Legea nr. 435/2006
privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta lege reglementează salarizarea personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar.
Articolul 2
Sistemul de salarizare a medicilor veterinari, precum și a personalului din sistemul sanitar-veterinar are în vedere următoarele obiective:
a) crearea premiselor pentru implementarea, începând cu anul 2007, a sistemului unitar de salarizare a personalului din sistemul sanitar-veterinar de stat;
b) crearea unei ierarhizări în cadrul sistemului de salarizare a personalului din sistemul sanitar-veterinar;
c) salarizarea în raport cu activitatea depusă, cu importanța și cu complexitatea atribuțiilor și responsabilităților prevăzute în fișa postului;
d) selectarea personalului din instituțiile publice din sistemul sanitar-veterinar exclusiv pe criteriul competenței.
Articolul 3
Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului din instituțiile publice din sistemul sanitar-veterinar finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat.
Articolul 4
Salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii.
Capitolul II Elementele sistemului de salarizare
Articolul 5
Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi care se stabilesc în funcție de nivelul studiilor, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central și instituții publice deconcentrate.
Articolul 6
Salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, niveluri cuprinse între limite și sunt prevăzute în anexele nr. 1-3.
Articolul 7
Personalul de specialitate și de execuție care conduce sau coordonează programe ori proiecte prevăzute în obiectul de activitate al instituției sanitar-veterinare publice, stabilite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, beneficiază de o indemnizație de până la 20% din salariul de bază, pe perioada în care conduce sau coordonează programe ori proiecte.
Articolul 8
Pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al posturilor prevăzute în statul de funcții, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta și care constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.
Salariile de merit se vor acorda personalului încadrat pe funcții de execuție în procent de cel puțin două treimi din numărul total de posturi stabilit conform prevederilor alin. (1).
Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabilește o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obținute în activitatea desfășurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcției deținute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare a salariului de merit, inclusiv modificarea funcției prin promovare, acordarea acestuia se menține până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. În cazul în care pe parcursul anului se întrerup raporturile de muncă ale unor beneficiari de salarii de merit, acestea se pot redistribui, de la data de întâi a lunii următoare, altor persoane pe perioada pentru care au fost stabilite.
Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puțin 6 luni de la angajare.
Personalul încadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit.
Articolul 9
Personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
Tranșa de vechime în muncă
Cota din salariul de bază
- între 3 și 5 ani
5%
- de la 5 la 10 ani
10%
- de la 10 la 15 ani
15%
- de la 15 la 20 de ani
20%
- peste 20 de ani
25%
Sporul corespunzător vechimii în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate.
Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe bază de contract individual de muncă în sectorul sanitar-veterinar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate.
Articolul 10
Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor de 25% din salariul de bază, pentru munca prestată în timpul nopții, dacă efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte.
Articolul 11
Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție este considerată muncă suplimentară și se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare cu un spor aplicat la salariul de bază după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază, pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază, pentru orele următoare și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual.
La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situații cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
Articolul 12
Personalul care posedă titlul științific de doctor beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea sporului.
Articolul 13
Pentru efectuarea prestațiilor în cadrul campaniilor de prevenire și combatere a unor epizootii sau a unor zoonoze deosebit de grave și altele asemenea, stabilite prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituțiile publice din sistemul sanitar-veterinar pot angaja personal sanitar-veterinar cu pregătire superioară, care se salarizează cu tarif orar.
Articolul 14
În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Sănătății Publice, următoarele categorii de sporuri:
a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 30% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) pentru activități care se desfășoară în condiții de stres sau în condiții deosebite, un spor de maximum 15% din salariul de bază;
c) pentru condiții grele de muncă, un spor de maximum 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
d) pentru condiții deosebit de periculoase: morfopatologie, TBC, bruceloză bovină, ovină și porcină, medicină legală, epizootii sau zoonoze deosebit de grave și altele asemenea, stabilite prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, un spor de 50-75% din salariul de bază;
e) pentru personalul sanitar-veterinar care își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă - dispersare, altitudine, căi de acces dificile, izolare sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de maximum 35% din salariul de bază.
Localitățile din mediul rural situate în zone izolate, în zone cu condiții deosebite de muncă sau unde atragerea personalului sanitar-veterinar se face cu greutate se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Articolul 15
Personalul care își desfășoară activitatea în instituții sanitar-veterinare publice beneficiază de un spor de inspector al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru îndeplinirea unor atribuții suplimentare funcției de bază.
Articolul 16
Personalul care își desfășoară activitatea în instituții sanitar-veterinare publice nominalizate prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru activități didactice primește pentru aceasta o indemnizație clinică reprezentând 50% din salariul de bază corespunzător funcției și gradului didactic.
Personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care funcționează în alte instituții decât cele sanitar-veterinare poate fi integrat în instituții sanitar-veterinare publice, stabilite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite.
Cadrele didactice prevăzute la alin. (1) și (2), cu excepția rezidenților, pot fi integrate, prin încheierea de contracte de prestări servicii, două pe un post în instituții sanitar-veterinare, în limita posturilor normate și vacante.
Articolul 17
Personalul salarizat între limitele corespunzătoare funcției poate beneficia anual de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor profesionale individuale realizate în anul precedent, cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile.
Articolul 18
Absolvenții învățământului superior de lungă sau scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu maximum 20% a salariului de bază avut.
Articolul 19
Pentru stabilirea salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activității, persoanele angajate în unitățile sanitar-veterinare care s-au aflat în una dintre următoarele situații: concediu plătit pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, ori care în ultimele 12 luni au fost în concediu medical, concediu fără plată, potrivit legii, sau au avut contractele individuale de muncă suspendate sunt evaluate printr-un examen de testare a cunoștințelor profesionale, procedându-se în același mod ca și în cazul persoanelor angajate prin concurs, pentru cei care promovează examenul.
Personalul de specialitate medical și auxiliar sanitar-veterinar care promovează examenul de testare a cunoștințelor profesionale va beneficia de o creștere a salariului de bază avut, în situația în care salariul de bază se situează între limitele prevăzute de lege pentru funcția, gradul profesional sau treapta profesională respectivă. În situația în care salariul de bază avut se situează sub salariul minim al funcției, gradului sau treptei profesionale respective, la determinarea salariului de bază se va lua în calcul salariul minim al funcției, gradului sau treptei profesionale respective.
În cazul nepromovării examenului de testare prevăzut la alin. (1), persoanei respective i se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim actual al funcției avute anterior.
Articolul 20
Pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea.
Pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului premiul se acordă proporțional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care au desfășurat activitatea, raportată la perioada întregului an.
Premiile anuale pot fi reduse sau pot să nu fie acordate în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare sau au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Premiul anual nu se acordă persoanelor cărora le-a încetat contractul individual de muncă din motive imputabile lor.
Articolul 21
Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzut în statul de funcții, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate se reportează în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar.
În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzute în bugetul aprobat, fără a se depăși valoarea economiilor realizate.
Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite, cu avizul organizației sindicale reprezentative la nivel de instituție sau, după caz, cu avizul reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
Capitolul III Alte drepturi
Articolul 22
Pentru ocuparea unor posturi vacante pot fi angajate prin concurs sau examen, prin cumul de funcții, cu respectarea prevederilor legale, persoane care au funcția de bază în afara instituției publice.
Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii instituției la care persoana care cumulează are funcția de bază, iar cumulul de funcții se efectuează în afara programului prevăzut pentru norma de bază.
Articolul 23
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor.
Articolul 24
Personalul angajat în unitățile sanitar-veterinare publice beneficiază de control medical anual gratuit.
Capitolul IV Angajarea și promovarea în funcții
Articolul 25
Angajarea și promovarea personalului se fac pe funcții și grade.
Promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării.
Criteriile privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu consultarea organizațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Capitolul V Delegarea și detașarea
Articolul 26
Personalul încadrat în instituțiile publice din rețeaua sanitar-veterinară poate fi delegat pentru exercitarea, cu caracter temporar, a unor lucrări sau activități corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
Delegarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an și se poate prelungi, cu acordul salariatului, pe o perioadă de cel mult 90 de zile calendaristice într-un an.
Personalul delegat își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, iar instituția care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, al cazării și al indemnizației de delegare.
Articolul 27
Personalul încadrat în instituțiile din rețeaua sanitar-veterinară poate fi detașat la un alt angajator în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia.
Detașarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 6 luni și, în mod excepțional, perioada detașării poate fi prelungită, mai mult de 6 luni, în cursul unui an calendaristic, numai cu acordul scris al salariatului.
Salariatul detașat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de detașare, în condițiile prevăzute de lege.
Drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea.
Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat.
Capitolul VI Drepturi în cazul transferului în altă localitate
Articolul 28
Personalul transferat în cadrul aceleiași instituții sanitar-veterinare, în altă localitate, are dreptul la:
a) rambursarea costului transportului pentru el și membrii familiei sale, precum și pentru gospodăria sa;
b) plata unei indemnizații egale cu salariul de bază net lunar;
c) un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa.
De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază și persoanele care se transferă în altă instituție sanitar-veterinară situată într-o localitate diferită de cea de domiciliu, dacă în contractul individual de muncă s-a făcut această mențiune. Plata drepturilor respective se suportă de instituția la care se face transferul.
Articolul 29
La încadrarea într-o instituție publică din rețeaua sanitar-veterinară din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției și gradului profesional în care urmează a fi încadrat. În cazul medicilor veterinari, indemnizația de instalare se acordă, după terminarea stagiaturii, de instituția unde s-au încadrat prin concurs.
Indemnizația de instalare este echivalentă cu două salarii de bază pentru acele localități unde atragerea personalului de specialitate sanitar-veterinar se face cu mare greutate, stabilite de ordonatorul de credite și avizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor sau de celelalte ministere cu rețea sanitar-veterinară proprie.
Persoanele care au beneficiat de indemnizația de instalare și care, ulterior, au încetat activitatea, din motive imputabile lor, înainte de împlinirea unui an de la instalare vor restitui, în condițiile legii, indemnizația primită, calculată proporțional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de un an.
Capitolul VII State de funcții
Articolul 30
După aprobarea legii bugetului de stat, respectiv a bugetului de venituri și cheltuieli, fiecare instituție sanitar-veterinară cu personalitate juridică își întocmește anual statul de funcții, cu încadrarea în normativele de personal, numărul maxim de posturi repartizat și în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli.
Statul de funcții se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sau de celelalte ministere cu rețea sanitar-veterinară proprie ori de direcția de sănătate publică, după caz, în funcție de subordonare.
Capitolul VIII Dispoziții finale
Articolul 31
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, salariile de bază individuale ale personalului din instituțiile publice din sectorul sanitar-veterinar sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-3.
Articolul 32
Salariile de bază prevăzute în prezenta lege sunt brute și impozabile și se vor actualiza prin aplicarea creșterilor salariale acordate în conformitate cu prevederile legale.
Articolul 33
Sumele necesare pentru plata salariilor de bază, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului în grade și trepte profesionale și a celorlalte drepturi salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.
Articolul 34
La data intrării în vigoare a prezentei legi se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul instituțiilor publice din rețeaua sanitar-veterinară, indiferent de modul de finanțare a acestora.
Se exceptează de la prevederile alin. (1) ocuparea următoarelor posturi:
a) cele vacante la data intrării în vigoare a prezentei legi, aferente structurilor cu sarcini privind integrarea în Uniunea Europeană;
b) posturile unice ale căror atribuții specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a instituțiilor publice;
c) cele pentru care s-au demarat procedurile de organizare a concursurilor pentru ocuparea acestora.
Articolul 35
Personalul de specialitate trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar beneficiază de drepturile prevăzute de reglementările specifice în domeniu.
Articolul 36
Personalul salarizat potrivit prezentei legi are dreptul în fiecare an calendaristic la concediu de odihnă și la alte concedii, precum și la drepturile aferente acestora, în condițiile stabilite pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun, civile și administrative, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice.
Articolul 37
Încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de bază individual la încadrare, promovarea personalului, precum și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, patrimonială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii.
Articolul 38
Salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Articolul 39
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 27 noiembrie 2006. Nr. 435.
Anexa 1 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE
Funcții de execuție
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salariul de bază
-lei-
minim
maxim
a) Funcții de execuție pe grade profesionale
1.
Consilier, expert, inspector de speciali-
tate, revizor contabil, auditor; gradul
IA
S
726
1657
2.
Consilier, expert, inspector de speciali-
tate, revizor contabil, auditor; gradul
I
S
661
1450
3.
Consilier, expert, inspector de speciali-
tate, revizor contabil, auditor; gradul
II
S
608
1313
4.
Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil; gradul
III
S
588
1177
5.
Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil; gradul
IV
S
577
1056
6.
Referent, inspector, revizor contabil;
debutant
S
549
-
7.
Tehnician-economist, secretar superior,
referent, interpret relații, interpret
profesional, subinginer; gradul IA
SSD
598
1450
8.
Tehnician-economist, secretar superior,
referent, interpret relații, interpret
profesional, subinginer; gradul I
SSD
588
1177
9.
Tehnician-economist, secretar superior,
referent, interpret relații, interpret
profesional, subinginer; gradul II
SSD
577
1056
10.
Tehnician-economist, secretar superior,
referent, interpret relații, interpret
profesional, subinginer; gradul III
SSD
566
955
11.
Tehnician-economist, secretar superior,
referent, interpret relații, interpret
profesional, subinginer; debutant
SSD
519
-
b) Funcții de execuție pe grade profesionale din serviciile de contencios
12.
Consilier juridic gradul IA
S
726
1657
13.
Consilier juridic gradul I
S
661
1450
14.
Consilier juridic gradul II
S
608
1313
15.
Consilier juridic gradul III
S
588
1177
16.
Consilier juridic gradul IV
S
577
1056
17.
Consilier juridic debutant
S
549
-
c) Funcții de execuție pe trepte profesionale
18.
Referent IA
M
598
844
19.
Referent I
M
588
735
20.
Referent II
M
577
683
21.
Referent III
M
566
598
22.
Referent IV
M
555
568
23.
Referent debutant
M
517
-
Anexa 2 AGRICULTURĂ
Laboratoare centrale: pentru controlul calității semințelor, pentru
controlul sanitar-veterinar de diagnostic, pentru controlul
alimentelor de origine animala,
pentru controlul științific al produselor biologice și medicamentelor
de uz veterinar, pentru carantina fitosanitară, precum și pentru unități
cu și fără personalitate juridică subordonate direcțiilor pentru
agricultură și dezvoltare rurală și direcțiilor sanitar-veterinare
și pentru siguranța alimentelor județene
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salariul de bază
-lei-
minim
maxim
a) Funcții de execuție pe grade profesionale
1.
Inginer*), expert
S
576
1308
2.
Inginer*), gradul I
S
565
916
3.
Inginer*), gradul II
S
554
801
4.
Inginer*), gradul III
S
545
770
5.
Inginer*), debutant
S
518
0
6.
Medic primar veterinar**)
S
576
1471
7.
Medic veterinar gradul I
S
565
1047
8.
Medic veterinar gradul II
S
554
916
9.
Medic veterinar gradul III
S
545
770
10.
Medic veterinar debutant
S
518
-
11.
Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; I
SSD
554
916
12.
Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; II
SSD
545
737
13.
Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; III
SSD
535
688
14.
Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; debutant
SSD
491
-
b) Funcții de execuție pe trepte profesionale
15.
Tehnician***), IA
M
545
788
16.
Tehnician***), I
M
535
672
17.
Tehnician***), II
M
524
607
18.
Tehnician***), debutant
M
489
-
19.
Asistent veterinar I, tehnician
veterinar IA
M
545
788
20.
Asistent veterinar II, tehnician
veterinar I
M
535
705
21.
Asistent veterinar III, tehnician
veterinar II
M
524
639
22.
Asistent veterinar, tehnician
veterinar; debutant
M
489
-
23.
Agent veterinar I
Școală
profesională
524
607
24.
Agent veterinar II
Școală
profesională
514
541
25.
Agent veterinar debutant
Școală
profesională
491
-
-----
*) Specialitatea funcției de inginer este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității (agronomie, horticultură, zootehnie și altele). Cu același nivel pot fi salarizate și funcțiile de biolog (chimist), dacă persoanele încadrate pe aceste funcții desfășoară activitate în specialitatea funcției.
Notă
**) În funcția de medic primar veterinar pot fi încadrate persoanele care au obținut acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
Notă
***) Specialitatea funcției de tehnician este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității (agronomie, horticultură, zootehnie și altele).
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la
Anexa 3 A. ALTE FUNCȚII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR*1)
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salariul de bază
-lei-
minim
maxim
1.
Stenodactilograf IA*)
M
545
743
2.
Stenodactilograf I
M
535
630
3.
Stenodactilograf II
M
524
577
4.
Stenodactilograf debutant
M
489
-
5.
Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*)
M
535
699
6.
Secretar-dactilograf, dactilograf; I
M;G
524
616
7.
Secretar-dactilograf, dactilograf; II
M;G
514
562
8.
Secretar-dactilograf, dactilograf;
debutant
M;G
489
-
9.
Secretar, secretar-dactilograf; I**)
M;G
524
593
10.
Secretar, secretar-dactilograf; II**)
M;G
514
540
11.
Secretar, secretar-dactilograf;
debutant**)
M;G
489
-
12.
Administrator I
M
535
750
13.
Administrator II
M
524
683
14.
Administrator III
M
514
616
15.
Șef depozit I
M
524
676
16.
Șef depozit II
M
514
616
17.
Casier, magaziner; I
M
524
660
18.
Casier, magaziner; II
M;G
514
593
19.
Casier, magaziner; debutant
M;G
489
-
20.
Funcționar, arhivar; I
M
535
646
21.
Funcționar, arhivar; II
M
524
593
22.
Funcționar, arhivar; III
M
514
540
23.
Funcționar, arhivar; debutant
M
489
-
24.
Șef formație pază, pompieri
505
593
25.
Portar, paznic, pompier, îngrijitor,
guard, bufetier, manipulant bunuri,
curier; I
514
535
26.
Portar, paznic, pompier, îngrijitor,
guard, bufetier, manipulant bunuri,
curier; II
505
524
27.
Maistru I
524
729
28.
Maistru II
514
676
29.
Șofer IA***)
544
863
30.
Șofer I***)
534
757
31.
Șofer II***)
514
713
32.
Muncitor calificat I
565
713
33.
Muncitor calificat II
554
676
34.
Muncitor calificat III
545
630
35.
Muncitor calificat IV
535
593
36.
Muncitor calificat V
524
546
37.
Muncitor calificat VI
514
535
38.
Muncitor necalificat
505
524
------
*1) Se utilizează în administrația publică și în unitățile subordonate acesteia, finanțate parțial sau integral de la bugetul de stat.
ȘI PROIECTARE
1. Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate din activitatea de
cercetare științifică și dezvoltare tehnologică
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salariul de bază
-lei-
minim
maxim
a) Funcții de execuție pe grade profesionale
1.
Cercetător științific principal
gradul I
S
748
2273
2.
Cercetător științific principal
gradul II
S
599
2126
3.
Cercetător științific principal
gradul III
S
533
1659
4.
Cercetător științific
S
523
1283
b) Funcții de execuție de specialitate neatestate
5.
Asistent de cercetare științifică
S
514
1010
6.
Asistent de cercetare științifică
stagiar
S
489
-
c) Funcții de execuție auxiliare din activitatea de cercetare științifică,
pe trepte profesionale
7.
Asistent I
M
514
806
8.
Asistent II
M
505
688
9.
Asistent III
M
494
636
10.
Asistent stagiar
M
461
-
2. Compartimente de informatică.
Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salariul de bază
-lei-
minim
maxim
a) Funcții de execuție pe grade profesionale
1.
Analist, programator, inginer de
sistem; IA
S
585
1133
2.
Analist, programator, inginer de
sistem; I
S
574
1075
3.
Analist, programator, inginer de
sistem; II
S
564
963
4.
Analist, programator, inginer de
sistem; III
S
555
835
5.
Analist, programator, inginer de
sistem; IV
S
544
765
6.
Analist, programator, inginer de
sistem; debutant
S
518
-
7.
Informatician, conductor tehnic; I
SSD
533
816
8.
Informatician, conductor tehnic; II
SSD
521
748
9.
Informatician, conductor tehnic; III
SSD
513
653
10.
Informatician, conductor tehnic;
debutant
SSD
470
-
b) Funcții de execuție pe trepte profesionale
11.
Analist (programator) ajutor IA
M
528
743
12.
Analist (programator) ajutor I
M
518
688
13.
Analist (programator) ajutor II
M
509
620
14.
Analist (programator) ajutor III
M
499
568
15.
Analist (programator) debutant
M
465
-
16.
Operator, controlor date; I
M
528
688
17.
Operator, controlor date; II
M
518
620
18.
Operator, controlor date; III
M
509
568
19.
Operator, controlor date; IV
M
499
518
20.
Operator, controlor date; debutant
M
465
-
-------
*) Se utilizează în ministere și celelalte instituții centrale ale administrației publice.
Notă
**) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unitățile bugetare.
Notă
***) Se utilizează în Parlament, în ministere și în celelalte instituții centrale ale administrației publice, în parcul propriu.
Notă
****) Se utilizează în ministere și celelalte instituții centrale ale administrației publice, în parcul comun.
B. UNITĂȚI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ, DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.