Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 24/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale

prezumat în vigoare

Data actului
11 ianuarie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 89 din 5 februarie 2007
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 8.292 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 31/1990 16 noiembrie 1990 (prevederi anume) privind societățile comerciale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 226 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Ileana Ordog, Levente Ordog, Jeno Csifo și Eva Csifo în Dosarul nr. 743/2005 al Tribunalului Comercial Mureș.

La apelul nominal se prezintă, personal, autorii excepției, Ileana Ordog, Levente Ordog, Jeno Csifo. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, Ileana Ordog și Levente Ordog solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Autorul Jeno Csifo arată că dispozițiile de lege criticate se referă numai la situațiile în care asociații se pot retrage din societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, omițându-se însă societățile pe acțiuni de tip închis. Astfel, acesta apreciază că, dacă în momentul constituirii societății funcționează principiul liberei asocieri, ar trebui, conform principiului simetriei, ca acționarii să se poată retrage sau să își poată înstrăina, fără restricții, acțiunile.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că diferența de regim juridic între societățile pe acțiuni și alte tipuri de societăți este o consecință firească a deosebirilor care există între aceste categorii de societăți.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 743/2005, Tribunalul Comercial Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 226 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale.

Excepția a fost ridicată de Ileana Ordog, Levente Ordog, Jeno Csifo și Eva Csifo cu ocazia soluționării unei cauze comerciale având ca obiect retragerea de asociați.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât acționarii din societățile pe acțiuni nu își pot exercita dreptul de retragere din societate în aceleași condiții ca asociații din societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată. Prin aceasta, legea face o nepermisă discriminare între drepturile asociaților, în funcție de tipul societății comerciale, aducându-se astfel atingere accesului liber la justiție și dreptului de proprietate privată.

Tribunalul comercial Mureș apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât prin dispozițiile

art. 226 din Legea nr. 31/1990

nu se aduce atingere dreptului de proprietate și nici accesului liber la justiție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. în acest sens, arată că distincția făcută de legiuitor cu privire la cazurile de retragere a asociaților din societățile comerciale are la bază regimurile juridice diferite la care sunt supuse cele două tipuri de societăți.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că reglementarea criticată nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorii excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 226 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au următorul conținut:

"(1) Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate:

a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;

b) cu acordul tuturor celorlalți asociați;

c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.

(2) în situația prevăzută la alin. (1) lit. c), instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

(3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal."

Autorii excepției susțin că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, respectiv art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile constituționale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată raportate la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, critica autorilor acesteia rezidă în faptul că acționarii din societățile pe acțiuni nu își pot exercita dreptul de retragere din societate în aceleași condiții ca asociații din societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată. Astfel, autorii excepției apreciază că dispozițiile

art. 226 din Legea nr. 31/1990 , prin faptul că nu prevăd și situațiile în care acționarii se pot retrage din societățile pe acțiuni, instituie o nepermisă discriminare între drepturile asociaților, în funcție de tipul societății comerciale, ceea ce aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului de proprietate privată.

În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată, este inadmisibilă, întrucât privește o omisiune de reglementare. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 226 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Ileana Ordog, Levente Ordog, Jeno Csifo și Eva Csifo în Dosarul nr. 743/2005 al Tribunalului Comercial Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.