Memorandum · Act Internațional

Memorandumul

MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE în 12 mai 2006 între Ministerul Integrării Europene și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare referitor la cofinanțarea și administrarea proiectului "Extinderea implementării Agendei locale 21 în România", semnat la București la 12 mai 2006

prezumat în vigoare

Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 659 din 31 iulie 2006
Citează
3 acte
Structură
11 articole, 2 anexe · 52.517 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu:

-

Legea nr. 315/2004

privind dezvoltarea regională în România;

-

Hotărârea Guvernului nr. 699/2004

pentru aprobarea Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administrația publică 2004-2006;

-

Hotărârea Guvernului nr. 113/1991

pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu completările ulterioare,

având în vedere faptul că:

1. prin prezentul memorandum de înțelegere, încheiat astăzi, 12 mai 2006, Ministerul Integrării Europene (M.I.E.)/Autoritatea de management - Programul operațional regional (A.M.-P.O.R.) își manifestă acordul de a participa împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) la cofinanțarea și administrarea proiectului "Extinderea implementării Agendei locale 21 în România";

2. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare are pregătirea necesară și este de acord să administreze fondurile necesare implementării proiectului "Extinderea implementării Agendei locale 21 în România";

3. Guvernul României, prin Ministerul Integrării Europene/Autoritatea de management - Programul operațional regional, este de acord cu alocarea unei cote-părți din fondurile necesare implementării proiectului "Extinderea implementării Agendei locale 21 în România",

părțile semnatare:

1. Ministerul Integrării Europene, denumit în continuare M.I.E., cu sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, cod fiscal 13646233, cont nr. RO79TREZ 7002 3800 155x xxxx, deschis la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, reprezentat legal prin doamna Anca Daniela Boagiu, ministru, și domnul Gabriel Friptu, director general al Autorității de management - Programul operațional regional, denumită în continuare A.M.-P.O.R.;

2. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare - România, cu sediul în municipiul București, Bd. Primăverii nr. 48 A, sectorul 1, cont. nr. RO02BRDE 450S V034 6680 4500, deschis la BRD Groupe Societe Generale, Sucursala Mari Clienți Corporativi București, reprezentat legal prin doamna Soknan Han Jung, reprezentant rezident, denumit în continuare P.N.U.D.,

au convenit încheierea prezentului memorandum de înțelegere în următoarele condiții:

Articolul 1

Obiectul

1.1. Obiectul prezentului memorandum de înțelegere îl reprezintă cofinanțarea și administrarea de către părțile semnatare, respectiv M.I.E./A.M.-P.O.R. și P.N.U.D., a proiectului "Extinderea implementării Agendei locale 21 în România", denumit în continuare Proiectul.

Articolul 2

Durata

2.1. Prezentul memorandum de înțelegere este valabil de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a acestuia până la data de încheiere a Proiectului, stipulată în documentul de Proiect (anexa nr. 1).

Articolul 3

Contribuția părților

3.1. M.I.E./A.M.-P.O.R. va contribui la finanțarea Proiectului cu suma de 647.876 RON, echivalentul a 227.325 USD, destinată implementării Proiectului, potrivit anexei nr. 2.

3.2. P.N.U.D. va contribui la finanțarea Proiectului cu suma de 98.400 USD, potrivit anexei nr. 2.

3.3. Pentru buna derulare a Proiectului, M.I.E./A.M.- P.O.R. va vira suma de bani reprezentând contribuția sa la Proiect în contul bancar al P.N.U.D. nr. RO02BRDE 450S V034 6680 4500, deschis la BRD Groupe Societe Generale, Sucursala Mari Clienți Corporativi București. Plata sumelor alocate se va face în RON.

Articolul 4

Date privind derularea Proiectului

4.1. Atât administrarea fondurilor alocate Proiectului, cât și managementul acestuia vor fi asigurate de către P.N.U.D. conform legislației românești în vigoare și/sau metodologiei P.N.U.D., după caz.

4.2. Dreptul de administrare de către P.N.U.D. a fondurilor M.I.E./A.M.-P.O.R., puse la dispoziție Proiectului, este valabil până la data de 30 noiembrie 2007. Celelalte fonduri puse la dispoziție Proiectului de către P.N.U.D. vor putea fi cheltuite până la data de 30 decembrie 2007, dată la care încetează valabilitatea prezentului memorandum de înțelegere.

4.3. Cheltuielile necesare administrării fondurilor și asigurării managementului de către P.N.U.D. vor fi în cuantum de 5% din valoarea contribuției M.I.E./A.M.-P.O.R. efectiv utilizată pentru implementarea Proiectului.

4.4. Sumele neutilizate din contribuția M.I.E/A.M.-P.O.R. vor fi restituite de către P.N.U.D. în termen de 15 zile de la data terminării Proiectului.

4.5. P.N.U.D. va furniza M.I.E./A.M.-P.O.R. următoarele rapoarte:

a) până la încetarea sau rezilierea prezentului memorandum de înțelegere, P.N.U.D. va prezenta rapoarte trimestriale care să conțină activitățile Proiectului, impactul acestor activități, precum și datele financiare provizorii incluzând documente justificative;

b) la încheierea Proiectului, P.N.U.D. va pregăti și va prezenta M.I.E. un raport final care va conține raportul tehnic, precum și datele financiare finale.

4.6. M.I.E./A.M.-P.O.R. va înregistra în evidența contabilă suma efectiv cheltuită în baza raportului prevăzut la pct. 4.5 lit. b), raport care va trebui anexat la ordinul de plată prin care P.N.U.D. va restitui suma necheltuită.

Articolul 5

Obligațiile părților

5.1. M.I.E./A.M.-P.O.R. are următoarele obligații:

a) să furnizeze P.N.U.D., la cererea scrisă a acestuia, datele statistice și informațiile pe care le deține în sprijinul derulării Proiectului;

b) să participe la procesul de selectare a personalului și a județelor/localităților implicate în Proiect;

c) să acorde, pe parcursul implementării Proiectului, sprijin tehnic pe domeniile sale de competență, pentru procesul de instruire necesar;

d) să monitorizeze desfășurarea Proiectului și să supervizeze rapoartele tehnice și financiare înaintate de către P.N.U.D.;

e) să vireze în contul P.N.U.D. sumele de bani la care se obligă prin prezentul memorandum de înțelegere, conform modalității stabilite în art. 3 pct. 3.3.

5.2. P.N.U.D. are următoarele obligații:

a) să răspundă de managementul eficient al Proiectului, din punct de vedere administrativ, financiar și tehnic, în conformitate cu legislația românească în vigoare și/sau cu reglementările generale P.N.U.D.;

b) să răspundă de procesul de selectare a personalului și a județelor/localităților implicate în Proiect;

c) să asigure ca achizițiile din contribuția M.I.E./A.M.- P.O.R. să se realizeze în conformitate cu legislația românească privind achizițiile publice;

d) să asigure virarea sumelor aferente contribuției P.N.U.D. conform art. 3 pct. 3.2;

e) să asigure monitorizarea și raportarea privind implementarea Proiectului; să transmită, conform graficului stabilit prin prezentul memorandum de înțelegere, toate raportările privind derularea Proiectului către M.I.E./A.M.- P.O.R.;

f) să nu acționeze în numele M.I.E./A.M.-P.O.R. și să nu creeze obligații în numele acestuia;

g) să restituie în termen de 15 zile de la terminarea Proiectului sumele rămase neutilizate din contribuția M.I.E./A.M.-P.O.R.;

h) să specifice în toate materialele promoționale, informările sau în alte acțiuni faptul că Proiectul este finanțat de Guvernul României prin M.I.E./A.M.-P.O.R.;

i) să păstreze și să arhiveze documentele financiare și cele referitoare la prestarea serviciilor contractate, conform normelor în vigoare, precum și să le prezinte organelor de control abilitate.

Articolul 6

Forța majoră

6.1. Niciuna dintre părțile semnatare nu răspunde de neexecutarea la termen sau de executarea în mod necorespunzător a oricărei obligații ce îi revine în baza prezentului memorandum de înțelegere, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, astfel cum este definită de lege.

6.2. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice cealaltă parte în termen de 20 de zile de la producerea evenimentului și să ia toate măsurile în vederea limitării consecințelor.

6.3. Dacă în termen de 30 de zile de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să notifice încetarea de plin drept a prezentului memorandum de înțelegere fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese, însă au obligația de a-și onora toate obligațiile scadente până la data producerii evenimentului.

Articolul 7

Notificările între părți

7.1. În accepțiunea părților semnatare, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă în scris la sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului memorandum de înțelegere.

7.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare.

7.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau fax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.

7.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.

Articolul 8

Soluționarea litigiilor

8.1. Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului memorandum de înțelegere sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor.

8.2. În cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești competente, conform legislației românești în vigoare.

Articolul 9

Modificarea memorandumului de înțelegere

9.1. Prezentul memorandum de înțelegere poate fi modificat oricând, prin protocol, cu consimțământul scris al ambelor părți.

Articolul 10

Încetarea memorandumului de înțelegere

10.1. Prezentul memorandum de înțelegere își încetează aplicabilitatea la data împlinirii termenului prevăzut la art. 2.

10.2. Anularea totală sau parțială a clauzelor prezentului memorandum de înțelegere de către una dintre părți nu va avea niciun efect asupra obligațiilor scadente între părți și nu este de natură să înlăture răspunderea părții care, din vina sa, a determinat încetarea acestuia.

Articolul 11

Clauze finale

11.1. Echipamentele, bunurile sau alte proprietăți achiziționate din fondurile Proiectului sunt în proprietatea P.N.U.D. numai pe perioada derulării acestuia. La încheierea Proiectului, dreptul de proprietate asupra tuturor acestor echipamente, bunuri sau proprietăți revine de drept autorităților locale.

11.2. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul memorandum de înțelegere.

11.3. Prezentul memorandum de înțelegere a fost încheiat în patru exemplare originale, două în limba română și două în limba engleză.

Pentru Ministerul Integrării Europene/Autoritatea

de management - Programul operațional regional,

Anca Daniela Boagiu,

ministrul integrării europene

Pentru Programul Națiunilor Unite

pentru Dezvoltare,

Soknan Han Jung,

reprezentant rezident

Anexa 1 GUVERNUL ROMÂNIEI

PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE
EXTINDEREA IMPLEMENTĂRII AGENDEI LOCALE 21 ÎN ROMÂNIA
Scurtă descriere
Obiectivul principal al Proiectului este formarea și întărirea capacității instituționale la nivelul autorităților locale de a implementa Agenda locală 21, pe baza experienței câștigate și a rezultatelor obținute în fazele anterioare ale Proiectului (2000-2005).
Proiectul își propune, de asemenea, să acorde asistență pentru implementarea unora dintre proiectele prioritare propuse de către comunitățile locale.
Implementarea Agendei locale 21 crește eficiența procesului de descentralizare și reformă a administrației publice în România în vederea asigurării unei guvernări participative, reducerii sărăciei și creșterii economice durabile.
PAGINA DE SEMNĂTURI
Tara: România
Indicatori/Rezultate UNDAF:
Întărirea capacității administrative la
nivel central și local, până în 2009,
pentru a dezvolta, implementa și
monitoriza politici și programe,
asigurând transparența,contabilitatea
corectă și participarea
Indicatori/Rezultate așteptate:
Coordonare intersectorială sporită și
responsabilitate orizontală pentru
formularea și implementarea politicilor
în sprijinul furnizării în mod transparent
și eficient a serviciilor publice, la
nivelul guvernării centrale și locale
Indicatori/Output:
Principiile dezvoltării durabile
încorporate în strategiile și planurile de
acțiune locale ale celor 40 de localități
care au solicitat serviciile de
consultanță ale P.N.U.D.
Partener executiv:
Ministerul Integrării Europene (M.I.E.)
┌────────────────────────────────────┐ ┌───────────────────────────────────────┐
│ Durata Programului: 2004-2009
│ │
Buget: 314.900 USD
│
│ Componenta Programului: Guvernare
│ │
Comision de administrare: 10.825 USD │
│ democratică
│ │
Buget total: 325.725 USD
│
│ Titlul Proiectului: Extinderea
│ │
Resurse alocate: ...........
│
│
implementării
│ │
● Guvern (M.I.E.)
│
│
Agendei locale │ │
227.325 USD
│
│
21 în România
│ │
● Trac (P.N.U.D.)
│
│ Proiect nr.: 0033238
│ │
98.400 USD
│
│ Durata Proiectului: mai 2006 -
│ │
●
Alții:
│
│
decembrie 2007 │ │
- Donor ..............
│
│ Managementul Proiectului: NEX
│ │
- Donor ..............
│
│
│ │
- Donor ..............
│
│
│ │
● Contribuții în natură ...........
│
└────────────────────────────────────┘ │
Buget nefinanțat: .................
│
└───────────────────────────────────────┘
Aprobat (Guvern):
Anca Daniela Boagiu,
ministrul integrării europene
Ministerul Integrării Europene
Aprobat (P.N.U.D.):
Soknan Han Jung,
reprezentant rezident

Partea I a)

Analiza situației

Contextul național

Tranziția României către o democrație matură și o economie de piață funcțională a fost dificilă și dureroasă în comparație cu alte țări din Europa Centrală. Anumiți factori cruciali au contribuit la aceasta: moștenirea grea a trecutului regim comunist, distorsiuni structurale majore în economie, faptul că țara era deja într-o recesiune profundă în momentul schimbărilor politice din 1989, patru decenii de izolare aproape totală față de curentul principalelor dezvoltări sociale, culturale și tehnologice din Europa. În plus, natura violentă a schimbării regimului a marcat fazele de început ale procesului politic, greutățile inerente unei transformări radicale constând în ezitări și erori ale guvernelor românești succesive.

După o scădere severă între 1997 și 1999, economia românească a înregistrat o creștere pozitivă modestă în 2000, continuând această tendință cu o creștere de 5,3% a PIB în 2001, 4,9% în 2002, 4,3% în 2003 și 8,3% în 2004. Creșterea accelerată, orientată către export, a fost însoțită de îmbunătățirea generală a indicatorilor macroeconomici: inflația față de anul anterior s-a înjumătățit în 2002, ajungând la 17,8%, cu 4% sub valoarea propusă; a continuat să scadă la 15,3% în 2003 și 11,9% în 2004; balanța comercială s-a îmbunătățit semnificativ, rezervele Băncii Naționale a României au atins cel mai ridicat nivel, privatizarea și consolidarea sectorului industrial și bancar au demarat bine, piețele de capital s-au ridicat, șomajul a rămas în limite controlabile (8,1% în 2002, 7,4% în 2003 și 6,2% în 2004). Previziunile pentru următorul an sunt încurajatoare și considerate durabile, fapt recunoscut de instituțiile financiare internaționale și agențiile de rating.

Procesul de reformă a fost puternic influențat de inițiativele și condiționările integrării europene și atlantice a României. Cetățenii români pot călători fără viză în spațiul Uniunii Europene. Toate acestea plus recentele acțiuni legislative și executive de îmbunătățire a performanțelor administrației centrale și locale, de combatere a birocrației și corupției și de asigurare a transparenței sunt în măsură să crească atractivitatea României pentru infuzia de capital și investiții, sporindu-i capacitatea de a absorbi considerabil fondurile de preaderare ale Uniunii Europene sau fondurile altor donori, în special Banca Mondială.

Deficiențele care persistă, așa cum sunt prezentate de rapoartele privind România ale Comisiei Europene și instituțiilor financiare internaționale, au fost identificate în domeniile capacității instituționale și administrative, independenței, imparțialității și operativității sistemului administrativ și juridic, abilității de a genera și implementa proiecte semnificative eficiente și de a asigura implicarea și sprijinul comunității pentru aceste proiecte, incluzând recurgerea eficientă la parteneriatul public-privat.

Ca și alte țări cu economie în tranziție sau în dezvoltare, România are încă de înfruntat mari dezechilibre structurale și spațiale, care necesită o soluționare urgentă pentru a asigura o creștere solidă și durabilă, cum ar fi cele dintre capitala țării, București, și restul țării, dintre diferitele regiuni și județe, dintre zonele urbane și cele rurale. Reducerea sărăciei și asigurarea durabilă a securității sociale, în special în zonele defavorizate, rămân principalele preocupări. Problemele de mediu, un sector mult neglijat în trecut, constituie provocări serioase din punctul de vedere al prevenirii degradării și al conformării cu standardele europene și internaționale, ținând cont de resursele limitate disponibile și de prioritatea scăzută care a fost acordată acestui sector de către factorii locali de decizie. În ciuda stadiului relativ avansat al legislației de bază și al celei secundare, situația rămâne complicată din cauza unui mecanism necorespunzător de aplicare a acestora.

Localitățile din România se confruntă, în principal, cu următoarele probleme:

- lipsa unei viziuni coerente privind urbanismul și planificarea dezvoltării durabile;

- calitatea slabă a infrastructurii și a serviciilor de alimentare cu apă, gospodărire a deșeurilor, transport, energie, sănătate;

- resurse financiare reduse;

- șomaj, sistem deficient de securitate socială, excludere socială;

- deteriorarea calității factorilor de mediu - apă, aer, sol, spații verzi;

- capacitate instituțională necorespunzătoare la nivelul administrației locale pentru elaborarea unor planuri de dezvoltare durabilă, precum și pentru absorbția fondurilor europene (de preaderare și/sau structurale);

- nivel scăzut al participării publice și lipsa inițiativelor adecvate pentru parteneriate între administrația centrală și cea locală, comunitatea oamenilor de afaceri și societatea civilă.

Cu câteva excepții, conceptul și principiile dezvoltării durabile nu au fost integrate procesului decizional, în timp ce strategiile și acțiunile la nivel local au fost în continuare abordate sectorial. Nu a fost stabilit niciun cadru pentru cooperarea activă între participanții la guvernarea locală și implicarea activă a celorlalți actori importanți și a diferitelor segmente ale populației. Aceasta se datorează parțial lipsei de informație, înțelegere și abordare metodologică a procedurilor democratice, precum și lipsei de transparență din partea autorității locale.

Contribuția P.N.U.D.

Pentru a contribui la rezolvarea acestor probleme, începând din ianuarie 2000, P.N.U.D./C.N.D.D. a sprijinit proiectul "Întărirea capacității locale pentru implementarea Agendei locale 21 în România", având ca obiectiv sporirea capacității operaționale a autorităților locale pentru accelerarea procesului participativ și a procesului de planificare multisectorială și pentru încurajarea implementării strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă, prin pregătirea strategiilor Agendei locale 21, a planurilor de acțiune și a proiectelor specifice de la nivel local orientate spre rezolvarea problemelor prioritare ale comunităților locale.

Acest proiect P.N.U.D. a fost implementat în perioada 2000-2003 în 8 orașe-pilot (Baia Mare, Galați, Giurgiu, Iași, Miercurea-Ciuc, Ploiești, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș), o atenție specială acordându-se întăririi democrației și a guvernării, reducerii sărăciei, precum și protecției mediului.

Proiectul Agenda locală 21 a fost deosebit de apreciat atât la nivel central guvernamental, cât și la nivelul autorităților locale. A existat o cerere mare din partea altor autorități locale pentru a fi incluse în acest proces. Având în vedere rezultatele excelente ale fazei-pilot, precum și experiența acumulată de lucru în echipă cu metodologii și tehnici adecvate, Guvernul României a decis extinderea programului Agenda locală 21 la nivel național, în peste 40 de municipalități, în perioada 2003-2007. În acest sens o convenție de colaborare a fost semnată pe data de 29 august 2002 între reprezentanții Guvernului, ai Federației Autorităților Locale din România și P.N.U.D. Ca urmare a acestei convenții, extinderea implementării Agendei locale 21 a inclus 13 localități în perioada 2003-2004 (Arad, Bolintin-Vale, Câmpina, Fălticeni, Mediaș, Pitești, Sibiu, Sighișoara, Slatina, Târgu Jiu, Târgoviște, Vatra Dornei, Zimnicea), în 2004-2005 3 localități și un județ (Bistrița, Borsec, Brașov și județul Mureș), în 2005-2006 3 localități și un județ (Constanța, Gura Humorului, Medgidia și județul Brașov).

Ultimele două faze ale Proiectului (2004-2006) au adus o abordare nouă, lărgind aria de implementare a acestuia de la nivelul unei localități la nivelul unui județ. Consecvent rolului său de sprijinire a autorităților locale în dezvoltarea capacității instituționale pentru a răspunde cerințelor din etapa de aderare/integrare în Uniunea Europeană și având în vedere importanța planurilor de dezvoltare locală în schema de dezvoltare regională, P.N.U.D. va continua să acorde asistență pentru implementarea Agendei locale 21, orientată către procesul de planificare a unei dezvoltări durabile la nivel regional.

- Democrația și întărirea administrației locale

Procesul Agendei locale 21 în România a reprezentat un instrument vizibil în întărirea administrației locale. Dezbaterile multiparteneriale au demonstrat în mod clar că angajamentul comun cu privire la respectarea valorilor păcii, a drepturilor omului, a democrației și a regulilor de drept este perceput și integrat în conceptul și în practica dezvoltării durabile. În acest context, Agenda locală 21 s-a dovedit a fi un instrument strategic în promovarea participării publice pe scară largă, stabilind parteneriate între autoritățile locale și principalele grupuri și accelerând descentralizarea procesului decizional, în timp ce partenerii locali și cetățenii au fost împuterniciți să își exercite influența și să contribuie la dezvoltarea prezentă și viitoare a comunităților.

- Dezvoltarea și reducerea sărăciei

Procesul Agendei locale 21 a înglobat aspectul crucial al reducerii sărăciei, asociindu-l cu combaterea inegalității și nesiguranței sociale. Implicarea tuturor sectoarelor comunității a fost un instrument indispensabil în abordarea acestor priorități. Platformele de participare locală s-au ocupat în principal de diversele aspecte ale sărăciei prin proiecte concrete care ar putea crea noi oportunități de locuri de muncă, reducerea șomajului, asistarea procesului de adaptare a persoanelor în vârstă și a altor grupuri defavorizate la schimbările economiei de piață, îmbunătățirea condițiilor sanitare, suport în reducerea fenomenului de excludere socială etc.

- Protecția mediului

În cadrul procesului Agendei locale 21 au fost realizați pași concreți cu privire la rezolvarea problemelor de mediu. Un nou experiment sub emblema Agendei locale 21 îl reprezintă demersurile efectuate de unele dintre localitățile implicate în fazele anterioare ale proiectului, privind inițierea parteneriatelor public-private în vederea rezolvării unor probleme de mediu considerate prioritare de către comunitățile locale: sistemele de canalizare și tratare a apelor uzate, gospodărirea integrată a deșeurilor. Toate acestea, cu scopul de a preveni poluarea, de a proteja habitatele naturale și de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor.

Partea I b)

Strategia

În procesul de formulare a Planului național de dezvoltare 2004-2006 de către Guvern în parteneriat cu consiliile de dezvoltare regională, în conformitate cu cerințele procesului de aderare la Uniunea Europeană, s-a constatat că la nivel local contribuțiile nu au fost semnificative. Autoritățile locale, precum și ceilalți actori de pe plan local au demonstrat o lipsă de viziune pe termen lung și o lipsă de know-how tehnic în pregătirea documentelor necesare.

Acesta este motivul pentru care Guvernul a inițiat extinderea implementării Agendei locale 21, în vederea întăririi procesului participativ ca parte integrantă a reformei administrației publice și în special a descentralizării.

Acest tip de intervenție a fost considerat foarte necesar deoarece:

- planurile de dezvoltare la nivel local, de bună calitate, pot fi ușor integrate în planificarea mult mai complexă a dezvoltării regionale; și

- procesul Agendei locale 21 va fi un instrument în construirea unor politici coerente la toate nivelurile (local, național și regional).

Proiectul propus va construi pe baza experienței unice acumulate pe parcursul fazelor anterioare, într-o încercare integratoare de a răspândi experiența pozitivă în noi localități și județe și de a identifica și accesa surse de finanțare pentru a începe implementarea concretă, în parteneriat cu toți participanții (administrație centrală, administrație locală, sector privat, ONG-uri, donori etc.), a proiectelor prioritare selectate de comunitate.

Strategia Proiectului este de a furniza structuri care să sprijine întărirea capacității instituționale, să crească gradul de conștientizare și să contribuie la diseminarea informației. Module de instruire specifice vor fi organizate, pe baza necesităților identificate, cunoștințele acumulate urmând a fi consolidate prin acțiuni integrate în activitatea curentă a autorităților publice. Proiectul va asigura participare publică în mecanismul decizional la nivel local. De asemenea, va mobiliza expertiza locală pentru stabilirea și realizarea priorităților de dezvoltare, ceea ce va adăuga dimensiunea orizontală în legătură dintre acțiunile de nivel local și național. Proiectul va utiliza, de asemenea, experiența și concluziile unor proiecte similare și ale practicii din alte țări europene.

Prin sprijinirea introducerii principiilor Agendei locale 21 și prin implementarea specifică a planurilor locale de acțiune, Proiectul va contribui la sporirea capacității și îmbunătățirea performanțelor atât ale resurselor umane, cât și ale instituțiilor. Proiectul va ajuta la promovarea obiectivelor dezvoltării durabile atât în ceea ce privește procesul, cât și rezultatele concrete.

Proiectul va extinde implementarea Agendei locale 21 în două județe și un municipiu, selectate în comun de P.N.U.D. și M.I.E., pe baza metodologiei stabilite anterior:

- stabilirea structurilor locale ale Agendei locale 21 (Comitetul local de coordonare, Biroul local al Agendei locale 21 și grupurile de lucru);

- identificarea nevoilor locale de instruire și derularea activităților de training;

- elaborarea proiectului Planului local de dezvoltare durabilă (care include Strategia locală de dezvoltare durabilă, Planul local de acțiune), urmat de un larg proces de dezbatere publică pentru corectarea/completarea documentului înaintea finalizării;

- identificarea și alcătuirea portofoliului de proiecte prioritare;

- sprijin pentru implementarea unora dintre proiectele prioritare, avându-se în vedere sinergia cu alte proiecte P.N.U.D. din aceleași localități.

Partea II a

Matricea rezultatelor

Rezultate scontate conform Programului Cadru Național:

G1-SGN3/SASN1

Adoptarea legislației care să permită participarea Organizațiilor Societatii

Civile la elaborarea și implementarea programelor economice și sociale

la nivel sub-național.

Indicator de realizare a rezultatelor conform Programului Cadru Național

privind Rezultatele și Resursele, inclusiv directiile și obiectivele.

Existenta unui mecanism instituțional pentru consultari regulate între

autoritățile locale și organizațiile societatii civile privind politicile și

programele economice și sociale

Domeniul strategic de suport (din SRF) și TTF Service Line (dacă este cazul):

Coeziune sociala prin elaborarea planurilor de dezvoltare și alte procese de

luare a deciziilor la nivel sub-național

Strategia parteneriatului

Asistența PNUD este îndreptată către promovarea dialogului între principalii

actori, autoritățile locale, ONG-uri, comunitatea oamenilor de afaceri, în

scopul identificării problemelor locale și a posibilelor domenii de

intervenție, ca parte din procesul AL21. Prin implementare a conceptelor AL21

PNUD deține un rol important în stabilirea mecanismelor instituționale pentru

consultari regulate între autoritățile locale și societatea civilă privind

proiectele economice și sociale pentru comunitate, asigurând baza pentru

elaborarea legislației care să permită participarea societății civile în

procesul de luare a deciziilor.

Titlul și numărul proiectului: 0033238

Extinderea Implementarii Agendei 21 în România.

Obiectiv:

Intarirea capacității instituționale și conștientizarea la nivelul autorita-

tilor și al publicului, în vederea adoptării și incorporării principiilor

dezvoltării durabile în strategiile de dezvoltare locală și regională și în

planurile de acțiune, în două județe și un municipiu din România.

Obiective

Rezultate

Activități

Resurse

1. Stabilirea struc

turilor de

implementare a

proiectului, la

nivel local

Echipa locală a

proiectului a fost

stabilită, și a fost

creat cadrul pentru

implementarea prin-

cipiilor dezvoltării

durabile

1.1. Selectarea

localităților

implicate în

proiect

1.2. Identificarea

actorilor

relevanți și

stabilirea

Comitetelor

Locale de

Coordonare.

1.3. Selectarea

Ofițerilor

locali și a

Coordonatorilor

Grupurilor de

Lucru,

Echipa locala a

proiectului

(Ofiteri locali)

Deplasări

Costuri de

comunicații

Consumabile

2. Dezvoltarea

capacității

instituționale

Capacitate sporită,

la nivel local, de a

participa la imple-

mentarea principii-

lor dezvoltării

durabile, de a

desfășura în proce-

sul de planificare

durabilă și da a

accesa fondurile

europene de pre-

aderare și/sau

structurale.

O rețea operațională

între localitățile

implicate în

procesul de implemen

tare

a Agendei Locale 21

2.1 Crearea

Birourilor Agendei

Locale 21 și dotarea

cu echipamentele IT

2.2 Evaluarea nece-

sităților locale de

instruire privind:

- Integrare euro-

peana și dezvoltare

durabilă

- accelerarea

reformei în adminis-

trația publică

("transparency și

accountability")

- capacitatea de

absorbție a

fondurilor europene

de pre-aderare și/

sau structurale

(inițierea de

proiecte, scrierea

aplicațiilor pentru

finanțare, manage-

mentul proiectelor,

stabilirea partene-

riatelor public-

private în vederea

implementării

proiectelor)

2.3 Derularea modu-

lelor de instruire,

în conformitate cu

necesitățile identi-

ficate.

2.4 "Călătorie de

studii" într-un stat

membru UE,

2.5 Crearea unei

rețele electronice,

între localitățile

AL 21, care să

faciliteze comuni-

carea și informarea

privind dezvoltarea

durabilă și integra-

rea europeană

Ofițerii locali

Echipament

Deplasări

Training

(Servicii

contractate)

Călătorie de

studii (EU)

Costuri de

comunicații

Consumabile

3. Stabilirea

mecanismelor

participative

la nivelul

localitătilor

Nivel ridicat de

conștientizarea

publicului

Cooperare crescută

între autoritățile

locale și comunitate

în activitatea

de zi cu zi

Contribuții

consistente din

partea reprezen-

tanților societății

civile.

3.1 Editare și tipă-

rire de materiale

promoționale

3.2 Sondaje

3.3 Forumuri consul-

tative pentru:

- inițierea dialo-

gului între actorii

relevanți

- stabilirea cadru-

lui pentru

îmbunătățirea

comunicării

- dezbaterea publică

a documentelor AL 21

- analiza comenta-

riilor și sugestii-

lor societății

civile și includerea

lor în forma finală

a documentelor

AL21

3.4 Organizarea de

Seminarii, Workshop-

uri pentru:

- prezentarea pro-

iectului și disemi-

narea rezultatelor

- schimb de expe-

riență cu alte orașe

din rețeaua AL 21

Tipărire

(servicii

contractuale)

Workshop

Dezbateri

Publice

4. Elaborarea

documentelor

Agendei Locale

21 pentru

fiecare locali-

tate

Strategia locală de

dezvoltare durabilă

- forma finală

Planul local de

actiune și Portofo-

liul de proiecte

prioritare -forma

finală Documentul

integrat: Planul

Local de Dezvoltare

Durabilă, finalizat

cu participarea

activă a tuturor

actorilor relevanți

și cu consultanță

de specialitate.

4.1 Elaborarea Stra-

tegiei Locale de

Dezvoltare Durabilă

● draft

● dezvoltare

publică

● versiune

finală

4.2 Elaborarea

Planului Local de

Acțiune Plan

● draft

● dezbatere

publică

● versiune

finală

4.3 Stabilirea

Portofoliului de

Proiecte Prioritare

4.4 Integrarea

documentului

final: Planul

Local de Dezvol-

tare Durabilă

4.5 Consultanță

de specialitate

Ofițerii locali

Grupuri de

lucru

Consultanți

Deplasări

Costuri de

comunicatii

Consumabile

5 Tipărirea

documentelor

finale ale

Agendei

Locale 21

Planul Local de

Dezvoltare Durabilă

editat și tipărit

5.1 Consultanță

editorială

5.2 Traducere și

control vorbitor

nativ

5.3 Tipărire

Ofițeri locali

Deplasări

Consultanți

Traducere+native

speaker Tipărire

(Servicii

contractuale)

Costuri de

comunicatii

Consumabile

6 Managementul

general al

proiectului

Proiectul implemen-

tat cu succes în

două județe și un

municipiu, în

conformitate cu

Proiectul de

document și legis-

lația din domeniu.

6.1 Asigurarea asis-

tenței tehnice, a

expertizei și

consultanței.

6.2 Organizarea

evenimentelor

publice

6.3 Asigurarea

managementului

financiar

6.4 Monitoring,

evaluare și

raportare.

Echipa proiec-

tului PNUD

Cheltuieli

Administrative

Deplasări

Mașina proiec-

tului

Raportare

Audit

Diverse

Planul de lucru anual

Activitatea

Luna

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

1. Stabilirea structurilor

locale de implementarea a

proiectului

2. Dezvoltarea capacității

instituționale

3. Dezvoltarea mecanismelor

participative

4. Elaborarea documentelor

Agendei Locale 21

5. Tipărirea documentelor

finale

6. Managementul general al

proiectului

Partea III Managementul Proiectului

M.I.E. este agenția de execuție a Proiectului și va contribui la cofinanțarea acestuia. Agenția de execuție va desemna un director de proiect la nivel național, care va fi punctul focal al Guvernului și va răspunde de execuția generală a Proiectului. Acesta va asigura coordonarea în cadrul Proiectului între nivelul central și local și va asigura cooperarea efectivă între agențiile guvernamentale relevante și echipa de implementare a proiectului.

Directorul de proiect, care trebuie să fie salariatul agenției de execuție (M.I.E.) este răspunzător față de Guvern și P.N.U.D. pentru implementarea Proiectului în conformitate cu proiectul de document semnat. Directorul de proiect va fi persoana împuternicită cu avizarea operațiunilor din cadrul Proiectului.

M.I.E. va monitoriza derularea Proiectului pe baza planurilor de lucru trimestriale ce vor fi elaborate și actualizate de către managerul de proiect.

P.N.U.D. va avea responsabilitatea generală pentru managementul tehnic și financiar al Proiectului și va continua să contribuie cu fonduri la realizarea acestuia. P.N.U.D. va răspunde de procurarea și managementul resurselor necesare pentru Proiect. Legislația română privind achizițiile publice și regulile și reglementările P.N.U.D. se vor aplica în toate activitățile din cadrul Proiectului. P.N.U.D. va pregăti și actualiza planurile de lucru și va folosi mecanismele proprii pentru monitorizare și evaluare și, de asemenea, mecanismele sale pentru a asigura un management financiar corect, precum și un sistem de raportare adecvat ca periodicitate și acuratețe.

Proiectul va fi implementat de Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă (C.N.D.D.). C.N.D.D. este entitate națională, care are capacitatea de a asigura un cadru clar pentru analiza și dezbaterea problemelor de dezvoltare durabilă. Dată fiind capacitatea demonstrată a C.N.D.D., în calitate de agenție de implementare a P.N.U.D. pentru proiecte de dezvoltare durabilă, de a coordona între o serie largă de parteneri, activități naționale privind dezvoltarea durabilă, acesta are o poziție consolidată pentru a conduce procesul Agendei locale 21 în România. Experiența sa dovedită îi asigură o legătură strânsă cu actori relevanți și proiecte, dispunând de o listă amplă de experți și de un volum mare de informații și resurse.

P.N.U.D. va desemna un manager de proiect din cadrul C.N.D.D., care va superviza implementarea de zi cu zi a Proiectului și va coordona interacțiunile dintre Guvern, comitetele locale de coordonare, ONG-uri și alți parteneri în cadrul Proiectului. P.N.U.D. va încheia contracte cu o echipă de experți a C.N.D.D. pentru coordonarea activităților tehnice ale Proiectului, activităților financiar-administrative și a celor de promovare media.

Procesul de implementare a Proiectului va fi sprijinit de Federația Autorităților Locale din România, care va facilita schimbul de experiență între localitățile implicate în toate etapele Proiectului Agenda locală 21.

P.N.U.D. va stabili comitete locale de coordonare în localitățile implicate în Proiect, care vor include reprezentanți ai autorităților locale, ai sectorului public și privat, ai societății civile. Aceste comitete vor coordona și vor supraveghea întregul proces al Agendei locale 21 în localitatea respectivă și vor monitoriza activitatea experților din grupurile de lucru.

Activitățile Proiectului se vor desfășura și vor fi monitorizate pe planurile trimestriale de lucru, elaborate și actualizate de către managerul de proiect. Acesta va pregăti și va înainta rapoarte tehnice și financiare privind stadiul Proiectului. Managerul de proiect, cu consultarea directorului de proiect, va întocmi și va prezenta M.I.E./A.M.-P.O.R. raportul final. Acesta va fi înaintat în timp util, pentru a permite verificarea, revizuirea și aprobarea de către agenția de execuție și P.N.U.D.

Succesul acestui proiect va depinde de participarea activă a unui amplu segment al societății și de experiența acumulată, care vor fi folosite în desfășurarea viitoarelor proiecte, în special pe parcursul pregătirii strategiei locale de dezvoltare durabilă. În acest sens, numeroși participanți la realizarea Proiectului vor fi implicați în pregătirea și implementarea monitorizării și în analiza rezultatelor monitorizării. Proiectul va fi evaluat și auditat conform procedurilor P.N.U.D.

Partea IV Cadru legal

Proiectul de document va fi instrumentat în conformitate cu art. 1 din Acordul între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la 23 ianuarie 1991.

Anexa 2 BUGETUL PROIECTULUI

(cheltuieli totale pentru 20 de luni)

a. Contribuția M.I.E./A.M. - P.O.R.

Tipuri de cheltuieli

Suma

(Dolari

SUA)

Suma

(RON)*

Personal local

27.000

76.950

Grupuri de lucru

22.500

64.125

Consultanți

10.000

28.500

Echipament

15.000

42.750

Deplasări

18.000

51.300

Training local

14.000

39.900

Training internațional

30.000

85.500

Consumabile

12.000

34.200

Comunicații + întreținere echipamente IT

18.000

51.300

Publicații și materiale audio-video

25.000

71.250

Traduceri+supervizare native speaker

10.000

28.500

Evenimente (Ateliere de lucru/seminarii/dezbateri

publice)

15.000

42.750

Comision administrare (5%)

10.825

30.851

TOTAL

227.325

647.876

_________

*)S-a luat în considerație un curs de referință mediu de 2,85 RON pentru

1 dolar SUA.

b. Contribuția PNUD

Tipuri de cheltuieli

Suma*

(Dolari

SUA)

Personalul proiectului (P.N.U.D)

69.600

Cheltuieli administrative (chirie + utilități)

8.400

Deplasări

5.400

Mașină proiect (întreținere+carburant)

5.000

Costuri de raportare

900

Audit

1.000

Diverse

8.100

TOTAL

98.400

________

* Plățile din contribuția PNUD se vor efectua în lei la cursul de schimb

ONU din ziua plății

TOTAL BUGET: 325.725 Dolari SUA

__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.