Decizia nr. 860/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 85/2006 5 aprilie 2006 (prevederi anume) privind procedura insolvenței
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 128 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de FEDERALCOOP Constanța în Dosarul nr. 2.586/36/2006 al Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 iulie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.586/36/2006, Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 128 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Excepția a fost ridicată de FEDERALCOOP Constanța cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței nr. 1.270/com din 21 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 400/com/2001.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16, deoarece acesta, deși prevede obligația pentru lichidator de a comunică, în copie, raportul final, însoțit de un bilanț general, atât creditorilor, cât și debitorului, acesta din urmă nu poate formula obiecții. Nu pot formula obiecții nici acționarii majoritari prevăzuți în art. 136 și
art. 157 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale.
Instanța de judecată consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 128 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, potrivit cărora:
"(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final împreună cu un bilanț general; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.
(2) La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia.
(3) Creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție nu vor participa la vreo distribuire."
Anterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 128 din Legea nr. 64/1995
a intrat în vigoare
privind procedura insolvenței, care, prin
art. 156 alin. (3), a abrogat Legea nr. 64/1995 , dispozițiile art. 128 din legea abrogată fiind preluate în art. 129 al actului normativ abrogator.
În aceste condiții, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor
art. 129 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziții care au următorul conținut:
"(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.
(2) La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia.
(3) Creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție nu vor participa la ultima distribuire."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece debitorul nu poate formula obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidator, așa cum pot exprima creditorii.
Din critica formulată rezultă că autorul excepției se referă la omisiunea reglementării unei contestații formulate de debitor împotriva măsurilor luate de lichidator prin raportul final. Controlul de constituționalitate nu poate privi, însă, omisiuni legislative, astfel că, sub acest aspect, critica este inadmisibilă.
De menționat că legiuitorul a pus la dispoziția debitorului alte mijloace de control asupra legalității și justeței măsurilor luate de administratorul judiciar. În acest sens este
art. 21 din Legea nr. 85/2006 .
Analizând, pe fond, excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate prevăd obligația lichidatorului de a supune aprobării judecătorului-sindic un raport final care poate fi contestat de creditori cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării adunării generale a creditorilor. Raportul final se comunică și debitorului, care, însă, nu poate formula obiecțiuni.
Potrivit dispozițiilor
Legii nr. 85/2006 , "insolvență este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".
Procedura insolvenței este o procedură specială, cu o anumită specificitate, datorită căreia cele două părți, debitorul și creditorul, nu se găsesc pe poziții egale sau în condiții identice, astfel că și regimul juridic aplicat trebuie să fie diferențiat, fără ca aceasta să constituie un tratament discriminatoriu, din contră, numai așa se poate asigura respectarea exigențelor unui proces echitabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 129 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de FEDERALCOOP Constanța în Dosarul nr. 2.586/36/2006 al Curții de Apel Constanța Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.