Decizia nr. 743/2006

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14, art. 346 alin. 1 și art. 348 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anca Felicia Vlad în Dosarul nr. 37.383/3/2005 al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepției avocat Claudiu Purcărescu, iar pentru partea Bogdan Cristian Tomescu, avocat Nicolae Giurumescu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată, reiterând argumentele expuse în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul părții Bogdan Cristian Tomescu solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 37.383/3/2005, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14, art. 346 alin. 1 și art. 348 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anca Felicia Vlad în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate "creează posibilitatea ca instanța penală să soluționeze latura civilă indiferent de complexitatea acesteia, neavând la dispoziție mecanismele procedurii civile specifice unei acțiuni civile, situație în care se încalcă dreptul la un proces echitabil față de persoanele care nu au fost subiecți activi ai infracțiunii". Se arată în acest sens că "dispozițiile procedural-penale permit soluționarea laturii civile conform dispozițiilor legii civile, dar cu aplicarea procedurii penale", ale cărei mecanisme sunt "improprii și insuficiente pentru a soluționa în mod echitabil latura civilă". Astfel, "instanța penală care a condamnat inculpatul în lumina specializării penale, va tinde la repararea în natură a prejudiciului suferit [à'61], prejudiciind involuntar celelalte părți ce nu au fost subiecți ai infracțiunii, în speță terțul subdobânditor de bună-credință. Instanța penală va avea în mod inconștient o atitudine permisivă și favorizantă față de partea vătămată care s-a constituit parte civilă", astfel încât, "dacă terțul dobânditor nu a fost subiect activ al infracțiunii, acesta fiind introdus în cauză numai pentru soluționarea laturii civile, este evident că posibilitatea lui de a-și exercită drepturile și de a-și apăra interesele este mult diminuată în procesul penal". Totodată se arată că, în cadrul procesului penal, judecata se face de o instanță penală specializată în mod deosebit pe probleme de drept penal, care nu se poate "apleca în profunzime asupra instituției nulității actului civil".

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că exercitarea acțiunii civile în procesul penal, cât și la instanța civilă este guvernată de principiul disponibilității, opțiunea aparținând persoanei care exercită acțiunea. Indiferent de calea aleasă, nu se poate susține că se aduce atingere proprietății private sau dreptului la un proces echitabil. Totodată se arată că judecarea celor două acțiuni împreună sau judecarea lor separată constituie aspecte ale procedurii de judecată pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu dispozițiile constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că nu poate fi reținută critica textelor de lege ce fac obiectul excepției în raport cu normele constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât prin soluționarea de către aceeași instanță atât a acțiunii penale, cât și a celei civile se asigură o mai promptă, temeinică și completă aflare a adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum și evitarea pronunțării unei hotărâri contradictorii. În opinia Avocatului Poporului, este nefondată și critica acelorași texte de lege în raport cu normele constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, câtă vreme obligația de despăgubire, instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, este o garanție legală a dreptului de proprietate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 14, art. 346 alin. 1 și art. 348 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 14: (Obiectul și exercitarea acțiunii civile):

"Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

Acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.

Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu este cu putință.

De asemenea, se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

Acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.";

- Art. 346 (Rezolvarea acțiunii civile) alin. 1: "În caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile.";

- Art. 348: (Rezolvarea separată a acțiunii civile): "Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță asupra reparării pagubei materiale și a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, în art. 44 privind dreptul de proprietate privată și în art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Se invocă, de asemenea, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că, în realitate, autoarea excepției își întemeiază susținerile de neconstituționalitate a textelor de lege criticate pe compararea procedurii și a modului de soluționare a acțiunii civile în cadrul procesului penal cu soluționarea acesteia în cadrul procesului civil. În opinia sa, spre deosebire de procesul civil, procesul penal nu asigură părților aceleași mijloace procesuale și nici posibilitatea unei examinări la fel de competente a laturii civile, câtă vreme aceasta se realizează de o instanță specializată în drept penal. Apreciază că, din aceste motive, textele de lege criticate, referitoare la exercitarea acțiunii civile în procesul penal, încalcă dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul de proprietate privată.

Asemenea critici nu pot fi reținute. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu în

Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Cu atât mai mult, examinarea constituționalității unor texte de lege nu se poate realiza prin compararea normelor ce reglementează procedura de judecată în materie civilă și procedura de judecată în materie penală, astfel cum solicită autoarea excepției, în motivarea acesteia.

De altfel, nu poate fi reținută nicio contradicție între textele de lege criticate și drepturile fundamentale invocate, întrucât aceste texte dau expresie dreptului părților la un proces echitabil, prin asigurarea posibilității persoanei vătămate prin săvârșirea unei infracțiuni de a obține, în cadrul aceluiași proces, repararea pagubei suferite. De asemenea, obligația de despăgubire, instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, este o garanție legală a dreptului de proprietate, în lipsa căreia averea unei persoane, ce constituie obiectul acestui drept, ar fi la discreția oricui, ceea ce înseamnă însăși negarea dreptului respectiv.

În plus, partea vătămată are posibilitatea de a opta, în vederea valorificării pretențiilor sale civile, între exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal și exercitarea acesteia în afara procesului penal, la instanța civilă, astfel încât nu se poate susține încălcarea, prin textele de lege criticate, a dreptului acesteia la un proces echitabil.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14, art. 346 alin. 1 și art. 348 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anca Felicia Vlad în Dosarul nr. 37.383/3/2005 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2006.