Decizia nr. 747/2006

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților București în dosarele nr. 5.119/299/2006 și nr. 5.275/299/2006 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin împuternicit Traian Ioan Berbecaru, lipsind Casa de Ajutor Reciproc Speranța, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 1.585D/2006 la Dosarul nr. 1.564D/2006, mai înainte înregistrat, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic.

Apărătorul autorului excepției și reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.

Reținând identitatea de obiect, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea celor două dosare.

Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care, prin reprezentant, solicită admiterea acesteia, arătând că dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

fac imposibilă recuperarea creanțelor, ceea ce este de natură a restrânge drepturile constituționale ale creditorilor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât instituirea termenelor de prescripție nu echivalează cu restrângerea accesului liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.119/299/2006, și Încheierea din 15 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.275/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile legale criticate, care prevăd situațiile în care nu operează întreruperea prescripției, deși creditorul a efectuat un act începător de executare - introducerea unei cereri pe calea somației de plată, aduc atingere liberului acces la justiție și dreptului la apărare. Mai mult, creditorul suferă un prejudiciu iremediabil, întrucât nu se poate folosi de toate mijlocele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor sale, fapt ce este de natură a contraveni dreptului la un proces echitabil, judecat în mod public și într-un termen rezonabil.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât stabilirea unor situații în care nu operează efectul interuptiv al prescripției este în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

respectă prevederile art. 21 și 24 din Constituție, critica cu un atare obiect fiind nefondată.

Avocatul Poporului apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, întrucât exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor în baza prerogativelor sale, cu respectarea anumitor exigențe.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 19 din 21 aprilie 1958, dispoziții care au următorul conținut: "Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 care consacră accesul liber la justiție și art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că întreruperea prescripției extinctive, ce are ca efect înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze interuptive și începerea cursului unui nou termen de prescripție, operează, potrivit

art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 , în cele trei cazuri limitativ prevăzute: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, respectiv efectuarea unui act începător de executare. Textul de lege criticat, art. 16 alin. (2) din decret, reglementează condițiile pe care trebuie să le respecte ultimele două cauze de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune pentru a-și produce efectul: instanța să nu fi pronunțat încetarea procesului, cererea de chemare în judecată sau de executare să nu fi fost respinsă, anulată sau perimată, iar autorul acesteia să nu fi renunțat la ea.

În acest context, soluția exceptării de la efectul întreruptiv al prescripției a cazului în care cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată, s-a perimat ori a intervenit renunțarea la acțiune este firească, dat fiind faptul că, în această situație, se prezumă în continuare că starea de fapt este conformă cu starea de drept, atâta vreme cât cel în folosul căruia curge prescripția nu recunoaște dreptul subiectiv prescriptibil.

De altfel, Curtea constată că s-a mai pronunțat cu privire la instituția prescripției extinctive și a condițiilor în care aceasta operează. Astfel, s-a apreciat că aceasta prezintă incontestabile justificări, inclusiv din punctul de vedere al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, asigurând stabilitatea și certitudinea necesare în raporturile juridice, precum și mobilizarea titularilor de drepturi pentru realizarea lor în timp mai scurt, cu posibilități mai mari de probare a drepturilor subiective, precum și cu consecințe pozitive pentru asigurarea unei mai bune administrări a justiției.

Pe de altă parte, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire în egală măsură.

În condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen și anumitor condiții, fără a înțelege să le respecte, acesta nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligență consecințele negative pe care este ținut să le suporte și câtuși de puțin textului de lege criticat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților București în dosarele nr. 5.119/299/2006 și nr. 5.275/299/2006 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2006.