Acord · Act Internațional

Acordul din 28 august 2006

între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind regimul frontierei de stat româno-bulgare, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră

prezumat în vigoare

Data actului
28 august 2006
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 184 din 16 martie 2007
Structură
29 de articole, 1 anexă · 30.911 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria, denumite în cele ce urmează părți contractante, în dorința de a dezvolta relațiile de colaborare în avantajul ambelor state,

animate de efortul de a contribui la dezvoltarea relațiilor bilaterale în spiritul Tratatului de prietenie, colaborare și bună vecinătate dintre România și Republica Bulgaria, semnat la Sofia la 27 ianuarie 1992,

având în vedere eforturile comune ale celor două state, promovate în scopul integrării în Uniunea Europeană,

pornind de la principiile suveranității, integrității teritoriale, inviolabilității frontierelor de stat existente și respectului reciproc,

luând în considerare prevederile legislației interne a celor două părți în domeniul frontierei de stat, precum și normele de drept internațional în domeniu, inclusiv cele care se aplică în practica statelor,

în dorința de a asigura securitatea frontierei, prevenirea și rezolvarea echitabilă a încălcărilor care pot apărea la frontiera de stat româno-bulgară,

au convenit următoarele:

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

În sensul prezentului acord, termenii folosiți în continuare au următoarele semnificații:

1. punct pentru trecerea frontierei de stat - punct rutier, feroviar, fluvial, feribot sau aeroportuar, prin care se efectuează în mod legal trecerea peste frontieră a persoanelor, mijloacelor de transport, a mărfurilor și a altor bunuri;

2. ape de frontieră - fluviul Dunărea de la km fluvial 845,65 până la km fluvial 374,1, precum și toate apele, pâraiele, canalele și apele maritime pe care trece linia frontierei de stat;

3. drum de frontieră - drumuri sau sectoare de drum care formează ori întretaie frontiera de stat;

4. mijloace plutitoare - nave și ambarcațiuni care se folosesc la navigație, transport și remorcare;

5. încălcarea regulilor regimului frontierei de stat - eveniment produs la frontiera de stat de pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante, care contravine prevederilor prezentului acord;

6. autoritate de frontieră - instituție sau persoană care, potrivit prevederilor legale interne ale părților contractante, răspunde pentru aplicarea în practică a prevederilor prezentului acord;

7. controlul traficului de frontieră - operațiunile efectuate de instituțiile cu atribuții la frontieră pentru verificarea persoanelor, mijloacelor de transport și bunurilor care tranzitează frontiera de stat;

8. sector de frontieră - suprafața delimitată din teritoriul adiacent frontierei de stat, în care își exercită atribuțiile, conform legislațiilor lor interne, autoritățile de frontieră ale părților contractante.

Articolul 2

Părțile contractante vor întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea încălcărilor regimului frontierei de stat și înlăturarea cauzelor care pot duce la apariția unei încălcări de frontieră, precum și pentru rezolvarea în timp util a tuturor încălcărilor apărute la frontiera de stat comună.

Articolul 3

Pentru atingerea scopurilor menționate la art. 2, autoritățile competente pentru stabilirea încălcărilor la regimul frontierei și aplicarea acordului stabilesc și dezvoltă cooperarea reciprocă și se informează despre măsurile care au fost întreprinse de fiecare dintre părțile contractante pe teritoriul statului său privind prevenirea încălcărilor de frontieră la frontiera de stat româno-bulgară.

Articolul 4

(1)

Prin încălcări ale regimului frontierei de stat comune, în sensul prezentului acord, se înțelege următoarele:

1. executarea focului de armă peste frontieră;

2. încălcarea spațiului aerian și a apelor teritoriale prin trecerea peste linia de frontieră cu aparate de zbor, alte obiecte zburătoare sau plutitoare, fără aprobare;

3. trecerea nepermisă a persoanelor peste frontiera de stat;

4. extinderea intenționată de incendii pe teritoriul statului celeilalte părți contractante;

5. provocarea de incendiu, acțiune în urma căreia s-a produs incendiul pe teritoriul statului celeilalte părți contractante;

6. distrugerea, deteriorarea sau replantarea semnelor de frontieră, precum și mutarea acestora pe alt loc fără aprobare, cu sau fără intenție;

7. explozii care produc efecte peste linia frontierei de stat comune și care pot avea drept consecințe pagube pe teritoriul celuilalt stat;

8. Poluarea intenționată sau neintenționată a teritoriului statului celeilalte părți contractante cu substanțe biologice, chimice și altele de acest fel;

9. provocarea sau jignirile la adresa lucrătorilor ori cetățenilor celuilalt stat, care se află pe teritoriul propriului stat, în apropierea liniei de frontieră;

10. alte încălcări, constând în fapte care nu sunt prevăzute în prezentul articol, dar care periclitează ori vatămă într-un mod sau altul interesele statului celeilalte părți contractante.

(2)

În sensul prezentului acord, nu sunt considerate încălcări la regimul frontierei următoarele:

1. rătăciri ale persoanelor în urma: pierderii posibilității de orientare și a necunoașterii locurilor, adormirii în trenurile internaționale, consumului de băuturi alcoolice, condițiilor meteorologice nefavorabile, lipsei facultăților mintale;

2. rătăcirea animalelor domestice și păsărilor de casă prin trecerea acestora pe teritoriul statului celeilalte părți contractante;

3. trecerea de mijloace plutitoare, constând în trecerea pricinuită de influența curentului de apă sau a vântului;

4. trecerea persoanelor pe teritoriul statului celeilalte părți contractante în scopul acordării de ajutor persoanelor ale căror vieți se află în pericol.

Capitolul II Comisia mixtă de frontieră

Articolul 5

(1)

Comisia mixtă de frontieră funcționează în baza Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei mixte de frontieră cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul acord.

(2)

Delegațiile părților contractante în Comisia mixtă de frontieră sunt conduse de câte un președinte, acesta fiind conducătorul autorității de frontieră a fiecărei părți contractante.

(3)

Asigurarea aplicării prevederilor prezentului acord se realizează de către președinții delegațiilor părților contractante în Comisia mixtă de frontieră, iar în lipsa acestora, de către locțiitorii lor.

(4)

Coordonarea, controlul și îndrumarea activității delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră se realizează de către autoritățile de frontieră ale părților contractante.

(5)

Președinții delegațiilor părților contractante în Comisia mixtă de frontieră numesc locțiitorii și reprezentanții de frontieră în delegația proprie.

(6)

Părțile contractante se informează reciproc, prin intermediul canalelor diplomatice, cu privire la numirea și eliberarea președintelui, locțiitorilor și reprezentanților de frontieră în delegația proprie.

Articolul 6

(1)

Când locțiitorii acționează în numele președinților delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră, exercită toate drepturile și îndatoririle conferite acestora.

(2)

Pentru ducerea la îndeplinire a atribuțiilor ce le revin conform prevederilor acordului, președinții delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră, în raport de complexitatea problemelor, pot folosi secretari, experți, translatori și orice alt personal auxiliar.

Articolul 7

Drepturile și îndatoririle președinților delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră sunt următoarele:

1. analizează măsurile luate pe teritoriul propriu pentru asigurarea securității și ordinii de stat la controlul trecerii frontierei, respectarea regulilor regimului frontierei de stat și prevenirea încălcărilor prin înlăturarea cauzelor ce le-ar putea genera;

2. se informează reciproc cu privire la pregătirea sau producerea trecerilor ilegale peste frontieră și a altor infracțiuni cu caracter transfrontalier, despre comiterea altor încălcări ale regulilor regimului frontierei de stat prevăzute în prezentul acord și despre desfășurarea unor activități în apropierea liniei de frontieră;

3. asigură cercetarea cazurilor de încălcare a regulilor regimului frontierei de stat care au generat pagube și asigură evaluarea acestora;

4. asigură ca operațiunile efectuate pentru predarea și primirea persoanelor, animalelor domestice, păsărilor de casă, mijloacelor plutitoare și a altor bunuri care au trecut frontiera de stat și/sau au ajuns pe teritoriul statului celeilalte părți contractante să fie făcute în conformitate cu prevederile prezentului acord și ale altor documente bilaterale ce reglementează această activitate;

5. asigură exercitarea dreptului de observare și urmărire transfrontalieră, în conformitate cu documentele bilaterale în domeniu;

6. se informează reciproc, neîntârziat, asupra catastrofelor naturale și accidentelor ecologice ale căror urmări se pot extinde pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.

Articolul 8

(1)

Pentru exercitarea drepturilor și îndatoririlor ce le revin, președinții delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră sunt ajutați de locțiitorii acestora, iar la nivel teritorial, de reprezentanții de frontieră.

(2)

Reprezentanții de frontieră au următoarele atribuții:

1. îndeplinesc hotărârile adoptate în cadrul Comisiei mixte de frontieră;

2. aplică măsurile necesare pentru prevenirea încălcărilor regulilor regimului frontierei de stat;

3. informează de urgență președinții delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră despre producerea încălcărilor regulilor regimului frontierei de stat și stabilesc măsuri operative pentru conservarea mijloacelor materiale de probă;

4. dispun măsurile necesare pentru predarea-primirea persoanelor, animalelor domestice, păsărilor de casă, mijloacelor plutitoare și a altor bunuri, care au trecut frontiera de stat și/sau au ajuns pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, întocmind în acest scop documentele stabilite conform Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei mixte de frontieră;

5. acționează pentru obținerea datelor și informațiilor necesare în scopul soluționării faptelor care au generat încălcări ale regulilor regimului frontierei de stat;

6. asigură măsurile necesare pentru organizarea și desfășurarea în condiții de siguranță a unui trafic fluent și civilizat de persoane și mijloace de transport prin punctele pentru trecerea frontierei;

7. participă la ședințele de lucru și la întrevederile de frontieră împreună cu experți împuterniciți și cu personalul tehnic autorizat;

8. cercetează cazurile de încălcare a regulilor regimului frontierei de stat care au generat pagube;

9. conduc și controlează activitatea delegaților pe care îi stabilesc pentru exercitarea atribuțiilor lor.

Articolul 9

(1)

Comisia mixtă de frontieră își desfășoară activitatea în reuniuni anuale, iar la nivel teritorial au loc ședințe de lucru semestriale. Atunci când situația le impune, au loc întrevederi de frontieră.

(2)

Reuniunile și ședințele de lucru se desfășoară alternativ pe teritoriul statelor părților contractante, iar întrevederile de frontieră se desfășoară și la linia de frontieră.

(3)

Ședințele de lucru și întrevederile de frontieră vor fi inițiate prin corespondență, în care se vor menționa, cu cel puțin 10 zile înainte pentru ședința de lucru și cel puțin 24 de ore pentru întrevederea de frontieră, data, locul, ordinea de zi și participanții.

(4)

Pentru creșterea operativității privind acțiunile de combatere a criminalității transfrontaliere delegații desemnați se pot întâlni cât mai urgent posibil, după informarea reciprocă prin mijloace de comunicare.

Articolul 10

(1)

Hotărârea adoptată în cadrul reuniunilor anuale ale Comisiei mixte de frontieră, al ședințelor de lucru și întrevederilor de frontieră se consemnează într-un proces-verbal întocmit în două exemplare identice, fiecare în limba română și limba bulgară.

(2)

Procesele-verbale ale reuniunii Comisiei mixte de frontieră vor fi aprobate de către miniștrii de interne ai părților contractante.

(3)

În cazul existenței unor opinii divergente, menționate în procesele-verbale adoptate în cadrul reuniunilor Comisiei mixte de frontieră, acestea se înaintează părților contractante pentru rezolvare pe cale diplomatică.

Articolul 11

(1)

Sectoarele de responsabilitate și reședințele reprezentanților de frontieră se stabilesc de comun acord, conform structurii organizatorice a instituțiilor cu atribuții la frontieră ale celor două părți contractante, putând fi modificate ulterior, în funcție de necesități, de fiecare instituție.

(2)

Orice modificare făcută ulterior va fi adusă la cunoștință celeilalte părți contractante pe cale diplomatică.

Articolul 12

(1)

Dacă în urma unei încălcări a regulilor regimului frontierei de stat de către persoane fizice sau juridice din statul uneia dintre părțile contractante s-au produs daune unei persoane fizice sau juridice din statul celeilalte părți contractante și partea vătămată solicită despăgubiri ori una dintre autoritățile de frontieră ale celor două părți contractante consideră necesar, reprezentanții de frontieră constată de comun acord daunele și întocmesc un proces-verbal de constatare, respectând legislația internă a statului pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul.

(2)

Procesul-verbal de constatare trebuie să cuprindă:

1. datele personale ale persoanei păgubite;

2. descrierea faptei care a cauzat daune sau descrierea evenimentului;

3. datele personale ale persoanei care a produs pagubele;

4. descrierea concretă a pagubelor;

5. evaluarea prejudiciului.

(3)

Cererile de despăgubire pot fi soluționate de către instanța competentă a statului părții contractante pe teritoriul căruia s-a produs paguba, dacă diferendul nu a fost soluționat de comun acord.

Articolul 13

(1)

Părțile contractante, de comun acord, pot rezolva pe cale diplomatică problemele legate de despăgubirile pentru pagubele produse de acțiunea reprezentanților organelor de stat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

(2)

În situația în care rezolvarea diferendului nu este posibilă în condițiile alin. (1), cazurile pot fi soluționate conform modalității prevăzute la art. 12 alin. (3).

Articolul 14

În scopul îndeplinirii prevederilor prezentului acord, trecerea frontierei de stat de către membrii delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră, precum și de către delegații, desemnați în conformitate cu prevederile pct. 9 al alin. (2) al art. 8 se efectuează pe baza documentelor de identitate.

Articolul 15

(1)

Persoanele prevăzute la art. 14 din prezentul acord, pe durata șederii pe teritoriul statului celeilalte părți contractante:

1. se bucură de inviolabilitatea personală și a documentelor de serviciu;

2. au dreptul la portul uniformei și la arma personală de serviciu, dacă situația o impune;

3. au dreptul să ia pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, cu scutire de taxe vamale sau de alte taxe ori impozite, mijloace de transport, obiecte și materiale necesare îndeplinirii sarcinilor de serviciu, precum și bunuri de uz personal, cu condiția ca acestea să fie aduse înapoi.

(2)

Președinții delegațiilor vor acorda sprijinul necesar persoanelor din componența delegațiilor pentru asigurarea condițiilor de cazare, a mijloacelor de comunicație și a celor de transport.

Capitolul III Controlul traficului de frontieră

Articolul 16

(1)

Pentru desfășurarea în condiții optime a traficului de frontieră, autoritățile de frontieră ale părților contractante dispun măsurile necesare de asigurare a fluidizării acestuia în punctele pentru trecerea frontierei.

(2)

Controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat se va efectua în conformitate cu legislațiile naționale ale statelor părților contractante.

Capitolul IV Înapoierea persoanelor, animalelor domestice, păsărilor de casă, mijloacelor plutitoare și a altor bunuri

Articolul 17

(1)

Persoanele care au trecut ilegal frontiera de stat româno-bulgară și au fost reținute pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, precum și cetățenii aparținând unuia dintre cele două state ale părților contractante, care și-au pierdut documentele de identitate sau sunt depistați fără astfel de documente, vor fi înapoiați în conformitate cu prevederile documentelor bilaterale existente.

(2)

La predarea-primirea persoanelor în cauză, autoritățile de frontieră ale părților contractante vor întocmi un proces-verbal în cuprinsul căruia vor fi menționate toate detaliile necesare cu privire la acestea. Concomitent cu predarea persoanelor, vor fi înapoiate toate obiectele și valorile găsite asupra lor în momentul reținerii.

(3)

Persoanele la care se face referire în textul art. 4 alin. (2) vor fi înapoiate în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 48 de ore de la reținere.

Articolul 18

(1)

Înapoierea animalelor domestice și a păsărilor de casă aparținând persoanelor fizice sau juridice din statul uneia dintre părțile contractante și care au trecut frontiera de stat se va efectua în cel mai scurt timp posibil, de regulă prin locurile pe unde au trecut, întocmindu-se proces-verbal de predare-primire.

(2)

În același mod se va proceda și cu mijloacele plutitoare sau cu alte bunuri care, din cauze neimputabile, au ajuns pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.

(3)

Cheltuielile pentru întreținerea și tratamentul veterinar al animalelor domestice și păsărilor de casă vor fi consemnate în procesul-verbal de predare-primire.

(4)

Nu pot fi solicitate despăgubiri în cazul în care, cu toate măsurile luate de autoritățile de frontieră, animalele și păsările de casă nu au fost găsite.

Capitolul V Desfășurarea unor activități în aproprierea liniei de frontieră

Articolul 19

(1)

Accesul, navigația și celelalte activități pe fluviul Dunărea și pe Marea Neagră se vor face în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale în materie, acordurilor bilaterale dintre părțile contractante și ale legislației interne elaborate de fiecare parte contractantă.

(2)

Circulația pe podurile, căile ferate și drumurile care traversează frontiera de stat se va efectua potrivit documentelor bilaterale încheiate între părțile contractante.

(3)

Părțile contractante vor lua măsurile care se impun pentru ca, pe timpul vânătorii în apropierea liniei de frontieră, să nu se producă încălcări ale frontierei de stat și să nu se pericliteze sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor care se află pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.

(4)

Părțile contractante iau măsuri pe teritoriul statului propriu ca activitățile ce se desfășoară în apropierea frontierei de stat (lucrări miniere și lucrări care implică folosirea de materiale explozive, exploatări petroliere, lucrări forestiere și agricole, exploatări balastiere, cercetări, măsurători și altele) să nu provoace pagube ori să nu pericliteze sănătatea și integritatea corporală a persoanelor aflate pe teritoriul statului celeilalte părți contractante. Lucrările de minerit și cele care implică folosirea materialelor explozive de la suprafață, pe o distanță de 20 m de ambele părți ale liniei de frontieră, se vor putea executa numai pe baza documentelor bilaterale încheiate între părțile contractante.

Articolul 20

Gospodărirea apelor de frontieră dintre România și Republica Bulgaria se va efectua potrivit documentelor bilaterale încheiate între părțile contractante.

Articolul 21

(1)

Pescuitul industrial și sportiv în apele de frontieră poate fi practicat numai ziua și până la linia de frontieră, fiind interzisă folosirea substanțelor explozive, otrăvitoare și soporifice.

(2)

În apele de frontieră activitățile privind protecția și dezvoltarea pisciculturii pot fi reglementate prin înțelegeri încheiate între autoritățile competente ale părților contractante.

Articolul 22

(1)

Autoritățile competente ale părților contractante vor lua măsuri ca, în timpul vânătorii pe teritoriul statului propriu, în apropierea liniei de frontieră, să nu se producă încălcări ale teritoriului celuilalt stat și să nu se pericliteze integritatea corporală a persoanelor care se află în aproprierea frontierei.

(2)

Părțile contractante vor putea conveni de comun acord măsuri necesare de protecție a animalelor și păsărilor, precum și de interzicere a vânatului în anumite perioade de timp și sectoare de frontieră.

Articolul 23

Autoritățile competente ale părților contractante adoptă măsuri de prevenire a pericolului de inundații în zona apelor de frontieră, a deteriorării și amenințării grave a mediului înconjurător, inclusiv a poluării apelor de frontieră, a incendiilor sau altor amenințări care ar putea să se extindă peste frontiera de stat, apariției de îmbolnăviri în masă ale oamenilor și animalelor, precum și a distrugerii plantelor sau culturilor de câmp și pădurilor.

Capitolul VI Protecția datelor personale și a informațiilor

Articolul 24

Referitor la schimbul de date și informații se aplică prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgare privind cooperarea autorităților de frontieră, semnat la Sofia la 22 decembrie 2004.

Articolul 25

Autoritățile de frontieră ale părților contractante se vor informa reciproc, de urgență, despre infracțiunile săvârșite împotriva forțelor care participă la paza frontierei de stat și la controlul traficului de frontieră.

Capitolul VII Trecerea frontierei de stat în situații deosebite

Articolul 26

(1)

Părțile contractante întreprind măsuri pentru prevenirea incendiilor și extinderii acestora pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.

(2)

Când pericolul extinderii incendiului pe teritoriul statului celeilalte părți contractante este iminent, se anunță imediat, după caz, autoritățile de frontieră, de ordine sau pompierii pentru a lua măsurile corespunzătoare și a acorda ajutor în vederea stingerii acestora.

Articolul 27

(1)

În cazul calamităților naturale produse în apropierea frontierei de stat, grupele de salvare vor putea trece frontiera pentru acordarea sprijinului necesar, fără documente de trecere și numai la solicitarea autorităților competente ale statului lovit de calamitate.

(2)

În cazul izbucnirii unui incendiu în apropierea frontierei de stat, sau al extinderii acestuia peste frontiera de stat, echipele de pompieri ale celuilalt stat vor putea trece frontiera de stat fără documente de trecere, dacă li se solicită ajutor să participe la stingerea incendiului.

(3)

Trecerea frontierei de stat fără documente se poate efectua și în cazurile când se solicită sprijinul autorităților competente ale celuilalt stat de a acorda ajutor medical sau veterinar ce comportă urgență.

(4)

Persoanele prevăzute în prezentul articol vor trece frontiera de stat prin orice loc și vor putea rămâne pe teritoriul statului celeilalte părți contractante atâta timp cât este necesar. În scopul acordării de ajutor, persoanele respective vor putea aduce, fără formalități, materiale, instalații și obiecte de echipament necesare, cu condiția ca acestea să fie duse înapoi. Înapoierea se va efectua, după caz, prin același loc de trecere sau prin cel mai apropiat punct pentru trecerea frontierei de stat.

Capitolul VIII Dispoziții finale

Articolul 28

(1)

Prezentul acord va fi supus ratificării, respectiv aprobării, potrivit legislației statului fiecărei părți contractante, și va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care cele două părți contractante se vor informa reciproc, pe cale diplomatică, despre îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru aceasta.

(2)

Prezentul acord poate fi oricând modificat și completat de către oricare dintre părțile contractante numai cu acordul scris al celeilalte părți contractante. Aceste modificări sau completări vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile alin. (1).

(3)

Acordul se încheie pe o durată nedeterminată, iar părțile contractante au posibilitatea să îl denunțe oricând, pe cale diplomatică. Acordul își încetează valabilitatea după 6 luni de la data primirii notificării privind denunțarea.

Articolul 29

(1)

Prezentul acord de cooperare nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților contractante rezultate din alte acorduri internaționale la care ele sunt părți și nici pozițiilor oficiale ale părților în negocierea unor astfel de documente.

(2)

Odată cu intrarea în vigoare a prezentului acord, își încetează valabilitatea Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Bulgaria privind modul de cercetare și rezolvare a unor probleme de la frontiera de stat româno-bulgară, semnată la Sofia la 9 martie 1973.

Semnat la București la 28 august 2006, în două exemplare originale, fiecare în limba română și în limba bulgară, ambele texte având aceeași valoare.

Pentru Guvernul României,

Vasile Blaga,

ministrul administrației și internelor

Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,

Rumen Petkov,

ministrul afacerilor interne

Anexa REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE

a Comisiei mixte de frontieră

În conformitate cu prevederile art. 5 din Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind regimul frontierei de stat româno-bulgare, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră, părțile contractante constituie o autoritate mixtă pentru realizarea cooperării la frontieră, denumită în continuare Comisia mixtă de frontieră:

1. Președinții ambelor delegații au dreptul să folosească în activitatea lor experți și personal tehnic.

Despre numirea delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră, părțile contractante se vor informa reciproc pe canale diplomatice.

2. Cheltuielile ocazionate de șederea membrilor delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră, a experților și a personalului tehnic vor fi suportate de către partea primitoare, cu excepția cheltuielilor legate de transportul tur-retur în România, respectiv în Republica Bulgaria.

3. Comisia mixtă de frontieră are următoarele atribuții:

- asigură îndeplinirea prevederilor acordului, precum și a altor documente bilaterale, pe probleme de frontieră, încheiate între părțile contractante în scopul asigurării ordinii și securității la frontiera comună;

- analizează cazurile de nerespectare a regulilor regimului frontierei de stat și faptele de o mai mare complexitate, stabilind cauzele și măsurile corespunzătoare pentru prevenirea și soluționarea lor;

- la cererea unei delegații din Comisia mixtă de frontieră, efectuează cercetări la fața locului;

- conduce și coordonează activitatea reprezentanților de frontieră;

- aprobă procesele-verbale ale ședințelor de lucru ale reprezentanților de frontieră;

- rezolvă problemele asupra cărora reprezentanții de frontieră nu și-au exprimat un punct de vedere comun, precum și cele care nu sunt în competența acestora;

- stabilește modelele documentelor care se folosesc în activitatea comună a reprezentanților de frontieră;

- decide asupra cuantumului despăgubirilor ce revin uneia dintre părțile contractante în cazul în care, prin nerespectarea regulilor regimului frontierei de stat, s-au produs pagube materiale de către persoane fizice sau juridice ale celeilalte părți contractante, iar dacă se formulează puncte de vedere diferite, propunerile pentru despăgubire le înaintează pe cale diplomatică părților contractante;

- analizează problemele legate de migrația ilegală și organizează materializarea măsurilor comune de contracarare a acesteia;

- analizează problemele legate de crima organizată transfrontalieră, adoptând măsuri de contracarare a acesteia, și informează părțile contractante asupra rezultatelor;

- înaintează propuneri autorităților competente ale părților contractante pentru completarea sau modificarea acordului;

- transmite spre rezolvare, pe canale diplomatice, problemele deosebit de complexe, precum și situațiile față de care delegațiile nu au un punct de vedere comun.

4. Comisia mixtă de frontieră se întrunește în reuniuni anuale, alternativ la București sau Sofia, fiecare reuniune având durata de până la 5 zile. În cazuri excepționale, la inițiativa uneia dintre delegații, pot avea loc sesiuni de lucru extraordinare, ședințele efectuându-se, în această situație, pe teritoriul statului acelei părțile contractante care a propus activitatea. Reuniunile sau sesiunile de lucru vor fi conduse de reprezentantul părții contractante primitoare.

5. Hotărârile, recomandările, precum și propunerile adoptate de Comisia mixtă de frontieră se consemnează într-un proces-verbal, care se întocmește în două exemplare, fiecare în limba română și în limba bulgară.

6. Delegațiilor din Comisia mixtă de frontieră li se garantează imunitatea personală și inviolabilitatea documentelor oficiale aflate asupra lor, pe timpul cât se găsesc pe teritoriul statului celeilalte părți contractante pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din prezentul acord.

Persoanele menționate la alineatul precedent au dreptul să transporte pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, fără formalități și cu scutire de taxe vamale sau de alte taxe și impozite, mijloace de transport, obiectele necesare desfășurării activității și de uz personal.

La nevoie, membrii delegațiilor în Comisia mixtă de frontieră se pot deplasa cu mijloacele de transport aparținând autorităților de frontieră.

7. Ștampilele necesare activității delegațiilor se vor confecționa și utiliza în conformitate cu prevederile legislației interne a fiecărei părți contractante.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.