Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 422/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f), art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
25 mai 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 518 din 15 iunie 2006
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
0 articole · 9.005 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f), art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Dumitrel Mocanu și Gigi Cristinel Șerban în Dosarul nr. 1.309/P/2005 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală nu sunt criticate sub aspectul neconstituționalității lor, ci din perspectiva noțiunii de recidivist, iar pe de altă parte, cât privește dispozițiile art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, autorii excepției se limitează numai la invocarea normelor constituționale pretins încălcate, ceea ce contravine

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 18 ianuarie 2006 și 22 februarie 2006, pronunțate în Dosarul nr. 1.309/P/2005, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f), art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Dumitrel Mocanu și Gigi Cristinel Șerban în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în ceea ce privește art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, că încalcă art. 16 și art. 23 alin. (11) din Constituție, privind egalitatea în drepturi, respectiv prezumția de nevinovăție, prin aceea că "o persoană este considerată recidivistă mai înainte de a se pronunța o hotărâre judecătorească definitivă". Referitor la art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, se susține că acestea contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 16 și 24, privind egalitatea în drepturi, respectiv dreptul la apărare, fără a se indica motivele și modalitatea în care se produce această încălcare.

Judecătoria Galați apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece nu are legătură cu cauza dedusă judecății. Cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală în raport cu dispozițiile art. 16 și 24 din Constituție, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale, fiind conforme cu dispozițiile constituționale pretins încălcate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f), art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 148 alin. 1 lit. f): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din următoarele cazuri: [...] f) inculpatul este recidivist;";

- Art. 300^2: "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b.";

- Art. 303 alin. 6: "Instanța suspendă, prin încheiere motivată, judecata și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate. Suspendarea se dispune până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronunțării."

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, referitor la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, că acestea încalcă art. 16 și art. 23 alin. (11) din Constituție, privind egalitatea în drepturi, respectiv prezumția de nevinovăție, prin aceea că "o persoană este considerată recidivistă mai înainte de a se pronunța o hotărâre judecătorească definitivă". Cât privește prevederile art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, autorii excepției arată că acestea încalcă prevederile art. 16 și 24, privind egalitatea în drepturi, respectiv dreptul la apărare, fără însă a se indica motivele și modalitatea în care se produce această încălcare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, în raport cu normele constituționale care consacră egalitatea în drepturi și prezumția de nevinovăție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, reglementând, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, și pe acela în care inculpatul este recidivist, legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârșirea infracțiunii - lucru care nu este posibil de stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai o condiție pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. De asemenea, se constată că textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, în concordanță cu principiul egalității în drepturi.

II. Referitor la prevederile art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorii excepției nu formulează niciun motiv prin care să susțină neconstituționalitatea textelor de lege criticate, ci se limitează doar la indicarea textelor constituționale pretins încălcate.

Curtea reține că, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale pot fi făcute în formă scrisă și motivate. Coroborând acest text de lege cu prevederile

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , rezultă că de esența controlului de constituționalitate este exercitarea acestuia numai în limitele sesizării. Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate substitui părții cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate, raportând dispozițiile legale criticate la textele constituționale indicate de către autor. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile

Legii nr. 47/1992 .

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f), art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Dumitrel Mocanu și Gigi Cristinel Șerban în Dosarul nr. 1.309/P/2005 al Judecătoriei Galați.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.