Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1269/2006

privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanțelor Publice a unui credit extern în valoare de 33.202.571,70 euro, destinat asigurării necesarului de finanțare pentru derularea unor proiecte prioritare din portofoliul Ministerului Administrației și Internelor

prezumat în vigoare

Data actului
13 septembrie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 799 din 22 septembrie 2006
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 3.580 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea datoriei publice nr. 313/2004 , cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unui credit extern în valoare totală de 33.202.571,70 euro, destinat asigurării necesarului de finanțare pentru derularea unor proiecte prioritare din portofoliul Ministerului Administrației și Internelor, după cum urmează:

a) modernizarea și dezvoltarea sistemului național de informatizare a evidenței dactiloscopice și decadactilare a cazierului judiciar, cu o valoare de finanțat de 8.604.091,60 euro (tranșa A);

b) achiziționarea de echipamente, software, investiții și materiale destinate modernizării și dezvoltării rețelelor proprii de comunicații și informatizare - faza III, cu o valoare de finanțat de 24.598.480,10 euro (tranșa B).

Articolul 2

În vederea contractării creditului extern prevăzut la art. 1 se va semna un acord de împrumut între Ministerul Finanțelor Publice și Dexia Kommunalkredit Bank AG, cu următoarele condiții financiare:

a) tranșa A:

- perioada de valabilitate: 12 luni;

- perioada de grație: 6 luni de la ultima utilizare a creditului;

- perioada de rambursare: 5 ani;

- ratele de rambursare sunt în număr de 10, egale, consecutive și plătibile semestrial;

- rată variabilă de dobândă;

b) tranșa B:

- perioada de valabilitate: 18 luni;

- perioada de grație: 6 luni de la ultima utilizare a creditului;

- perioada de rambursare: 7 ani;

- ratele de rambursare sunt în număr de 14, egale, consecutive și plătibile semestrial;

- rată variabilă de dobândă.

Articolul 3

Între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat, și Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de subîmprumutat, se va încheia un acord de împrumut subsidiar prin care se va delega Ministerului Administrației și Internelor întreaga autoritate și responsabilitate în implementarea proiectelor și utilizarea sumelor din împrumut.

Articolul 4

Rambursarea creditului extern prevăzut la art. 1 și 2, precum și plata dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.

Efectuarea plăților aferente serviciului datoriei publice externe se va face de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat.

Articolul 5

Plata taxelor și a impozitelor datorate în cadrul contractelor prevăzute la art. 1 va fi suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
p. Ministrul administrației și internelor,
Anghel Andreescu,
secretar de stat
București, 13 septembrie 2006.
Nr. 1.269.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.