Reglementări din 18 decembrie 2006
aeronautică civilă română privind autorizarea agenților aeronautici civili în domeniul aeroportuar - RACR-AD-AACDA
prezumat în vigoare
Capitolul 1 GENERALITATI
1.1. Scop
1.1.1. Scopul prezentei reglementari de aeronautica civila este stabilirea cadrului reglementat necesar pentru aplicarea prevederilor
art. 63 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997
privind Codul Aerian, republicată, cu modificările și completările ulterioare referitoare la evaluarea, autorizarea și supravegherea organizațiilor care desfășoară activități sau furnizeaza servicii în domeniul aeroportuar sau conex.
1.1.2. Autoritatea Aeronautica Civila Română (AACR) efectueaza activitățile de autorizare și supraveghere a organizațiilor care desfășoară activități sau furnizeaza servicii în domeniul aeroportuar sau conex în baza atribuțiilor care îi revin în conformitate cu prevederile
Hotărârea Guvernului nr. 405/1993
și ale ordinelor ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului aplicabile.
1.1.3. Evaluarea și autorizarea unei organizații care solicită sa desfasoare activități sau sa furnizeze servicii aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex se executa de AACR în scopul constatarii și atestării capacității solicitantului de a desfășura activitățile/serviciile aeronautice civile respective în siguranța, eficient și de calitate.
1.1.4. Supravegherea agentilor aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex se executa de AACR în scopul asigurarii ca agentii aeronautici în cauza respecta condițiile initiale de autorizare, se conformeaza permanent prevederilor reglementarilor aeronautice aplicabile și nu afectează siguranța oborului.
1.2. Aplicabilitate
1.2.1. Prevederile prezentei reglementari se aplică organizațiilor care solicită autorizarea pentru desfășurarea de activități sau furnizarea de servicii aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex, precum și celor care dețin o autorizatie de agent aeronautic civil în acest domeniu.
1.2.2. - (a) Pentru organizațiile care distribuie produse aeronautice și pentru organizațiile implicate direct în activități legate de operarea aeronavelor (operatori aerieni, servicii de dirijare și control al traficului aerian, de informare aeronautica și meteorologica, etc.), prevederile prezentei reglementari se aplică numai în ceea ce priveste armonizarea și integrarea activităților lor de baza în ansamblul și specificul activităților aeroportuare.
(b) Evaluarea, autorizarea și supravegherea organizațiilor menționate la lit. (a) pentru activitățile lor de baza sunt supuse unor reglementari specifice emise de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT).
1.2.3. În cazul în care o organizație din categoriile menționate în paragraful 1.2.2 desfășoară activități aeronautice civile complementare, incadrate potrivit prezentei reglementari în domeniul aeroportuar sau conex, autorizarea și supravegherea activităților în cauza se vor executa potrivit acestei reglementari.
1.2.4. Prezenta reglementare stabileste cerințele pentru autorizarea agentilor aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex și acordarea Certificatului de autorizare, pentru modificarea și prelungirea valabilității documentului de autorizare, pentru supravegherea activității agentilor aeronautici autorizati, precum și reguli generale de functionare a agentilor aeronautici respectivi.
1.2.5. - (a) Autorizarea și supravegherea agentilor aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex sunt servicii prestate de AACR și se tarifeaza conform prevederilor legale.
(b) AACR poate să restrictioneze, sa suspende sau sa anuleze autorizarea unui agent aeronautic civil din domeniul aeroportuar sau conex, duca nu se mentin condițiile cerute și pentru care aceasta a fost acordată. Restrictionarea, suspendarea sau anularea autorizarii nu presupun rambursarea tarifelor stabilite conform prevederilor legale, achitate pentru serviciile prestate de AACR.
1.3. Definitii și abrevieri
1.3.1. În sensul prezentei reglementari, termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii:
Acceptat/acceptabil - indicatie pozitiva despre anumite subiecte și propuneri pe care AACR le considera compatibile cu scopul propus.
Activități aeronautice civile - totalitatea activităților legate de proiectarea, construcția, atestarea, reparatia, întreținerea și operarea aeronavelor civile, a aerodromurilor și a altor obiective de infrastructura aeronauticii civile, de dirijarea și controlul traficului aerian, de informarea aeronautica și meteorologica a operatorilor aerieni, de pregătirea și perfectionarea personalului aeronautic civil, precum și a activităților aeronautice civile conexe acestora.
Activități aeronautice civile conexe - totalitatea serviciilor care contribuie direct la asigurarea desfășurării activităților aeronautice civile.
Agent aeronautic civil - orice persoană fizica sau juridica autorizata sa desfasoare activități aeronautice civile.
Anulare - retragerea de către Autoritatea Aeronautica Civila Română a documentului de autorizare, ca urmare a nerespectarii condițiilor care au stat la baza autorizarii initiale sau a cerințelor impuse de Autoritatea Aeronautica Civila Română. În acest caz, sunt anulate toate drepturile și privilegiile acordate prin autorizarea respectiva, iar după revocare, organizația nu mai poate desfășura activități sau emite documente în baza autorizarii, fiind obligata sa elimine din documentele sale toate referirile la aceasta.
Autorizare - confirmare oficiala data printr-un document eliberat de Autoritatea Aeronautica Civila Română cu respectarea prevederilor reglementarilor aeronautice române, prin care se atesta capacitatea deținătorului de a desfășura activitățile aeronautice civile menționate în acest document.
Evaluare - constatarea indeplinirii/neindeplinirii de către o organizație a condițiilor impuse pentru autorizarea ca agent aeronautic civil.
Facilități - baza materiala asociata domeniului de activitate care face obiectul autorizarii unei organizații ca agent aeronautic civil.
Handling - ansamblul serviciilor specializate destinate pasagerilor, bagajelor, marfii, postei, echipajului și aeronavei, asigurate pe aeroport.
Manual operational - document care stabileste organizarea compartimentelor de specialitate ale agentului aeronautic civil și relatiile dintre acestea, precum și procedurile și instrucțiunile care guverneaza activitățile de profil pentru realizarea sigurantei operațiunilor/activităților aeroportuare.
Memoriu de prezentare - document cuprinzand informații detaliate despre organizație (modul de constituire, obiectul de activitate, organizare, facilități, asigurarea calității, activitatea prezenta și de perspectiva, etc.).
Organizație - persoana juridica independenta, sau parte specializata a unei persoane juridice, constituita în scopul indeplinirii unor sarcini specifice (ex.: handling).
Produs aeronautic - orice aeronava, reper/component de aeronava, inclusiv motoare și elice complete, precum și orice materii prime și materiale destinate construcției, intretinerii și operarii aeronavelor, inclusiv combustibili, lubrifianti, vopsele și alte produse chimice asociate.
Renuntare - cerere formala scrisa adresata Autorității Aeronautice Civile Române de către un agent aeronautic civil, prin care solicită anularea documentului de autorizare. În acest caz, organizația renunta efectiv la drepturile și privilegiile acordate în baza autorizarii respective, iar după anulare nu mai are dreptul de a desfășura activitățile sau de a emite documentele pentru care a fost autorizata initial, fiind obligata sa elimine din documentele sale toate referirile la autorizare.
Restrictionare - retragere temporara de către Autoritatea Aeronautica Civila Română a unor competente dintre cele acordate unei organizații autorizate prin documentele de autorizare. Restrictionarea constituie un caz particular de suspendare.
Securitate aeronautica - ansamblu de măsuri, resurse materiale și forte umane, coordonate, mobilizate și utilizate în scopul protectiei aeronauticii civile împotriva actelor de interventie ilicita.
Siguranța zborului - capacitate a activității aeronautice constand în evitarea afectarii sănătății sau pierderii de vieti omenesti, precum și a producerii de pagube materiale;
Sistemul calității - ansamblul de structuri organizatorice, responsabilității, proceduri, procese și resurse, care au ca scop implementarea asigurarii calității intr-o anumita activitate aeronautica civila.
Suspendare - retragere temporara de către Autoritatea Aeronautica Civila Română a competentelor acordate unei organizații autorizate prin documentele de autorizare, ca urmare a nerespectarii condițiilor care au stat la baza autorizarii initiale sau a cerințelor impuse de Autoritatea Aeronautica Civila Română. În acest caz, autorizarea rămâne valabila, dar nici o activitate invocand autorizarea nu poate fi desfășurată pe perioada suspendarii. Privilegiile care decurg din autorizare pot fi restabilite atunci când Autoritatea Aeronautica Civila Română constata ca circumstantele care au cauzat suspendarea au fost corectate, iar organizația poate demonstra din nou conformarea deplina cu cerințele aplicabile.
Ceilalti termeni specifici utilizati în prezenta reglementare corespund definitiilor din Codul aerian ( Legea nr. 130/2000 ).
1.3.2. Abrevieri:
AACR - Autoritatea Aeronautica Civila Română
AD/AP - aerodrom/aeroport
ICAO - Organizația Aviației Civile Internationale (International Civil Aviation Organizațion)
MTCT - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
RACR - Reglementari Aeronautice Civile Române
Capitolul 2 ACTIVITĂȚI AERONAUTICE CIVILE IN DOMENIUL AEROPORTUAR
2.1. Categorii de activități aeronautice civile în domeniul aeroportuar
2.1.1. Activitățile aeronautice civile din domeniul aeroportuar sunt activități și servicii necesare pentru amenajarea, întreținerea și functionarea aeroporturilor, care trebuie să se conformeze unor cerințe specifice, stabilite prin reglementarile aeronautice naționale și internationale aplicabile, în legătură cu realizarea sigurantei zborului, securitatii aeronautice, regularitatii și eficientei traficului aerian.
2.1.2. Activitățile aeronautice civile din domeniul aeroportuar sunt activități care se desfășoară atât în perimetrul unui aeroport (ca servicii suport pentru transportul aerian civil sau ca servicii de constructii/montaj/întreținere/reparatii la infrastructura și instalatiile aeroportuare), cat și în afara perimetrului aeroportului (ca servicii de cercetare/proiectare/fabricatie/montaj/reparatii pentru infrastructura, instalatiile și echipamentele de aerodrom).
2.1.3. Categoriile de activități aeronautice civile din domeniul aeroportuar sunt urmatoarele:
1. Asistența
tehnica (service) aeronave și operațiuni pe platforma și
cai de rulare .................................................. - cod AAR
2. Depozitare și manipulare marfa și posta pentru transportul
aerian ......................................................... - cod AAM
3. Servicii pasageri și bagaje .................................... - cod AAX
4. Catering și aprovizionare cu materiale de catering la bordul
aeronavelor .................................................... - cod AAB
5. Ansamblul de activități de handling aeroportuar (doua sau mai
multe dintre categoriile de activități AAR, AAM, AAX, AAB)...... - cod AAH
6. Proiectare, asistența tehnica și consultanță de specialitate
privind construcția de obiective noi pentru infrastructura
aviației civile, construcția de facilități destinate depozitarii
combustibililor, alimentarii combustibililor la aeronave,
comunicatiilor, navigatiei aeriene, supravegherii și meteorologiei
aeronautice, precum și pentru lucrari de reparatii și modernizari
la obiectivele de aviatie civila existente ..................... - cod AAP
7. Constructii, reparatii, întreținere și/sau modernizari la obiective
de infrastructura a aviației civile și facilități destinate
depozitarii combustibililor, alimentarii combustibililor la
aeronave, comunicatiilor, navigatiei aeriene, supravegherii și
meteorologiei aeronautice ....................................... - cod AAC
8. Proiectare, fabricatie și montaj echipamente și sisteme
aeroportuare de comunicatii, navigatie aeriana, supraveghere și
meteorologie aeronautica ........................................ - cod AAE
9. Distribuire materii prime, materiale, echipamente, (auto)vehicule
speciale, instalații și sisteme cu specific aeroportuar sau conex,
destinate și utilizate în categoriile de activități menționate mai
sus sau pentru întreținerea și functionarea aeroporturilor, cu
excepția urmatoarelor produse aeronautice: aeronave,
repere/componente de aeronava (inclusiv motoare și elice complete),
materii prime și materiale destinate construcției, intretinerii
și operarii aeronavelor (inclusiv combustibili, lubrifianti,
vopsele și alte produse chimice asociate) ......................
- cod AAD
10. Lucrari speciale pentru aeronautica civila (studii, determinari,
atestari, evaluari), pentru producerea de date și informații
utilizabile în domeniul aeronautic civil ........................ - cod AAS
11. Alte activități, supuse respectarii unor cerințe aeronautice
specifice ....................................................... - cod AAZ
2.1.4. Pentru desfășurarea activităților aeronautice civile menționate în paragraful 2.1.3, organizațiile de profil trebuie să fie autorizate de AACR conform prevederilor prezentei reglementari.
Capitolul 3 CERINȚE PENTRU AUTORIZAREA/MENTINEREA VALABILITĂȚII AUTORIZARII AGENTILOR AERONAUTICI CIVILI DIN DOMENIUL AEROPORTUAR
3.1. Cerințe generale
3.1.1. (a) Organizația care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar trebuie să fie constituita și sa functioneze în conformitate cu prevederile legislației naționale aplicabile.
(b) Activitatea(atile) pentru care solicită autorizarea trebuie să fie inclusa(e) în obiectul de activitate declarat și înregistrat legal.
3.1.2. (a) Organizația care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar trebuie să dispună de capabilitatea tehnica și operationala (dotare tehnica și structuri organizatorice) adecvate specificului activității, pentru a realiza siguranța zborului și securitatea aeronautica, precum și calitatea serviciilor prestate.
(b) Organizația trebuie să dispună de capacitatea financiară necesară pentru susținerea activității(lor) autorizate și de acoperire asiguratorie suficienta, corelata cu tipul și volumul activității(lor) autorizate.
3.1.3. Activitățile de profil trebuie să fie organizate, conduse și executate, după caz, pe bază de:
(a) proceduri operationale detaliate, constituite în Manualul operational; sau
(b) sistem de asigurare a calității, definit în Manualul calității și implementat la nivelul organizației.
3.1.4. Organizația trebuie să dețină reglementarile aeronautice naționale și internationale (standarde, norme, manuale, specificatii, alte publicatii tehnice de specialitate) aplicabile pentru activitatea(atile) de baza pe care o(le) desfășoară în domeniul aeroportuar.
3.1.5. Organizația trebuie să accepte autoritatea de inspecție și de supraveghere exercitata de Autoritatea Aeronautica Civila Română (AACR) și să aplice masurile corective sau cerințele specifice stabilite de AACR.
3.2. Cerințe privind facilitatile
3.2.1. Activitățile cu implicatii în siguranța zborului desfășurate în perimetrul infrastructurii aeroportuare trebuie să fie executate cu echipamente și facilități adecvate, autorizate de AACR.
3.2.2. Echipamentele și serviciile din domeniul aeroportuar trebuie contractate numai cu furnizori din tara autorizati ca agenti aeronautici civili sau cu furnizori externi recunoscuti de AACR (furnizori cu renume și experienta în domeniul aeronautic).
3.2.3. Echipamentele folosite pentru activitățile de handling aeroportuar trebuie să corespunda specificatiilor producătorului și să fie autorizate de AACR.
3.2.4. Orice alte echipamente utilizate trebuie să aibă caracteristicile și performantele adecvate scopului aeronautic propus și să fie acceptate de AACR.
3.2.5. (a) Organizația trebuie să implementeze și sa mențină un program de întreținere tehnica și reparatii pentru echipamente și facilități, un sistem de evidenta a stării tehnice pentru echipamentele și facilitatile respective, precum și un sistem de înregistrări privind întreținerea tehnica a acestora.
(b) Programul și sistemele menționate la lit. (a) trebuie să fie acceptate de AACR.
3.3. Cerințe privind personalul organizației
3.3.1. Organizația trebuie să dispună de personal suficient pentru a putea desfășura activitățile aeronautice preconizate.
3.3.2. Competența personalului implicat în activități cu specific aeronautic trebuie stabilita în conformitate cu proceduri și standarde acceptabile AACR.
3.3.3. (a) Personalul implicat în activități cu specific aeronautic trebuie să cunoasca și și aplice curent reglementarile aeronautice naționale și internationale referitoare la domeniul de activitate pentru care este autorizat și cele în legătură cu siguranța și securitatea aeronautica.
(b) Personalul implicat în activități cu specific aeronautic trebuie să aibă o experienta relevanta și sa beneficieze de instruire initiala și recurenta în conformitate cu un program acceptabil AACR.
Capitolul 4 PROCEDURA DE AUTORIZARE A AGENTILOR AERONAUTICI CIVILI DIN DOMENIUL AEROPORTUAR
4.1. Semnificatia autorizarii
4.1.1. Certificatul de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar atesta ca organizația titulara este autorizata de Autoritatea Aeronautica Civila Română (AACR), în conformitate cu prevederile reglementarilor aeronautice civile, sa desfasoare activitățile prevăzute în anexa la documentul de autorizare.
4.1.2. Certificatul de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar emis unei organizații atesta ca organizația respectiva are capacitatea tehnica și operationala sa desfasoare activități aeronautice în domeniul aeroportuar și conferă organizației dreptul sa angajeze și sa presteze pe teritoriul național activitățile autorizate.
4.1.3. În procesul autorizarii, organizația trebuie să faca dovada ca:
(a) are capabilitatea de a desfășura activitatea pentru care a cerut autorizarea la standardul de calitate impus de domeniul aeronautic civil și se conformeaza cerințelor de siguranță a traficului aerian;
(b) se conformeaza cerințelor de dotare și întreținere tehnica impuse de natura/specificul și amploarea/extinderea activității preconizate;
(c) are asigurat un management adecvat, compatibil cu cerințele legislației naționale și ale reglementarilor aeronautice în vigoare;
(d) are stabilite proceduri acceptabile AACR în conformitate cu prezenta reglementare, cu cerințele aeronautice aplicabile și cu respectarea legislației în domeniu;
(e) are stabilit și implementeaza un sistem al calității acceptabil AACR, incluzând evaluari independente, care să monitorizeze activitățile autorizate;
(f) a desemnat o persoană cu responsabilității în implementarea sistemului calității și a supravegherii mentinerii condițiilor de autorizare;
(g) detine resurse financiare suficiente și are perspectiva de realizare a activității propuse.
4.2. Etapele autorizarii
4.2.1. Procedura de autorizare a unui agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar cuprinde urmatoarele etape:
(a) solicitarea autorizarii;
(b) verificarea documentatiei pentru autorizare;
(c) evaluarea organizației la fața locului;
(d) acordarea Certificatului de autorizare.
4.2.2. (a) Durata procesului de autorizare este de 60 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de autorizare.
(b) Aceasta perioada se prelungeste cu intervalele de timp în care solicitantul aplica cerințele suplimentare formulate de AACR (completarea documentatiei prezentate initial, implementarea unor măsuri corective, etc.).
4.2.3. Activitățile de verificare, evaluare și supraveghere sunt servicii prestate de AACR către solicitanții și detinatorii de autorizații de agenti aeronautici civili în domeniul aeroportuar și se tarifeaza potrivit prevederilor legale în vigoare.
4.3. Solicitarea autorizarii
4.3.1. Pentru obtinerea Certificatului de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar, solicitantul trebuie să prezinte la AACR cererea pentru acordarea Certificatului de autorizare, însoțită de urmatoarele documente:
(a) Memoriul de prezentare a organizației;
(b) Manualul operational (pentru activitățile cu codurile AAB, AAR, AAH, AAM, AAX) sau Manualul calității (pentru activitățile cu codurile AAC, AAD, AAE, AAP, AAS);
(c) Raportul de autoevaluare a conformarii organizației cu cerințele aplicabile activităților pentru care se solicita autorizarea și cu datele declarate după caz în Manualul operational sau în Manualul calității;
(d) alte documente care pot sustine cererea de autorizare;
(e) dovada platii tarifului cuvenit AACR pentru activitatea de evaluare în vederea autorizarii.
4.3.2. Solicitantul va fi informat de AACR asupra continutului și formei documentatiei necesare autorizarii, precum și asupra etapelor procedurii de autorizare.
4.4. Verificarea documentatiei pentru autorizare
4.4.1. În etapa de verificare a documentatiei pentru autorizare, AACR realizează analiza de fond a documentatiei prezentate: conținutul, modul de intocmire și de prezentare, informațiile declarate de solicitant în legătură cu organizația și cu activitățile propuse pentru autorizare, nivelul de documentare relativ la prevederile legislației naționale și ale reglementarilor aeronautice aplicabile, etc.
4.4.2. Analiza documentelor prezentate de solicitant în vederea autorizarii se efectueaza la sediul AACR.
4.4.3. (a) După primirea cererii de autorizare și a documentatiei aferente, AACR efectueaza verificarea acesteia.
(b) În cazul în care în timpul procesului de evaluare se constată că este necesar să se introduca documente în completarea dosarului de autorizare, perioada de autorizare de maximum 60 zile se va prelungi corespunzător timpului necesar societatii de a elabora și a depune la AACR documentele în cauza.
4.4.4. La verificarea cererii pentru autorizare și a Memoriului de prezentare a organizației, AACR urmareste:
(1) datele de identificare declarate de solicitant;
(2) imputernicirea, în cazul în care solicitantul este reprezentat de altă persoană;
(3) actele constitutive, cu toate completările și modificările ulterioare;
(4) structura și conținutul Memoriului de prezentare a organizației;
(5) detalii despre activitățile pentru care se solicita autorizarea;
(6) dovada platii tarifului cuvenit AACR pentru activitatea de evaluare în vederea autorizarii.
4.4.5. Organizația care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar trebuie să intocmeasca și sa mențină la zi Memoriul de prezentare a organizației, structurat conform Anexei.
4.4.6. La verificarea Manualului operational sau Manualului calității (după caz), AACR urmareste:
(1) structura organizatorica și interfetele compartimentelor prestatoare ale activităților pentru care se solicita autorizarea;
(2) procedurile de sistem, procedurile tehnice de execuție, procedurile operationale, instrucțiuni de lucru specifice activităților pentru care se solicita autorizarea;
(3) facilitatile tehnice specifice și facilitatile conexe, proceduri de control și întreținere, etc.;
(4) documentele de autorizare emise de autoritățile de stat în domeniu pentru asigurarea protectiei muncii, prevenirii și stingerii incendiilor și protectiei mediului înconjurător, dotarile tehnice și masurile adoptate pentru menținerea condițiilor din aceste domenii.
(5) programul de instruire, calificare și perfectionare profesionala a personalului de conducere și de execuție implicat în activitățile pentru care se solicita autorizarea;
(6) modalitatile de planificare, lansare, organizare/derulare, control și înregistrare a activităților pentru care se solicita autorizarea;
(7) alte elemente de evaluare, specifice activităților din domeniul aeroportuar supuse autorizarii.
4.4.7. În cazul în care sunt necesare precizări suplimentare, modificari și/sau completari la cererea și/sau documentația pentru autorizare, AACR va cere în scris solicitantului informațiile respective.
4.4.8. Solicitantul trebuie să actualizeze în mod corespunzător și operativ documentația.
4.4.9. Solicitantul își asuma și poarta integral responsabilitatea pentru autenticitatea informațiilor/datelor furnizate.
4.5. Evaluarea organizației la fața locului
4.5.1. În etapa evaluării organizației la fața locului, AACR urmareste concordanta datelor declarate cu situația reala a organizației și completarea informațiilor necesare la atestarea capabilitatii și capacității organizației de a desfășura în condiții de siguranță și eficienta activitatea(activitățile) pentru care solicită autorizarea.
4.5.2. Evaluarea se realizează prin inspecții de documentare efectuate de inspectori sau de echipe de inspectori ai AACR în zonele de activitate care au legătură directa cu obiectul autorizarii, după caz, astfel:
(a) la sediul solicitantului;
(b) în sectoarele operationale;
(c) la bazele/punctele de activitate;
(d) la facilitatile tehnice proprii sau inchiriate;
(e) în orice alte zone considerate de inspectorii AACR necesar a fi vizitate.
4.5.3. Printre obiectivele inspecției la fața locului, inspectorii AACR vor urmări dacă:
(a) mijloacele tehnice specifice și facilitatile conexe (incluzând echipamente, instalații, dispozitive, materiale, programe de calcul, etc.) sunt adecvate pentru susținerea activității propuse. Echipamentele aeroportuare trebuie să fie acceptate de AACR pentru a corespunde cerințelor de siguranță.
(b) organizația - sau compartimentul specializat pentru activități în domeniul aeroportuar dispune de un cadru organizatoric adecvat și funcționează conform procedurilor implementate și cuprinse în sistemul calității;
(c) personalul cu functii de conducere și de execuție trebuie să aibă o pregatire corespunzătoare în domeniu, sa cunoasca și să aplice procedurile sistemului calității, legislatia în vigoare, alte norme și reglementari din domeniul sau de responsabilitate. Personalul trebuie să fie instruit, testat, autorizat, licentiat după caz.
(d) laboratoarele de încercări sunt autorizate și certificate, aparatele și/sau dispozitivele de măsura și control sunt verificate și calibrate corespunzător, conform procedurilor sistemului calității. Laboratoarele de încercări vor putea fi autorizate de către AACR sau după caz, AACR va putea accepta autorizarile altei autorități a statului abilitata în domeniu, sau autorizarile altor autorități internationale recunoscute în domeniu.
(e) Manualul operational sau Manualul calității sunt complete, actualizate, difuzate, cunoscute integral sau pe secțiuni - după necesități - și implementate de toate compartimentele implicate.
Procedurile sistemului calității și instrucțiunile de lucru sunt actualizate și difuzate, iar prevederile lor sunt cunoscute și aplicate în activitatea curenta (evaluare prin urmarirea nemijlocita a derularii activității, verificarea documentelor intocmite, chestionarea prin sondaj a personalului implicat, etc.);
(f) echipamentele, aparatele, instalatiile, dotarile tehnice speciale și facilitatile sunt în stare buna de functionare și exista proceduri implementate de verificare, control, întreținere/reparatii precum și înregistrare a datelor referitoare la menținerea stării lor tehnice. Echipamentele aeroportuare vor fi acceptate/autorizate de AACR, pentru asigurarea cerințelor de siguranță.
(g) incadrarea compartimentelor și/sau sectoarelor de activitate cu personal este corespunzătoare (numeric, domenii/profiluri, nivel de pregatire de specialitate, calificare și experienta profesionala, documente doveditoare, etc.);
(h) exista condiții corespunzătoare pentru desfășurarea activității, inclusiv pentru personal, sunt respectate cerințele de protectia muncii și prevenirii și stingerii incendiilor și dacă sectoarele/spatiile de lucru sunt organizate optim și functional;
(i) în baza documentara și la locurile de desfășurare a activității exista norme, manuale, specificatii tehnice, etc. din domeniul aeronautic în legătură directa cu activitățile care fac obiectul autorizarii, precum și dacă prevederile acestora sunt cunoscute, aplicate și respectate;
(j) subunitatile dislocate în alte localități - unde este cazul - și care vor executa activități în domeniul aeroportuar în baza autorizarii organizației sunt coordonate/integrate corespunzător privind organizarea, structura ierarhica de autoritate și control, baza de documentare, circuitul informational, structura și competența personalului, dotarea tehnica; urmarirea, verificarea și inregistrarea activităților, respectarea sistemului calității adoptat de organizație, etc.);
(k) alte aspecte specifice activităților care fac obiectul autorizarii sunt compatibile cu exigentele domeniului aeronautic: siguranța, regularitatea și eficienta traficului aerian, calitatea activităților/serviciilor prestate, etc..
4.5.4. La finalizarea evaluării la fața locului, inspectorii AACR vor stabili neconformitatile față de cerințele pentru autorizare în domeniul aeroportuar. AACR va notifica organizația în termen de 15 zile lucratoare în legătură cu neconformitatile constatate și va formula cerințe suplimentare.
4.5.5. (a) Solicitantul va transmite la AACR, în scris, programul masurilor corective preconizate (acțiuni/activități, grafic de timp. etc.) pentru eliminarea neconformitatilor semnalate.
(b) în forma acceptata de AACR programul trebuie aplicat în mod operativ de către solicitant.
4.5.6. În situația în care se constată că organizația indeplineste condițiile de autorizare în totalitate sau cu limite, inspectorii AACR vor stabili restrictiile care se impun și vor întocmi Raportul de evaluare în vederea emiterii Certificatului de autorizare.
4.5.7. AACR va efectua evaluari de supraveghere și va verifica stadiul indeplinirii masurilor corective sau preventive din program.
4.6. Acordarea Certificatului de autorizare
4.6.1. (a) Rezultatele acțiunilor de evaluare se concretizeaza prin intocmirea de către inspectorii AACR a unui Raport de evaluare, în care se consemneaza aprecierile privind capacitatea solicitantului de a desfășura activități aeroportuare în condiții de siguranță și eficienta, neconformitatile constatate, cerințe suplimentare ce trebuie indeplinite de solicitant, termenele de inlaturare a neconformitatilor și de indeplinire a cerințelor suplimentare formulate de AACR. Raportul de evaluare va mai cuprinde domeniul de autorizare admis cu eventualele restrictii. În Raportul de evaluare se vor mai specifică reglementarile, standardele, normele și alte documente de referința interne sau internationale, care au fost considerate în cadrul evaluării, vor fi nominalizate compartimentele semnificative evaluate, obiectivele inspectate, etc. Raportul de evaluare va fi semnat de către inspectorii AACR implicati în procesul de evaluare și va fi aprobat de Directorul Directiei de specialitate din cadrul AACR.
(b) în functie de constatarile referitoare la intrunirea sau neintrunirea cerințelor de autorizare prevăzute de reglementarile aplicabile, Raportul de evaluare va consemna acordarea, respectiv neacordarea, Certificatului de autorizare.
4.6.2. Directorul General al AACR decide acordarea sau neacordarea Certificatului de autorizare, în baza concluziilor prezentate în Raportul de evaluare.
4.6.3. (a) Certificatul de autorizare se semneaza de Directorul General al AACR, Directorul Directiei de specialitate și de Consilierul juridic din cadrul AACR.
(b) În Anexa la Certificatul de autorizare se precizeaza condițiile și/sau restrictiile impuse activităților autorizate.
4.6.4. Termenul de valabilitate al Certificatului de autorizare este de 1 an, de la data emiterii.
4.6.5. (a) Certificatului de autorizare emis de AACR se transmite solicitantului, insotit de un exemplar al Raportului de evaluare.
(b) Un exemplar martor al Certificatului de autorizare rămâne la AACR.
4.6.6. După primirea Certificatului de autorizare, deținătorul acestuia are statut de agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar și poate desfășura activitățile autorizate pe aeroporturile din România - în condițiile și cu restrictiile stabilite de AACR.
4.6.7. După emiterea Certificatului de autorizare, AACR procedeaza la declanșarea activității de supraveghere.
4.6.8. Decizia de neacordare a Certificatului de autorizare, însoțită de motivele care au stat la baza adoptarii ei, se comunică de AACR, în scris, în termen de 15 zile lucratoare de la luarea deciziei, solicitantului autorizatiei.
4.6.9. (a) În cazul neacordarii Certificatului de autorizare, solicitantul poate să conteste decizia la AACR, în termen de 15 zile lucratoare de la data luării la cunoștința. AACR va transmite către solicitant în termen de 10 zile lucratoare decizia de mentinere sau revocare a neacordarii autorizarii.
(b) Solicitantul va putea contesta menținerea de către AACR a deciziei de neacordare a autorizatiei, la MTCT, în termen de 15 zile lucratoare de la data luării la cunoștința. Termenul de solutionare a contestației de către MTCT este stabilit de legislatia naționala în vigoare privind modul de solutionare a contestatiilor și sesizarilor de către instituțiile administrației publice centrale.
4.7. Prelungirea valabilității Certificatului de autorizare
4.7.1. Condiții de prelungire a valabilității Certificatului de autorizare:
(a) agentul aeronautic care solicită prelungirea indeplineste condițiile prevăzute la paragraful 4.1.3 al prezentei reglementari;
(b) agentul aeronautic care solicită prelungirea își asuma respectarea tuturor reglementarilor și normelor legale intrate în vigoare în perioada de valabilitate a Certificatului anterior;
(c) agentul aeronautic care solicită prelungirea își indeplineste oblibațiile de plată a serviciilor prestate de către AACR;
(d) nu exista rapoarte de constatare sau reclamatii, primite de AACR privind deficiente de fond ale activității sau lucrărilor organizației care solicită prelungirea;
(e) instituțiile abilitate ale statului nu au constatat deficiente; în activitatea desfășurată de organizația care solicită prelungirea în perioada de valabilitate a certificatului anterior.
4.7.2. Solicitarea prelungirii valabilității Certificatului de autorizare se face printr-o cerere depusa la AACR cu 45 de zile înainte de expirarea datei de valabilitate, însoțită de urmatoarele documente:
(a) Raportul de autoevaluare pentru activitățile cu profil aeronautic, incluzând, după caz, schimbările de natura organizatorica, tehnica și operationala față de condițiile din perioada evaluării initiale sau de la ultima inspecție de supraveghere, programe propuse privind actiunile corective, lista procedurilor comune cu administratorul aeroportului și/sau administratorul serviciilor de trafic aerian, etc.;
(b) dovada platii tarifului cuvenit AACR pentru activitatea de prelungire a autorizarii.
4.7.3. Procesul de evaluare va parcurge ciclul descris în secțiunile 4.4, 4.5 și 4.6, adaptat la specificul solicitarii.
4.7.4. Prelungirea valabilității Certificatului de autorizare se face în baza Raportului de evaluare, emis în urma evaluării agentului aeronautic în cauza și în conformitate cu prevederile secțiunii 4.6.
4.7.5. Decizia de aprobare a prelungirii perioadei de valabilitate a Certificatului de autorizare este urmata de emiterea noii editii a Certificatului de autorizare.
4.7.6. Prelungirea perioadei de valabilitate a Certificatului de autorizare este de 1 an.
4.7.7. Dacă Certificatul de autorizare expira, prin depășirea datei de valabilitate, organizația în cauza trebuie să se reautorizeze (procedura de autorizare initiala și de acordare a Certificatului).
4.7.8. Neplata tarifului cuvenit AACR indreptateste AACR sa suspende autorizarea, până la achitarea obligațiilor financiare.
4.7.9. (a) În cazul neprelungirii valabilității Certificatului de autorizare, solicitantul poate să conteste decizia la AACR, în termen de 15 zile lucratoare de la data luării la cunoștința. AACR va transmite către solicitant în termen de 10 zile lucratoare decizia de mentinere sau revocare a neprelungirii autorizarii.
(b) Solicitantul va putea contesta menținerea de către AACR a deciziei de neprelungire a autorizatiei, la MTCT, în termen de 15 zile lucratoare de la data luării la cunoștința. Termenul de solutionare a contestației de către MTCT nu va depăși 30 zile de la data înregistrării contestației.
4.8. Modificarea Certificatului de autorizare
4.8.1. Pentru modificarea gamei de activități autorizate, un agent aeronautic civil se va adresa AACR, cu o cerere de modificare a Certificatului de autorizare, însoțită de urmatoarele documente:
(a) Raportul de autoevaluare pentru activitățile cu profil aeronautic, incluzând, după caz, schimbările de natura organizatorica, tehnica și operationala față de condițiile din perioada evaluării initiale sau de la ultima inspecție de supraveghere, programe propuse privind actiunile corective, noile proceduri comune cu administratorul aeroportului și/sau administratorul serviciilor de trafic aerian, etc.;
(b) dovada platii tarifului cuvenit AACR pentru activitatea de modificare a autorizarii.
4.8.2. Modificările pot consta în includerea/excluderea unor activități din categoria autorizata, restrangerea/extinderea cadrului de realizare a unor activități din categoria autorizata și/sau includerea/excluderea uneia sau mai multor categorii de activități (relativ la clasificarea din Cap. 2, para. 2.1.3).
4.8.3. Procesul de evaluare va parcurge ciclul descris în secțiunile 4.4, 4.5 și 4.6, adaptat la specificul modificarii solicitate.
4.8.4. Aprobarea modificarilor este urmata de emiterea noii editii a anexei la Certificatul de autorizare în cauza.
4.9. Restrictionarea sau suspendarea Certificatului de autorizare
4.9.1. Certificatul de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar poate fi restrictionat de AACR pe o perioadă limitata, în cazul în care deținătorul acestuia:
(a) nu mai indeplineste integral, pentru o parte din activitatea agentului aeronautic;
(b) nu mai dispune, temporar, de facilitatile necesare executarii activității;
(c) se abate în activitatea sa de la cerințele specifice stabilite prin prezenta reglementare și de la elementele declarate în Memoriul de prezentare a organizației;
(d) nu respecta reglementarile aeronautice aplicabile sau cerințele specifice stabilite de AACR;
4.9.2. Certificatul de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar poate fi suspendat de AACR pe o perioadă limitata, în cazul în care deținătorul acestuia:
(a) nu și-a achitat oblibațiile de plată ce îi revin pentru servicii prestate de către AACR;
(b) are deficiente minore în activitate;
(c) nu mai dispune, temporar, de facilitatile necesare executarii activității;
(d) se abate în activitatea sa de la cerințele specifice stabilite prin prezenta reglementare și de la elementele declarate în Memoriul de prezentare a organizației;
(e) nu respecta reglementarile aeronautice aplicabile sau cerințele specifice stabilite de AACR;
(f) nu respecta oblibațiile stabilite prin conventii/contracte cu administratorii infrastructurilor aeronautice în care desfășoară activități și/sau sunt locatari;
(g) este răspunzător pentru producerea unor incidente aeronautice în perimetrul infrastructurilor aeroportuare sau a unor situații care afectează siguranța activităților aeroportuare.
4.9.3. Restrictionarea sau suspendarea Certificatului de autorizare se aplică și atunci când AACR este notificata de către unul din organismele de stat specializate, din cadrul MTCT (Corpul de control al MTCT, Inspectoratul de Stat în Constructii, Directia Generală a Aviației Civile, Inspectoratul Aviației Civile), care constata ca agentul aeronautic se afla intr-unul din cazurile descrise la para. 4.9.1 și para. 4.9.2.
4.9.4. Restrictionarea sau suspendarea Certificatului de autorizare se face în baza:
(a) propunerilor din actele de constatare intocmite de inspectorii AACR în cadrul inspecțiilor de supraveghere;
(b) constatarilor urmare a verificării reclamatiilor/sesizarilor primite de la beneficiarii serviciilor agentului aeronautic în cauza;
(c) constatarilor organismelor de stat specializate menționate la para. 4.9.3.
4.9.5. Decizia de restrictionare sau suspendare a Certificatului de autorizare, însoțită de motivele care au stat la baza adoptarii ei, se comunică de AACR. în scris, în termen de 15 zile de la luarea deciziei, solicitantului autorizatiei.
4.9.6. (a) Certificatul de autorizare poate fi suspendat pe o perioadă de cel mult 6 luni.
(b) Dacă până la expirarea perioadei de suspendare nu sunt eliminate cauzele care au condus la suspendarea Certificatului de autorizare, acesta se anulează.
4.9.7. Restrictionarea sau suspendarea Certificatului de autorizare se stabilesc de AACR în functie de riscul potențial, generat de activitatea agentului aeronautic în cauza.
4.10. Anularea Certificatului de autorizare
4.10.1. Certificatul de autorizare poate fi anulat de AACR în cazul în care deținătorul acestuia;
(a) are deficiente majore în activitatea derulata,
- constatate cu ocazia inspecțiilor instituțiilor abilitate ale statului și comunicate de acestea la AACR;
- semnalate de reclamatiile beneficiarilor (agenti aeronautici civili) și confirmate de inspecțiile de supraveghere ale AACR;
- semnalate de reclamatiile beneficiarilor (agenti aeronautici civili) și susținute prin rapoarte de control, evaluari, etc. ale instituțiilor abilitate ale statului;
(b) prezinta neconformitati majore, constatate de către AACR în cadrul procesului de supraveghere a agentului aeronautic în cauza;
(c) nu mai dispune de facilitatile necesare executarii activității;
(d) a radiat din obiectul sau de activitate legal înregistrat activitățile autorizate;
(e) se abate sistematic în activitatea sa de la cerințele specifice stabilite prin prezenta reglementare, de la elementele declarate în documentația de autorizare prezentată și/sau de la condițiile initiale de acordare a Certificatului de autorizare, referitoare la siguranța, regularitatea și eficienta traficului aerian, precum și la calitatea activităților/serviciilor aeroportuare prestate;
(f) nu respecta oblibațiile stabilite prin conventii/contracte cu administratorii infrastructurilor aeronautice în care desfășoară activități și/sau sunt locatari;
(g) este răspunzător pentru producerea unor incidente aeronautice majore în perimetrul infrastructurilor aeroportuare sau a unor situații care afectează grav siguranța activităților aeroportuare;
(h) omite sa corecteze în termenul de suspendare deficientele care au justificat măsura suspendarii temporare a autorizatiei;
(i) solicita în scris anularea și depune documentul original la AACR.
4.10.2. Anularea Certificatului de autorizare se face în baza:
(a) propunerilor din actele de constatare intocmite de inspectorii AACR în cadrul inspecțiilor de supraveghere;
(b) constatarilor urmare a verificării reclamatiilor/sesizarilor primite de la beneficiarii serviciilor agentului aeronautic în cauza;
(c) constatarilor organismelor de stat specializate menționate la para. 4.9.3.
4.10.3. Decizia de anulare a Certificatului de autorizare, însoțită de motivele care au stat la baza adoptarii ei, se comunică de AACR, în scris, în termen de 15 zile de la luarea deciziei, solicitantului autorizatiei.
4.11. Contestatii
4.11. (a) Contestațiile împotriva deciziei de restrictionare, suspendare sau anulare a Certificatului de autorizare se depun la AACR, de către agentul aeronautic în cauza, în termen de 15 zile lucratoare de la data luării la cunoștința. AACR va transmite către solicitant în termen de 10 zile lucratoare decizia de mentinere sau revocare a restrictionarii, suspendarii sau anularii Certificatului de autorizare.
(b) Solicitantul va putea contesta menținerea de către AACR a deciziei de restrictionare, suspendare sau anulare a Certificatului de autorizare, la MTCT în termen de 15 zile lucratoare de la data luării la cunoștința. Termenul de solutionare a contestației de către MTCT este stabilit de legislatia naționala în vigoare privind modul de solutionare a contestatiilor și sesizarilor de către instituțiile administrației publice centralei.
Capitolul 5 PROCEDURA DE SUPRAVEGHERE A ACTIVITĂȚII AGENTILOR ECONOMICI AERONAUTICI CIVILI DIN DOMENIUL AEROPORTUAR
5.1. Scopul procesului de supraveghere
5.1.1. Procesul de supraveghere a activităților desfășurate de agentii aeronautici civili din domeniul aeroportuar are scopul de a verifica dacă acestia:
(1) mentin condițiile existente la acordarea autorizarii initiale și respecta cerințele specifice menționate în Anexa la Certificatul de autorizare;
(2) respecta cerințele reglementarilor aeronautice civile aplicabile privind siguranța, regularitatea și eficienta activităților aeroportuare și a traficului aerian, precum și calitatea serviciilor prestate.
5.1.2. Supravegherea activităților desfășurate de agentii aeronautici civili din domeniul aeroportuar se efectueaza pe întreaga perioadă de valabilitate a Certificatului de autorizare.
5.2. Organizarea procesului de supraveghere
5.2.1. (a) Procesul de supraveghere se organizeaza, este condus și se executa de către Autoritatea Aeronautica Civila Română (AACR), cu inspectori aeronautici de specialitate.
(b) Supravegherea se realizează pe baza programului și procedurilor stabilite de AACR, adaptate specificului fiecarei categorii de activități din domeniul aeroportuar.
5.2.2. Activitatea de supraveghere se realizează prin inspecții și evaluari periodice ale activităților de profil desfășurate de aeronautici civili din domeniul aeroportuar.
5.2.3. În cazul sesizarii unor deficiente sau a aparitiei unor dificultati, de orice natura, care afectează sau ar putea afecta siguranța activităților aeronautice, AACR organizeaza inspecții speciale pentru cazul respectiv.
5.2.4. (a) Dacă în urma activității de supraveghere se constată că deținătorul Certificatului de autorizare nu mai indeplineste condițiile cerute pentru autorizare sau nu respecta limitarile specificate în documentul de autorizare, AACR informeaza imediat, în scris, agentul aeronautic în cauza asupra neconformitatilor constatate și solicita remedierea acestora într-o perioadă de timp determinata.
(b) AACR evalueaza dacă agentul aeronautic implicat mai poate continua activitatea în perioada de remediere a neconformitatilor constatate și, în consecința, AACR poate restrictiona sau suspenda autorizarea în perioada de referința.
5.2.5. În cazul în care deficientele sesizate nu se remediaza, AACR suspenda sau revoca (anulează) documentul de autorizare al agentului aeronautic respectiv.
Capitolul 6 RESPONSABILITATI ȘI OBLIGATII
6.1. Agentii aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex trebuie să:
(a) Mențină organizația, facilitatile, cadrul operational și/sau sistemul calității conform prevederilor prezentei reglementari și cel puțin la standardul declarat initial, constatat și aprobat prin Certificatul de autorizare acordat de Autoritatea Aeronautica Civila Română (AACR).
(b) Desfasoare în domeniul aeronautic numai activitățile/serviciile pentru care dețin autorizare, cu respectarea limitarilor stabilite în Anexa la Certificatul de autorizare.
(c) Permita și asigure persoanelor desemnate de AACR accesul la documentația și facilitatile proprii și ale subcontractantilor/furnizorilor, pentru efectuarea evaluării sau supravegherii necesare determinarii conformarii continue a organizației cu prevederile prezentei reglementari și ale celorlalte reglementari aeronautice aplicabile.
(d) Comunice la AACR, anticipat când este posibil, orice modificare semnificativa în organizare, facilități, sistemul calității sau proceduri operationale, însoțită de o evaluare a implicatiilor potentiale și de un plan de măsuri pentru eliminarea sau minimizarea acestora.
(e) Utilizeze ca subcontractanti/furnizori agenti aeronautici civili (organizații autorizate în domeniul aeronautic) sau alte organizații pentru care AACR a acceptat ca evaluarea să fie facuta de agentul aeronautic civil în cauza, prin sistemul propriu de asigurare a calității.
6.2. În activitatea curenta, titularul Certificatului de autorizare are obligația să prezinte la AACR spre aprobare/avizare, înainte de predare către beneficiar și/sau aplicare, rezultatele specifice ale activităților sale cu profil aeronautic (studii teoretice, proiecte tehnice, programe/planuri, documentații tehnice, buletine de laborator, etc.).
Anexa la reglementare
MEMORIUL DE PREZENTARE
Solicitantul trebuie să intocmeasca și sa mențină la zi Memoriul de prezentare a organizației, care va fi structurat și va contine cel puțin urmatoarele elemente:
Partea I INFORMATII PRELIMINARII
01. Cuprins
02. Scopul Memoriului de prezentare
03. Documente de referința
04. Abrevieri și sigle
05. Definitii și terminologie
06. Lista paginilor efective
07. Lista reviziilor
08. Lista de distribuție a memoriului
09. Prezentarea organizației
Partea 1 MANAGEMENT
1.1. Declaratia managerului responsabil al organizației din care să reiasă conformarea Memoriului de prezentare și a manualelor conexe cu reglementarile aplicabile în vigoare. În cazul în care conducerea organizației decide delegarea competentelor în aplicarea dispozițiilor Memoriului de prezentare, acest fapt va fi stipulat și persoana delegata va fi precizata.
1.2. Personalul de conducere
1.3. Sarcinile și responsabilitatile personalului de conducere
1.4. Organigrama organizației
1.5. Personalul de inspecție/certificare
1.6. Resurse umane
1.7. Descrierea generală a facilitatilor/amplasamentelor
1.8. Domeniul de activitate
1.9. Procedura de notificare la AACR a modificarilor relative la activitățile organizației/autorizari/amplasamente/personal
1.10. Procedura de amendare a Memoriului de prezentare
Partea 2 PROCEDURI SPECIFICE ȘI DE ASIGURAREA CALITATII
2.1
Responsabilitatea managementului
2.2
Sistemul calității
2.3
Analiza contractului
2.4
Controlul documentelor și al datelor
2.5
Aprovizionarea
2.6
Controlul produsului furnizat
de client
2.7
Identificarea și trasabilitatea
produsului
2.8
Controlul proceselor
2.9
Inspecții și încercări
2.10 Controlul echipamentelor de
inspecție, măsurare și incercare
2.11 Stadiul inspecțiilor și al
incercarilor
2.12 Controlul produsului neconform
2.13 Acțiuni corective și preventive
2.14 Manipulare, depozitare,
ambalare, conservare și livrare
2.15 Controlul înregistrărilor
2.16 Audituri interne
2.17 Instruire
2.18 Service
2.19 Tehnici statistice
ANEXE
Formulare utilizate
După caz, organizațiile solicitante vor elabora un set de proceduri specifice (proceduri operationale, proceduri tehnice de execuție), care vor fi parte a Memoriului de prezentare sau vor constitui un document separat, specificat în Memoriul de prezentare și alaturat acestuia.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.