Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 108/2007

privind desființarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Oradea prin reorganizarea acestuia în secții exterioare ale Spitalului Clinic Județean Oradea

prezumat în vigoare

Data actului
31 ianuarie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 125 din 20 februarie 2007
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 2.408 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 174 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă desființarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Oradea, unitate sanitară cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Tribunalului nr. 8, aflată în subordinea Autorității de Sănătate Publică a Județului Bihor, prin reorganizarea acestuia în secții exterioare ale Spitalului Clinic Județean Oradea. Secțiile exterioare înființate potrivit prezentei hotărâri își păstrează profilul și spațiile actuale și vor funcționa în continuare în municipiul Oradea, Str. Tribunalului nr. 8, județul Bihor.

Articolul 2

Patrimoniul fostului Spital Clinic de Boli Infecțioase Oradea, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat în condițiile legii, se preia cu întregul activ și pasiv de către Spitalul Clinic Județean Oradea, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

(1)

Personalul fostului Spital Clinic de Boli Infecțioase Oradea se preia de către Spitalul Clinic Județean Oradea, în termenul prevăzut la art. 2, cu respectarea normativelor de personal și în limitele bugetului de venituri și cheltuieli.

(2)

Personalul excedentar va fi redistribuit de către Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Bihor la alte unități sanitare.

Articolul 4

Noua structură organizatorică a Spitalului Clinic Județean Oradea se aprobă prin ordin al ministrului sănătății publice, în condițiile legii, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătății publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
p. Ministrul administrației
și internelor,
Mircea Nicu Toader,
secretar de stat
București, 31 ianuarie 2007.
Nr. 108.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.