Lege · Parlamentul

Legea nr. 308/2006

pentru completarea Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități

prezumat în vigoare

Data actului
12 iulie 2006
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 634 din 24 iulie 2006
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 2.512 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Completează 1

  • Legea nr. 351/2001 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua…

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

După articolul 5 din

Legea nr. 351/2001

privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 24 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:

"Art. 5^1. - (1) Unitățile administrativ-teritoriale care se reînființează sunt delimitate și marcate teritorial pe baza vechilor hotare existente la data desființării lor și după un plan cadastral întocmit de inițiator și avizat de oficiul județean de cadastru și publicitate imobiliară. Planul cadastral avizat se supune consultării publice, prin referendum local, și după aprobare va face parte integrantă din legea de aprobare a înființării noii unități administrativ-teritoriale.

(2) În cazul unităților administrativ-teritoriale nou-înființate, marcarea hotarelor administrativ-teritoriale, precum și a limitelor intravilanelor se face pe baza planului cadastral întocmit de către inițiatori și avizat de către oficiul județean de cadastru și publicitate imobiliară.

(3) În cazul în care apar divergențe în procesul de delimitare teritorială a două sau mai multe unități administrativ-teritoriale, prefectul mediază conflictul.

(4) Dacă în urma procesului de mediere, părțile nu ajung la un acord, planul cadastral se întocmește conform soluției propuse de inițiator.

(5) Consiliile locale supun consultării populației, prin referendum local, odată cu hotărârile de înființare a unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (1) și (2), și planurile cadastrale de delimitare teritorială a acestora.

(6) Cheltuielile legate de întocmirea și avizarea planurilor cadastrale fac parte din cheltuielile aferente organizării referendumului."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 12 iulie 2006.
Nr. 308.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.