Decizia nr. 38/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^b și art. 300^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vitalie Pelesoc și Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.524/33/2006, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 160^b și art. 300^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vitalie Pelesoc și Andrei Chiseliov în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale aflate în calea de atac a apelului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (8) referitoare la dreptul celui privat de libertate de a i se aduce la cunoștință învinuirea în limba pe care o înțelege și în prezența unui avocat ales ori din oficiu și ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție.

Astfel, prevederile legale criticate permit prelungirea procesului cu menținerea stării de arest a inculpaților pe o perioadă nedeterminată, sens în care se aduce atingere prezumției de nevinovăție și dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Se mai arată că instanța de control, în speță cea de apel, are menirea să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Or, dacă această măsură a fost luată fără a se asigura inculpaților traducător, se poate concluziona că le-a fost încălcat acest drept, cu consecința imediată a încetării măsurii privative de libertate pentru nerespectarea condițiilor referitoare la legalitate.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale care reglementează accesul liber la justiție și libertatea individuală.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil și nici la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Instanța, în acest caz, verifică numai legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, cursul procesului penal nefiind întrerupt sau afectat.

De asemenea, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 23 alin. (11), întrucât judecătorul, fără a se pronunța asupra vinovăției inculpatului, face numai verificări referitoare la menținerea ori ridicarea măsurii privative de libertate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece normele deduse controlului de constituționalitate nu opresc părțile interesate de a se adresa instanțelor judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

În plus, prevederile art. 160^b și art. 300^2 din Codul de procedură penală sunt în deplină concordanță cu regulile stabilite prin dispozițiile constituționale referitoare la timpul de comunicare a motivelor reținerii sau arestării, la modul și limba în care se face această comunicare. Arestarea preventivă este o măsură dispusă de judecător față de o persoană care suportă bănuiala de culpabilitate, tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligația instanței de judecată de a verifica în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive. Așa fiind, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 160^b și art. 300^2 , ambele cu denumirea marginală Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății, din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 160^b : "În cursul judecății, judecătorul verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă judecătorul constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când judecătorul constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător." (așa cum a fost modificat prin art. I pct. 24 și

art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003

și prin

art. I pct. 85 din Legea nr. 356/2006 );

- Art. 300^2 : "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b ." (așa cum a fost modificat prin

art. I pct. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 ).

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate se constituie în veritabile norme de protecție, și nicidecum nu sunt de natură a contraveni textelor constituționale invocate în susținerea excepției.

Astfel, art. 8 din Codul de procedură penală statuează, în acord cu art. 23 alin. (8) și art. 128 din Constituție, cu privire la dreptul tuturor părților (nu numai al inculpaților arestați) care nu vorbesc ori nu înțeleg limba română de a li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a cunoaște toate piesele dosarului, de a vorbi și de a pune concluzii în instanță, prin interpret. Niciunul din textele legale criticate nu conține vreo dispoziție care să contravină acestui drept, ci, dimpotrivă, verificarea ce vizează arestarea inculpatului presupune nu numai examinarea aspectelor ce țin de temeinicia măsurii, ci și a celor ce țin de legalitatea ei.

Dispozițiile legale criticate nu contravin nici principiului prezumției de nevinovăție, deoarece luarea măsurii arestării preventive și, dacă este cazul, menținerea acesteia în cursul judecății, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului procesului, adică și asupra vinovăției inculpatului, ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate.

Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece instituirea în sarcina instanței de judecată a obligației de a verifica periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive constituie, dimpotrivă, o garanție pentru respectarea dreptului părților la un proces echitabil. Împrejurarea că prevederile legale criticate nu stabilesc un termen maxim de arestare, cum este cel de 180 de zile în cursul urmăririi penale ori cel dispus de art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală referitor la încetarea de drept a măsurii arestării preventive când, înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, durata arestării a atins jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, nu este de natură a aduce atingere dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, neexistând identitate instituțională între măsura privativă de libertate și soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^b și art. 300^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vitalie Pelesoc și Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2007.