Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1012/2006

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru județul Tulcea

prezumat în vigoare

Data actului
9 august 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 688 din 10 august 2006
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 1.744 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al

art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2006, cu suma de 1.400 mii lei, pentru județul Tulcea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, și alocarea acesteia bugetului local al orașului Sulina, pentru finanțarea obiectivului de investiții "Modernizare DC - 2 oraș Sulina, județul Tulcea, tronsoanele III, IV și V".

Articolul 2

Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1, în conformitate cu dispozițiile legale.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2006.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul administrației și internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
București, 9 august 2006.
Nr. 1.012.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.