Norme · Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor

Normele din 29 iunie 2006

privind acordarea de stimulente personalului Administrației Fondului pentru Mediu

prezumat în vigoare

Data actului
29 iunie 2006
Emitent
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 595 din 10 iulie 2006
Citează
1 act
Structură
10 articole · 7.634 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Constituirea fondului de stimulente

Articolul 1

(1)

Fondul pentru acordarea de stimulente se constituie lunar, astfel:

a) prin reținerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită sau în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului;

b) prin aplicarea unei cote de 15% asupra majorărilor de întârziere, stabilite cu titlu definitiv în timpul controlului și încasate de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru diferențele constatate.

(2)

În sensul celor menționate la alin. (1) lit. a), sumele încasate la bugetul Fondului pentru mediu prin executare silită sunt cele încasate după comunicarea, în condițiile legii, a somației însoțite de copia de pe titlul executoriu, ca urmare a:

a) plății efective efectuate din propria inițiativă de către debitor;

b) plății efective efectuate de către un terț, persoană fizică sau juridică, care își asumă obligația de plată în numele debitorului sau alături de acesta, potrivit legii, printr-un angajament de plată sau printr-un act încheiat în formă autentică;

c) vărsămintelor efectuate de către orice terț, persoană fizică, societate bancară sau altă persoană juridică, care deține ori datorează sume de bani debitorului, ca urmare a înființării popririi;

d) valorificării bunurilor mobile sau imobile în cadrul procedurii de executare silită.

Articolul 2

Totalul fondului de stimulente constituit conform art. 1 se repartizează după cum urmează:

a) o cotă de 85% pentru Administrația Fondului pentru Mediu, care se utilizează pentru stimularea personalului propriu conform prezentelor norme metodologice;

b) o cotă de 15%, care se virează de către Administrația Fondului pentru Mediu autorității publice centrale pentru protecția mediului în vederea stimulării personalului, conform propriilor norme.

Capitolul II Utilizarea fondului de stimulente în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu

Articolul 3

Fondul de stimulente pentru personalul Administrației Fondului pentru Mediu se repartizează de către conducătorul acesteia, pe direcții și servicii, pe baza criteriilor stabilite în prezentele norme metodologice.

Articolul 4

Aprobarea nominală a stimulentelor se face de către conducătorul Administrației Fondului pentru Mediu pentru personalul din subordine, la propunerea conducătorilor de compartimente.

Articolul 5

Repartizarea fondului de stimulente personalului Administrației Fondului pentru Mediu se face pe baza următoarelor criterii:

a) contribuția efectivă la activitatea de identificare a debitelor, de urmărire și încasare prin executare silită a debitorilor restanți;

b) contribuția personală pentru aplicarea corectă a procedurilor de executare silită;

c) contribuția personală la identificarea debitorilor și a modalităților optime de încasare prin executare silită a acestora;

d) frecvența, valoarea și dificultatea încasării debitelor din executarea silită;

e) încasarea în timp cât mai scurt a majorărilor de întârziere aplicate;

f) gradul de periculozitate și de dificultate a acțiunilor de stabilire, urmărire și de executare silită;

g) competența profesională dovedită și disponibilitatea la îndeplinirea atribuțiilor;

h) contribuția persoanelor la buna organizare și funcționare a activității proprii;

i) timpul de muncă efectiv lucrat în luna sau în trimestrul pentru care se acordă stimulentele;

j) respectarea ordinii și disciplinei muncii.

Articolul 6

Cuantumul lunar al stimulentelor individuale poate fi:

a) cel mult 3 salarii de bază pentru personalul de specialitate din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, care contribuie efectiv la realizarea veniturilor la bugetul Fondului pentru mediu, inclusiv pentru cei care ocupă funcții de conducere, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, numite în condițiile legii, precum și pentru personalul angajat în cadrul cabinetului demnitarului;

b) cel mult un salariu de bază pentru personalul din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, care ocupă funcții în structurile administrative, de aprovizionare, secretariat, deservire, tehnologia informației, precum și alte compartimente care contribuie la buna desfășurare a activității.

Capitolul III Plata stimulentelor

Articolul 7

(1)

Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii sau al trimestrului curent pentru luna ori trimestrul precedent sau în lunile următoare.

(2)

Stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor unitatea nu calculează contribuții pentru asigurări sociale de sănătate, contribuții pentru asigurările sociale de stat, contribuții pentru asigurările de șomaj și nici contribuții pentru asigurările de accidente de muncă și boli profesionale.

(3)

Stimulentele individuale acordate sunt supuse impozitării, potrivit legii, iar asupra lor se calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat.

Capitolul IV Dispoziții finale

Articolul 8

(1)

Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor privind utilizarea fondului de stimulente se efectuează potrivit legislației în vigoare.

(2)

Sumele incluse în fondul de stimulente în mod necuvenit, prin nerespectarea reglementărilor legale, vor fi deduse din fondul de stimulente existent în sold la data stabilirii măsurii sau din cel ce se constituie în perioada următoare, până la recuperarea și virarea potrivit destinației inițiale.

(3)

În cazurile în care, ulterior constituirii și utilizării fondului de stimulente, instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri definitive și irevocabile de desființare a titlurilor executorii sau a executării silite înseși, sumele astfel constituite se deduc din fondul de stimulente, urmând destinația stabilită de lege.

(4)

Este interzisă acordarea de stimulente până la recuperarea integrală a sumelor incluse în mod necuvenit în fondul de stimulente.

(5)

Personalul însărcinat cu exercitarea controlului financiar preventiv din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu are obligația de a verifica corecta constituire și utilizare a fondului de stimulente și de a nu permite constituirea și, după caz, plata sumelor care nu se încadrează în norme, informând despre aceasta conducerea ierarhic superioară.

(6)

Sumele rămase necheltuite la finele lunii, respectiv ale anului, se reportează lunar și anual, urmând să fie utilizate cu aceeași destinație.

Articolul 9

Administrația Fondului pentru Mediu va vira cota stabilită conform legii, lunar, până la data de 20 a lunii următoare pentru luna precedentă, autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.