Reglementări · Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Reglementări din 12 decembrie 2006

privind software-ul în sistemele ATM, RACR-ESARR 6, ediția 01/2006

prezumat în vigoare

Data actului
12 decembrie 2006
Emitent
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 109 din 13 februarie 2007
Citează
3 acte
Structură
0 articole, 1 anexă · 29.642 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

PREAMBUL

(1) Activitatea aeronautică civilă pe teritoriul și în spațiul aerian național este reglementată prin

Ordonanța Guvernului nr. 29/1997

privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin reglementări specifice domeniului, precum și în conformitate cu prevederile Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, și ale altor tratate internaționale la care România este parte.

(2) Reglementările aeronautice civile și civil-militare române sunt elaborate, emise sau adoptate în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, precum și în conformitate cu prevederile Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale standardelor și practicilor recomandate în anexele la aceasta, precum și ale tratatelor internaționale la care România este parte, astfel încât să se asigure un caracter unitar, coerent și modern procesului de elaborare și dezvoltare a sistemului național de reglementări aeronautice civile române.

(3) În baza prevederilor Codului aerian civil, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale și de autoritate de stat în domeniul aviației civile, emite reglementări specifice care stau la baza desfășurării activităților aeronautice civile, având caracter obligatoriu pentru orice persoană fizică sau juridică care desfășoară activități aeronautice civile în spațiul aerian național și pe teritoriul României, precum și pentru cele care, prin activitățile desfășurate, pot pune în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică.

(4) În temeiul dispozițiilor Codului aerian civil și ale

Hotărârii Guvernului nr. 405/1993

privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", organism tehnic specializat aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, fiind desemnată autoritate națională de supervizare, îndeplinește funcția de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă, la nivel național. Astfel, exercitarea atribuțiilor ce îi revin în această calitate pentru domeniul său de competențe presupune și supervizarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, ceea ce include și realizarea în mod direct a procesului de supraveghere a siguranței în domeniul managementului traficului aerian (ATM).

(5) Prezenta reglementare reprezintă transpunerea în cadrul național reglementat a documentului EUROCONTROL ESARR 6 "Cerințe EUROCONTROL pentru reglementarea siguranței - software în sistemele ATM" (Eurocontrol Safety Regulatory Requirement 6 - Software în ATM Systems), document ce a fost elaborat de Comisia pentru Reglementarea Siguranței (Safety Regulation Commission - SRC) din cadrul EUROCONTROL, cu consultarea specialiștilor în domeniu din cadrul statelor membre. Documentul tratează implementarea sistemelor de asigurare a siguranței software-ului, pentru a se asigura că riscurile asociate utilizării software-ului în sistemele ATM de sol având legătură cu siguranța sunt reduse la un nivel tolerabil.

(6) Obiectivul ESARR 6 este de a furniza la nivelul statelor membre EUROCONTROL un set de cerințe armonizate de reglementare a siguranței pentru utilizarea software-ului în sistemele ATM. Documentul nu identifică niciun standard de asigurare a utilizării software-ului ca mijloc de conformare acceptat pentru a îndeplini prevederile lui obligatorii, lăsând la latitudinea statelor membre dezvoltarea unor mijloace de conformare adecvate.

(7) ESARR 6 a fost elaborat ca urmare a Deciziei nr. 6/8/5 a SRC prin care a fost aprobată includerea în programul de lucru al acestei comisii a dezvoltării unei cerințe EUROCONTROL de reglementare a siguranței pentru utilizarea software-ului în sistemele ATM, fiind recunoscut faptul că până la acel moment nu exista un precedent în acest domeniu în cadrul standardelor și practicilor recomandate ale Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI).

(8) ESARR 6 reprezintă continuarea dezvoltării procesului de reglementare a siguranței și extinde prevederile ESARR 4 "Cerințe EUROCONTROL pentru reglementarea siguranței privind evaluarea și reducerea riscurilor în ATM"*) în ceea ce privește implicațiile utilizării software-ului asupra sistemelor ATM. Siguranța este o caracteristică esențială a sistemelor ATM, aceasta având un impact hotărâtor asupra eficacității operaționale. Sistemele ATM implică acum interacțiuni importante într-un mediu integrat în continuă dezvoltare, automatizarea funcțiilor operaționale efectuate anterior prin proceduri manuale, creșterea nivelului de complexitate, iar utilizarea masivă și sistematică a software-ului impune o abordare mult mai metodică pentru realizarea siguranței.

-----

(9) În scopul de a asigura un grad de conformitate cât mai ridicat între documentul EUROCONTROL ESARR 6 și RACR-ESARR 6, capitolul de termeni și definiții din prezenta reglementare a fost menținut ca anexă la RACR-ESARR 6, în mod similar cu anexa A la ESARR 6.

I. MATERIAL INTRODUCTIV

A. Domeniul de utilizare

1. RACR-ESARR 6 abordează utilizarea software-ului în cadrul sistemelor ATM de sol având legătură cu siguranța, folosite pentru furnizarea serviciilor ATM traficului aerian civil, inclusiv toate modificările on-line aduse software-ului utilizat în regim operațional (cum ar fi cutover - tranziție sau hot swapping - transfer în regim operațional).

2. Domeniul de utilizare al RACR-ESARR 6 este limitat la componenta de la sol a ATM și la serviciile conexe furnizate de la sol, inclusiv sistemele CNS, aflate sub controlul managerial al furnizorului de servicii ATM. RACR-ESARR 6 nu poate fi aplicat pentru componentele spațiale sau aeropurtate ale sistemelor ATM decât dacă va fi modificat și evaluat în mod corespunzător.

3. Prevederile acestei cerințe de reglementare a siguranței au fost dezvoltate în baza faptului că un proces a priori efectiv de evaluare și reducere a riscului este condus până la un nivel corespunzător astfel încât să se asigure faptul că este acordată atenția cuvenită tuturor aspectelor referitoare la managementul traficului aerian, inclusiv cu privire la funcțiile ATM ce urmează a fi îndeplinite de software.

4. Scopul acestei cerințe de reglementare a siguranței este de a furniza organizațiilor de reglementare a siguranței în domeniul ATM, precum și furnizorilor de servicii ATM un set uniform și armonizat de cerințe de reglementare a siguranței pentru utilizarea software-ului în sistemele ATM.

B. Obiectiv privind siguranța

Principalul obiectiv privind siguranța software-ului, necesar a fi atins de sistemele ATM care utilizează software, este de a asigura că toate riscurile asociate utilizării software-ului ATM au fost reduse la un nivel tolerabil.

II. SOFTWARE ÎN SISTEMELE ATM

1. Cerințe generale privind siguranța

1.1. În cadrul sistemului propriu de management al siguranței și ca parte a activităților proprii de evaluare și reducere a riscurilor, furnizorul de servicii ATM trebuie să definească și să implementeze un sistem de asigurare a siguranței software (Software Safety Assurance System - SSAS), care să trateze în mod specific aspectele legate de software, inclusiv toate situațiile de modificare în regim operațional a software-ului (cutover - tranziție sau hot swapping - transfer în regim operațional).

1.2. Furnizorul de servicii ATM trebuie să se asigure, cel puțin, că, prin intermediul Sistemului de asigurare a siguranței software:

a) cerințele pentru software definesc corect ceea ce este cerut de software, în scopul de a fi satisfăcute cerințele și obiectivele privind siguranța, așa cum acestea au fost identificate în cadrul procesului de evaluare și reducere a riscului;

b) trasabilitatea este avută în vedere referitor la toate cerințele software;

c) implementarea software-ului nu include și funcții care să afecteze negativ siguranța;

d) software-ul ATM satisface cerințele sale la un nivel de încredere care este concordant cu nivelul de pericol pe care l-ar putea induce software-ul;

e) cerințele generale privind siguranța menționate mai sus sunt îndeplinite și argumentele pentru demonstrarea asigurării necesare sunt întotdeauna derivate:

(i) dintr-o versiune executabilă cunoscută a software-ului;

(îi) dintr-un domeniu cunoscut de date de configurare; și

(iii) dintr-un set cunoscut de produse software și documente de descriere (inclusiv specificații) care au fost utilizate în realizarea acelei versiuni.

1.3. Furnizorul de servicii ATM trebuie să furnizeze Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" (R.A. AACR) asigurările necesare că au fost satisfăcute cerințele pct. 1.2.

2. Cerințe pentru sistemul de asigurare a siguranței software

Furnizorul de servicii ATM trebuie să asigure, cel puțin, că Sistemul de asigurare a siguranței software:

2.1. este documentat în mod specific ca parte a documentației generale de evaluare și diminuare a riscului;

2.2. stabilește niveluri de asigurare software tuturor software-urilor ATM utilizate în regim operațional;

2.3. include asigurări pentru:

a) validitatea cerințelor software;

b) verificarea software-ului;

c) managementul configurării software-ului;

d) trasabilitatea cerințelor software.

2.4. determină rigoarea cu care asigurările sunt stabilite. Rigoarea trebuie să fie definită pentru fiecare nivel de asigurare software și trebuie să crească pe măsură ce crește nivelul de pericol pe care l-ar putea induce software-ul. În acest scop:

a) variația în rigoare a asigurărilor per nivel de asigurare software trebuie să includă următoarele criterii:

(i) necesar a fi realizată în mod independent;

(îi) necesar a fi obținută;

(iii) nenecesar;

b) asigurările corespunzătoare fiecărui nivel de asigurare software trebuie să ofere suficientă încredere că software-ul ATM poate fi operat în condiții tolerabile de siguranță;

2.5. utilizează rezultatele experienței utilizării software-ului ATM pentru a confirma că Sistemul de asigurare a siguranței software și alocarea nivelurilor de asigurare software sunt corespunzătoare. În acest scop, efectele rezultând din orice cedare sau funcționare defectuoasă a software-ului ce rezultă din experiența operațională privind managementul traficului aerian, raportate în conformitate cu RACR-ESARR 2, trebuie să fie evaluate în ceea ce privește corespondența acestora față de RACR-ESARR 4;

2.6. furnizează același nivel de încredere, prin orice mijloace alese și agreate cu R.A. AACR, pentru software-ul ATM dezvoltat special sau nedezvoltat special (de exemplu: aplicații software tip COTS - produse software care sunt deja executate și care sunt disponibile pentru vânzare publicului general), cu același nivel de asigurare software.

3. Cerințe pentru nivelul de asigurare software

Furnizorul de servicii ATM trebuie să asigure, cel puțin, că în cadrul Sistemului de asigurare a siguranței software:

3.1. nivelul de asigurare software asociază rigoarea asigurărilor funcționării aplicației software cu nivelul de pericol pe care l-ar putea induce software-ul ATM, utilizând schema de clasificare a severității din ESARR 4, combinată cu probabilitatea de apariție a unui anumit efect advers. Trebuie să fie identificate cel puțin 4 niveluri de asigurare software, dintre care nivelul 1 de asigurare software va indica cel mai critic nivel;

3.2. un nivel alocat de asigurare software trebuie să fie proporțional cu cel mai defavorabil efect pe care cedările sau funcționările defectuoase ale software-ului le poate produce, conform prevederilor ESARR 4. Aceasta trebuie să ia, de asemenea, în considerare și riscurile asociate cedărilor sau funcționărilor defectuoase ale software-ului, precum și mijloacele de protecție identificate privind arhitectura software-ului sau procedurile folosite;

3.3. componentelor software-ului ATM care nu pot fi considerate a fi independente una față de alta trebuie să le fie alocat nivelul de asigurare software al celei mai critice dintre componentele dependente respective.

4. Cerințe pentru asigurările privind validitatea cerințelor software

Furnizorul de servicii ATM trebuie să asigure, cel puțin, în cadrul Sistemului de asigurare a siguranței software, că cerințele software:

4.1. specifică, după caz, comportarea funcțională (regim nominal și degradat) a software-ului ATM, performanțele referitoare la viteza de procesare a datelor, capacitatea, acuratețea, utilizarea resurselor software pe hardware-ul pe care urmează să fie folosit, robustețea în condiții de operare anormale, precum și toleranța la supraîncărcare;

4.2. sunt complete și corecte și sunt, de asemenea, conforme cu cerințele de siguranță ale sistemului.

5. Cerințe pentru asigurările privind verificările software

Furnizorul de servicii ATM trebuie să asigure, cel puțin, în cadrul Sistemului de asigurare a siguranței software, că:

5.1. comportarea funcțională a software-ului ATM, performanțele relative la timp/sincronizare, utilizarea resurselor software pe hardware-ul pe care urmează să fie folosit, robustețea în condiții de operare anormale, precum și toleranța la supraîncărcare satisfac cerințele software;

5.2. software-ul ATM este verificat în mod corespunzător prin analize și/sau teste și/sau mijloace echivalente, după cum a fost agreat cu R.A. AACR;

5.3. verificarea software-ului ATM este corectă și completă.

6. Cerințe pentru asigurările privind managementul configurației software

Furnizorul de servicii ATM trebuie să asigure, cel puțin, în cadrul Sistemului de asigurare a siguranței software, că:

6.1. identificarea configurației, trasabilitatea și înregistrarea statutului configurației există astfel încât să poată fi demonstrat faptul că datele privind ciclul de viață software se află sub controlul configurației pe tot ciclul de viață al software-ului ATM;

6.2. raportarea problemelor, stabilirea acțiunilor corective, precum și urmărirea implementării acestora sunt definite astfel încât să poată fi demonstrat faptul că au fost reduse problemele privind siguranța asociate utilizării software-ului;

6.3. există proceduri de recuperare și accesare astfel încât datele privind ciclul de viață software să poată fi regenerate și disponibile pentru tot ciclul de viață al software-ului ATM.

7. Cerințe pentru asigurările privind trasabilitatea cerințelor software

Furnizorul de servicii ATM trebuie să asigure, cel puțin, în cadrul Sistemului de asigurare a siguranței software, că:

7.1. fiecare cerință software este trasabilă până la același nivel de proiectare la care este demonstrată îndeplinirea satisfacerii acesteia.

7.2. fiecare cerință software, la fiecare nivel de proiectare pentru care este demonstrată îndeplinirea acesteia, este trasabilă cu o cerință de sistem.

8. Aplicabilitate

8.1. Această cerință de reglementare privind siguranța se aplică furnizorilor civili de servicii ATM care au responsabilități pentru managementul siguranței referitor la sistemele ATM amplasate la sol și la alte servicii conexe furnizate de la sol (inclusiv cele CNS), aflate sub controlul lor managerial.

8.2. Sistemul de asigurare a siguranței software deja existent pentru sistemele ATM aflate sub controlul managerial direct al organizațiilor ATM militare poate fi acceptat pe baza evaluării conforme cu prevederile obligatorii ale prezentei cerințe de reglementare privind siguranța.

8.3. Prevederile prezentei reglementări reprezintă cerințele minime la nivel național de reglementare a siguranței în acest domeniu.

9. Exceptări

Niciuna.

10. Definiții

10.1. Utilizarea termenilor specifici prevăzuți în prezenta reglementare se face în conformitate cu definițiile acestora precizate în anexa la aceasta.

*) Cerințele ESARR 4, emise la 5 aprilie 2001, au fost transpuse în legislația națională prin RACR-ESARR 4, reglementare aprobată prin

Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 617/2004 .

Anexa -----

la RACR-ESARR 6

---------------

GLOSAR - TERMENI ȘI DEFINIȚII

Termen

Definiție

Acuratețe

- precizia cerută a rezultatelor calculate

(cf. ESARR 6, Accuracy)

Asigurarea siguranței

- toate acțiunile, planificate și sistematice, necesare pentru a furniza încrederea corespunzătoare că un produs, un serviciu, o organizație sau un sistem realizează un nivel acceptabil sau tolerabil de siguranță

(cf. ESARR 6, Safety Assurance)

Capacitate software

- abilitatea software de a prelucra/manipula un anumit volum de fluxuri de date

(cf. ESARR 6, Software Capacity)

Cedare software

- incapacitatea unui program de a efectua în mod corect o funcție cerută

(cf. ESARR 6, Software Failure)

Cerință de reglementare a siguranței

- o prevedere referitoare la siguranță, stabilită în mod formal de autoritatea desemnată de reglementare a siguranței, care, dacă este respectată/ îndeplinită, va conduce la recunoașterea competenței în ceea ce privește siguranța

(cf. ESARR 6, Safety Regulatory Requirement)

Cerință de sistem

- cerință privind siguranța derivată pentru un sistem în conformitate cu prevederile ESARR 4

(cf. ESARR 6, System Requirement)

Cerință privind siguranța

- un mijloc de reducere a riscului, definit potrivit unei strategii de reducere a riscurilor, prin care se îndeplinește un anumit obiectiv de siguranță. Cerințele de siguranță pot avea diverse forme, inclusiv ca cerințe organizaționale, operaționale, procedurale, funcționale, de performanță și de interoperabilitate sau caracteristici de mediu de operare

(cf. ESARR 6, Safety Requirement)

Cerință software

- o descriere a ceea ce trebuie să fie realizat/produs de software, precizându-se intrările/inputurile și constrângerile, iar dacă aceste cerințe sunt satisfăcute, va fi asigurat faptul că software-ul ATM funcționează în siguranță și în conformitate cu nevoile operaționale

(cf. ESARR 6, Software Requirement)

Ciclu de viață software

- 1. o colecție ordonată de procese determinate de o organizație pentru a fi satisfăcătoare și corespunzătoare pentru a produce un produs software;

(cf. ESARR 6, Software Life Cycle)

- 2. perioadă care începe odată cu decizia de a produce sau de a modifica un produs software și care se termină atunci când produsul respectiv este retras din serviciu

CNS

- comunicații, navigație și supraveghere

(cf. ESARR 6, CNS)

Componente software

- o componentă poate fi înțeleasă ca un modul care poate fi instalat sau conectat împreună cu alte module reutilizabile software în scopul de a le combina și de a crea un software specific

(cf. ESARR 6, Software Components)

Componentă independentă software

- acele componente software care nu sunt scoase din operare de către aceeași condiție de nefuncționare care a cauzat apariția pericolului

(cf. ESARR 6, Independent Software Components)

Date de configurare

- date care configurează un software generic pentru o situație particulară pentru care este utilizat (de exemplu, date care adaptează un sistem de procesare a datelor de zbor pentru un anumit spațiu aerian, prin stabilirea pozițiilor rutelor aeriene, punctelor de raportare, mijloacelor de navigație, aeroporturilor și a altor elemente importante pentru navigația aeriană)

(cf. ESARR 6, Configuration Data)

Date privind ciclul de viață software

- date care sunt produse pe perioada ciclului de viață software pentru a planifica, conduce, explica, defini, înregistra sau a furniza evidențe privind activitățile desfășurate. Aceste date permit desfășurarea proceselor ciclului de viață software, autorizarea sistemelor sau a echipamentelor și modificarea postautorizare a produsului software

(cf. ESARR 6, Software Life Cycle Data)

Echipament ATM autorizat pentru utilizare operațională

- toate sistemele inginerești, instalațiile sau dispozitivele care fie au fost utilizate direct de către utilizatorii spațiului aerian (de exemplu, instalațiile de la sol pentru navigația aeriană), fie sunt utilizate în regim operațional pentru furnizarea serviciilor de management al traficului aerian

(cf. ESARR 6, ATM equipment approved for operational use)

Element care nu face obiectul dezvoltării respective (NDI)

- element al software-ului care nu este dezvoltat în cadrul contractului respectiv

(cf. ESARR 6, Non-Developmental Item - NDI)

NOTĂ: Acest element poate fi considerat ca un Commercial Off-the-shelf Software (COTS).

Evaluare

- o apreciere bazată pe argumentare/judecată din punct de vedere operațional și ingineresc, precum și/sau pe metode de analiză

(cf. ESARR 6, Assessment)

Evaluarea riscului

- o evaluare cu scopul de a se stabili dacă riscurile identificate efectiv sau presupuse sunt acceptabile ori tolerabile

(cf. ESARR 6, Risc assessment)

Furnizor de servicii ATM

- o organizație responsabilă și autorizată să furnizeze serviciu/servicii ATM

(cf. ESARR 6, ATM Service-Provider)

Integritatea siguranței software

- măsuri care semnifică probabilitatea software-ului de a-și realiza funcția în condițiile stabilite și în cadrul unei perioade stabilite de timp

(cf. ESARR 6, Software Safety Integrity)

Managementul traficului aerian (ATM)

- ansamblul de componente și funcții asigurate la sol (ele includ serviciile de trafic aerian - ATS, managementul spațiului aerian - ASM, managementul fluxurilor de trafic aerian - ATFM) și din aer, care este necesar să existe pentru mișcarea sigură și eficientă a aeronavelor pe durata tuturor fazelor de operare

(cf. ESARR 6, ATM)

Obiectiv privind siguranța

- ținta planificată privind siguranța. Îndeplinirea unui astfel de obiectiv se poate demonstra prin mijloace corespunzătoare, care trebuie determinate, în acord cu autoritatea de reglementare a siguranței. În mod specific pentru ESARR 4 și pentru ESARR 6, un obiectiv privind siguranța este o formulare de ordin calitativ sau cantitativ care definește frecvența ori probabilitatea maximă cu care se presupune că poate să apară un pericol

(cf. ESARR 6, Safety Objective)

Performanțele de sincronizare/timp ale software-ului

- timpul necesar software-ului de a răspunde unor intrări/inputuri stabilite sau unor evenimente periodice și/sau performanța software în ceea ce privește schimbul de mesaje prelucrate în unitatea de timp

(cf. ESARR 6, Software Timing Performance)

Pericol

- orice condiție, eveniment sau circumstanță care ar putea induce un accident

(cf. ESARR 6, Hazard)

Risc

- combinație între probabilitatea sau frecvența de apariție a unui pericol definit și magnitudinea consecințelor acestei situații

(cf. ESARR 6, Risk)

Realizarea siguranței

- rezultatul proceselor și/sau metodelor aplicate cu scopul realizării unui nivel de siguranță acceptabil sau tolerabil

(cf. ESARR 3, Safety Achievement)

Realizat în mod independent

- vezi definiția pentru "verificare în mod independent".

(cf. ESARR 6, Achieved with Independence)

Reducerea riscului

- acțiuni întreprinse cu scopul de a controla sau de a preveni ca un pericol să cauzeze prejudicii, precum și de a reduce riscurile la un nivel tolerabil sau acceptabil

(cf. ESARR 6, Mitigation or Risk Mitigation)

Robustețea software

- comportarea software-ului în cazul apariției unor intrări/inputuri neașteptate, cedării componentelor hardware sau întreruperii alimentării cu energie electrică, fie în cadrul sistemului de calcul, fie în cadrul dispozitivelor conectate la acesta

(cf. ESARR 6, Software Robustness)

Serviciu ATM

- un serviciu furnizat în scopul managementului traficului aerian

(cf. ESARR 6, ATM Service)

Servicii conexe

- sisteme, servicii și aranjamente care includ serviciile de comunicații, navigație și supraveghere, care concură la furnizarea unui serviciu ATM

(cf. ESARR 6, Supporting Services)

Software

- programe pentru calculator și date de configurare corespunzătoare, inclusiv software care nu face obiectul dezvoltării respective (de exemplu, software brevetat, software tip COTS sau cel reutilizat), dar excluzând elementele electronice cum ar fi acele aplicații specifice circuitelor integrate, rețelelor circuit-poartă programabile sau controloarelor logice pentru semiconductoare

(cf. ESARR 6, Software)

Software ATM

- software utilizat pentru managementul traficului aerian. Vezi și definiția pentru "software".

(cf. ESARR 6, ATM Software)

Software în operare/exploatare

- acel software utilizat pe un echipament ATM autorizat pentru utilizare operațională

(cf. ESARR 6, Operating Software)

A se vedea și definiția pentru "echipament ATM autorizat pentru utilizare operațională".

Siguranță

- marja rămasă (gradul de libertate) față de un risc inacceptabil de producere a unui prejudiciu

(cf. ESARR 6, Safety)

Sistem ATM

- parte a unui sistem ANS compus dintr-o componentă ATM aflată la sol și dintr-o componentă ATM aflată la bordul aeronavelor

(cf. ESARR 6, ATM System)

Sistem de management al siguranței (SMS)

- abordarea în mod explicit și sistematic a activităților prin care managementul siguranței se efectuează de către o organizație cu scopul de a realiza un nivel de siguranță acceptabil sau tolerabil

(cf. ESARR 6, Safety Management System, SMS)

Toleranța la încărcare excesivă/ supraîncărcare

- comportarea unui sistem și, în caz particular, a toleranței acestuia, atunci când intrările (input-urile) au loc cu o rată mai mare decât cea prevăzută pentru operarea normală a sistemului.

(cf. ESARR 6, Overload Tolerance)

Tranziție - Cutover Transfer în regim operațional - Hot Swapping

- modalitatea de înlocuire a componentelor sistemului CNS/ATM sau a aplicațiilor software în timp ce sistemul CNS/ATM este operațional

(cf. ESARR 6, Cutover/(Hot Swapping)

Utilizarea resurselor

- nivelul/cantitatea resurselor din cadrul unui sistem de calcul care poate fi utilizată de către aplicația software

(cf. ESARR 6, Resource Usage)

NOTĂ: Resursele pot include memoria principală (care poate fi de mai multe categorii, cum ar fi memoria pentru datele permanente, pentru stocarea temporară a datelor și pentru resursele critice), capacitatea discului și lărgimea benzii de comunicații și mai pot include tipul aplicațiilor software interne (cum ar fi numărul de fișiere care pot fi deschise în mod simultan).

Validitate a cerințelor

- confirmare prin examinare și furnizare de evidențe obiective că cerințele specifice pentru o anumită utilizare sunt așa cum au fost proiectate

(cf. ESARR 6, Requirements Validity)

Verificare

- o confirmare prin examinarea evidențelor că un produs, un proces sau serviciu, îndeplinește cerințele specificate

(cf. ESARR 6, Verification)

Verificare completă și corectă a software-ului ATM

- toate cerințele software stabilesc în mod corect ceea ce este cerut componentei software ca urmare a procesului de evaluare și diminuare a riscului, iar implementarea lor este dovedită la nivelul cerut de către nivelul de asigurare software

(cf. ESARR 6, Correct and Complete ATM Software Verification)

Verificare în mod independent

- pentru activitățile corespunzătoare procesului de verificare a software-ului, verificarea în mod independent este realizată atunci când activitățile corespunzătoare procesului de verificare sunt realizate de către o persoană (sau mai multe persoane), alta decât cea care a dezvoltat elementul verificat; pot fi utilizate unul sau mai multe instrumente pentru a se realiza echivalența activității de verificare umană

(cf. ESARR 6, Independence)

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.