Decizia nr. 39/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) și ale

art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Casa Dobrogeană" - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 1.920/2006 al Judecătoriei Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.920/2006, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 1 alin. (1) și (3) și ale

art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale". Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Casa Dobrogeană" - S.R.L. din Tulcea într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure libertatea comerțului (à'61)". Astfel, dispozițiile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 , prin formularea "subversivă", lasă loc unor interpretări contradictorii, întrucât acestea nu menționează cazurile în care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale. Ca atare, agenții economici, pentru a nu fi sancționați, emit facturi fiscale pentru toate livrările, fapt ce, potrivit textului criticat, exclude obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, în timp ce organele de control financiar îi sancționează, considerând obligatorie emiterea de bonuri fiscale prin aparatele de marcat electronice. De asemenea, și prevederile alin. (3) al art. 1 au o formulare "ambiguă și subversivă, deoarece dispozițiile ordonanței de urgență nu precizează care sunt excepțiile de la obligația agenților economici de a emite bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amănuntul și facturi fiscale pentru vânzările cu ridicata, excepții la care face trimitere textul de lege criticat". Cât privește dispozițiile art. 10 lit. b) din ordonanță, se arată că acestea "nu reflectă gradul de vinovăție al agentului economic, iar pedeapsa aplicată nu are nicio logică în actuala economie de piață". Se precizează, totodată, că argumentele formulate în susținerea excepției nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci urmăresc să demonstreze, pe de o parte, reaua-credință a legiuitorului iar, pe de altă parte, efectul de majorare pe care aceste obligații privind utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale îl are asupra prețului final al produsului comercializat.

Judecătoria Tulcea apreciază că textele de lege criticate nu contravin principiilor inserate în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) și ale

art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

nu sunt de natură să afecteze libertatea comerțului și concurența loială și, ca atare, sunt constituționale. În acest sens este invocată și

Decizia Curții Constituționale nr. 319/2003 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) și ale

art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 28/2006

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, aprobată prin

Legea nr. 266/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2006. Textele criticate au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (1) și (3): "(1) Agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. [...]

(3) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizați. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin distribuitor autorizat se înțelege agentul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul prevăzut la art. 5 alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obținut avizul, precum și obligația să asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât și prin alți agenți economici acreditați de către acesta, denumiți în continuare unități acreditate pentru comercializare și/sau service. Distribuitor autorizat nu poate fi decât producătorul sau importatorul aparatului respectiv. În situația defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligați ca în momentul constatării defecțiunii să anunțe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat".

- Art. 10 lit. b): "Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: (...) b) neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative".

În motivarea excepției, autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure libertatea comerțului (...)".

Analizând dispozițiile de lege criticate, Curtea Constituțională constată următoarele:

1. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 , Curtea observă că autorul excepției are în vedere conținutul normativ al textelor de lege în redactarea anterioară ultimei republicări a ordonanței criticate. Acesta invocă neconstituționalitatea alin. (1) al art. 1, întrucât textul legal nu conține precizări cu privire la "cazurile în care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale de către agenții economici care efectuează livrări de bunuri direct către populație", ceea ce, în opinia sa, încalcă prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Într-adevăr, în urma republicării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 5 iunie 2002, dispozițiile alin. (1) ale art. 1 prevedeau că: "Agenții economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populație, pentru care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale, sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale". Prin

art. I pct. 1 din Legea nr. 116/2004

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 29/2004

pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 aprilie 2004, prevederile alin. (1) ale

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

au fost însă modificate, în sensul înlăturării oricărei excepții de la obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale. Ca atare, dispozițiile art. 1 alin. (1), astfel cum au fost modificate prin legea amintită și preluate, ulterior, în ultima republicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, nu mai conțin aspectele criticate ca fiind neconstituționale. Întrucât, în temeiul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță asupra unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, rezultă că susținerile de neconstituționalitate ce vizează dispoziții care nu se mai regăsesc în conținutul actual al actului normativ nu pot fi examinate de instanța de contencios constituțional, critica de neconstituționalitate fiind, în acest caz, fără obiect.

O situație similară se constată și în cazul criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din același act normativ. Din conținutul acestora, rezultă că autorul are în vedere dispozițiile

art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 5 iunie 2002, dispoziții ce au fost, însă, abrogate prin

Legea nr. 116/2004 . În actuala redactare, introdusă prin

art. X din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004

privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, și ulterior modificată prin

art. IX pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 28/2006 , alin. (3) al art. 1 se referă la condițiile în care aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizați, și nu la obligația agenților economici de a emite bonuri fiscale, respectiv facturi fiscale pentru bunuri vândute cu amănuntul, respectiv pentru vânzările cu ridicata. Ca atare, critica de neconstituționalitate este, și în acest caz, fără obiect.

2. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

față de prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, referitoare la obligația statului de a asigura libertatea comerțului, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Textul de lege atacat stabilește doar caracterul de contravenție al unor fapte privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ceea ce reflectă opțiunea legiuitorului în materie și concretizarea preocupării statului ca, prin mijloace specifice, să preîntâmpine fapte de natură a avea impact negativ asupra economiei naționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) și ale

art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Casa Dobrogeană" - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 1.920/2006 al Judecătoriei Tulcea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2007.