HG nr. 1005/2006
privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de inundații și alunecări de teren în anul 2006
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin. (4) și (5) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al
art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 5 milioane lei la capitolul 70.01 "Locuințe, servicii și dezvoltare publică", titlul "Cheltuieli de capital".
Pentru asigurarea fondurilor prevăzute la alin. (1) se suplimentează Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului cu suma de 5 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006.
Fondurile prevăzute la alin. (1) se utilizează pentru finanțarea Programului de reconstrucție a caselor de locuit afectate de calamități naturale - inundații și alunecări de teren - în localitățile riverane fluviului Dunărea și în județul Gorj.
Articolul 2
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pe anul 2006.
Articolul 3
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.
Articolul 4
Cu sumele rămase neutilizate până la data de 10 decembrie 2006, la propunerea ordonatorului principal de credite, se reîntregește Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Radu Mircea Berceanu p. Ministrul delegat pentru lucrări publice și amenajarea teritoriului, Ioan Andreica, secretar de stat p. Ministrul finanțelor publice, Doina-Elena Dascălu, secretar de stat București, 2 august 2006. Nr. 1.005.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.