Decizia nr. 730/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Alexandru Borla și Safia Weisz în Dosarul nr. 8.615/2005 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.985D/2006, nr. 1.986D/2006 și nr. 1.987D/2006, ce au ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, invocată de Elena Horodniceanu în dosarele nr. 5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 și nr. 5.106/300/2006 ale Judecătoriei Sectorului 2 București.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarei excepției, avocat Daniel Cazacu Ganea. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate invocate în dosarele nr. 1.985D/2006, nr. 1.986D/2006, nr. 1.987D/2006 și nr. 1.688D/2006 este identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul autoarei excepției Elena Horodniceanu nu se opune conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.985D/2006, nr. 1.986D/2006 și nr. 1.987D/2006 la Dosarul nr. 1688D/2006, ce a fost primul înregistrat.

Reprezentantul autoarei excepției, referindu-se la situația de fapt în speță, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată. În sprijinul argumentelor sale, invocă Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Păduraru împotriva României (1 decembrie 2005), respectiv Matache contra României (19 octombrie 2006).

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 18 mai 2006, 27 iunie 2006, 30 iunie 2006 și 26 iunie 2006, pronunțate în dosarele nr. 8.615/2005, nr. 5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 și nr. 5.106/300/2006, Judecătoria Oradea și Judecătoria Sectorului 2 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Alexandru Borla și Safia Weisz în Dosarul nr. 8.615/2005 al Judecătoriei Oradea și de Elena Horodniceanu în dosarele nr. 5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 și nr. 5.106/300/2006 ale Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și dispozițiilor din Legea fundamentală referitoare la egala ocrotire a proprietății private, indiferent de titular, deoarece instituie un tratament juridic diferențiat, în ceea ce privește retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv, între foștii proprietari care revendică asemenea imobile în temeiul

Legii nr. 10/2001 , pe de o parte, și comunitățile cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și cultele religioase, pe de altă parte. De asemenea, se mai susține că textul de lege criticat contravine principiului constituțional al neretroactivității legii, cu excepția legii penale mai favorabile, cu motivarea, în esență, că prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

declară prescriptibil dreptul la acțiune în materia constatării nulității absolute, validând în acest mod retroactiv acte juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Judecătoria Oradea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că "rațiunea prevederii atacate a fost, pe de o parte, soluționarea cu celeritate a acțiunilor vizând aplicarea

Legii nr. 10/2001 , iar, pe de altă parte, consolidarea într-un timp cât mai scurt a titlului terțului dobânditor, urmărind să închidă persoanei îndreptățite orice acțiune în justiție pentru apărarea dreptului său, dacă nu este formulată în termenul prevăzut de lege".

Judecătoria Sectorului 2 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 44 alin. (2) teza întâi și alin. (3) referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private în mod egal și la expropriere, precum și în art. 148 alin. (2) și (3) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale actelor de revizuire ale acestora, precum și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, ca urmare a aderării.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză, și cu o motivare asemănătoare, Curtea respingând în mod constant excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Astfel, prin

Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, analizând textul de lege criticat prin raportare, între alte dispoziții constituționale, la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție și față de o motivare similară, Curtea a reținut că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor ce se încadrează în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptățită calificarea normei legale de referință ca fiind neconstituțională. De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că înțelesul art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată admisibilitatea unui statut juridic diferit față de anumite categorii de persoane, cum este situația persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, ce cad sub incidența

Legii nr. 10/2001 , situație distinctă de cea a altor proprietari ce revendică categorii de imobile diferite.

Cu referire la critica privind încălcarea prin textul de lege criticat a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a mai statuat în jurisprudența sa, de exemplu în

Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004, că aceasta pornește de la o premisă greșită, și anume aceea a absolutizării exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se însă abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, republicată, potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", ca și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile stabilite de legea organică. În lumina acestor prevederi constituționale, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

De asemenea, analizând compatibilitatea

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , devenit art. 45 alin. (5), cu dispozițiile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății, și art. 6 paragraful 1 din aceeași convenție, privind dreptul la un proces echitabil, raportate la art. 20 din Constituție, Curtea a reținut, în esență, că textul de lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. În acest sens, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 564 din 16 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 27 ianuarie 2005, și

Decizia nr. 91 din 4 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004.

Soluțiile pronunțate în deciziile anterior menționate, precum și considerentele ce au stat la baza acestora își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

În prezenta cauză se mai susține și încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, cu motivarea că prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , declarând prescriptibil dreptul la acțiune în materia constatării nulității absolute, validează în acest mod acte juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare. Aceste susțineri nu sunt întemeiate, întrucât actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare sau cu rea-credință erau sancționate cu nulitatea absolută, în lumina principiilor dreptului civil, și anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia că textul de lege criticat nu are caracter novator și, prin urmare, nu retroactivează.

Curtea mai constată că invocarea în prezenta cauză a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 148 alin. (2) și (3), referitoare la prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, a actelor de revizuire ale acestora, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, ca urmare a aderării, nu are incidență în soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Alexandru Borla și Safia Weisz în Dosarul nr. 8.615/2005 al Judecătoriei Oradea și de Elena Horodniceanu în dosarele nr. 5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 și nr. 5.106/300/2006 ale Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2006.