Lege · Parlamentul

Legea nr. 337/2006

pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

prezumat în vigoare 13 acte modificatoare

Data actului
17 iulie 2006
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006
Modificări
13 acte modificatoare, prima la 5 mai 2007, ultima la 4 martie 2016
Citat de
667 de acte
Citează
5 acte
Structură
1 articol · 27.857 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 13

  • Legea nr. 128/2007 5 mai 2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • OUG nr. 94/2007 26 septembrie 2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • OUG nr. 143/2008 28 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • OUG nr. 228/2008 30 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative
  • OUG nr. 19/2009 7 martie 2009 privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice
  • OUG nr. 72/2009 17 iunie 2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • Legea nr. 279/2011 7 decembrie 2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • Legea nr. 76/2012 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
  • OUG nr. 77/2012 27 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • OUG nr. 31/2013 16 aprilie 2013 pentru modificarea art. 8 lit. b^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 priv…
  • OUG nr. 35/2013 23 aprilie 2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • OUG nr. 51/2014 28 iunie 2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind a…
  • toate cele 13 acte…

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OUG nr. 34/2006 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucr…

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articol unic

Se aprobă

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 34 din 19 aprilie 2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, cu următoarele modificări și completări:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Prezenta ordonanță de urgență reglementează procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică, a contractului de concesiune de lucrări publice și a contractului de concesiune de servicii, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri."

2. La articolul 2, litera f) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:

"f) eficienta utilizării fondurilor publice;".

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:

a) acceptarea ofertei câștigătoare - actul juridic prin care autoritatea contractantă își manifesta acordul de a se angaja juridic în contractul de achiziție publică ce va fi încheiat cu ofertantul a cărui oferta a fost desemnată câștigătoare;

b) acord-cadru - înțelegerea scrisă intervenita între una sau mai multe autorități contractante și unul sau mai mulți operatori economici, al carei scop este stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna contractele de achiziție publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce privește prețul și, după caz, cantitățile avute în vedere;

c) candidat - oricare operator economic care a depus candidatura în cazul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere sau dialog competitiv;

d) candidatura - documentele prin care un candidat își demonstreaza situația personală, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și financiară, capacitatea tehnica și profesională, în vederea obținerii invitatiei de participare pentru depunerea ulterioară a ofertei, în cazul aplicării unei proceduri de licitație restrânsă, negociere sau dialog competitiv;

e) concurent - oricare operator economic care a prezentat un proiect în cadrul unui concurs de soluții;

f) contract de achiziție publică - contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență;

g) contract de concesiune de lucrări publice - contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de lucrări, cu deosebirea ca în contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o perioadă determinata sau acest drept însoțit de plată unei sume de bani prestabilite;

h) contract de concesiune de servicii - contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de servicii, cu deosebirea ca în contrapartida serviciilor prestate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinata sau acest drept însoțit de plată unei sume de bani prestabilite;

i) contractant - ofertantul care a devenit, în condițiile legii, parte într-un contract de achiziție publică;

j) documentație de atribuire - documentația ce cuprinde toate informațiile legate de obiectul contractului de achiziție publică și de procedura de atribuire a acestuia, inclusiv caietul de sarcini sau, după caz, documentația descriptivă;

k) drept special sau exclusiv - dreptul care rezultă din orice formă de autorizare acordată, conform prevederilor legale sau ca urmare a emiterii unor acte administrative, de o autoritate competentă și care are ca efect rezervarea desfășurării de activități în domeniul anumitor servicii publice numai de către una sau de către un număr limitat de persoane, afectand în mod substanțial posibilitatea altor persoane de a desfășura o astfel de activitate;

l) fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare;

m) întreprindere publică - persoana juridică ce desfășoară activități economice și asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participatiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înființare a întreprinderii respective, influența dominantă a unei autorități contractante, astfel cum este definită aceasta la art. 8 lit. a), b) sau c); prezumția de exercitare a influentei dominante se aplică în orice situație în care, în raport cu o astfel de persoana, una sau mai multe autorități contractante definite conform art. 8 lit. a), b) sau c) se afla, direct ori indirect, în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

- dețin majoritatea capitalului subscris;

- dețin controlul majorității voturilor în organul de conducere, cum ar fi adunarea generală;

- pot numi în componenta consiliului de administrație, a organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;

n) licitație electronică - procesul repetitiv realizat după o primă evaluare completa a ofertelor, în care ofertanții au posibilitatea, exclusiv prin intermediul mijloacelor electronice, de a reduce prețurile prezentate și/sau de a îmbunătăți alte elemente ale ofertei; evaluarea finala trebuie să se realizeze în mod automat prin mijloacele electronice utilizate;

o) mijloace electronice - utilizarea echipamentelor electronice pentru procesarea și stocarea de date care sunt difuzate, transmise și recepționate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;

p) ofertant - oricare operator economic care a depus oferta;

q) oferta - actul juridic prin care operatorul economic își manifesta voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică; oferta cuprinde propunerea financiară și propunerea tehnica;

r) operator economic - oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări - persoana fizica/juridică, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piața produse, servicii și/sau execuție de lucrări;

s) operatorul sistemului electronic de achiziții publice - persoana juridică de drept public care asigura autorităților contractante suportul tehnic destinat aplicării, prin mijloace electronice, a procedurilor de atribuire;

s) procedura de atribuire - etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil; procedurile de atribuire sunt: licitația deschisă, licitația restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluții;

t) propunere financiară - parte a ofertei ce cuprinde informațiile cu privire la preț, tarif, alte condiții financiare și comerciale corespunzătoare satisfacerii cerințelor solicitate prin documentația de atribuire;

t) propunere tehnica - parte a ofertei elaborata pe baza cerințelor din caietul de sarcini sau, după caz, din documentația descriptivă;

u) «scris» sau «în scris» - orice ansamblu de cuvinte și cifre care pot fi citite, reproduse și apoi comunicate. Acest ansamblu poate include și informații transmise și stocate prin mijloace electronice;

v) sistemul electronic de achiziții publice - SEAP desemnează sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresa dedicata, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire;

x) Tratat - Tratatul pentru înființarea Comunității Europene, încheiat la 25 martie 1957, cu modificările și completările ulterioare;

y) vocabularul comun al achizițiilor publice - CPV - desemnează nomenclatorul de referința aplicabil contractelor de achiziție publică, adoptat prin

Regulamentul nr. 2.195/2002/CE

al Parlamentului European și al Consiliului privind vocabularul comun al achizițiilor publice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 340 din 16 decembrie 2002, asigurând corespondenta cu alte nomenclatoare existente;

z) zile - zilele calendaristice, în afară cazului în care se menționează că sunt zile lucrătoare."

4. La capitolul I, după titlul secțiunii a 3-a se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:

"Art. 3^1. - Contractele de achiziție publică sunt:

a) contracte de lucrări;

b) contracte de furnizare;

c) contracte de servicii."

5. La articolul 4, litera c) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"c) fie realizarea prin orice mijloace a unei construcții care corespunde necesității și obiectivelor autorității contractante, în măsura în care acestea nu corespund prevederilor lit. a) și b)."

6. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Contractul de achiziție publică ce are ca obiect principal furnizarea de produse și, cu titlu accesoriu, operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune a acestora este considerat contract de furnizare."

7. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Contractul de servicii este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A și 2B."

8. La articolul 9, litera c) va avea următorul cuprins:

"c) atribuirea contractului de achiziție publică de către un operator economic, în cazul în care respectivul contract este finanțat/subventionat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;".

9. La articolul 12, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) îndeplinirea contractului necesita impunerea unor măsuri speciale de siguranță, pentru protejarea unor interese naționale, potrivit prevederilor legale în vigoare;".

10. La articolul 12, litera c) se abroga.

11. La articolul 13, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) are ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora. Atribuirea contractelor de servicii financiare care se încheie, indiferent de forma, în legătură cu contractul de cumpărare sau de închiriere respectiv, se supune prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;".

12. La articolul 14, litera c) a alineatului (1) și alineatul (2) vor avea următorul cuprins:

"c) aplicării unei proceduri specifice unor organisme și instituții.

(2) Autoritățile contractante au obligația de a informa Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice asupra acordurilor prevăzute la alin. (1) lit. a), existente în domeniul lor de activitate."

13. La articolul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - (1) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru atribuirea contractului de servicii unei alte autorități contractante sau unei asocieri de autorități contractante, în cazul în care acestea beneficiază de un drept exclusiv pentru prestarea serviciilor respective, în virtutea legii ori a altor acte cu caracter normativ care sunt publicate, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile Tratatului."

14. La articolul 18, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluții, respectiv o procedură specială prin care achiziționează, îndeosebi în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice și peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurentiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii."

15. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Art. 19. - Autoritatea contractantă are dreptul de a achizitiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 5.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, serviciu sau lucrare. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ care, în acest caz, se considera a fi contract de achiziție publică, iar obligația respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2)."

16. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă."

17. La articolul 21, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - (1) Orice autoritate contractantă are dreptul de a aplica procedurile de atribuire prevăzute la art. 18, prin utilizarea mijloacelor electronice."

18. La articolul 49, după alineatul (6), se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

"(7) Regia Autonomă «Monitorul Oficial» publică anunțurile transmise spre publicare în cel mult 8 zile de la data înregistrării acestora. În cazul anunțului de participare prevăzut la art. 114, Regia Autonomă «Monitorul Oficial» publică anunțul respectiv în cel mult 4 zile de la data înregistrării."

19. Articolul 67 va avea următorul cuprins:

"Art. 67. - Persoana fizica sau juridică care a participat la întocmirea documentației de atribuire are dreptul, în calitate de operator economic, de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentației de atribuire nu este de natura sa distorsioneze concurenta."

20. Articolul 68 va avea următorul cuprins:

"Art. 68. - Persoanele fizice sau juridice care participa direct în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ ofertelor nu au dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancțiunea excluderii din procedura de atribuire."

21. La articolul 69, literele a) și c) vor avea următorul cuprins:

"a) persoane care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți ori persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți;

...........................................................................

c) persoane despre care se constată că pot avea un interes de natura să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor."

22. La articolul 110, partea introductivă și litera a) ale alineatului (1) vor avea următorul cuprins:

"Art. 110. - (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere, cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în următoarele cazuri:

a) atunci când, în urma aplicării licitației deschise, licitației restrânse sau a dialogului competitiv, nu a fost depusa nicio oferta sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibila numai după anularea procedurii inițiale de licitație deschisă, licitație restrânsă sau dialog competitiv și numai dacă cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial;".

23. La articolul 119, literele b) și c) vor avea următorul cuprins:

"b) adresa la care vor avea loc negocierile și data lansării acestora;

c) limba/limbile în care se vor derula negocierile;".

24. La articolul 122, litera a) se abroga.

25. La articolul 151, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 151. - (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza un sistem de achiziție dinamic numai prin intermediul SEAP și numai pentru achiziția unor produse de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piața satisfac nevoile autorității contractante."

26. La articolul 177, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) În cazul utilizării listelor oficiale ale operatorilor economici desemnați, autoritățile contractante vor solicita adeverinte suplimentare, care să ateste îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."

27. La articolul 181, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt conduse de un administrator judiciar sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;".

28. La articolul 188, după litera f) a alineatului (3) se introduce o noua litera, litera g), cu următorul cuprins:

"g) informații privind partea/părțile din contract ce urmează să fie îndeplinite de către subcontractanți și specializarea acestora."

29. La articolul 190, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) În cazul în care ofertantul/candidatul își demonstreaza capacitatea tehnica și profesională invocand și susținerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază, de regula, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispoziție ofertantului/candidatului resursele tehnice și profesionale invocate. Persoana care asigura susținerea tehnica nu trebuie să se afle în situația care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 180 și 181."

30. La articolul 215, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Restrictionarea nejustificată a accesului la dosarul achiziției publice atrage sancționarea de către Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a conducătorului autorității contractante, conform prevederilor prezentei legi."

31. La articolul 225, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) concesionarul sa atribuie contracte unor terțe părți, într-un procent de minimum 30% din valoarea totală a lucrărilor care fac obiectul concesiunii, lăsând candidaților posibilitatea de a majoră partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze;".

32. La articolul 235, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) livrarea de combustibili gazosi, energie termica sau energie electrica prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a)."

33. Articolul 236 va avea următorul cuprins:

"Art. 236. - Livrarea combustibililor gazosi sau a energiei termice prin rețelele publice de o autoritate contractantă din categoria celor definite la art. 8 lit. d) sau e) nu se considera activitate relevanta în sensul art. 235, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a) operatorul economic produce energia termica sau combustibilii gazosi ca o consecința inevitabila a unei alte activități decât cele considerate de prezenta ordonanță de urgență ca fiind activități relevante;

b) livrarea de combustibili gazosi sau de energie termica prin rețelele publice este facuta numai cu scopul de a exploata în mod economic aceasta producție, iar cifra de afaceri rezultată din alimentarea rețelelor respective nu depășește 20% din cifra de afaceri totală realizată, avându-se în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs."

34. Articolul 237 va avea următorul cuprins:

"Art. 237. - Livrarea energiei electrice prin rețelele publice de o autoritate contractantă din categoria celor definite la art. 8 lit. d) sau e) nu se considera activitate relevanta în sensul art. 235, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a) operatorul economic produce energia electrica în scopul efectuării unei alte activități decât cele considerate de prezenta ordonanță de urgență ca fiind activități relevante;

b) livrarea de energie electrica prin rețelele publice depinde doar de consumul propriu al operatorului economic, iar cantitatea transportată prin rețelele respective nu depășește 30% din producția totală de energie electrica a acestuia, avându-se în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs."

35. La articolul 238, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 238. - (1) Este considerată activitate relevanta în sectorul de utilitate publică prevăzut la art. 229 alin. (2) lit. c) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele destinate să asigure, în beneficiul publicului, servicii de transport pe calea ferată și servicii de transport terestru de călători, pe bază de grafic, cum ar fi transportul în comun cu autobuze, tramvaie, metrou, troleibuze sau transport pe cablu."

36. Articolul 239 va avea următorul cuprins:

"Art. 239. - Prestarea de servicii de transport efectuate cu autobuze nu este considerată activitate relevanta în cazul în care și alți operatori economici au dreptul sa presteze același tip de servicii, în aceeași zona geografică și în aceleași condiții ca și autoritățile contractante."

37. La articolul 252, litera g) va avea următorul cuprins:

"g) atunci când produsele pot fi achiziționate în condiții deosebit de avantajoase de la un operator economic care își lichidează definitiv afacerile, de la un administrator judiciar care administrează afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o alta procedura similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;".

38. La articolul 255, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 255. - (1) Persoana care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sau în justiție, în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare."

39. La articolul 257, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) În activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, iar ședințele Consiliului sunt legal constituite în prezenta majorității membrilor acestuia."

40. La articolul 266, litera a) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"a) să soluționeze contestațiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite conform regulamentului de organizare și funcționare, potrivit art. 291;".

41. La articolul 278, alineatul (8) va avea următorul cuprins:

"(8) Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpa la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației."

42. La articolul 279, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

"Art. 279. - (1) Decizia Consiliului privind modul de soluționare a contestației se adoptă cu votul majorității membrilor completului, aceștia neavând posibilitatea de a se abține.

...........................................................................

(3) Decizia Consiliului, adoptată potrivit alin. (1), va fi motivată și comunicată în scris părților, în termen de 5 zile de la pronunțare. Decizia va fi publicată pe pagina de internet a Consiliului."

43. La articolul 280, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"(5) Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației și obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, atât pe motive de nelegalitate, cat și de netemeinicie, potrivit art. 283."

44. La articolul 283, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Plângerea va fi soluționată în complet format din 3 judecători."

45. La articolul 286, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) În cazul în care persoana care se considera vătămată solicita plata de despăgubiri, atunci aceasta trebuie să facă dovada ca:

a) prevederile prezentei ordonanțe de urgență au fost incalcate; și

b) ar fi avut o sansa reală de a câștiga contractul, iar aceasta a fost compromisa ca urmare a încălcării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență."

46. Articolul 288 se abroga.

47. La articolul 293, litera m) va avea următorul cuprins:

"m) refuzul de a transmite Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice informațiile referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică, pe care aceasta are dreptul să le solicite conform prevederilor legale."

48. La articolul 295, alineatul (3) se abroga.

49. La articolul 301, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 301. - (1) Operatorul SEAP este Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei."

50. La articolul 303, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 303. - (1) Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice elaborează norme de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv modelul contractului de achiziție publică, al contractului de concesiune de lucrări publice și al contractului de concesiune de servicii, pe care le supune spre adoptare Guvernului în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență."

51. După articolul 304 se introduce un nou articol, articolul 304^1, cu următorul cuprins:

"Art. 304^1. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice va tine Registrul de monitorizare a contractelor de achiziții publice, în care sunt înregistrate contractele cu o valoare mai mare de 100.000 euro."

52. La anexa 3A, secțiunea "Anunțul de participare pentru contractele de achiziție publică", litera (c) a punctului 3 și punctul 23 vor avea următorul cuprins:

"3. [...] (c) După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;

...........................................................................

23. Criteriul de atribuire a contractului: "prețul cel mai scăzut" sau "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", precum și ponderea lor se precizează doar în cazul în care nu figurează în documentația de atribuire ori, în cazul aplicării dialogului competitiv sau negocierii, în documentația descriptivă."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
București, 17 iulie 2006.
Nr. 337.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.