Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 946/2006

privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional pentru investiții inițiale

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
19 iulie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 663 din 2 august 2006
Modificări
1 act modificator, prima la 11 decembrie 2013, ultima la 11 decembrie 2013
Citat de
4 acte
Citează
1 act
Structură
5 articole · 3.968 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 989/2013 11 decembrie 2013 (prevederi anume) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 946/2006 privind intensit…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere prevederile Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană și ale Liniilor directoare privind ajutorul de stat național, adoptate de Comisia Europeană la 21 decembrie 2005, publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. C 54 din 4 martie 2006,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prezenta hotărâre are ca scop determinarea, în aplicarea prevederilor Liniilor directoare privind ajutorul de stat național regional, a intensității maxime admisibile a ajutorului de stat regional pentru investiții inițiale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în reglementările în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 2

În conformitate cu prevederile art. 87 alin. (3) lit. a) din Tratatul privind constituirea Comunității Europene, beneficiază de derogare de la regula instituită prin art. 87 alin. (1) următoarele regiuni de dezvoltare din România:

a) Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care grupează județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui;

b) Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, care grupează județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea;

c) Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, care grupează județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman;

d) Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, care grupează județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea;

e) Regiunea de Dezvoltare Vest, care grupează județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș;

f) Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, care grupează județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș;

g) Regiunea de Dezvoltare Centru, care grupează județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu;

h) Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov, care grupează municipiul București și județul Ilfov.

Articolul 3

Intensitatea maximă admisibilă a ajutorului de stat pentru investiții inițiale în scopul dezvoltării regionale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în reglementările în domeniul ajutorului de stat, este:

a) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est;

b) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est;

c) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia;

d) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia;

e) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Vest;

f) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest;

g) 50% în cazul Regiunii de Dezvoltare Centru;

h) 40% în cazul Regiunii de Dezvoltare București-Ilfov.

Articolul 4

În aplicarea prezentei hotărâri, Consiliul Concurenței va întocmi și va transmite către Comisia Europeană, prin Misiunea României la Uniunea Europeană, notificarea privind harta ajutorului de stat regional a României.

Articolul 5

(1)

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, cu excepția prevederilor art. 4 care intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Prezenta hotărâre se aplică până la data de 31 decembrie 2013.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul integrării europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
București, 19 iulie 2006.
Nr. 946.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.