Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 502/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
13 iunie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 584 din 6 iulie 2006
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
0 articole · 7.278 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Floare Hârșan în Dosarul nr. 422/C/2006 al Curții de Apel Timișoara Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 422/C/2006, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Floare Hârșan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că textul de lege criticat permite instanței de judecată să decidă asupra propriei competențe, fapt ce determină un exces de putere la nivelul autorității judecătorești și încălcarea mai multor dispoziții constituționale.

Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 57.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstitu-ționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conținut: "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la separația și echilibrul puterilor în stat, art. 16 alin. (1) și (2) care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 privind tratatele internaționale, art. 21 alin. (1), (2) și (3) care reglementează accesul liber la justiție, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, art. 53 alin. (1) privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 care prevede exercitarea drepturilor și a libertăților cu bună-credință și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției.

Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează excepția de necompetență, ca mijloc procedural prin care partea interesată poate solicita instanței judecătorești învestită cu judecarea pricinii să se pronunțe cu privire la propria competență, iar, în cazul în care constată că nu este competentă, să trimită cauza spre judecare instanței sau organului cu atribuții jurisdicționale competente potrivit legii.

Soluționarea acestui incident procedural, se realizează de către instanța sesizată cu acțiunea principală, în temeiul art. 17 din Codul de procedură civilă, care consacră prorogarea legală de competență. În virtutea acestui text de lege, instanța judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată își prelungește competența cu privire la soluționarea cererilor accesorii și incidentale, dată fiind dependența acestora față de acțiunea principală, respectiv acțiunea prin care s-a declanșat procesul civil. Curtea constată că o atare soluție legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată unitară a cauzei, cu privire la toate pretențiile formulate de părți în legătură cu raporturile juridice deduse judecății.

De asemenea, în condițiile în care asupra excepției de necompetență instanța se pronunță cu precădere, potrivit art. 137 din Codul de procedură civilă, după ce, în prealabil, a pus în discuția părților cererea astfel formulată, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dispozițiile art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă aduc atingere mai multor drepturi consacrate constituțional, textul de lege criticat constituind o normă de procedură, reglementată de legiuitor în temeiul prevederilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2).

De altfel, art. 158 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea părților de a ataca cu apel sau recurs, în condițiile legii, încheierea prin care instanța judecătorească se declară competentă să soluționeze acțiunea principală, respectiv hotărârea prin care aceasta se declară necompetentă, astfel încât legiuitorul a asigurat toate garanțiile necesare desfășurării unui proces echitabil, într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu în sistemul nostru procesual.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Floare Hârșan în Dosarul nr. 422/C/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.