Decizia nr. 74/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 13 alin. (1) și (3) și ale

art. 19 din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, excepție ridicată de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 353/2005 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, apărătorul ales cu delegație la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul ales al autorului excepției pune concluzii de admitere a acesteia, deoarece dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale invocate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 iulie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 353/2005, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12, art. 13 alin. (1) și (3) și ale

art. 19 din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, excepție ridicată de Gregorian Bivolaru în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 referitoare la Statul român, ale art. 3 referitoare la Teritoriul României, ale art. 4 referitoare la Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 9 referitoare la Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, ale art. 25 alin. (2) referitoare la dreptul cetățeanului român de a-și stabili domiciliul ori reședința oriunde în țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară, ale art. 26 alin. (2) referitoare la libertatea persoanei fizice de a dispune în anumite condiții de ea însăși, ale art. 44 referitoare la Dreptul de proprietate privată și ale art. 53 alin. (2) referitoare la împrejurările în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

În opinia sa, dispozițiile art. 12 și

art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001

operează cu o terminologie ambiguă, care permite o interpretare restrictivă a acestora. Astfel, deși abuzul de autoritate nu desemnează o modalitate invazivă de viciere a consimțământului unei persoane de a locui unde dorește, legiuitorul a incriminat, în contradicție cu Legea fundamentală, un comportament ce lezează drepturile persoanei de a-și stabili în mod liber reședința pe baza propriei voințe.

De asemenea, incriminarea acțiunilor de cazare sau primire a unor persoane ori atragerea acestora prin abuz de autoritate în scopul unei posibile "exploatări" contravine dreptului constituțional prevăzut de art. 26 alin. (2), deoarece în accepțiunea dreptului fundamental se include și posibilitatea persoanelor de a accepta sau nu o autoritate autentică sau iluzorie a unei alte persoane, inclusiv prin adoptarea unor comportamente sugerate de această autoritate, și, totodată, dreptul corelativ al acestei autorități de a sugera comportamentele conforme convingerilor sale, fără a le impune în mod forțat, oricărei alte persoane care acceptă în mod liber această autoritate.

În plus, prin incriminarea celor două fapte se aduce atingere și art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece prin aceasta drepturile prevăzute în art. 25 alin. (2) și art. 26 alin. (2) din Legea fundamentală sunt restrânse până la eliminarea lor.

În sfârșit, prevederile

art. 19 din Legea nr. 678/2001

contravin dreptului de proprietate privată, deoarece permit luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a imobilului în care au fost cazate persoanele traficate. Or, potrivit art. 44 alin. (3), (4) și (8) din Constituție, orice fel de expropriere sau naționalizare a bunurilor proprietate privată, cu excepția utilității publice, interzice confiscarea averii dobândite licit, deci inclusiv a imobilelor care au ca destinație satisfacerea unor necesități de locuit.

Autorul excepției nu a arătat în ce constă în concret contrarietatea prevederilor legale criticate cu celelalte dispoziții constituționale invocate în cauză.

Tribunalul Sibiu - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, el trebuind exercitat potrivit unor reguli stabilite de lege. Prevederile legale criticate se aplică doar unei anumite categorii de cetățeni și izvorăsc din necesitatea prevenirii și combaterii fenomenului de trafic de ființe umane, care reprezintă un pericol grav la ordinea constituțională.

De asemenea, dreptul persoanei de a dispune de ea însăși comportă limite determinate de protecția celorlalți, a grupului social; astfel, prin prevederile criticate se instituie o măsură de protecție socială în scopul prevenirii atingerilor grave ce pot fi aduse drepturilor omului prin săvârșirea unor fapte de trafic de ființe umane.

Cât privește dispozițiile

art. 19 din Legea nr. 678/2001

în raport cu dispozițiile art. 44 din Legea fundamentală, Guvernul arată că, potrivit alin. (8) al aceluiași articol constituțional, averea dobândită licit nu poate fi confiscată, nefăcându-se nicio referire la cea dobândită în mod ilicit, așa cum menționează autorul excepției.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate nu conțin norme care să contravină dispozițiilor art. 25 alin. (2), art. 26 alin. (2) și art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală.

Prevederile art. 1, 3, 4 și 9 din Constituție nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12, art. 13 alin. (1) și (3) și

art. 19 din Legea nr. 678/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, modificate prin

art. 1 pct. 1 din Legea nr. 287/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005, și prin

art. 1 pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2005, care au următorul conținut:

- Art. 12: "(1) Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2)Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;

c) de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.";

- Art. 13 alin. (1) și (3): "(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi. [...]

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).";

- Art. 19: "(1) Banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol.

(2) Sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparțin făptuitorilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora.

Curtea nu poate primi susținerea autorului excepției privind ambiguitatea termenilor în care este redactat art. 12 alin. (1) din lege, textul criticat definind clar conținutul infracțiunii de trafic de persoane, fără ca prin dispozițiile pe care le cuprinde să contravină în vreun fel Constituției. Astfel, este evident nefondată susținerea autorului excepției că "abuzul de autoritate" nu implică vicierea voinței unei persoane în executarea unor acte prin care dispune de libertatea sa în folosul persoanei care exercită abuzul. În condițiile în care o persoană este recrutată, transportată, transferată, cazată sau primită, prin mijloacele prevăzute de textul criticat, între care "abuzul de autoritate", cu scopul de a fi exploatată, nu se poate reține, așa cum fără temei se susține în motivarea excepției, că incriminarea unei asemenea fapte încalcă dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 25 din Constituție, sau dreptul persoanei de a dispune de ea însăși, consacrat prin art. 26 alin. (2) din Legea fundamentală.

În ceea ce privește

art. 19 din Legea nr. 678/2001

atacat prin raportare la prevederile constituționale privind dreptul de proprietate privată, Curtea constată că măsura de siguranță a confiscării speciale își găsește temei tocmai în art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală, potrivit căruia bunurile folosite sau rezultate din infracțiuni pot fi confiscate în condițiile legii. Or, imobilul în care a fost cazată persoana traficată este, în accepțiunea legii, un bun care a servit la săvârșirea infracțiunii.

Celelalte dispoziții constituționale invocate nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12, art. 13 alin. (1) și (3) și ale

art. 19 din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, excepție ridicată de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 353/2005 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2007.