ale secretarului;
b) data și locul unde este încheiată;
c) obiectul întâlnirii de clarificare;
d) temeiul legal al convocării părților în cadrul întâlnirii de clarificare;
e) poziția inițială a părților, precum și probele pe care acestea și-au întemeiat susținerile, respectiv punctul de vedere final al fiecăreia dintre părți;
f) poziția ANRGN, în conformitate cu legislația în vigoare;
g) semnătura reprezentanților părților, a membrilor Comitetului de mediere, precum și a secretarului acestuia.
Articolul 16
Minuta este redactată în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte, respectiv unul pentru ANRGN.
Minuta va fi comunicată părților, în vederea semnării acesteia, în termen de 3 zile lucrătoare de la data organizării întâlnirii de clarificare.
Articolul 17
Minuta are caracter declarativ și constatator, neechivalând cu o hotărâre obligatorie pentru părți.
Articolul 18
În situația în care în urma medierii părțile ajung la o înțelegere, acestea vor proceda la încheierea contractului în forma convenită.
În cazul nesoluționării amiabile a neînțelegerilor precontractuale în cauză, părțile pot demara procedura soluționării litigiilor în materie comercială, conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Articolul 19
Dosarul întocmit conform art. 8 lit. a) și c) este confidențial.
Dosarul se păstrează la sediul ANRGN pentru o perioadă de 10 ani.
Evidența dosarelor este ținută de către secretarul Comitetului de mediere.
Articolul 20
Membrii Comitetului de mediere, secretarul acestuia și, după caz, consultanții au obligația de a nu divulga documentele, datele și informațiile de care iau cunoștință în această calitate, fără a avea acordul prealabil al părților implicate.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 21
Pe parcursul derulării procedurii de mediere a neînțelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurențial, părțile pot conveni asupra stingerii neînțelegerii apărute la încheierea contractului.
Înscrisul constatator prin care este consfințită înțelegerea părților va fi comunicat ANRGN în termen de maximum o zi de la data semnării acestuia.
Articolul 22
Anexa face parte integrantă din prezenta metodologie.
Anexa ──────
la metodologie ────────────── CERERE DE MEDIERE Către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale Subscrisele: 1. ........................................................................................, (denumirea și numele reprezentanților legali) .............................................................................................., (sediul) .............................................................................................., (telefon/fax) .............................................................................................., (cod unic de înregistrare) .............................................................................................., (atribut fiscal) .............................................................................................., (numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului) prin reprezentantul legal/convențional ......................................., și 2. ........................................................................................, (denumirea și numele reprezentanților legali) ............................................................................................... (sediul) ............................................................................................... (telefon/fax) .............................................................................................., (cod unic de înregistrare/număr de înregistrare la ..........) .............................................................................................., (atribut fiscal) .............................................................................................., (numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului) prin reprezentantul legal/convențional ...................................................., solicităm prin prezenta cerere medierea neînțelegerii apărute în cadrul negocierilor desfășurate pentru încheierea contractului .................................................... (Urmează expunerea pe scurt a obiectului neînțelegerii: [] indicarea precontractului [] indicarea clauzelor divergente). .............................. (data) .................................... ................................. (semnătura părții 1) (semnătura părții a 2-a) ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.