Acord · Act Internațional

Acordul din 3 iulie 2006

între Arhivele Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor din România și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii

prezumat în vigoare

Data actului
3 iulie 2006
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 815 din 3 octombrie 2006
Structură
3 articole · 5.117 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Arhivele Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor din România, denumite în continuare Arhivele, și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, denumit în continuare Muzeul, au încheiat prezentul acord în domeniul cercetării științifice, prin cercetători și reprezentanți ai Arhivelor și ai Muzeului, în scopul studierii și reproducerii de documente ce datează din perioada 1933-1948, referitoare la holocaust.

Articolul I

1. Arhivele vor asigura accesul cercetătorilor și reprezentanților Muzeului la inventarele existente în sala de studiu, în vederea depistării documentelor de arhivă cu valoare istorică din perioada 1933-1948, referitoare la holocaust, în conformitate cu legislația românească în vigoare.

2. Arhivele vor realiza anual copierea unui număr de până la 300.000 de cadre, pe microfilm negativ, pe baza documentelor de arhivă, identificate de cercetătorii și reprezentanții Muzeului ca fiind relevante pentru istoria holocaustului.

3. Arhivele vor asigura accesul neîngrădit la inventarele arhivistice date în circuitul public și la documentele depistate pe baza acestora, referitoare la holocaust, în acord cu reglementările legale românești în domeniu.

Articolul II

1. Muzeul recunoaște și respectă drepturile Arhivelor ca deținător și administrator legal al documentelor originale studiate de către cercetătorii și reprezentanții Muzeului, în baza prezentului acord.

2. Muzeul va asigura cercetătorilor și reprezentanților Arhivelor accesul neîngrădit la materialele arhivistice deținute de Muzeu, în acord cu regulile de acces aplicate colecțiilor de arhivă ale acestuia.

3. Muzeul va asigura copierea pe microfilm negativ sau alte moduri de copiere a documentelor de arhivă deținute de Muzeu, identificate ca relevante pentru subiectul cercetării de către cercetătorii și reprezentanții Arhivelor, exceptând documentele care sunt proprietatea unor terțe părți sau altfel clasificate.

4. Muzeul va acționa în așa fel încât copiile de pe documentele deținute de Arhive să fie folosite în scopuri științifice privind holocaustul în Europa și implicațiile sale în diferite state europene.

5. Muzeul va plăti Arhivelor pentru fiecare cadru de microfilm realizat și livrat Muzeului suma de 0,20 USD.

6. Muzeul va livra Arhivelor pelicula necesară copierii documentelor identificate de cercetătorii și reprezentanții Muzeului ca fiind relevante pentru istoria holocaustului și va plăti Arhivelor, pe toată durata de valabilitate a prezentului acord, suma de 700 USD/lună, reprezentând contravaloarea salariilor a 2 tehnicieni foto.

Articolul III

1. Obligațiile asumate de părți prin prezentul acord sunt supuse prevederilor legislației în vigoare în statul fiecăreia dintre părți și limitelor fondurilor disponibile.

2. Muzeul este o agenție independentă a Guvernului Statelor Unite ale Americii și încheie prezentul acord în calitatea sa contractuală independentă. Orice responsabilitate a Muzeului sub incidența prezentului acord va fi numai responsabilitatea Muzeului; nicio responsabilitate sub incidența prezentului acord nu poate fi atribuită Guvernului Statelor Unite ale Americii sau altei agenții a acestuia, cu excepția Muzeului.

3. Acordul intră în vigoare la data la care Arhivele notifică Muzeului îndeplinirea procedurilor legale interne, necesare intrării lui în vigoare.

4. Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 3 ani și se va prelungi, în mod automat, pe o nouă perioadă de 3 ani, dacă niciuna dintre părți nu va comunică celeilalte părți, prin notificare scrisă, intenția sa de încetare a valabilității acestuia, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate. Încetarea valabilității prezentului acord va produce efecte de la data primirii notificării.

5. Fiecare parte, în conformitate cu prevederile cuprinse în legislația statului său, poate propune modificări sau completări la prezentul acord. Modificările sau completările respective vor fi stabilite de comun acord, după care vor fi consemnate și semnate de cele două părți, urmând a intră în vigoare conform procedurii prevăzute în paragraful 3 de mai sus.

6. La data intrării în vigoare a prezentului acord își încetează valabilitatea Acordul de cooperare dintre Arhivele Naționale ale României și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Washington D.C. la 12 noiembrie 2002.

Semnat la București la 3 iulie 2006, în două exemplare originale, în limbile română și engleză, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Arhivele Naționale din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor din România,

Alexandru Mircea,

secretar de stat

Pentru Muzeul Memorial al Holocaustului

din Statele Unite ale Americii,

Paul Shapiro

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.