HG nr. 1855/2006
privind garantarea de către Ministerul Finanțelor Publice, în proporție de 80%, a unui împrumut intern contractat de Societatea Comercială "Electrocentrale Deva"- S.A. în vederea asigurării parțiale a resurselor financiare necesare pentru realizarea proiectului de reabilitare a Grupului nr. 1 de 210 MW din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3 alin. (2) și al
art. 10 alin. (1) din Legea datoriei publice nr. 313/2004 , cu modificările ulterioare, precum și al
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2000
privind unele măsuri pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 449/2001 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă contractarea de către Societatea Comercială "Electrocentrale Deva" - S.A. a unui împrumut intern în valoare de 67,9 milioane euro în echivalent lei la data semnării contractului de împrumut, în vederea asigurării parțiale a resurselor financiare necesare pentru realizarea proiectului de reabilitare a Grupului nr. 1 de 210 MW din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva.
Rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a primelor de asigurare și a altor costuri aferente se efectuează din resursele financiare proprii ale Societății Comerciale "Electrocentrale Deva" - S.A., corespunzător termenelor și condițiilor specifice contractului de împrumut.
Articolul 2
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să garanteze în proporție de 80% împrumutul prevăzut la art. 1. Dobânzile, comisioanele, primele de asigurare și alte costuri aferente sunt garantate în aceeași proporție. Suma dintre valoarea garanției acordate pentru împrumut și valoarea totală a garanției acordate pentru accesoriile acestuia nu poate depăși suma prevăzută la art. 1 alin. (1).
Garanția de stat se acordă numai cu avizul Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior.
Articolul 3
Parametrii referitori la tipul împrumutului, scadența și perioada de grație a împrumutului se stabilesc numai cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice.
Articolul 4
Măsura de ajutor de stat prevăzută de prezenta hotărâre se acordă numai după notificarea autorității competente de către Ministerul Economiei și Comerțului - în calitate de minister inițiator și coordonator al activității Societății Comerciale "Termoelectrica" - S.A.
În cazul actelor administrative emise și al contractelor administrative încheiate fără respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul ajutorului de stat, autoritatea competentă solicită instanțelor de judecată competente anularea acestora, precum și recuperarea/ rambursarea ajutoarelor de stat ilegale, în conformitate cu prevederile
privind ajutorul de stat, republicată.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și comerțului, Varujan Vosganian Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 21 decembrie 2006. Nr. 1.855.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.