Decizia nr. 29

DOSAR NR. 4390/2/2005 (Nr. Vechi 289/2005)

Ședința publică de la 07.03.2006

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - LILIANA- ZOLETA KOROȘI

JUDECĂTOR - SILVIA PANĂ

GREFIER - NOEMI GRAȚIELA STANCIU

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanții- reclamanții ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (ANISP) și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) împotriva

Hotărârii Arbitrale nr. 2 din 18.12.2004

pronunțată de Comisia de Arbitrii de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimata-pârâta UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR.

Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 28.02.2006, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07.03.2006 - data pronunțării prezentei decizii civile.

CURTEA

DELIBERÂND:

Constată că prin

Hotărârea Arbitrală nr. 2 din data de 18.12.2004 , publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunțată de Comisia Arbitrală de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu privire la medierea Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-a hotărât că:

- pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet, utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă o remunerație, pentru utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, în cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată de metodologie, dar nu mai puțin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opera muzicale (art. 8 al. 1 lit. c).

- utilizatorii operelor musicale, conform art. 5 alin. 1 lit. b, sunt obligați ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet (art. 8 al. 1 lit. c).

Hotărârea a fost pronunțată pe baza cererilor de mediere formulate de către asociațiile utilizatorilor, respectiv A.N.I.S.P. și A.R.O.N.S.A.

Examinând în fond obiectul medierii. Comisia Arbitrală a reținut și s-a pronunțat asupra următoarelor aspecte rămase în divergență:

1. Luând în considerare limitele procentuale prevăzute de

Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, în art. 131^1 alin. 2, precum și procentele practicate pe plan european, s-a stabilit, ca remunerație lunară pentru utilizarea operei muzicale, cu cuantum cuvenit autorilor de 10%, aplicat la baza de calcul menționată la punctul 3 din Hotărâre, dar nu mai puțin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale, efectuată cu titlu oneros.

La punctul 3 al Hotărârii, se arată că baza de calcul este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obținute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispozițiile

art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

Prin stabilirea acestei modalități de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internațional de opere muzicale, precum și posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul.

2. Termenul de comunicare a raportului informativ a fost stabilit până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, urând să cuprindă: numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; încasările indirecte obținute de utilizator din comunicarea publică cu titlu gratuit a operelor muzicale pe Internet; operele muzicale utilizate în scop ambiental.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), solicitând schimbarea în parte a Hotărârii, în sensul:

1. eliminării remunerației fixe în cuantum de 3000 lei prevăzută de art. 5 al. 1 lit. b din Metodologie.

2. reducerea procentului de 10% prevăzut de art. 5 lit. b din Metodologie.

3. eliminarea lit. c a art. 8 al. 1 din Metodologie.

În motivarea apelului, apelantele invocă următoarele:

1. Trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată și preluate în motivarea hotărârii, nu se justifică, deoarece, pe de o parte, practica europeana în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul național trebuie să fie aplicată legea română. Trimiterile la practica europeană nu se justifică nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România și aceste țări și faptul că aplicarea acestui criteriu poate avea consecințe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, întrucât astfel vor crește în mod necesar tarifele percepute de către furnizori, serviciul devenind greu accesibil, cu consecința diminuării veniturilor autorilor.

2. Stabilirea atât a unei remunerații forfetare cât și a uneia procentuale, pentru aceeași utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puțin de 3000 lei", reprezintă o încălcare a prevederilor

Legii nr. 8/1996 , modificată și completată, care se referă la "tarife forfetare sau procentuale".

3. Legiuitorul a stabilit că remunerațiile pentru drepturile de autor se determină prin aplicarea unui procent între 1% și 10%, raportat la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul protejat, plafonul minimal fiind determinat pe baza unor calcule economice, științifice, aplicându-se principiul proporționalității, considerând că în stabilirea remunerațiilor datorate autorilor nu se poate lucra doar cu procente unice, maximale.

Apelantele exemplifică cu Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental, potrivit căreia, o unitate hotelieră cu capacitate mare datorează lunar o remunerație forfetară de 600.000 lei; dacă s-ar difuza opere muzicale timp de 10 ore pe zi, cca. 6000 de opere muzicale, retribuția aferentă utilizării unei opere ar fi de 100 lei.

Se argumentează în sensul că, deși nivelul remunerației nu se ridică la limita superioară, autorii străini nu și-au retras repertoriul de la utilizare pe motiv că nu primesc din România aceeași remunerație ca în alt stat.

Stabilirea procentului remunerației trebuie să țină seama nu numai de echitabila indemnizație a autorului, ci și de gradul de suportabilitate economică a pieței și al utilizatorului, care trebuie să și poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă.

Pretenția intimatei de a stabili nivelul remunerației al maximului prevăzut de lege nu este justificată din punct de vedere economic, fiind de 30 de ori mai mare decât cea mai scumpă remunerație percepută pentru muzica ambientală.

Se argumentează în sensul că este greu de crezut că se vor găsi utilizatori care să plătească 30.000 lei pentru o melodie ascultată în rețeaua Internet, în condițiile în care un CD, care cca. 10 melodii, se comercializează cu sume cuprinse între 80.000 și 110.000 lei. Nu ar fi echitabil ca pentru muzica ascultată prin rețeaua Internet să se perceapă o remunerație de 30 de ori mai mare decât pentru muzica utilizată în scop ambiental.

4. În ceea ce privește eliminarea literei c a art. 8 al. 1, aceasta este justificată de necorelarea prevederilor art. 5 al. 1 lit. a cu art. 6 al. 1 și art. 8 al. 1 lit. c. Deoarece plata remunerației este anuală și se achită anticipat, nu se mai justifică depunerea lunară a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata.

Prin întâmpinare scrisă, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând faptul ca societățile comerciale reprezentate de către apelante au ignorat dispozițiile legii, utilizând și comercializând public, pe Internet, opere muzicale, fără ca acest drept să îi fi fost recunoscut de către titularii drepturilor de autor și fără a plăti remunerațiile cuvenite.

Negocierile în vederea stabilirii unor metodologii au fost demarate în 2004; pe toata perioada derulării negocierilor, societățile membre ale apelantelor au continuat să utilizeze operele muzicale fără autorizație. În plus au fost invocate diverse motive și aspecte de natură a conduce la prelungirea negocierilor. Intimata reprezintă și interesele autorilor străini, fapt adus la cunoștința apelantelor. Cu toate că autorii străini au negociat în celelalte state europene remunerații de peste 10%, apelantele au făcut tot posibilul să plătească o remunerație de 4 %.

Intimata apreciază ca toate criticile referitoare la stabilirea remunerației forfetare reflectă doar dorința utilizatorilor de a comercializa opere muzicale cu un profit cât mai mare, în detrimentul titularilor drepturilor de autor. Apelantele ignoră cu bună știință faptul că elementul esențial al activității de comercializare a operelor muzicale, de comunicare publică pe Internet, este tocmai muzica. Prin urmare, valoarea comunicării ce o realizează este dată de valoarea operei muzicale.

Ideea pe care apelantele încearcă să o acrediteze, aceea potrivit căreia titularii drepturilor de autor ar trebui să accepte orice remunerație ar fi propusă utilizatorilor, indiferent de condițiile de utilizare și de importanța operelor muzicale, pe motiv că altfel ar constitui o ingerință brutală a acestora în activitatea utilizatorilor. O astfel de apreciere este lipsita de temei legal și reprezintă o încălcare a dreptului privat recunoscut și garantat de

art. 3 din Legea nr. 8/1996 .

Remunerația forfetară este una fixă și invariabilă, astfel că raportarea acesteia la cursul de schimb valutar ar transforma-o într-o remunerație procentuală. Remunerația forfetară nu poate fi condiționată ori corelată cu veniturile utilizatorului.

În ceea ce privește exemplul din argumentarea apelantelor, referitor la prețul comparativ al CD-urilor, majoritatea acestora din urmă, cu excepția reducerilor și a celor de calitate slabă, au prețuri ce depășesc 400.000 lei.

Hotărârea apelata nu stabilește pentru aceeași situație atât o remunerație forfetară, cât și a uneia procentuale. Art. 5 al. 2-3 stabilește expres situațiile în care remunerația este una forfetară.

Exemplificarea comparativă a remunerației datorate pentru muzica ambientală nu prezintă nici o relevanță, cât timp în speță se pune problema comercializării operelor muzicale, în timp ce în prima situație este vorba despre crearea unui ambient în spațiul comercial.

În ceea ce privește critica potrivit căreia procentul de 10% nu ține seama de decalajul dintre veniturile cetățenilor români și cele ale cetățenilor celorlalte state europene, apelantele solicită practic renunțarea titularilor la drepturile lor pentru a asigura o protecție socială prin suportarea unei părți din cheltuielile voluptorii ale unor cetățeni români.

În ceea ce privește art. 8 al. 1 lit. c, utilizatorii au obligația de a raporta întocmai organismului de gestiune colectivă atât informațiile necesare determinării remunerației datorate, cât și informațiile necesare repartizării corecte către titularii drepturilor.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate. Curtea reține caracterul nefondat al apelului.

1. Prin stabilirea unei remunerații lunare de 10%, dar nu mai puțin de 3000 lei, pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale. Hotărârea apelată respectă întocmai prevederile

art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată prin

Legea nr. 285/2004 , interpretate gramatical, dar și teleologic.

Se impune precizarea faptului că vor fi avute în vedere prevederile textului legal menționat în conținutul în vigoare la momentul pronunțării hotărârii apelate, avute în vedere la pronunțarea acesteia, în virtutea regulii tempus regit actum (conținutul actual al textului legal, în urma modificărilor aduse prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 123/2005, nu mai stabilește limite pentru tarifele supuse negocierii în vederea calculării remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor).

Simpla interpretare gramaticală a textului legal, din perspectiva valorii conjuncției "sau" ("tarife forfetare sau procentuale între 1% și 10%"), denotă caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, unul excluzându-1 pe celălalt, cu posibilitatea stabilirii unuia singur ori chiar stabilirea alternativă a ambelor, pentru același tip de remunerație.

Numai dacă textul legal ar fi conținut locuțiunea conjuncțională "fie...fie" ("ori tarife forfetare, ori procentuale între 1% și 10%"), sau "ori... ori" ("ori tarife forfetare ori tarife procentuale între 1% și 10%"), stabilirea celor două tipuri de tarife alternativ, pentru determinarea aceleiași remunerații, ar fi fost exclusă.

În interpretarea teleologică a aceluiași text legal, stabilirea alternativă a ambelor tipuri de tarife pentru determinarea remunerației este posibilă, dacă se urmărește garantarea unui minim sau a unui maxim al remunerației, între limitele legale (1% și 10%).

În speță, prin stabilirea ambelor tarife, alternativ, s-a urmărit garantarea unui minim al remunerației, raportat la veniturile obținute de către utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, cu consecința aplicării tarifului forfetar ori de câte ori, prin aplicarea tarifului procentual la baza de calcul (determinată potrivit art. 5 al. 2 din Metodologie, respectiv "totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obținute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispozițiile

art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare"), s-ar ajunge la o remunerație ce ar implica un cost sub 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale (este avută în vedere partea din costul fiecărei descărcări sau ascultări ce se constituie ca parte a remunerației cuvenite titularului dreptului de autor).

Prin urmare, hotărârea păstrează caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, stabilit de prevederile

art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată prin

Legea nr. 285/2004 , nefiind stabilită perceperea concomitentă atât a tarifului procentual de 10%, cât și a celui forfetar de 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.

2. În ceea ce privește critica referitoare la trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată și preluate în motivarea hotărârii, apelantele nu au arătat în ce constă încălcarea legislației naționale prin stabilirea tarifului procentual alternativ de 10% (maximul legal, prevăzut de

art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996

modificată și completată prin

Legea nr. 285/2004 ), raportat la practicile europene în materie.

Apelantele se află într-o evidentă eroare cu privire la consecințele în plan juridic ale unei astfel de referiri. Evident, în sistemul nostru de drept, nici jurisprudența națională, și cu atât mai puțin cea străină ori simplele practici în materie, nu constituie izvor de drept.

Referirea din hotărâre privește practicile europene în materia stabilirii cuantumului remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, sub aspectul tendinței de a stabili un maxim procentual ridicat, raportat la veniturile utilizatorilor.

Or, în procedura de negociere și arbitrală în materie nu exclude considerarea ca punct de reper a practicilor europene, cât timp rezultatul luării în considerare a acestora este în deplină concordanță cu legea internă.

Reținând un cuantum procentual de peste 10% în stabilirea remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale în practicile europene ale organismelor de gestiune colectivă, hotărârea justifică stabilirea procentului în cuantumul maximului legal (10%). Doar dacă luând ca punct de reper practicile europene în materia stabilirii remunerației, hotărârea ar fi stabilit un procent peste maximul legal, s-ar fi pus problema încălcării prevederilor legale.

3. În ceea ce privește nejustificarea din punct de vedere economic, a stabilirii procentului maxim legal de 10%, pe considerentul decalajului dintre România și statele europene ale căror practici au fost avute în vedere și al faptului că aplicarea acestui criteriu poate avea consecințe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, apelantele ignoră în mod nejustificat prevederile legii speciale, care nu instituie drept criteriu pentru stabilirea remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale protejarea intereselor utilizatorilor acestora și implicit a consumatorilor, sub aspectul prețului pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.

Scopul prevederilor

art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată prin

Legea nr. 285/2004 , este acela de a proteja și de a garanta drepturile de autor asupra operelor muzicale, iar nu acela de a-i proteja pe utilizatorii acestor opere, respectiv pe consumatori.

În ceea ce privește susținerea apelantelor în sensul că stabilirea procentului remunerației trebuie să tină seama nu numai de echitabila indemnizație a autorului, ci și de gradul de suportabilitate economică a pieței și a utilizatorului, către trebuie să și poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă, apelantele nu precizează temeiul legal al unui astfel de criteriu.

Un astfel de criteriu pare a nu fi reglementat de legea specială privind protecția drepturilor de autor, dat fiind conflictul aparent cu interesul utilizatorilor. Prin stabilirea limitelor legale ale cuantumului remunerației prin

Legea nr. 285/2004 , are în vedere inclusiv acest aspect, cât timp stabilește o limită maximă a tarifului, raportat la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul.

Prin stabilirea acestei limite maxime, legiuitorul a apreciat implicit și limita superioară a gradului de suportabilitate a remunerației de către utilizatori. Prin urmare, nu se poate susține că prin stabilirea tarifului procentual alternativ la nivelul limitei legale maxime, hotărârea apelată nu ar fi avut în vedere gradul de suportabilitate de către utilizator a remunerației, cât timp acest criteriu este unul legal și intrinsec limitei maxime legale a tarifului alternativ.

În ceea ce privește gradul de suportabilitate de către piață a remunerației, determinarea costului final al ascultării sau descărcării unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului este lăsat la latitudinea utilizatorului, care ia în calcul și partea din acest cost, care, ulterior, va constitui element al remunerației datorate titularului dreptului de autor asupra operei muzicale respective.

Apelantele nu au invocat și nici nu au dovedit în ce ar consta consecințele negative deosebite și nici sub ce aspect s-ar produce acestea, prin aplicarea unui procent de 10%, apelul împotriva hotărârii arbitrale având caracter devolutiv, iar mijloacele de probă se aflau la latitudinea apelantelor, cărora le incumba sarcina probei în temeiul art. 1169 Cod Civil și art. 129 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă.

Astfel de susțineri sunt susceptibile de dovadă prin studii de marketing (cât timp privesc situații de fapt viitoare, în sensul plății în viitor a remunerației astfel calculate, apelantele neinvocând faptul ca deja au plătit remunerația astfel calculată, pentru a se raporta la o situație actuală, pe bază de înscrisuri aflate în posesia și sub autoritatea sa), neefectuate și nedepuse de către apelante în dovedirea criticilor formulate.

Chiar dacă aplicarea unui procent de 10% asigură (cu excluderea oricăror alți factori) ar duce la diminuarea drastică nu numai a veniturilor utilizatorilor, ci implicit și a remunerației susceptibilă a fi distribuită titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, în lipsa unor elemente de probatoriu pertinent sub acest aspect, diminuarea procentului nu se justifică.

Pe de altă parte, chiar și în această ipoteză, prevalează principiul protecției drepturilor de autor (ce se desprinde din interpretarea sistematica și teleologică a prevederilor

Legii nr. 8/1996 ), ce nu exclude diminuarea cuantumului remunerației cuvenite, determinată de jocul concurențial de piață, al cererii și ofertei.

Prin urmare, nu se poate stabili un raport de proporționalitate indirectă între stabilirea unui procent maxim de 10% și eventuala diminuare a remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor.

Și argumentul bazat pe exemplul comparativ privind CD-urile trebuia susținut de un studiu de piață privind prețul unui CD, în funcție de diverse criterii, cu consecința stabilirii unui preț mediu, dar și de un sondaj de piață cu privire la existența aceluiași segment de public vizat de ambele mijloace de comercializare a operelor muzicale, pentru a întemeia susținerea potrivit căreia procentul de 10% este unul nejustificat, ce ar duce singur (cu excluderea oricăror factori) la diminuarea veniturilor utilizatorilor și implicit, a remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, dată fiind opțiune acelorași consumatori pentru varianta mai ieftină. Date fiind însă, mijloacele și rețelele totalmente diferite de comercializare a operelor muzicale (imprimate pe CD-uri vândute în magazine, respective prin descărcare sau ascultare a operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului), segmentele de public vizate sunt diferite.

Și aceste mijloace de probă se aflau la îndemâna apelantelor.

Principiul rolului activ, consacrat de prevederile art. 129 al. 4-5 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 292 al. 1 Cod procedură civilă, este limitat de principiul disponibilității raportat la obligația procesuală a părții ce formulează pretenția înaintea judecății de a o dovedi.

Principiul rolului activ nu exonerează apelantele de obligația procesuală de a propune probele necesare dovedirii susținerilor din motivele de apel.

Principiul rolului activ devine aplicabil în momentul în care sunt necesare lămuriri suplimentare ale aspectelor deja probate de către părți în îndeplinirea sarcinii de a-și proba susținerile.

Argumentul exemplului comparativ cu remunerația stabilită pentru muzica ambientală este de asemenea, lipsit de orice relevanță sub aspectul susținerii necesității diminuării procentului de 10% stabilit în speță, cel puțin pentru faptul că este vorba despre două situații totalmente diferite, ce implică și costuri diferite. Dacă în prima situație se pune doar problema folosirii operei muzicale pentru crearea unui mediu ambiental într-un spațiu comercial, așa cum susține în mod temeinic intimata, în speță se pune problema comercializării operelor muzicale difuzate on-line, aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului, prin ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost.

4. În ceea ce privește critica referitoare la eliminarea literei c a art. 8 al. 1, datorită necorelarii cu prevederile art. 5 al. 1 lit. 1 și art. 6 al. 1, în sensul nejustificării depunerii lunare a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata, deoarece plata remunerației este anuală și se achită anticipat, apelantele ignoră în mod nejustificat conținutul textelor invocate.

Astfel, potrivit art. 8 din Metodologie, "utilizatorii operelor muzicale, conform art. 5 al. 1 lit. b, sunt obligați ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând: a) numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; b) încasările obținute de utilizator din comunicarea publică a operelor muzicale pe Internet; c) operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet".

Textul se referă așadar, la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. b, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, iar nu la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. a, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa pagini de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de către public cu titlu gratuit sau utilizate ca muzică ambientală, așa cum susțin nejustificat apelantele, nefiind vorba despre nici o necorelare.

Prevederile art. 5 al. 1 lit. a sunt pe deplin corelate cu cele din art. 6 al. 1, nefiind necesară o corelare a acestora cu art. 8 lit. c, care nu privește tipul de utilizare reglementat de art. 5 al. 1 lit. a raportat la art. 6 al. 1.

Obligația utilizatorilor de opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, ca până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând și operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet, este menită a asigura verificarea delimitării făcută de către utilizator între modalitățile de utilizare a operelor muzicale aflate în repertoriul organismului de gestiune colectivă.

Față de cele reținute. Curtea, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă. Curtea va obliga apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A., apelantele fiind în culpă procesuală.

Prezenta va fi comunicată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantele ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.), cu sediul în București, bd. Națiunilor Unite, nr. 1, bl 108A, et. 1, sector 5, și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), cu sediul în București, str. Gh. Lazăr, nr. 2, sector 1, împotriva

Hotărârii Arbitrale nr. 2 din data de 18.12.2004 , publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunțată de Comisia de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.), cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, ca nefondat.

Obligă apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2006.