Decizia nr. 675/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum și a dispozițiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, precum și a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Aaron Musa în Dosarul nr. 787/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis, prin Serviciul de Registratură al Curții Constituționale, note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
a fost abrogată prin
privind azilul în România, soluțiile juridice de principiu conținute de dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale art. 21 alin. (4) lit. a) din ordonanță fiind preluate de art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și, respectiv, art. 81 alin. (1) lit. b) din noul act normativ. Întrucât față de jurisprudența constantă prin care Curtea Constituțională a respins excepții de neconstituționalitate ale prevederilor art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 21 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
nu au intervenit elemente noi, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și, respectiv, ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, fiind aplicabile aceleași considerente reținute, de exemplu, în deciziile nr. 473/2006 și nr. 152/2006.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , arată că acestea nu au fost preluate în cuprinsul noului act normativ în materie, astfel că, fiind abrogate, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 21 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 787/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) și b), art. 18 alin. (1) lit. a) și ale
art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România". Excepția a fost ridicată de Aaron Musa într-o cauză având ca obiect plângerea acestuia împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 21 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 , contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".
În esență, se susține că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanța criticată, înăuntrul căruia instanța de judecată este obligată să se pronunțe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt față de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale căror cereri sunt soluționate în procedură ordinară. Consideră că astfel se creează o stare de inegalitate și discriminare între cele două categorii de petenți, precum și între solicitantul statutului de refugiat și Oficiul Național pentru Refugiați, această parte în proces fiind "favorizată" pe parcursul soluționării cauzei.
Totodată, potrivit
art. 21 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , instanța de judecată soluționează plângerea fie respingând-o pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însă fără a putea acorda una dintre formele de protecție umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Național pentru Refugiați spre reexaminare, instituție ce are posibilitatea respingerii cererii de protecție încă o dată, însă în procedură ordinară.
Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) și b), ale art. 18 alin. (1) lit. a) și ale
art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
este neîntemeiată. În ceea ce privește prevederile art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) și b), se arată că acestea reprezintă norme legale statuate în favoarea petentului, prin aceea că acordă acestuia posibilitatea unei reexaminări a cazului său de către structura administrativă a Oficiului Național pentru Refugiați. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. a) și ale art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c), apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reglementarea cazurilor în care cererea este considerată evident nefondată este atributul exclusiv al legiuitorului.
Deși autorul a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , instanța de judecată respinge această excepție pe motivul lipsei legăturii directe dintre dispoziția de lege criticată și soluționarea cauzei, întrucât termenul de 10 zile prevăzut de aceasta a expirat.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și ale
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
este neîntemeiată. Textele de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului. Acestea sunt în concordanță și cu art. 124 din Legea fundamentală, întrucât nu creează nicio discriminare între persoanele cărora le sunt destinate și asigură premisele aplicării lor în mod unitar tuturor cetățenilor aflați în situații juridice identice, ceea ce garantează, totodată, respectarea principiului unicității, imparțialității și egalității justiției.
Termenul de 10 zile prevăzut de
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
a fost instituit tocmai în considerarea procedurii accelerate aplicabile refugiaților și a urgenței pe care acest tip de cauze îl comportă, asigurând solicitantului, în același timp, exercitarea drepturilor sale procesuale. De asemenea, acest termen este conceput să vină în sprijinul persoanelor care solicită acordarea statutului de refugiat și ale căror cauze comportă o urgență evidentă, prin asigurarea unui proces rapid.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 18 alin. (1) lit. a), ale art. 19 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și ale
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
sunt constituționale. Acestea reglementează procedura accelerată de acordare a statutului de refugiat, care este una specială, derogatorie de la dreptul comun, instituită în considerarea unor situații deosebite și care nu este de natură a impieta asupra independenței judecătorilor și nu reprezintă un obstacol în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia străinii care o urmează. Această protecție constă în dreptul străinului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile unui interpret, precum și de toate celelalte garanții procesuale care dau conținut conceptului de proces echitabil. Or, dreptul la apărare, liberul acces la justiție sau dreptul la un proces echitabil reprezintă principalele garanții constituționale ale drepturilor procesuale ale justițiabililor, valori ce exprimă, totodată, esența principiului unicității, imparțialității și egalității justiției, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile "art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) și b), art. 18 alin. (1) lit. a) și ale
art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România". Autorul excepției indică în motivarea sa "dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. a) și b)", însă instanța de judecată, prin încheierea de sesizare, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (4) teza întâi.
Examinând dispozițiile de lege criticate, Curtea reține că
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 323/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, a fost abrogată în mod expres prin dispozițiile
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006 și intrată în vigoare la 90 de zile de la data publicării (16 august 2006).
Din analiza comparativă a celor două acte normative, respectiv actul normativ abrogat și cel abrogator, Curtea constată că soluțiile legislative cuprinse în art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România au fost preluate, în principiu, de art. 75 alin. (1) lit. a), de art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și de
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Totodată, Curtea constată că soluția legislativă conținută de
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , criticată în prezenta cauză, nu a fost preluată în mod identic în noul act normativ.
Având în vedere că, ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile de lege criticate inițial au fost abrogate, dar preluate în mod identic sau parțial, după cum s-a arătat, în cuprinsul noului act normativ abrogator, respectiv în
Legea nr. 122/2006 , rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în prezent, dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, precum și a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, asupra cărora Curtea Constituțională se va pronunța. Aceste dispoziții de lege au următorul conținut:
-
Articolul 75
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006
- Cererile de azil care fac obiectul procedurii accelerate:
"(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile de azil evident nefondate;"
-
Articolul 76
alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 122/2006
- Cererile de azil evident nefondate: "(1) Cererea de azil este considerată evident nefondată dacă se constată:
a) lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuție sau a expunerii la un risc serios în țara de origine, în condițiile art. 23 alin. (1) sau ale art. 26;
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competențe în materie de refugiați ori recurgerea, în mod abuziv, cu rea-credință, la procedura de azil.
(2) Lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuție sau a expunerii la un risc serios în țara de origine există în următoarele cazuri: (...)
b) solicitantul nu oferă date sau informații în sensul că ar fi expus unei temeri de persecuție sau unui risc serios ori relatările sale nu conțin detalii circumstanțiale sau personale;
c) cererea de azil este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerentă, contradictorie sau flagrant neadevărată față de situația din țara sa de origine;";
-
Articolul 81
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
- Hotărârea instanței de judecată: "(1) Instanța de judecată soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care: a) (...)
b) menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați.";
-
Articolul 21
alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 : "(4) Instanța soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care: a) (...)
b) admite plângerea și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
În motivarea excepției ridicate, autorul invocă încălcarea dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție, referitor la principiul unicității, imparțialității și egalității justiției.
Analizând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile de lege criticate, Curtea Constituțională constată următoarele:
În ceea ce privește dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a) și ale
art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, abrogate și preluate, în conținutul lor juridic, de art. 75 alin. (1) lit. a), respectiv de
art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, Curtea Constituțională constată că acestea sunt indicate doar ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate, fără ca în cuprinsul motivării autorului să fie însă evidențiată relația de contrarietate în raport cu art. 124 alin. (2) din Constituție sau cu altă prevedere constituțională. Motivarea autorului se referă exclusiv la art. 21 alin. (4) lit. a) și b) din ordonanța abrogată, fără a se face nicio referire la celelalte două texte de lege criticate, cuprinse, de altfel, și în încheierea de sesizare a Curții Constituționale.
Într-o atare situație, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) și ale
art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , Curtea observă următoarele:
Soluția legislativă de principiu, prevăzută de art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a), este aceea potrivit căreia instanța de judecată soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată prin care respinge plângerea pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), respectiv: a) cererea este considerată evident nefondată dacă se constată lipsa de fundament a invocării unei temeri de persecuție în țara de origine pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică; b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competențe în materie de refugiați ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credință, la procedura de acordare a statutului de refugiat.
Această reglementare se regăsește parțial în conținutul
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 , potrivit căruia instanța de judecată soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați. Rezultă, în mod implicit, că este vorba de fapt de o hotărâre a instanței de respingere a plângerii formulate de cel căruia, prin hotărârea contestată, Oficiul Național pentru Refugiați i-a respins cererea de azil, fără a se mai preciza însă temeiul legal al soluției, acesta urmând a fi același în baza căruia a fost respinsă, inițial, cererea de azil.
Această soluție legislativă, menținută, de principiu, în noul act normativ, este considerată, în opinia autorului excepției, a fi contrară principiului unicității, imparțialității și egalității justiției pentru toți, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție. Or, se constată că această critică de neconstituționalitate nu poate fi reținută.
Articolul 81
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
cuprinde norme de procedură, reglementate în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora competența instanțelor de judecată și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Dispozițiile de lege criticate nu impietează cu nimic asupra drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, se aplică în mod unitar tuturor celor vizați în ipoteza normei legale și nu împiedică în niciun fel soluționarea cauzei de către o instanță de judecată independentă și imparțială. Ca atare, nu se poate reține contrarietatea art. 81 alin. (1) lit. b) față de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție.
În ceea ce privește soluția legislativă prevăzută de
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , potrivit căreia instanța de judecată, chemată să soluționeze plângerea solicitantului împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, o admite și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați, care a emis hotărârea, să analizeze cererea în procedură ordinară, Curtea constată că aceasta nu mai este preluată în aceeași redactare și cu același conținut juridic în noul act normativ. Astfel,
art. 81 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006
prevede că, în cazul pronunțării unei hotărâri de admitere a plângerii, instanța reține cauza spre soluționare în procedură ordinară.
Curtea constată, așadar, că procedura de soluționare a plângerilor adresate instanței împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați și admise prin hotărâre motivată s-a modificat în mod esențial în optica
Legii nr. 122/2006 . Având în vedere și faptul că procedura reexaminării cererii de către Oficiul Național pentru Refugiați, în urma admiterii de către instanță a plângerii, reprezenta unul dintre aspectele esențiale supuse criticii de neconstituționalitate, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România urmează să fie respinsă, în temeiul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , ca devenită inadmisibilă, întrucât textul de lege criticat inițial nu mai este în vigoare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Aaron Musa în Dosarul nr. 787/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție invocată de același autor în același dosar și în fața aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.