Decizia nr. 835/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386, art. 387, art. 390, art. 391 și art. 392 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ion Predescu - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386, 387, 390, 391 și 392 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marin Stănciulescu în Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006) al Tribunalului Sălaj - Secția penală.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006), Tribunalul Sălaj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 386, 387, 390, 391 și 392 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marin Stănciulescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei recurs în contestație în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale deoarece instanțele au dovedit grave lacune în aplicarea și interpretarea legii și nu țin cont de prevederile art. 20 din Constituție. Prin abrogarea recursului în anulare au mai rămas în Codul de procedură penală doar două căi extraordinare de reformare, reglementare insuficientă pentru a evita apelul cetățenilor României la Curtea de la Strasbourg. De asemenea, întrucât există judecători și procurori nepregătiți, aceștia "aplică legea după ureche" și chiar "fac legea", situație care contravine flagrant prevederilor art. 126 alin. (3) din Constituție. Așa fiind, autorul excepției apreciază că se impune declararea ca neconstituționale a art. 386, 387, 390, 391 și 392 din Codul de procedură penală prin obligarea legiuitorului de a adopta un nou cod.
Tribunalul Sălaj - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate reglementează calea extraordinară de atac a contestației în anulare, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este atributul exclusiv al legiuitorului care poate institui reguli de procedură fără ca prin aceasta să creeze vreo discriminare între cetățeni sau vreo îngrădire a drepturilor acestora.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu nesocotesc drepturile și libertățile cetățenilor, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanție în plus pentru respectarea acestora. De asemenea, dispozițiile art. 386, 387, 390, 391 și 392 din Codul de procedură penală nu au nicio legătură cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (3) din Constituție.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, cât și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, cei interesați având posibilitatea neîngrădită de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanțiile care condiționează procesul echitabil. Art. 20 și 30 din Constituție nu au incidență în cauză. Avocatul Poporului mai arată că, în realitate, autorul excepției a invocat neconstituționalitatea prevederilor legale criticate din perspectiva unei omisiuni de reglementare. Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 386 - Cazurile de contestație în anulare, art. 387 - Cererea de contestație, art. 390 - Suspendarea executării, art. 391 - Admiterea în principiu și art. 392 - Procedura de judecată din Codul de procedură penală. În redactarea
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care a preluat soluțiile legislative anterioare, textele de lege criticate au următorul conținut:
- Art. 386: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe în dosar; [modificat prin
ca urmare a introducerii literei i^1) la art. 10 alin. 1];
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385^14 alin. 1^1 ori art. 385^16 alin. 1." (introdus prin
art. I pct. 194 din Legea nr. 356/2006 ).
- Art. 387: "Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror.
În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora." (modificare necesară prin
ca urmare a introducerii literei e) la art. 386).
- Art. 390: "Până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere."
- Art. 391: "Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e), fără citarea părților. (modificare prin
ca urmare a introducerii literei e) la art. 386)
Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."
- Art. 392: "La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.
Când condamnatul se află în stare de deținere, dispozițiile art. 375 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.
Judecarea contestației prevăzute de art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 126 alin. (3) referitoare la rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege.
Dispozițiile referitoare la cazurile de contestație în anulare, cererea de contestație, suspendarea judecății, admiterea în principiu și procedura de judecată reglementate de Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (3), așa cum fără temei se susține în motivarea excepției, dat fiind că nu conțin nicio dispoziție care să confere instanței competente să soluționeze contestația în anulare rolul de a se substitui Înaltei Curți de Casație și Justiție în exercitarea atribuției referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a legii.
De altfel, întreaga procedură referitoare la desfășurarea și soluționarea unui proces ce are ca obiect o contestație în anulare este supusă normelor și principiilor prevăzute atât de Legea fundamentală, cât și de Declarația Universală a Drepturilor Omului ori de pactele și celelalte tratate la care România este parte. Așa fiind, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia textele legale supuse controlului instanței de contencios constituțional ar aduce atingere prevederilor art. 20 din Legea fundamentală.
În sfârșit, critica referitoare la solicitarea de a se adoptă un nou Cod de procedură penală nu poate fi primită, deoarece, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386, 387, 390, 391 și 392 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marin Stănciulescu în Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006) al Tribunalului Sălaj - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 2006.
PREȘEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.