Decizia nr. 366/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, excepție ridicată de Constantin fiapuș în Dosarul nr. 3.668/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal, se prezintă autorul excepției, prin avocat Eugenia Crângariu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepției solicită, prin avocat, admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că textul criticat restrânge, în mod nepermis, regimul probelor ce pot fi administrate pentru dovedirea faptelor ce justifică acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. Astfel, este exclusă proba testimonială, care, în multe cazuri de persecuție, reprezintă unica posibilitate de dovedire a circumstanțelor respective, în lipsa unor înscrisuri doveditoare. Arată că, potrivit regulilor de interpretare a legii, un asemenea demers restrictiv, derogatoriu de la normele generale de interpretare, ar trebui să fie expres consacrat de lege și nu ar trebui să constituie o restrângere nejustificată a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că stabilirea mijloacelor de probă reprezintă prerogativa suverană a legiuitorului, care poate exclude, în anumite cazuri, posibilitatea administrării probei testimoniale. O asemenea reglementare nu contravine însă principiilor constituționale, ci se aplică în mod egal tuturor persoanelor avute în vedere în ipoteza normei juridice respective.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.668/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România. Excepția a fost ridicată de către Constantin fiapuș cu prilejul soluționării unei contestații în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 și art. 24 din Constituție, deoarece limitează probatoriul necesar stabilirii calității de luptător în rezistența anticomunistă la "documente, date sau informații" deținute de instituțiile publice, care se materializează în înscrisuri, cu excluderea altor mijloace de probă, dintre care cea mai importantă, în astfel de situații, este proba testimonială. Or, este de notorietate faptul că, în multe cazuri de persecuție, nu există înscrisuri doveditoare, dovedirea circumstanțelor respective fiind posibilă numai prin proba cu martori.

Această limitare a probatoriului contravine, în opinia sa, accesului liber la justiție, care trebuie să se facă în spiritul aflării adevărului, prin toate probele necesare, precum și art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999. Textul de lege criticat a fost modificat prin

art. I pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 31 august 2002.

Ordonanța Guvernului nr. 64/2002

a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 670/2002

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 20 decembrie 2002. Textul criticat are următoarea redactare: "Comisia este obligată ca, în termen de 15 zile de la primirea cererii, dacă aceasta nu este însoțită de acte doveditoare, să solicite documente, date sau informații necesare soluționării cererii de la instituțiile publice care le dețin."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că scopul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999

a fost acela de a recunoaște meritele celor care, înfruntând regimul comunist, au fost condamnați la pedepse grele, au fost privați de averea dobândită în mod licit, au fost deportați, li s-a stabilit domiciliu forțat ori au suferit alte sancțiuni, de natură administrativă. Aceste persoane, cărora societatea le datorează remedierea, materială și morală, a prejudiciilor suferite în încercarea de a apăra valorile democratice, beneficiază, în virtutea legii, de restituirea, în natură sau prin echivalent, a bunurilor confiscate, de drepturile prevăzute în

Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, de acordarea de ordine și medalii și de atribuirea, în condițiile legii, a numelui lor unor străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice.

Aceste măsuri reparatorii corespund, de altfel, cerințelor înscrise în Declarația nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, privitoare la principiile fundamentale ale justiției pentru victimele crimelor și abuzurilor de putere.

Pentru a li se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, persoanele interesate trebuie să dovedească, în fața comisiei înființate în acest scop pe lângă Ministerul Justiției, că, în timpul regimului comunist, au fost condamnate, prin hotărâri judecătorești, pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau au fost supuse următoarelor măsuri administrative abuzive: privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee și facultăți; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată.

Curtea observă că, în prima ipoteză, a condamnării penale pentru infracțiuni de natură politică, dovedirea acesteia se va face potrivit regulilor de probă aplicabile hotărârilor judecătorești.

Cu privire la cea de-a doua ipoteză, a sancțiunilor administrative abuzive, Curtea constată că măsurile abuzive prevăzute trebuie, de asemenea, dovedite prin înscrisuri, din care să reiasă privarea de libertate, internarea în spitale de psihiatrie, stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate, deportarea, exmatricularea din instituții de învățământ sau afectarea regimului de muncă.

Față de acestea, se impune însă precizarea că noțiunea de înscris cuprinde, în sensul dat de Codul de procedură civilă, nu numai documentele scrise (dactilografiate, scrise de mână etc.), ci și orice consemnare a unui act sau fapt juridic, imprimată pe orice alt suport material.

Faptul că legiuitorul a înțeles să includă, printre beneficiarii ordonanței, numai persoanele care pot dovedi cu înscrisuri împrejurările de mai sus, iar nu toate persoanele care au manifestat, într-un fel sau altul, opoziție față de regimul totalitar, este opțiunea politică a acestuia, în virtutea intenției sale de a lua măsuri reparatorii față de victimele certe ale abuzurilor săvârșite în trecut.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, excepție ridicată de Constantin fiapuș în Dosarul nr. 3.668/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2006.