Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 148/2007

asupra sesizării privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului

prezumat în vigoare

Data actului: 21 februarie 2007
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 162 din 7 martie 2007
Citat de: 3 acte
Citează: 5 acte
Structură: 1 articol · 28.446 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991

Cu adresa nr. XXX/253 din 14 februarie 2007, secretarul general al Senatului a trimis Curții Constituționale sesizarea grupului parlamentar Dreptate și Adevăr PNL-PD, prin care se solicită ca, în conformitate cu dispozițiile art. 146 lit. c) din Constituție, să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor

art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005

și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.

Sesizarea este semnată de liderul grupului parlamentar Dreptate și Adevăr PNL-PD, senator Puiu Hașotti, și este susținută cu semnăturile a 26 de senatori din totalul de 42 de senatori membri ai acestui grup parlamentar, și anume: Basgan Ion, Cârlan Dan, Cismaru Ivan, Cazacu Cornelia, David Cristian, David Gheorghe, Dumitrescu Ion Mihai, Dumitru Constantin, Hașotti Puiu, Ioțcu Petru Nicolae, Lupoi Mihail, Marinescu Marius, Meleșcanu Teodor Viorel, Mereuță Mircea, Neagu Nicolae, Oprea Mario Ovidiu, Păcuraru Paul, Popa Aron Ioan, Prodan Tiberiu Aurelian, Petre Maria, Popa Dan Gabriel, Rădulescu Cristache, Stroe Radu, Șerbănescu Verginia, Țîrle Radu și Vraciu Jan, formând obiectul Dosarului nr. 201C/2007.

Autorii sesizării de neconstituționalitate consideră că prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului încalcă principiul separației puterilor în stat și dispozițiile art. 106 și 112 alin. (2) din Constituție.

În susținerea neconstituționalității prevederilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, se arată că obligativitatea moțiunilor simple încalcă principiul separației puterilor în stat, "Parlamentul neavând calitatea să decidă asupra unor chestiuni care țin exclusiv de organizarea și funcționarea Guvernului. Autorii sesizării consideră că "Legiuitorul constituțional, în respectul principiului echilibrului puterilor în stat, nu a înțeles să dea o finalitate obligatorie hotărârilor Senatului, prin care se consemnează rezultatul unei moțiuni simple". Nici Regulamentul Camerei Deputaților nu prevede obligativitatea pentru Guvern a hotărârilor Parlamentului, fapt ce demonstrează că "Guvernul are decizia cu privire la aplicarea măsurilor referitoare la problemele de politică internă dezbătute în cadrul moțiunii".

Se mai arată, în finalul sesizării, că adoptarea unei moțiuni simple prin care se solicită demiterea ministrului justiției nu se încadrează în prevederile art. 106 din Constituție, potrivit cărora "Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege".

În conformitate cu dispozițiile

art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președintelui Senatului, pentru a trimite punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, însă președintele Senatului a comunicat, la data de 20 februarie 2007, punctul său de vedere, în care arată următoarele:

1. Dispozițiile art. 67 din Constituție, care prevăd că actele juridice ale Parlamentului sunt legile, hotărârile și moțiunile, determină natura juridică a moțiunii simple. Întrucât textul constituțional nu face distincție între moțiunea simplă și moțiunea de cenzură, rezultă că ambele produc efecte juridice și de ordin politic. În doctrina juridică, moțiunile sunt considerate acte care produc efecte juridice, iar actele exclusiv politice sunt declarațiile, apelurile, mesajele, scrisorile, rezoluțiile și altele.

2. Prin urmare, o moțiune adoptată în condițiile art. 112 alin. (2) din Constituție produce efecte juridice, iar problemele de politică internă, la care se referă textul constituțional, "este greu să nu vizeze activități coordonate de membri ai cabinetului". Această concluzie rezultă și din coroborarea dispozițiilor constituționale ale art. 112 alin. (2) cu art. 102 alin. (1) în care se menționează rolul Guvernului de a asigură realizarea politicii interne și externe a țării și cu cele ale art. 107 alin. (1) care stabilește competența primului-ministru de a conduce și controla activitatea membrilor Guvernului. Întrucât "primul-ministru conduce activitatea Guvernului, fără a avea putere de injoncțiune [...], odată ce s-a formulat o moțiune simplă" al cărei conținut "relevă aspecte negative grave în modul în care se aplică programul de guvernare într-un domeniu sau altul al administrației publice, este logic și firesc ca moțiunea să se finalizeze prin solicitarea demiterii, în sensul revocării ministrului de resort". În acest sens se menționează că în perioada 2000-2004 în Senat s-au dezbătut două moțiuni simple, iar la Camera Deputaților alte șapte asemenea moțiuni, în fiecare fiind solicitată și demiterea unor miniștri.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al președintelui Senatului, dispozițiile criticate din Regulamentul Senatului, raportate la prevederile Constituției României și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) și (3) și ale art. 10 alin. (2), art. 11 lit. A.c),

art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 , și este competentă să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

Obiectul sesizării îl constituie prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, ce au următorul cuprins: "Moțiunile simple adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și sunt obligatorii pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate."

Dispozițiile constituționale considerate ca fiind încălcate prin textele criticate sunt cele ale art. 1 alin. (4) și ale art. 106 din Constituție, al căror cuprins este următorul:

- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.";

- Art. 106: "Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege."

În esență, autorii sesizării consideră că sunt neconstituționale prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, deoarece prevăd că moțiunile simple "sunt obligatorii pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate".

Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că regulamentele Camerelor Parlamentului, fiind aprobate prin hotărâri care reglementează organizarea internă, proprie Camerei respective, prevederile acestora nu pot stabili drepturi și obligații decât pentru parlamentari, precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera. (De exemplu: deciziile nr. 45 și 46 din 17 mai 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, și

Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Prin

Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Curtea Constituțională a declarat prevederile art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului ca fiind contrare dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Constituție, pentru că "stabilește obligații pentru alte subiecte de drept decât cele la care se referă organizarea și funcționarea acestei Camere a Parlamentului".

Cele statuate în jurisprudența menționată, în legătură cu regulamentele parlamentare, își mențin valabilitatea cu privire la orice hotărâre sau la orice moțiune simplă adoptată ca act juridic al Camerei Deputaților sau Senatului, în conformitate cu art. 67 din Constituție.

Curtea reține că Guvernul se află în raporturi constituționale cu Parlamentul și cu cele două Camere ale acestuia. În ceea ce privește moțiunea simplă, aceasta este reglementată de Constituție, în Titlul III - "Autoritățile publice", Capitolul IV - "Raporturile Parlamentului cu Guvernul", ca fiind o formă a controlului parlamentar asupra Guvernului și asupra celorlalte organe ale administrației publice. Condițiile și formele de exercitare a funcției de control parlamentar, precum și limitele controlului rezultă din prevederile art. 111 și 112 din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 111. - "(1) Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. În cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezența, participarea lor este obligatorie.";

- Art. 112. - "(1) Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de senatori, în condițiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.

(2) Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări."

Curtea constată că din aceste reglementări constituționale rezultă obligația Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice ca, în cadrul controlului parlamentar, să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. De asemenea, este prevăzută obligația Guvernului și a fiecăruia dintre membrii săi de a răspunde la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de senatori, în condițiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Regulamentele parlamentare pot să prevadă condițiile în care trebuie să fie date răspunsurile, însă nu pot să stabilească și obligația Guvernului sau a membrilor săi de a lua anumite măsuri concrete, considerate de parlamentari ca fiind necesare.

Potrivit alin. (2) al art. 112, prin adoptarea unei moțiuni simple, Camera Deputaților sau Senatul își exprimă poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Curtea reține însă că textul constituțional menționat nu prevede posibilitatea ca, printr-o asemenea moțiune, oricare dintre Camerele Parlamentului, odată cu exprimarea poziției sale, să dispună și luarea unor măsuri concrete obligatorii pentru Guvern, cum ar fi revocarea din funcție a unui ministru, și nici nu abilitează Camerele să prevadă în regulament o atare posibilitate.

Curtea reține că în sistemul constituțional al României, ca și în majoritatea celorlalte țări, controlul parlamentar, în general, este fără sancțiune. Unica excepție când controlul parlamentar are și sancțiune este cea în care acest control se exercită prin moțiunea de cenzură, a cărei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului.

Curtea Constituțională constată că noțiunea de "moțiune simplă" a fost introdusă în Constituție cu prilejul revizuirii acesteia, când, prin noua redactare a art. 112 alin. (2), s-a lărgit și conținutul moțiunii, Camera care o adoptă putând să își exprime poziția nu numai cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări, ci și cu privire la alte probleme ale politicii interne sau externe.

Prin moțiunea simplă s-a pus la dispoziția parlamentarilor un instrument mai eficient de realizare a funcției de control a Parlamentului asupra Guvernului, dar adoptarea unei moțiuni simple nu are ca efect juridic direct revocarea unui membru al acestuia. Moțiunea simplă are însă efecte în plan politic, marcând o victorie a forțelor politice care au inițiat-o și susținut-o, cu un ecou corespunzător în opinia publică. Așadar, lipsa unui asemenea efect juridic a moțiunii simple nu atrage consecința anihilării efectelor sale politice, deoarece, în situația în care executivul ignoră moțiunea simplă, cele două Camere ale Parlamentului au posibilitatea să recurgă, dacă se impune, la moțiunea de cenzură.

Curtea Constituțională reține că, sub aspectul efectelor asupra Guvernului și membrilor săi, există deosebiri substanțiale între cele două tipuri de moțiune. Astfel, învestirea Guvernului are loc, potrivit art. 103 alin. (3) din Constituție, prin acordarea încrederii Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor, în urma dezbaterii, în ședința comună a celor două Camere, a programului și listei Guvernului. Retragerea încrederii acordate Guvernului se face, potrivit art. 113 alin. (1) din Constituție, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor. Spre deosebire de moțiunea simplă, adoptarea moțiunii de cenzură are ca efect juridic direct demiterea Guvernului în întregul său.

Cel de-al treilea tip de moțiune, cunoscut în legislația și practica mai multor țări, respectiv moțiunea individuală, nu este prevăzut de Constituția României. Moțiunea individuală are efecte juridice similare celor ale moțiunii de cenzură, dar nu asupra întregului Guvern, ci numai asupra unor membri ai acestuia individualizați. Ca atare, introducerea unei cereri privitoare la demiterea unui membru al Guvernului într-o moțiune simplă nu poate crea obligații juridice pentru Guvern, primul-ministru sau alte persoane.

În ceea ce privește însă revocarea unui membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 85 alin. (2) din Constituție, acesta poate fi revocat sau numit exclusiv de Președintele României, la propunerea primului-ministru.

Articolul 106

din Constituție prevede, printre situațiile în care încetează funcția de membru al Guvernului, și "alte cazuri prevăzute de lege". Nici Constituția și nici o altă lege nu prevede încetarea funcției de membru al Guvernului prin revocarea obligatorie pe baza unei moțiuni simple. Moțiunea simplă este un act juridic, dar nu produce un astfel de efect.

Considerentele expuse în cele ce preced nu duc la concluzia că moțiunea simplă nu are nici un fel de efecte juridice și că nu ar avea caracter obligatoriu. Este incontestabil că moțiunea simplă nu produce efecte juridice ipso iure, ci efecte juridice ipso facto. Printr-o asemenea moțiune, Camera care o adoptă își exprimă poziția asupra unor probleme importante ale politicii interne și externe și poate să constate deficiențe în diverse domenii ale activității Guvernului, a organelor administrației publice, a conducătorilor ori a membrilor acestora. Guvernul și organele administrației publice sunt obligate să țină seama de conținutul moțiunii și să acționeze în sensul poziției exprimate de Cameră, în vederea remedierii deficiențelor semnalate. Caracterul obligatoriu nu înseamnă însă că Guvernul sau vreun alt organ al administrației publice ar fi obligat să execute dispoziții cuprinse în moțiune cu privire la luarea unor măsuri cu caracter organizatoric, cum sunt numirea și eliberarea din funcție, care prin Constituție sau prin alte legi sunt date în competența lor exclusivă.

Curtea observă că în sensul acestor considerente sunt și dispozițiile art. 164 din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit cărora, "În cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni", întrucât sintagma "va ține cont" determină caracterul ipso facto al efectelor juridice.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 146 lit. c) din Constituție, precum și prevederile art. 10 alin. (2), ale art. 11 lit. A.c) și ale

art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin

Hotărârea Senatului României nr. 28 din 24 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, sunt constituționale în măsura în care adoptarea unei moțiuni simple de către Senat nu îl obligă pe primul-ministru să propună revocarea unui membru al Guvernului a cărui activitate a făcut obiectul moțiunii.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică președintelui Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 21 februarie 2007 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Șerban Viorel Stănoiu și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

OPINIE CONCURENTĂ

Decizia la care se referă prezenta opinie concurentă a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Curții Constituționale participanți la dezbaterea cauzei, toți fiind de acord cu constatarea că dispozițiile cuprinse în cea de-a doua teză a art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului sunt în concordanță cu dispozițiile și principiile Constituției condiționat de modul de interpretare a efectelor juridice determinate de caracterul obligatoriu al unei moțiuni simple adoptate de una dintre Camerele Parlamentului.

Am considerat necesară formularea acestei opinii concurente pentru a ne exprima și pe această cale părerea că efectele juridice ale moțiunii simple presupun o examinare complexă, în mod abstract, a textului din Regulamentul Senatului menționat, iar nu numai cu referire la o dispoziție concretă a unei anumite moțiuni adoptate în baza acestui text, cum este, în speță, obligarea Guvernului să demită un membru al său.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că exercitarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituție privește exclusiv controlul constituționalității prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu și controlul constituționalității hotărârilor și măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate și de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi și prin proceduri parlamentare.

În cauza de față obiectul controlului de constituționalitate l-a constituit teza a doua a art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, potrivit căreia moțiunile simple adoptate de Senat "sunt obligatorii pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate".

Chiar dacă sesizarea pentru exercitarea controlului de constituționalitate a fost determinată de o dispoziție concretă din moțiunea simplă, adoptată de Senat la 13 februarie 2007, autorii sesizării au criticat temeiul juridic regulamentar al dispoziției respective, considerând ca fiind neconstituțională prevederea din Regulamentul Senatului care a fost invocat drept temei juridic al dispoziției cuprinse în moțiune. În această situație, Curtea Constituțională trebuia să examineze natura și întinderea efectelor moțiunii simple prevăzute de art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, prin raportare la dispozițiile Constituției.

Moțiunea simplă constituie un instrument important al controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului și organelor administrației publice, control ale cărui condiții, forme și limite de exercitare, precum și efecte juridice sunt reglementate în capitolul IV din titlul III al Constituției.

Spre deosebire de formele de control parlamentar care implică obligația de natură juridică a Guvernului de a îndeplini măsurile adoptate de Parlament - și anume, moțiunea de cenzură, angajarea răspunderii Guvernului și delegarea legislativă - formele de control parlamentar prevăzute de art. 111 și 112 din Constituție nu implică efecte de această natură. Astfel, prin art. 111 și 112 din Constituție s-a prevăzut obligația Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice ca, în cadrul controlului parlamentar, să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. De asemenea, s-a prevăzut obligația Guvernului și a fiecăruia dintre membrii săi de a răspunde la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de senatori, în condițiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. În aplicarea acestor prevederi constituționale, regulamentele parlamentare pot stabili condițiile în care trebuie date răspunsurile, iar nu și obligația Guvernului sau a membrilor săi de a lua anumite măsuri concrete, considerate de parlamentari ca fiind necesare.

Potrivit alin. (2) al art. 112, prin adoptarea unei moțiuni simple, Camera Deputaților sau Senatul își exprimă poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Textul constituțional nu prevede posibilitatea ca, printr-o asemenea moțiune, oricare dintre Camerele Parlamentului, odată cu exprimarea poziției sale, să dispună și luarea unor măsuri organizatorice concrete care obligă Guvernul și nici nu abilitează Camerele să reglementeze prin regulament o atare posibilitate.

Noțiunea de "poziție exprimată" semnifică părerea susținătorilor moțiunii simple și a Camerei care o adoptă cu majoritate de voturi prevăzută de Constituție, cu privire la anumite probleme importante ale politicii interne sau externe, cu privire la modul cum au fost tratate și rezolvate acestea sau cu privire la modul cum ar trebui gestionate și soluționate. Exprimarea poziției poate să cuprindă și aprecieri cu privire la necesitatea ori oportunitatea unor măsuri concrete ce ar urma să fie luate de Guvern sau de alte organe ale administrației publice, dar nu și obligarea acestora la executarea măsurilor în privința cărora Constituția și alte legi stabilesc atribuția ori competența lor exclusivă.

Suntem de acord, fără rezerve, că moțiunea simplă, ca instrument al controlului parlamentar și ca un act politico-juridic, adoptat de oricare dintre Camerele Parlamentului, trebuie să aibă o finalitate concretizată prin măsuri cu caracter de obligativitate. Această obligativitate, de natură politică, înseamnă că Guvernul, organele administrației publice și celelalte persoane vizate, în măsura în care se află în raporturi constituționale cu Parlamentul, trebuie să țină cont de poziția Camerei care a adoptat moțiunea, de măsurile considerate ca fiind necesare sau oportune în direcționarea, organizarea și desfășurarea activității pentru rezolvarea problemelor ce au constituit obiectul moțiunii.

Moțiunea simplă are o forță juridică inferioară legii. De aceea, aceasta nu poate conține dispoziții prin care să fie modificate atribuțiile sau competențele Guvernului ori ale organelor administrației publice, să oblige aceste autorități publice să ia măsuri ale căror apreciere și realizare intră, potrivit Constituției sau legii, în competența lor exclusivă. În asemenea chestiuni Camera Parlamentului, prin conținutul moțiunii simple, poate face aprecieri cu privire la necesitatea, utilitatea și eficiența prevăzute ale anumitor măsuri concrete, poate să formuleze recomandări de care autoritățile publice vizate trebuie să țină cont, dar decizia le aparține. Fără îndoială, ignorarea acestor aprecieri și recomandări, în raport cu consecințele pe planul realizării politicii generale a programului de guvernare pentru care Parlamentul a acordat încredere Guvernului, poate atrage după sine răspunderi și sancțiuni politice mergând până la retragerea încrederii.

În lumina considerentelor expuse, apreciem că limitele caracterului obligatoriu al moțiunii simple nu pot fi extinse, spre exemplu, asupra problemelor privind organizarea și funcționarea autorităților publice vizate, înființarea sau desființarea unor ministere, înființarea, organizarea sau desființarea unor organe de specialitate în subordinea Guvernului ori a ministerelor, numirea sau eliberarea din funcție a unor persoane sau alte probleme similare. Credem de asemenea că, printr-o moțiune simplă, Guvernul nu poate fi obligat nici la elaborarea unor proiecte de lege cu conținut și sens de reglementare considerate necesare de susținătorii moțiunii. Potrivit art. 74 alin. (1) din Constituție, Guvernul are drept de inițiativă legislativă, drept pe care îl exercită din propria-i voință în vederea înfăptuirii programului de guvernare aprobat de Parlament. Același drept de inițiativă îl au deputații și senatorii, care în cadrul procesului de legiferare pot propune și adopta amendamente și la proiectul de lege inițiat de Guvern, neavând nici un sens ca printr-o moțiune simplă să oblige Guvernul să elaboreze un proiect de lege cu conținut prestabilit.

Acceptarea depășirii acestor limite ar însemna să se permită imixtiunea unei autorități publice aparținând uneia dintre puterile din stat în competențele și atribuțiile unor autorități publice aparținând altei puteri din stat, contrar principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.

Judecător,
Kozsokar Gabor
Judecător,
Nicolae Cochinescu
OPINIE CONCURENTĂ
Suntem de acord cu soluția pronunțată în Decizia nr. 148/2007, în sensul că prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin
Hotărârea Senatului României nr. 28 din 24 octombrie 2005 , sunt constituționale în măsura în care însă, adăugăm noi, adoptarea unei moțiuni simple de către Senat nu îl obligă pe primul-ministru să propună necondiționat revocarea unui membru al Guvernului a cărui activitate a făcut obiectul moțiunii.
Așa după cum se cunoaște, Constituția revizuită, în art. 112 alin. (2), reglementează dreptul Camerei Deputaților sau al Senatului de a putea adopta o moțiune simplă prin care să își exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Or, dacă legiuitorul constituant a considerat că trebuie reglementată și moțiunea simplă alături de moțiunea de cenzură, înseamnă că a avut în vedere, mai ales, efectele pe care le produce fiecare dintre acestea. Dacă moțiunea de cenzură adoptată de Parlament duce la căderea Guvernului, se poate pune întrebarea ce efecte produce moțiunea simplă introdusă în fața unei singure Camere, ce are ca obiect analizarea activității unui minister, prin care se cere și revocarea din funcție a ministrului.
În opinia noastră, adoptarea unei moțiuni simple poate produce și efecte juridice, nu numai politice, ce constau și în dreptul primului-ministru de a revoca, dar nu necondiționat, din funcție ministrul în cauză, ținând seama de recomandările cuprinse în moțiunea simplă adoptată de către Senat sau Camera Deputaților.
În acest sens, socotim că Regulamentul Camerei Deputaților, în art. 164, este mult mai explicit, în sensul că, "în cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va transmite Guvernului care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni".
De aceea, dispozițiile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului care prevăd că moțiunile simple "sunt obligatorii pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate" sunt constituționale, dând posibilitatea acestuia de a lua măsuri pentru îmbunătățirea activității avută în vedere de moțiune și nu exclude posibilitatea revocării din funcție a ministrului (art. 106 din Constituție), urmare a controlului parlamentar exercitat prin moțiunile simple.
Judecător,
Aspazia Cojocaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.