Hotărâre · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Hotărârea din 20 iunie 2006

privind stabilirea modalității de împărțire, între organismele de gestiune colectivă DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor

prezumat în vigoare

Data actului
20 iunie 2006
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 594 din 10 iulie 2006
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 8.900 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 28/2006 21 februarie 2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale din 20…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Completul arbitral constituit din:

Belcea Lucian - arbitru

Calmuschi Otilia - arbitru

Iordănescu Cristian - arbitru

Vasiliu Adrian - arbitru

Vrânceanu Nicoleta - arbitru

Pe rol se află soluționarea cererii de arbitraj (înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 4.433 din 19 mai 2006) având drept obiect stabilirea modalității de împărțire, între organismele de gestiune colectivă DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor, formulată de Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România - Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA), cu sediul în municipiul București, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, et. 3, camera 44, sectorul 1, legal reprezentată prin director executiv domnul Ioan Ionel, în contradictoriu cu Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA), cu sediul în municipiul București, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, et. 3, camerele 50-52, sectorul 1, legal reprezentată prin director general domnul Mircea Mureșan.

Procentul de 50% cuvenit DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale a fost stabilit în baza Hotărârii arbitrale din 20 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 3 martie 2006, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 28/2006. Hotărârea arbitrală din 20 februarie 2006 a intrat în vigoare în data de 3 martie 2006.

Arbitrajul s-a desfășurat la sediul Baroului București din str. Dr. Răureanu nr. 3, sectorul 5, București, în zilele de 5, 12 și 19 iunie 2006, părțile fiind reprezentate astfel:

- DACIN-SARA - prin director general Mircea Mureșan, președinte Dan Pița, membru al Consiliului director Elisabeta Bostan și avocații Societății Civile Profesionale de Avocați "Ferariu, Negoiță și Asociații";

- UPFAR-ARGOA - prin director executiv Ioan Ionel.

La termenul din 19 iunie 2006, părțile au formulat concluzii asupra fondului cauzei, iar completul de arbitraj a amânat pronunțarea pentru data de 20 iunie 2006, când, în temeiul

art. 131^2 alin. (3)-(9) din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, a pronunțat la sediul Baroului București din str. Dr. Răureanu nr. 3, sectorul 5, București, cu unanimitate de voturi, prezenta hotărâre:

COMPLETUL DE ARBITRAJ

constată următoarele:

I. Prin Cererea înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub nr. 4.433 din 19 mai 2006, petenta UPFAR-ARGOA a solicitat inițierea procedurii de arbitraj cu privire la stabilirea modalității de împărțire, între organismele de gestiune colectivă DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.

În drept, cererea a fost motivată în baza

art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

În vederea constituirii completului de arbitraj, la 26 mai 2006, în prezența reprezentanților ORDA și ai organismelor de gestiune colectivă DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA, s-a procedat la tragerea la sorți a arbitrilor din lista stabilită prin anexa la

Hotărârea Guvernului nr. 1.287/2002

privind numirea membrilor corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

La data de 1 iunie 2006, părțile și arbitrii au fost convocați la sediul Baroului București din str. Dr. Răureanu nr. 3, sectorul 5, București, unde s-a stabilit completul de arbitraj, onorariul, primul termen și locul arbitrajului, procedându-se la informarea părților cu privire la aceste aspecte.

Față de toate acestea, completul de arbitraj a constatat că este legal constituit și că este competent să soluționeze cererea formulată.

II. Completul constată că părțile nu au putut ajunge la un acord asupra modalității de împărțire, între organismele de gestiune colectivă DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.

Prin cererea de arbitraj formulată, UPFAR-ARGOA solicită următoarea împărțire a procentului de 50%:

- 46,63% pentru UPFAR-ARGOA;

- 3,37% pentru DACIN-SARA.

În întâmpinarea formulată, DACIN-SARA a solicitat stabilirea următoarei împărțiri a procentului de 50%:

- 45,4% pentru DACIN-SARA;

- 4,6% pentru UPFAR-ARGOA.

III. Completul arbitral, trecând la analizarea aspectelor supuse arbitrajului, constată următoarele:

Potrivit prevederilor

art. 121^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată prin

Legea nr. 285/2004 , autorizația acordată de titularii de drepturi pentru radiodifuzarea pe teritoriul României include și autorizarea pentru retransmiterea prin cablu fără plata unei remunerații separate, în consecință procentele cuvenite părților trebuie să fie stabilite în mod diferențiat în raport de legislația în vigoare la momentul colectării sumelor. Întrucât art. 121^1 alin. (2) a fost abrogat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, arbitrii rețin faptul că în prezent se colectează o remunerație și pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale radiodifuzate de către posturile de televiziune situate pe teritoriul României.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și susținerilor părților, completul ia în considerare gradul de reprezentativitate al celor două organisme de gestiune colectivă în baza contractelor de reciprocitate încheiate cu organismele de gestiune similare din străinătate, precum și ponderea de utilizare a operelor audiovizuale în cadrul programelor de televiziune.

În considerarea criteriilor menționate mai sus, completul constată faptul că operele audiovizuale străine, în special cele americane, au o pondere de utilizare prin retransmitere prin cablu evident mai mare decât cea a operelor audiovizuale românești, situație în care UPFAR-ARGOA va încasa într-o proporție mai mare sumele cuvenite titularilor de drepturi străini în baza contractului de reciprocitate încheiat cu AGICOA - organismul internațional de gestiune colectivă al producătorilor de opere audiovizuale, urmând ca DACIN-SARA să încaseze remunerații corespunzătoare contractelor de reciprocitate încheiate, astfel cum rezultă din anexa nr. 4 depusă la dosarul cauzei de către DACIN-SARA.

În acest sens, completul are în vedere studiul realizat de Consiliul Național al Audiovizualului invocat în cadrul expunerii de motive de UPFAR-ARGOA și necontestat de DACIN-SARA, conform căruia ponderea filmelor americane radiodifuzate pe posturile de televiziune românești este majoritară.

Astfel, sumele colectate ce revin titularilor de drepturi reprezentați de cele două părți se vor repartiza după cum urmează:

a) pentru perioada anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 :

- 40% - UPFAR-ARGOA;

- 10% - DACIN-SARA.

b) după intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 :

- 35% - UPFAR-ARGOA;

- 15% - DACIN-SARA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Completul de arbitraj

HOTĂRĂȘTE:

Procentul de 50% cuvenit titularilor de drepturi reprezentați de DACIN-SARA și UPFAR-ARGOA pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale va fi distribuit între cele două organisme de gestiune colectivă astfel:

Pentru sumele colectate anterior intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 :

- 40% - UPFAR-ARGOA;

- 10% - DACIN-SARA.

Pentru sumele colectate după intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2005 :

- 35% - UPFAR-ARGOA;

- 15% - DACIN-SARA.

*

* *

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2006, la sediul Baroului București din str. Dr. Răureanu nr. 3, sectorul 5, București.

Executorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu apel în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Belcea Lucian

Calmuschi Otilia

Iordănescu Cristian

Vasiliu Adrian

Vrânceanu Nicoleta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.