Decizia nr. 118/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 83/1998

privind procedura falimentului băncilor, excepție ridicată de Sorin Ovidiu Vântu în Dosarul nr. 835/F/2004 al Tribunalului Brașov - Secția comercială - Judecătorul-sindic.

La apelul nominal se prezintă Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, prin consilier juridic Nicolae Plăiașu, în calitate de lichidator al părții Banca Română de Scont - S.A. din Brașov. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar arată că textul de lege criticat a fost abrogat împreună cu toată

Legea nr. 83/1998

prin

Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 , astfel că excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă. Totuși, în măsura în care Curtea Constituțională va examina pe fond excepția de neconstituționalitate, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, întrucât criticile autorului excepției privesc aspecte de aplicare a legii, ceea ce revine competenței instanței de judecată, iar nu celei de contencios constituțional.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că dispozițiile de lege criticate, deși au fost abrogate, se regăsesc în prezent în conținutul

art. 5 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 , pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, întrucât consideră că aspectele invocate de autorul excepției privesc aplicarea legii, iar nu substanța normei legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 835/F/2004, Tribunalul Brașov - Secția comercială - Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituțională cu "excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. h) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 138/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 83/1998

privind procedura falimentului băncilor". Excepția a fost ridicată de Sorin Ovidiu Vântu cu prilejul soluționării unei acțiuni în constatarea nulității unor acte juridice privind transferul dreptului de proprietate.

În motivarea excepției autorul acesteia arată că textul de lege criticat a fost abrogat prin

Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 . Astfel, s-a ajuns în situația judecării unei cauze în baza unui temei legal ce nu mai este în vigoare, ceea ce, în opinia sa, contravine prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul părților la un proces echitabil, la principiul egalității cetățenilor în fața legii, precum și dispozițiilor care reglementează intrarea în vigoare a legii.

Tribunalul Brașov - Secția comercială - Judecătorul-sindic apreciază că problemele ridicate prin excepție pun în discuție aspecte legate de aplicarea legii în timp, de înțelegerea și aplicarea principiului ultraactivității legii, a căror rezolvare intră în competența judecătorului-sindic. Cu toate acestea, suspendă judecarea cauzei și sesizează Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că, în realitate, obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 5 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 , dispoziții ce nu aduc atingere dreptului de acces liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și nici principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Observă și faptul că susținerile autorului excepției pun în discuție doar modul de interpretare și de aplicare a legii, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Deși Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2001 , în realitate, constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 lit. h) din Legea nr. 83/1998

privind procedura falimentului instituțiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 22 aprilie 1998, dispoziții modificate prin

art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 24 octombrie 2001 și aprobată cu modificări prin

Legea nr. 597/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 18 noiembrie 2002.

De asemenea, Curtea constată că, anterior sesizării sale,

Legea nr. 83/1998 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin

art. 65 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004

privind falimentul instituțiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 278/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 30 iunie 2004. În același timp, Curtea observă că soluția legislativă a

art. 10 lit. h) din Legea nr. 83/1998

a fost preluată cu conținut asemănător în

art. 5 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 , care prevede: "Potrivit prezentei ordonanțe, principalele atribuții ale lichidatorului sunt: [...]

i) introducerea de acțiuni pentru anularea constituirilor de garanții sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de instituția de credit debitoare în dauna intereselor creditorilor, prin:

1. acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar, derulate conform prevederilor legale;

2. operațiuni comerciale în care prestația instituției de credit debitoare o depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

3. acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în aceasta de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

4. acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 180 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al instituției de credit debitoare este mai mică decât valoarea actului de transfer;

5. constituirea ori perfectarea unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

6. plăți anticipate ale datoriilor efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

7. acte încheiate cu persoane aflate în relații speciale cu instituția de credit debitoare, în anul anterior deschiderii procedurii; persoanele aflate în relații speciale cu instituția de credit debitoare sunt cele stabilite prin

Ordonanța Guvernului nr. 39/1996

privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;".

În aceste condiții, Curtea urmează să se pronunțe asupra acestui din urmă text de lege.

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul părților la un proces echitabil, în art. 16 alin. (1) privind principiul egalității cetățenilor în fața legii și în art. 78 privind intrarea în vigoare a legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu critică conținutul textului de lege supus controlului de constituționalitate, esența reglementării acestuia, ci susține doar că acesta, fiind abrogat, nu mai poate fi aplicat, astfel că nu mai poate constitui temeiul juridic al acțiunii ce formează obiectul cauzei.

În aceste condiții, Curtea reține că problemele ridicate prin excepție vizează exclusiv aplicarea legii și acțiunea în timp a unor norme juridice succesive. Or, rezolvarea unor asemenea probleme, conform dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu intră în competența Curții Constituționale, urmând a fi soluționate de instanța judecătorească.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2004

privind falimentul instituțiilor de credit, excepție ridicată de Sorin Ovidiu Vântu în Dosarul nr. 835/F/2004 al Tribunalului Brașov - Secția comercială - Judecătorul-sindic.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2007.