Decizia nr. 82/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Carmen Chionea-Doru și Anghelina Doru în Dosarul nr. 2.072/45/2006 al Curții de Apel Iași - Secția comercială.

La apelul nominal se prezintă avocatul autorilor excepției, Samir Bosoc, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fondul cauzei, avocatul autorilor excepției de neconstituționalitate susține admiterea criticii, întrucât textele de lege criticate sunt susceptibile a fi aplicate și situațiilor în care nu se reține intenția directă a administratorului societății comerciale de a cauza starea de insolvență a acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece critica nu relevă o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, operațiune care excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.072/45/2006, Curtea de Apel Iași - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Carmen Chionea-Doru și Anghelina Doru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că din analiza dispozițiilor

art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006

rezultă în mod indubitabil că doar activitatea comercială desfășurată cu intenția de a falimenta societatea comercială va angaja răspunderea personală a membrilor organelor de conducere, în sensul obligării lor la suportarea unei părți din pasivul societății debitoare. Or, în măsura în care textele de lege criticate se aplică și situațiilor în care se reține doar o culpă comercială în sarcina persoanelor care au cauzat starea de insolvență, o atare interpretare contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi și alin. (7) care consacră dreptul de proprietate privată, în art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului, precum și în art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietății private.

Curtea de Apel Iași - Secția comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate, prin care sunt sancționate faptele culpabile ale unor persoane care au cauzat starea de insolvență a debitorului, sunt în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...]

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi și alin. (7) care consacră dreptul de proprietate privată, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului, precum și ale art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietății private.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței au preluat soluția legislativă consacrată de

art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, text de lege care a fost supus, înainte de preluare, controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 25/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. În cuprinsul acestei decizii, Curtea a reținut că, "în principiu, potrivit dispozițiilor legale criticate, stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societății comerciale debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a lichidatorului, a oricărui creditor, a asociaților sau acționarilor la societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, a camerei de comerț și industrie teritoriale sau a asociației cooperatiste teritoriale ori naționale, după caz. În cazul în care judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o face pe baza datelor rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei și în cadrul îndeplinirii obligației sale legale de a lămuri și soluționa cauza sub toate aspectele sale, asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor și intereselor legitime ale tuturor părților, fără să urmărească vreun interes personal".

Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci "prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi și alin. (7) și ale art. 136 alin. (5) care consacră dreptul de proprietate privată și inviolabilitatea acesteia, Curtea constată că, deși membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și persoanele care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvent și valorificarea drepturilor creditorilor și întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale de referință.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Carmen Chionea-Doru și Anghelina Doru în Dosarul nr. 2.072/45/2006 al Curții de Apel Iași - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2007.