Ordinul nr. 22/2007
privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind nivelurile amidonului, proteinei brute, proteinei brute care poate fi dizolvată de pepsina și acid clorhidric, gosipolului liber și total și cu referire la activitatea pepsinei, precum și determinarea nivelurilor de tilozina și virginiamicina din furaje
prezumat în vigoare
Vazand Referatul de aprobare nr. 70.058 din 22 ianuarie 2007, întocmit de Direcția de control și coordonare a activității farmaceutice veterinare din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
având în vedere prevederile
art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004
privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 215/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) și al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Norma sanitară veterinara ce stabilește metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind nivelurile amidonului, proteinei brute, proteinei brute care poate fi dizolvată de pepsina și acid clorhidric, gosipolului liber și total și cu referire la activitatea pepsinei, precum și determinarea nivelurilor de tilozina și virginiamicina din furaje, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor, institutele veterinare centrale și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 968/2003
privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind amidonul, proteina bruta, proteina bruta descompusa de pepsina și acid clorhidric, estimarea activității pepsinei, a gosipolului liber și cu referire la identificarea antibioticelor din grupul tetraciclinelor, al clortetraciclinelor, oxitetraciclinelor și tetraciclinelor, a oleandomicinei și a virginiamicinei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 și 59 bis din 23 ianuarie 2004.
Articolul 4
Prezentul ordin transpune prevederile
Directivei Comisiei 72/199/CEE
ce stabilește metode comunitare de analiza pentru controlul oficial al furajelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 123 din 29 mai 1972, p. 6, astfel cum a fost modificată ultima data de
Directiva Comisiei 1999/79/CE
, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 209 din 7 august 1999, p. 23.
Articolul 5
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Marian Avram București, 1 februarie 2007. Nr. 22.
Anexa NORMA 01/02/2007
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.