Decizia nr. 648/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas în Dosarul nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 694D/2006.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat în cauză spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.
Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis prin Serviciul de Registratură al Curții Constituționale note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 926D/2006, nr. 1.176D/2006 și nr. 1.191D/2006, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Ike John în Dosarul nr. 47.428/3/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București, respectiv de Jonson Kawa în Dosarul nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat a asigura traducerea în aceste cauze, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent informează Curtea că, și în aceste dosare, partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis concluzii scrise cu un conținut identic, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.191D/2006, nr. 1.176D/2006 și nr. 926D/2006 la Dosarul nr. 694D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România a fost abrogată prin dispozițiile
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, iar soluția legislativă cuprinsă de dispozițiile art. 5 pct. 2 din ordonanța criticată a fost preluată, în principiu, de prevederile art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din noua lege în materia azilului. Astfel, condițiile legale prevăzute de
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
pentru acordarea protecției subsidiare sunt aceleași cu cele prevăzute de
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
pentru acordarea protecției umanitare condiționate. Având în vedere dubla identitate dintre conținutul juridic al dispozițiilor de lege abrogate, inițial criticate, și cele cuprinse în noul act normativ în materie, pe de o parte, precum și dintre motivele de neconstituționalitate susținute de autorul prezentei excepții și cele analizate de Curtea Constituțională prin numeroasele sale decizii privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , pe de altă parte, rezultă că jurisprudența în materie a Curții se impune a fi menținută și în prezenta cauză și invocă, în acest sens,
Decizia nr. 321 din 18 aprilie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006.
În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, deoarece în cauza de față nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței constante în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 2 februarie, 13 martie și 30 martie 2006, pronunțate în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr. 47.428/3/2005 și nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005), Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, precum și prin Încheierea din 17 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.515/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepțiile au fost ridicate de Mohamed Ahmed Abbas Ahmed, Ike John și Jonson Kawa în cauze având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unor sentințe judecătorești de respingere a plângerii împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, precum și de Nganga Tanga Gabriel într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de recunoaștere a statutului de refugiat.
În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate având un conținut similar, se susține că dispozițiile
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție, interpretate în raport cu dispozițiile art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 3 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, dar și în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției împotriva torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Se susține că, dată fiind lipsa de claritate a dispozițiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive de persecuție (rasa, religia, naționalitatea, opinia politică și apartenența la un anumit grup social), în condițiile în care prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter absolut și necondiționat. Pe de altă parte, caracterul ambiguu al dispozițiilor legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare și în ceea ce privește "natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante". În acest sens, sunt prezentate aspecte referitoare la situația de fapt a autorului excepției și la riscul concret determinat de întoarcerea sa în țara de origine, aspecte pe care instanța de judecată nu le-a apreciat drept "motive plauzibile" pentru a dispune acordarea protecției umanitare condiționate.
În plus, în Dosarul nr. 1.191D/2006, autorul excepției susține că textul de lege criticat contravine și prevederilor constituționale ale art. 18, 20, 33, 41, 45 și 47, fără a arăta însă în ce constă această contradicție.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile legale criticate sunt suficient de clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecției umanitare condiționate, fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale, dar și cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepțiile de neconstituționalitate.
Guvernul a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În esență, se afirmă că textele legale criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale invocate, prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, în sprijinul acestor susțineri fiind indicate deciziile nr. 291/2001 și nr. 244/2005 ale Curții Constituționale.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România sunt constituționale. Dispozițiile de lege criticate nu numai că nu contravin prevederilor din Constituție și celor cuprinse în instrumentele juridice internaționale în materia refugiaților, referitoare la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și la interzicerea torturii, ci, dimpotrivă, le dau expresie.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere aspra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul cuprins: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."
Curtea constată că, la o dată ulterioară sesizării, a intrat în vigoare
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, prin
art. 152 alin. (2), abrogă Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, precum și oricare alte dispoziții contrare.
Din examinarea comparativă a celor două acte normative se constată că soluția legislativă cuprinsă în
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
a fost preluată, într-o redactare similară, de dispozițiile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , care prevăd următoarele:
Articolul 26
Protecția subsidiară: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. "
Întrucât noul text de lege din actul normativ abrogator -
- preia, în principiu, substanța juridică a dispozițiilor de lege criticate din
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în prezent, dispozițiile
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, asupra cărora Curtea Constituțională se va pronunța.
În motivarea excepției ridicate, autorii invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 18 - Cetățenii străini și apatrizii, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 33 - Accesul la cultură, art. 41 - Munca și protecția socială a muncii, art. 45 - Libertatea economică și ale art. 47 - Nivelul de trai.
De asemenea, sunt invocate și dispozițiile art. 2 - Dreptul la viață și ale art. 3 - Interzicerea torturii din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 3 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios și care, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări. Alineatul (2) al aceluiași articol explicitează noțiunea de risc serios, prin care se înțelege, potrivit pct. 2, tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin, în esență, că aceste prevederi, pe de o parte, sunt lipsite de claritate și precizie în ceea ce privește definirea naturii și conținutului pedepselor și tratamentelor pentru a fi considerate inumane sau degradante, iar pe de altă parte, limitează condițiile de acordare a protecției umanitare doar la cazul în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție ce are la bază unul sau mai multe dintre motivele definiției Convenției de la Geneva din 1951, și anume rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social. Or, această limitare contravine, în opinia autorilor excepției, dreptului absolut la viață și la integritate fizică și psihică, precum și dreptului la protecție împotriva torturii, statuate atât în Constituție, cât și în instrumente juridice internaționale la care România este parte.
Curtea Constituțională a mai examinat critici de neconstituționalitate asemănătoare cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, prevederi al căror conținut juridic a fost preluat, în principiu, așa cum s-a arătat, în
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. În jurisprudența sa anterioară în materie, de exemplu deciziile nr. 264/2006 și nr. 345/2005, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dispozițiile legale criticate, reglementând condițiile în care se poate acorda protecția umanitară condiționată, sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Pe de altă parte, Curtea a constatat că singura condiție impusă de prevederile legale atacate o constituie existența unor motive temeinice cu privire la care să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, străinul va fi expus unui risc serios constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. De asemenea, în ceea ce privește criticile referitoare la lipsa de claritate și precizie a textului de lege atacat, Curtea a reținut că acesta oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară. Totodată, s-a mai arătat că determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine sau în țara în care își avea reședința obișnuită, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectul controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanței de judecată.
Întrucât în cauza de față sunt criticate aceleași aspecte ca și cele deja examinate de Curte în jurisprudența sa anterioară și față de aceleași temeiuri constituționale, soluția pronunțată prin deciziile menționate, precum și considerentele ce au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să modifice jurisprudența Curții.
Cât privește indicarea, în plus, a art. 18, 20, 33, 41, 45 și 47 din Constituție ca pretins încălcate, Curtea constată, pe de o parte, că acestea nu au relevanță în cauză, iar, pe de altă parte, autorul excepției nu susține această critică prin nici un fel de argument, astfel că, și sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas, Ike John și Jonson Kawa în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr. 47.428/3/2005 și, respectiv, nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, precum și de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie. 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.