OUG nr. 49/2006
pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează identificarea și înregistrarea ecvinelor și constituirea unei baze de date pentru acestea
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 514/2006 29 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2006 pentru modificarea și com…
Ce face acest act
Modifică 3
- Legea nr. 72/2002 16 ianuarie 2002 zootehniei
- Legea nr. 215/2004 27 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității veterin…
- Legea nr. 389/2005 16 decembrie 2005 calului
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Urgența adoptării prezentului act normativ este determinată de necesitatea finalizării acțiunii de identificare și înregistrare a tuturor ecvinelor din România până la sfârșitul anului 2006, conform cerințelor Uniunii Europene, în vederea finalizării procesului de aderare.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 42/2004
privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 215/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 6^2, litera a) va avea următorul cuprins:
"a) apărarea sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu creșterea animalelor, identificarea și înregistrarea animalelor, cu excepția ecvinelor;".
2. La articolul 9, litera i) va avea următorul cuprins:
"i) identificarea și înregistrarea animalelor, cu excepția ecvinelor;".
3. La articolul 10, litera i) va avea următorul cuprins:
"i) organizează, coordonează, gestionează și controlează activitatea privind identificarea și înregistrarea animalelor, cu excepția ecvinelor;".
4. Alineatul (2) al articolului 15 va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru efectuarea unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, a acțiunilor privind identificarea și înregistrarea animalelor, cu excepția ecvinelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București pot angaja personal sanitar veterinar propriu sau pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii."
5. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - (1) Autoritatea pune în aplicare la nivel național un sistem de identificare și înregistrare a animalelor, cu excepția ecvinelor, care să facă posibilă trasabilitatea animalelor și a materialului germinativ de origine animală, în corelație directă cu sistemul de etichetare și marcare utilizat pentru produsele și subprodusele obținute de la acestea.
(2) Cu excepția ecvinelor, Autoritatea este coordonatorul activităților privind identificarea și înregistrarea animalelor și proprietarul sistemului informatic pentru identificarea și înregistrarea acestora."
Articolul II
La articolul 4 din
pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 23 mai 2005, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) coordonarea identificării și înregistrării animalelor, cu excepția ecvinelor;".
Articolul III
Legea zootehniei nr. 72/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După articolul 29 se introduc două noi articole, articolele 29^1 și 29^2, cu următorul cuprins:
"Art. 29^1. - (1) Coordonarea și organizarea identificării și înregistrării ecvinelor, precum și constituirea bazei de date pentru acestea se fac de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie «Prof. G.K. Constantinescu».
(2) Realizarea acțiunilor pentru identificarea și înregistrarea ecvinelor se face de către unitățile pentru ameliorare și reproducție în zootehnie din cadrul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și cu asigurarea asistenței tehnice sanitare veterinare de către specialiștii direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București.
(3) Procedura și modul de identificare și înregistrare a ecvinelor se stabilesc prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Art. 29^2. - (1) Achiziționarea softului pentru realizarea bazei de date aferente identificării și înregistrării ecvinelor se face, în condițiile legii, de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie «Prof. G.K. Constantinescu».
(2) Baza de date prevăzută la alin. (1) este proprietate publică a statului administrată de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie «Prof. G.K. Constantinescu».
(3) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor poate folosi baza de date prevăzută la alin. (2).
(4) Achiziționarea microcipurilor, cititoarelor de microcipuri, formularelor și a pașapoartelor pentru ecvine se face, în condițiile legii, de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie «Prof. G.K. Constantinescu».
(5) Finanțarea acțiunilor necesare realizării obiectivelor prevăzute la alin. (1) și (4), precum și a celor prevăzute la art. 29^1 alin. (1) se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale."
2. La articolul 42, litera e) va avea următorul cuprins:
"e) neprezentarea și nedeclararea pentru identificarea, individualizarea și înregistrarea animalelor;".
Articolul IV
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va preda Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. G.K. Constantinescu" informațiile privind identificarea și înregistrarea ecvinelor existente, deținute de aceasta la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul V
Legea calului nr. 389/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2006, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) herghelii de stat;".
2. La articolul 4, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) herghelii private, persoane juridice."
3. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Pentru monitorizarea și pentru implementarea Programului național de ameliorare a cabalinelor se reorganizează Autoritatea Hipică Națională."
4. La articolul 6, literele d) și l) se abrogă.
5. La articolul 15, punctele 3, 10, 19, 25 și 26 se abrogă.
6. La articolul 15, punctul 29 va avea următorul cuprins:
"29. repartizează cheltuielile de întreținere a cabalinelor, aprobate prin bugetul de stat, după efectuarea lucrărilor de calificare și clasare pentru cabalinele care constituie Herghelia Națională;".
7. La articolul 32, litera c) se abrogă.
8. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 34^1, cu următorul cuprins:
"Art. 34^1. - (1) Până la efectuarea lucrărilor de calificare și clasare organizate de Autoritatea Hipică Națională, cabalinele de rasă, proprietate publică a statului, constituite în turma de bază, aflate în patrimoniul genetic național și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, sunt incluse în categoria Herghelia Națională.
(2) Prețurile pentru cabalinele trecute în categoria Herghelia Națională se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
(3) Cheltuielile pentru trecerea cabalinelor în categoria Herghelia Națională și pentru întreținerea acestora se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
(4) Cheltuielile finanțate de la bugetul de stat pentru întreținerea cabalinelor din categoria Herghelia Națională reprezintă norme de cheltuieli și cuprind cheltuielile pentru producerea, menținerea și îmbunătățirea calității fondului genetic, respectiv salariile îngrijitorilor de bază și auxiliari și contribuțiile aferente acestora, datorate de angajator potrivit legii, cheltuielile pentru furaje, materiale și obiecte de inventar, serviciile prestate de terți și cheltuielile indirecte.
(5) Normele de cheltuieli se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
(6) Normele de cheltuieli se reactualizează anual în funcție de rata inflației din anul precedent și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
(7) Cheltuielile pentru întreținerea cabalinelor din categoria Herghelia Națională, care rămân în proprietatea deținătorilor se decontează în condițiile respectării obligațiilor prevăzute în contractele încheiate în acest sens între Autoritatea Hipică Națională și deținători.
(8) În sensul prezentei legi, prin deținători se înțelege persoanele fizice sau juridice, proprietari de cabaline de rasă, precum și persoanele juridice care au calitatea de crescător sau de administrator al cabalinelor de rasă din domeniul public al statului."
9. La anexa nr. 1 articolul 1 alineatul (5), litera c) se abrogă.
10. La anexa nr. 1, anexa nr. 1C se abrogă.
11. La anexa nr. 2, articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Autoritatea este înființată în vederea monitorizării și ameliorării raselor de cabaline."
12. La anexa nr. 2 articolul 4, litera i) va avea următorul cuprins:
"i) coordonarea activității de monitorizare și ameliorare a raselor de cabaline;".
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur p. Ministrul integrării europene, Adrian Ciocănea, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 28 iunie 2006. Nr. 49.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.