Decizia nr. 490/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cârstea - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Popa în Dosarul nr. 2.536/3/2006 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, Mircea Popa, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, autorul excepției Mircea Popa solicită atașarea tuturor dosarelor de fond la dosarul Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu este necesară atașarea tuturor dosarelor de fond, ci numai a aceluia în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.
Curtea, având în vedere că la Dosarul nr. 450D/2006 al Curții Constituționale este atașat Dosarul nr. 2.536/3/2006 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, dosar în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea autorului excepției de atașare a tuturor dosarelor de fond.
Având cuvântul pe fond, autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, întrucât dispozițiile art. 156 din Codul de procedură civilă contravin dreptului la apărare. Consideră că instanța ar trebui să fie obligată să acorde un termen de judecată pentru lipsă de apărare, iar nu să aibă doar această posibilitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât scopul reglementării este soluționarea cu celeritate a cauzelor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.536/3/2006, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 156 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Mircea Popa într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare împotriva unei decizii civile a Tribunalului București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate reglementează superficial dreptul la apărare, drept fundamental care nu poate fi lăsat la aprecierea judecătorului și nu poate fi limitat la un singur termen pentru lipsa de apărare. Totodată, arată că dreptul la apărare constituie o garanție procesuală care, alături de celelalte garanții, contribuie la desfășurarea unui proces echitabil, cu respectarea și aplicarea principiului contradictorialității părților.
Tribunalul București - Secția a III-a civilă și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi și limita dreptul la apărare, care, la fel ca orice drept reglementat prin lege, trebuie exercitat cu bună-credință și în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are latitudinea de a institui modalități diferite de exercitare a drepturilor părților, iar dreptul de apreciere a judecătorului cu privire la temeinicia motivelor de solicitare a termenului pentru lipsă de apărare își are legitimitatea în prevederile art. 124 alin. (3) din Constituție.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 156 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 38/2002 și nr. 337/2004.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 156 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, autorul consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor legale criticate, raportate la prevederile invocate din Constituție, s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 530/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 23 noiembrie 2005.
Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii sunt valabile și în prezenta cauză.
Totodată, Curtea reține că textul de lege examinat nu constituie o restrângere a dreptului la apărare și nici nu încalcă principiile constituționale invocate, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției.
De asemenea, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunțarea, la cererea părții, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție, iar pentru eventualele abuzuri sau greșeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.
Pentru aceleași motive, Curtea reține că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, iar în ceea ce privește prevederile art. 13 din același act, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, precum și cele ale art. 52 din Constituție, privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, constată că acestea nu au pertinență în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Popa în Dosarul nr. 2.536/3/2006 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 iunie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.